Ești un copil iubit al Divinului. În acest Univers în care te afli și experimentezi, primești susținere și iubire la fiecare pas. Asta pentru că în absența susținerii și a iubirii, viața nu poate fi prezentă.
Din aceeași iubire, ai primit libertatea de a experimenta orice alegi să experimentezi. Iar când inconștient ai făcut poate alegerea de a refuza iubirea, ai început să experimentezi boala, tristețea, depresia, plictiseala și altele precum acestea.
Ai ajuns astfel să consideri despre viață că este o luptă, ai ajuns să simți și să crezi că e nevoie să faci eforturi colosale pentru a te bucura și pentru a primi și dărui iubire. Credințele false au încercat să suprime adevărul, iar mintea a construit și susținut tot felul de astfel de concepte false.
De aceea, articolul de astăzi vine cu o invitație simplă. Iar această invitație este aceea de a schimba perspectiva asupra vieții experimentate, dinspre oricare ar fi acum această perspectivă, înspre o perspectivă în care crezi, susții și îți reamintești mereu că trăiești într-un Univers și într-o lume care te susține și iubește.
Există mult de lucru pe programările din subconștient pentru a evapora de acolo convingeri inutile care te trag în jos. Lucru cu mintea și disciplina în această direcție merită să se transforme în companionii tăi pe viață. Iar în funcție de ceea ce îți dorești să experimentezi, treptat, noi portițe spre cunoaștere se vor deschide chiar în fața ta. Energia Universului este infinit abundentă și iubitoare. Este suficientă pentru toată lumea. Și oricine alege și manifestă intenția curată de a cunoaște, va găsi în cele din urmă adevărul.
Ce îți propune articolul de astăzi însă este o schimbare de perspectivă care îți va fi descrisă inclusiv practic până la finalul articolului. Iar numai folosind această schimbare simplă de perspectivă îți poți reconfigura realitatea experimentată într-un mod fundamental spre armonia ta și a Întregului.
Iar pentru ca principiul să poată fi integrat mai ușor, iar exercițiul de la final aplicat cu eficiență, în cele ce urmează ideea conform căreia Universul te susține și iubește va fi abordată prin prisma celor trei perspective fundamentale. Iar aici se face referire la minte, trup și Spirit. Hai așadar să le luăm pe rând:
1. Perspectiva Mentală
Conform convingerilor pe care le rulezi acum, este posibil ca ideea conform căreia Universul te susține și iubește să fie respinsă de către minte. Iar o astfel de atitudine este perfect normală și firească în anumite situații.
Se prea poate ca în viața ta să experimentezi neliniște, frică, boală, disconfort, sărăcie, iar acest articol să vină în fața ta și să îți spună: „Universul te susține și te iubește”. Este firesc să ai o reacție de respingere a acestei idei când tu privești în realitatea experimentată și vezi cu totul altceva. Dacă tu trăiești frica și boala și cineva îți spune că Universul te iubește, e normal să te revolți. „Păi dacă mă iubește și mă susține nu ar trebui să nu fiu sărac, și să fiu sănătos și fericit?!”. Întrebarea este cât se poate de firească.
Ceea ce îți propune textul de față este ca în situația în care te revolți natural împotriva ideii, să cântărești puțin cu privire la ce anume ai de pierdut dacă o adopți chiar acum. Ce ai de pierdut dacă te joci cu ideea și îți repeți constant că Universul te susține și iubește? Ce ai de pierdut dacă de fiecare dată când rulezi mental convingerea „Viața este grea”, îți dai seama de asta și rulezi imediat afirmația: „Universul mă iubește și mă susține”? Există ceva important pe care îl pierzi odată cu schimbarea perspectivei așa cum îți sugerează acest articol?
Fiind sincer cu tine, o să vezi că nu ai nimic de pierdut. Nu îți bate prea mult capul acum cu ce ai de câștigat și dacă ai ceva de câștigat. Atât timp cât nu ai nimic de pierdut, merită să încerci, nu? Gândind în felul în care gândeai până acum, experimentezi realitatea pe care ai experimentat-o și până acum. Alege să crezi că Universul te iubește și te susține, și observă cum se reconfigurează realitatea experimentată. Ea s-ar putea să se reconfigureze sau nu. Nu îți promite nimeni nimic care ar putea conduce la dezamăgire. Ce îți propune acest articol este să joci un joc nou. Alege să crezi că Universul te susține și te iubește chiar dacă acum crezi exact contrariul și vezi ce se întâmplă. Dacă se întâmplă ceva, bine, dacă nu, iarăși bine.
Schepsisul aici este să îți convingi mintea să fie deschisă înspre a experimenta altceva. Așadar, indiferent de perspectiva vieții pe care o ai acum, ești o persoană deschisă, nu-i așa? Experimentează ceva nou și alege ca preț de măcar o lună să trăiești convins că Universul te susține și te iubește. Și cu aceeași deschidere, urmărește pur și simplu cum arată experiența ta de viață și dacă este cumva diferită de ceea ce ai trăit până acum.
2. La Nivelul Trupului Fizic
Pe perspectiva mentală s-a insistat puțin mai mult fiindcă mintea este cel mai greu de convins când vine vorba de a implementa o astfel de nouă convingere prin exercițiu.
Când vorbim de trupul fizic, acesta îți poate transmite tot felul de semnale ale bolii și disconfortului. Când simți durere fizică, oboseală, plictiseală, s-ar putea să fii tentat să spui că viața este grea și viața este o luptă.
Ce ai de făcut în perioada următoare este să folosești aceste semnale pentru a-ți reaminti că Universul te iubește și te susține. Așadar, de fiecare dată când simțit durere fizică din pricina unei boli, a oboselii sau pur și simplu te simți plictisit, amintește-ți că asta se întâmplă din cauza depărtării alese conștient sau inconștient în raport cu Sursa. Așadar nu îți mai spune: „Viața este grea”, ci întreabă-te în schimb: „Ce vrea această durere să îmi transmită? Cu ce anume din mine creez și întrețin această boală? Care sunt convingerile care m-au depărtat de adevăr și prin care refuz iubirea pe care Divinul o revarsă înspre mine?”. Iar după ce îți adresezi fiecare întrebare în parte, așteaptă în liniște un răspuns, fiindcă de cele mai multe ori acesta va veni într-o formă sau alta.
3. Spiritul
La nivel de Sine Divin, tu ești în mod fundamental una cu oceanul de iubire Universal. Aceasta este partea care nu trebuie convinsă de nimic, fiindcă ea este deja lumină, iubire și adevăr. Tot ce ai de făcut în raport cu această energie care reprezintă ceea ce ești în mod fundamental este să te deschizi înspre a o recunoaște și radia drept ceea ce este.
Exercițiu Concret
Cred că a devenit deja clar până aici că, ce te invită acest articol este să schimbi perspectiva actuală(indiferent care ar fi ea) cu perspectiva în care recunoști Universul ca fiind un spațiