De fiecare dată când vezi sau recunoști o anumită formă de energie în ceea ce numești exterior, această experiență îți lasă indiciul că de fapt, într-o formă sau alta, conții și tu la nivel interior respectiva energie.
S-ar putea să fii împotriva acelei energii sau caracteristici și astfel ea să fie adânc reprimată sau suprimată. Dacă ceva este însă reprimat sau suprimat, nu înseamnă că nu este conținut. S-ar putea însă și ca acea formă de energie să stea la vedere și să fie clar atât pentru tine cât și pentru alți oameni că o conții și tu.
Există două motive principale pentru care acest articol apare în existență:
1. Primul este acela că ideea în sine nu are nimic complicat în ea. Poate fi înțeleasă ușor de oricine prezintă o minimă deschidere, dar încă nu este cunoscută de foarte multă lume. Fiind atât de simplă, dacă la nivel de societate ar cunoaște-o mai multă lume, o mare parte din situațiile care primesc eticheta de „problemă” nu ar mai apărea deloc în existență. Așa că unul din motivele scrierii acestui text este acela de a contribui, chiar și cu puțin, la această conștientizare.
2. Al doilea motiv pentru care este scris acest text e acela că oamenii care știu ideea, au înțeles și acceptat-o, tind să o uite. Procesul este unul firesc. Nu înseamnă că cineva este mai uituc dacă în ciuda faptului că a mai auzit ideea nu trăiește încă aliniat ei. Este vorba doar de structura generală a societății și mentalul colectiv care refuză ideea. Prin urmare, citind acest text, dacă știai ideea, ți-o poți reaminti și poți alege din nou cu intenție curată să te aliniezi acestui principiu.
La Ce Te Ajută Să Știi Că Vezi În Ceilalți Doar Ceea Ce Conții
O întrebare onestă care prezintă deschidere este: „Bun, să zicem că e așa. La ce mă ajută pe mine treaba asta?”.
Adevărul este că în principal te ajută la trei lucruri foarte concrete care conduc la armonizarea experienței tale de viață.
Prima situație în care ideea se poate dovedi de un real folos este aceea în care observi anumite caracteristici în ceilalți, caracteristici pe care nu le poți accepta și te deranjează foarte tare fără ca să îți poți explica de ce te deranjează atât de tare.
De cele mai multe ori, în astfel de situații, trăiești o revoltă interioară. Ești împotriva a ceva. Iar impresia sau iluzia este că ești împotriva a ceva ce se află în exteriorul tău.
Nu uita însă că nu poți vedea ceva în exterior decât dacă îl conții deja. Altfel energia acelui ceva care te-a deranjat nu ar fi putut intra în realitatea ta, fiindcă toate energiile din acest Univers se adună în același loc în baza legii rezonanței. Numai energiile asemănătoare se atrag. Prin urmare dacă ceva a apărut înseamnă că a intrat în rezonanță cu o anumită vibrație pe care o conții.
Dacă oamenii și-ar da voie ca de fiecare dată când constată că ceva îi deranjează, să își îndrepte atenția înspre interior și să se întrebe sincer: „Cu ce din mine am atras această situație sau energie?”, realitatea experimentată de fiecare om în parte s-ar armoniza semnificativ. Iar gestul este unul cât se poate de simplu.
A doua situație în care ideea se poate dovedi de un real folos este aceea în care observi o anumită energie undeva în ceea ce etichetăm prin „exterior”, dar de această dată energia în cauză este una care îți place și pe care o apreciezi.
Se prea poate ca din cauza programelor gunoi pe care le porți în minte să vezi ceva ce apreciezi în exterior pur și simplu sau la un alt om, dar să te autolimitezi spunându-ți că tu nu o să ajungi niciodată acolo sau nu o să poți să fii niciodată așa.
Am o veste bună. Nu uita că tot ceea ce vezi în ceilalți, conții și tu la rândul tău. Așa că tot ce ai de făcut într-o astfel de situație este să dai voie acelei forme de energie pe care o apreciezi în altcineva să se manifeste la modul deplin și în tine. Acele lucruri, situații sau oameni despre care poți spune că îi sau le apreciezi, nu ar fi apărut în realitatea ta dacă nu conțineai la nivel interior o energie cel puțin asemănătoare. Amintește-ți asta cu fiecare ocazie, iar orientarea sinceră și curată spre interior, va susține manifestarea acelei energiei pe care o apreciezi și în cazul tău.
Iar a treia situație în care ideea se poate dovedi de un real folos este armonizarea relației cu ceilalți prin deschiderea spre compasiune sinceră pe care o aduce înțelegerea și acceptarea ideii de bază a articolului.
Te poți orienta astfel spre a nu mai da vina pe ceilalți când experimentezi ceva ce etichetezi ca neplăcut. În schimb, stă în puterea ta să îți amintești că la nivel profund suntem UNA, și că ceilalți oameni nu îți arată decât ceea ce conții. Prin urmare nu ai de ce să te superi pe celălalt, ci ai un motiv de a fi recunoscător pentru că în acest dans al energiilor pe care îl trăim, celălalt te-a ajutat să conștientizezi anumite forme de energie pe care le conții. Fiindcă acum ai înțeles cu ajutorul celuilalt ce anume conții, ai făcut un prim pas spre a elibera acea formă de energie dacă nu îți place, sau spre a o cultiva și multiplica în cazul în care îți place.
Acum că știi sau ți-ai reamintit ceea ce știai deja, și anume că exteriorul este o reflexie a interiorului și că poți vedea în ceilalți numai ceea ce conții, cu intenție curată, iubire și calm, ia această idee cu tine și conectează-te la ea tot mai des. De fiecare dată când simți sau experimentezi ceva, amintește-ți că acea energie a ajuns în realitatea ta prin rezonanță și deci într-un fel sau altul o conții. Pleacă de fiecare dată dinspre interior în a-ți explica ceva, și o să vezi ce frumos se va armoniza realitatea experimentată.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu