Specific încă din prima propoziție că acesta nu este un articol prin care îmi propun să te conving pe tine să devii vegan și nici un articol în care ofer sfaturi nutriționale fiindcă NU sunt nutriționist.
Alegerile tale alimentare sunt responsabilitatea ta. Iar eu te respect pe tine și alegerile tale indiferent care ar fi acestea.
Scopul acestui articol este acela de a împărtăși cu tine experiența mea personală din ultimele 3 luni. Și fac asta fiindcă am realizat în timp că astfel de articole sunt de folos comunității blog-ului Fii Împlinit. Pe lângă asta, genul acesta de articol este util oricărui om care vrea să treacă la veganism, dar se află în momentul în care culege informații despre subiect.
Dacă ești un cititor fidel al blog-ului, poate știi că începând cu 18.03.2017 am început o serie de articole în care am împărtășit periodic experiența mea de a fi vegan. Te invit să intri în arhiva blog-ului și să te duci la luna martie. Acolo o să găsești peste zece articole în care am povestit concret care a fost experiența mea din acea perioadă de început.
În continuarea articolului o să împărtășesc cu tine câteva aspecte pe care le consider relevante cu privire la experiența mea din ultimele 3 luni. O să fac referiri concrete la aspectele: social, alimentar, medical, spiritual, fizic.
Hai deci să începem:
1.Motivul pentru care eu am ales un stil de viață vegan este de natură energetică și spirituală. În martie aveam aproximativ 3 ani de vegetarianism. Citind câteva cărți scrise de Esther Hicks împreună cu Abraham, am început să aplic sugestia numărul 1. pe care o poți desprinde din acele cărți.
Iar sugestia este aceea de a deveni un fin ascultător al emoțiilor tale. Aici țin să trag atenția asupra unei nuanțe. „Fin ascultător” și nu „fin controlor”. Din a-ți controla emoțiile nu obții mari beneficii. Din a înțelege ce îți transmit emoțiile obții o sumedenie de avantaje. Principiul poate fi rezumat foarte simplu. Dacă te simți armonios înseamnă că ești în rezonanță cu Energia Universală. Dacă nu te simți armonios înseamnă că nu ești în rezonanță cu Fluxul Universal.
Un om care alege să trăiască aliniat, va experimenta o realitate care îl va conduce la o viață împlinită. Orice altă alegere decât aceea de a fi aliniat Intenției Universale te conduce la a experimenta o realitate care va avea din abundență aspecte care să te nemulțumească.
Țin să mai precizez că motivul pentru care am devenit vegan nu este același cu motivul pentru care am devenit vegetarian cu 3 ani în urmă. Vegetarian am devenit din iubire pentru toate ființele vii. Punct. Vegan am devenit fiindcă lăsându-mă ghidat de emoții, am fost condus înspre această alegere.
Ce îmi doream eu de fapt după ce am descoperit mesajul lui Abraham transmis de Esther Hicks, a fost să obțin o claritate sporită a emoțiilor. Răspunsul pentru mine a fost: „Dacă vrei claritate sporită, oprește-te din a consuma orice aliment de origine animală”. Și într-adevăr, am obținut o claritate sporită. În același timp, nu mi-aș fi imaginat că…
2. Există o diferență enormă între vegetarianism și veganism din punct de vedere vibrațional. Această concluzie la care am ajuns doar după câteva săptămâni de veganism m-a surprins într-un mod cât se poate de plăcut.
Până să devin vegan, mă gândeam: „Deja nu consum carne. Ce mare diferență pot experimenta dacă renunț și la brânză, lapte, ouă și orice altceva ce provine de la animale?” Ei bine, realitatea mi-a demonstrat că există o diferență ca de la cer la pământ.
Pe la începutul acestui luni am aflat și că din punct de vedere nutrițional, diferența dintre a fi vegetarian sau mâncător de ființe moarte(că nu îmi place cuvântul omnivor) este practic inexistentă. Și am auzit acest lucru spus din gura unei somități în nutriție, autorul cărții Studiul China: T. Colin Campbell.
Și asta pentru că proteina de origine animală indiferent dacă o îngurgitezi din carne, lapte sau ouă are același efect în organism. Iar efectul principal al proteinei de origine animală este acela că îți crește substanțial predispoziția de a dezvolta un cancer.
Ca să concluzionez acest punct, o să îți spun că într-adevăr rezultatul a fost cel așteptat fiindcă mi-am ascultat emoțiile. Semnalele sunt acum mult mai clare. Și sunt recunoscător pentru asta.
Mergând mai departe, din punct de vedere…
3. Social, nu am avut cine știe ce experiențe marcante. Și asta pentru că majoritatea oamenilor cu care am interacționat în această perioadă știau deja că sunt vegetarian. Trecerea mea la veganism nu a fost un lucru care să îi surprindă în mod special. Din discuțiile cu ceilalți, am primit un mesaj cum că se așteptau ca la un moment dat să fac asta.
Singurul moment în care creativitatea mi-a fost puțin pusă la încercare a fost o excursie de 5 zile în Maramureș. Zonele prin care am trecut și locurile în care am mâncat sau am încercat să mănânc nu erau foarte prietenoase cu veganii. Ba chiar unele locuri nu erau prietenoase nici cu vegetarienii. Și spun asta pentru că undeva am cerut o ciorbă de legume și când am băgat pentru prima dată lingura în ciorbă am scos o bucată de carne.
Sunt recunoscător pentru că am fost inspirat să verific puțin ce am în farfurie mai întâi. Fiindcă în cazul în care nu aș fi verificat, aveam șansa să văd cum reacționez dacă îmi dau seama că am mâncat carne fără să știu.
Fără să am experiența în sine, îmi imaginez că aș vomita. Ca să înțelegi cât de cât senzația pe care o am când construiesc un scenariu posibil în care aș consuma carne fără să știu, te invit să îți vizualizezi un tablou simplu.
Gândește-te că mănânci o friptură gătită excelent de un super bucătar. Iar după ce termini tot și te lingi pe degete, ești anunțat că bucătarul este de fapt un psihopat care ți-a omorât mama și a gătit din ea friptură. Din ce am citit, oamenii care au mâncat carne de om afirmă că aceasta ar fi foarte asemănătoare la gust cu carnea de porc. Deci șansele să nu îți dai seama că mănânci carne din mama ta ar fi destul de mari. Cam cum te-ai simți deci într-o astfel de situație?
Dacă ți-ai imaginat măcar puțin, vreau să știi că exact acesta este raportul pe care eu îl am cu carnea. Orice ființă vie, indiferent dacă este porc, găină, sau om, are din punctul meu de vedere dreptul să trăiască. În egală măsură.
Pentru carne lucrurile sunt după câte vezi destul de clare, dar atunci când devii vegan pe lângă faptul că laptele și ouăle și orice derivate din acestea sunt de origine animală, sunt șanse să mai ai câteva nedumeriri. Iar o astfel de nedumerire pentru mine a fost dacă…
4. Să aleg să consum miere de albine sau nu? De curiozitate, de abia aștept să mă întâlnesc cu un preot și să îl întreb dacă din punct de vedere al postului bisericesc mierea este de frupt sau de post. Dar asta doar așa de curiozitate.
De dragul conversației, am adus în discuție subiectul mierii de albine în diverse cercuri de oameni care mănâncă ființe moarte(ți-am zis că aleg să nu numesc omnivori oamenii care consumă carne). Și a fost interesant să văd reacțiile de stupoare. Cel mai întâlnit răspuns a fost acela că nu și-au pus niciodată problema dacă mierea este de post sau de frupt.
M-am documentat asupra acestui aspect, iar felul în care fac albinele mierea nu este cu mult diferit de felul în care vacile fac lapte.
Așa că mierea nu este vegană și dacă rămânem în sfera strictă a veganismului chiar dacă urmărim numai regula provenienței animale. Și asta pentru că în miere se găsesc enzime din stomacul albinei. Plus salivă. Așa că alegerea mea a fost aceea de a nu mai consuma nici miere de albine. Cu toate că recunosc că în prima lună de veganism am mâncat și miere fiindcă mi-au trebuit 4 săptămâni pentru ca în interiorul meu să se nască întrebarea: „Mierea este sau nu vegană?”.
Dar a fi vegan în esență, nu înseamnă doar să nu consumi nimic ce vine de la animale…
5. A fi vegan este un stil de viață. Veganismul înseamnă respect pentru animale, dar și un set de alte principii sănătoase pe care un om le poate avea. Acele principii se răsfrâng și asupra alimentației. Dar atunci când un om se declară vegan, de obicei nu o face doar fiindcă ceea ce pune în farfurie nu este de origine animală.
A fi vegan înseamnă și să nu omori o gâză care a intrat la tine în casă și s-a așezat eventual pe mâncarea pe care ți-ai pregătit-o pentru tine. Înseamnă și să nu omori un țânțar pe care îl vezi că s-a așezat pe tine și îți ia niște sânge. Și înseamnă și să nu omori un gândac de bucătărie atunci când îți iese în cale.
Toate acestea le făceam deja încă din perioada în care eram vegetarian. Fiindcă vegetarian am devenit pentru un principiu simplu: Respect și iubesc animalele.
Cine sunt eu să judec frumusețea sau „utilitatea” unei alte ființe vii.
Obișnuiesc să le spun des mâncătorilor de carne atunci când îmi arată un cățeluș sau iepuraș drăguț: „Dar de ce nu îl mănânci?”. Și atunci majoritatea dintre ei au un moment în care conștientizează absurditatea din capul lor. Dar obișnuința și convingerile limitative îi blochează totuși din a lua o decizie armonioasă în favoarea lor.
Din punct de vedere al Energiei Universale numai un om închistat în ego etichetează și clasifică alte ființe vii în: bune de mâncat, scârboase și drăgălașe.
Ca să nu mai spun că există și variante în care se obține o combinație absurdă între etichetele: drăgălaș și bun de mâncat. Iepurii primesc de obicei aceste două etichete.
În absența etichetelor, ființele vii sunt ființe vii care trăiesc nu în mod inutil ci cu un scop. Iar toate ființele vii au dreptul să trăiască și să fie respectate.
Revenind la alimentație, un lucru foarte interesant pe care l-am observat este acela că…
6. Multe pofte au dispărut. Mie de carne nu are cum să îmi fie poftă. Și ți-am descris deja relația pe care o am cu carnea. Este aceeași cu relația pe care ai avea-o tu cu carnea de om care s-ar afla în farfuria ta.
Însă cu brânza sau laptele nu aveam aceeași relație până a deveni vegan și continui să nu fiu foarte strict.
O să îți dau un exemplu ca să înțelegi.
Dacă ai tăiat brânză cu un cuțit, iar mai apoi tai fără să speli acel cuțit niște roșii, și îmi spui asta după ce am mâncat roșiile, nu o să vomit.
Dar dacă ai tăiat carne, nu ai spălat cuțitul, ai tăiat roșiile pe care le-am mâncat și îmi spui ulterior, sunt toate șansele să reacționez la fel ca și cum aș fi mâncat carne.
Prietena mea, care locuiește cu mine, fiind carnivoră a ajuns la următoarea concluzie: „După ce gătesc carne, ca să fie ok pentru tine și să vrei să folosești acele tacâmuri ulterior, trebuie să mă comport cu ele ca și cum am gătit rahat”.
Și nu o contrazic. Iar din punctul meu de vedere nici nu văd mare diferență. Ce diferență să fie între un hoit de animal(fiindcă asta este carnea) și rahatul de animal? Ba chiar, dacă rahatul este proaspăt poate să miroase și frumos.
Dar să revenim la pofte. Atunci când am trecut de la vegetarianism la veganism, îmi era poftă de brânzeturi. Nu aveam dorința de a mânca, dar îmi era poftă dacă vedeam pe cineva mâncând. Chiar zilele trecute am constat că nu îmi mai este poftă nici de brânzeturi.
Când l-am văzut pe omul din fața mea mâncând brânză, am luat chiar farfuria și am dus-o la nas pentru a vedea dacă mi se face poftă. Și nu mi s-a făcut nici când am inspirat în mod direct.
Pofta de ciocolată a devenit și ea inexistentă.
Am ținut să precizez aceste aspecte fiindcă eu nu aș fi crezut că nu o să îmi mai fie poftă de ciocolată. Cu toate acestea se pare că în perioada de veganism corpul meu a învățat că ciocolata nu este sănătoasă pentru el.
Ca să îți imaginezi diferența. În perioada când eram vegetarian, mâncam și câte 6-7 bomboane de ciocolată pe zi. Acum mănânc 2-3 bucăți de ciocolată vegană pe săptămână doar pentru plăcerea gustului, fără să simt impulsul de a mânca.
7. Înainte de a trece la veganism mi-am făcut un set de analize urină+sânge standard. Asta se întâmpla acum aproximativ 3 luni. Atunci am mers cu analizele la medicul de familie și mi-a confirmat că sunt foarte bune.
Setul de analize a cărui rezultat l-am primit astăzi arată identic cu cel de acum 3 luni. Aceasta este dovada și din punct de vedere medical și obiectiv că dintr-o alimentație vegană îți poți lua tot ceea ce trupul tău are nevoie.
Asta ca să nu aduc în discuție autotrofii. Poate știi că sunt mii de oameni care se hrănesc doar cu Energie Solară. Ei nu consumă nimic decât apă. În unele situații o parte dintre ei mai mănâncă un fruct o dată la câteva luni sau mai beau câte o cafea. Dar în rest nu mănâncă nimic, permițând fluxului Universal armonios să îi pătrundă și hrănească.
Din punctul meu de vedere, ființa energetică și inteligentă numită om o să ajungă acolo. O să ajungem în punctul în care majoritatea populației planetei o să se hrănească cu Energie Solară. Până acolo, veganii sunt priviți de către societate ca fiind un fel de specimene ciudate și sunt întrebați în mod frecvent:
8. Dar de unde îți iei proteinele? Dar calciul? Dar cu vitamina B12 ce faci? La întrebarea de unde îți iei proteinele, eu am spus că de acum înainte o să răspund așa: „Din pâine”.
Mi-am făcut un calcul și pentru pâinea pe care mi-o cumpăr eu de obicei, dacă am mâncat jumătate de pâine într-o zi mi-am luat necesarul de proteine în ziua respectivă. Acum să nu crezi că sunt nebun și pâinea e singura mea sursă de proteine. Pe acest pământ există alune, fasole, migdale, linte, mazăre, semințe și lista poate continua.
La întrebarea de unde îți iei calciu dacă nu mai mănânci lapte, m-am hotărât să ofer două răspunsuri. Dacă vreau să sperii interlocutorul îi spun că din amarant. Dacă nu vreau ca omul care întreabă să spună că îl înjur, îi spun că din spanac și pătrunjel. Ideea pe care te invit să o reții este aceea că un stil de viață în care nu consumi deloc alimente de origine animală îți poate aduce aportul necesar de tot ceea ce trupul tău are nevoie.
Dacă nu ar fi așa, nu ți se pare ciudat că există oameni care sunt vegani de zeci de ani sau alți oameni care au trăit armonios până la adânci bătrâneți fiind vegani? Ba chiar, dacă te uiți pe internet o să găsești vegani de 70 de ani care arată ca de 30-40.
Referitor la B12, am făcut niște cure de spirulină în ultimii 3 ani. Iar cum B12 se stochează în ficat și până la 3 ani, mai sunt rezerve acolo. O să mă mai interesez cu privire la subiect și o să îi întreb pe veganii profesioniști 🙂 ce fac ei cu privire la B12.
9. Un aspect relevant cu care am ales să închei acest articol este ce am mâncat efectiv în această perioadă. Răspunsul este mai simplu decât eu însumi m-aș fi așteptat înainte să încep. Și asta pentru că e foarte ușor să fii vegan.
În fiecare dimineață am băut un suc de fructe+legume crude la care am adăugat apă alcalină. Desigur că au existat excepții. Am amintit deja excursia în paragrafele de mai sus.
Ca să fie clar la ce fel de suc fac referire, eu am băut sucuri integrale. Adică am pus acolo fructele cu totul. Nu am eliminat pulpa bând doar zeama. Am pus mărul cu totul, căpșuni, banane și orice alte fructe mi-au trecut prin cap. Am adăugat în aceste sucuri amarant expandat, turmeric, ghimbir, lămâie, iar pe lângă fructe am suplimentat uneori cu spanac, urzici și morcov.
Acesta a fost micul-dejun.
La prânz am mâncat consistent și am avut grijă ca de obicei să am și proteină acolo. Când spun consistent mă refer la faptul că m-am concentrat pe a mânca felul 1 și felul 2.
Adică o ciorbă sau o supă cremă. Și un alt fel principal vegan pe lângă ciorbă.
Seara, am mâncat salate în care am adăugat toate legumele care mi-au trecut prin minte. Iar în salate am suplimentat cu semințe. Cred că am făcut salate în care am pus și cantități mici din 20 de legume. :))
În asta a constat meniul meu zilnic și mi s-a părut ușor de făcut. Mi-am gătit singur. Și crede-mă că sunt un om pentru care gustul și aspectul mâncării contează. Am făcut niște prânzuri vegane și niște salate și i-am dat și prietenei mele să mănânce. Când a lăudat mâncarea, am întrebat-o ce ar alege între carne și salata pe care o mănâncă. Și s-a văzut nevoită să recunoască faptul că ar da carnea pe salata făcută de mine.
Acum, nu trebuie să te gândești că de fiecare dată gătesc mâncăruri vegane care sunt delicioase. Mai există și excepții, dar ce vreau să subliniez este că mâncarea vegană este sănătoasă și cu gust dacă știi să o prepari.
Concluzie
Voi continua să fiu vegan și după aceste 3 luni. Cel mai probabil pentru toată viața. Timp în care voi deveni inevitabil și din ce în ce mai documentat pe subiect.
Destul de clar îmi este că nu o să mai consum carne niciodată. Însă știu câteva persoane care au fost vegetariene timp de 20 de ani după care au revenit la a consuma carne. Așa că las spațiu pentru probabilități. În acest moment însă așa văd lucrurile. Și asta pentru că nu consum carne din iubire pentru animale. Ar fi ciudat ca dintr-o dată să simt ură pentru animale și să încep să le mănânc.
La chestiuni precum mierea de albine poate că aș putea să cedez și să consum, dacă într-un anumit moment al vieții mele aș avea nevoie de beneficiile mierii. Oricum, aș face asta cu un deosebit respect și recunoștință la adresa albinelor care își pun deoparte miere, iar oamenii o iau și le dau să mănânce zahăr ceea ce conduce la îmbolnăvirea albinelor și diminuarea lor ca specie.
Însă în principiu, începând de astăzi mă declar vegan pe termen nedeterminat 🙂
Despre beneficiile energetice și spirituale am vorbit puțin și în acest articol, însă îți recomand să citești din arhivă seria despre veganism din perioada de început. Fiindcă am explicat acolo în detaliu care sunt beneficiile energetice.
Închei cu un gând de recunoștință pentru că ți-ai rupt din timpul tău și ai citit acest articol nu foarte scurt. Și îți reamintesc că îți respect alegerile alimentare indiferent care ar fi ele. Am scris articolul pentru ca tu să poți învăța ceva de aici. Și sunt convins că dacă vrei, poți lua cu tine după această lectură, cel puțin o idee sau sugestie pe care aplicând-o să îți armonizezi realitatea experimentată.
Iar dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit, dă-i un share pe facebook.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu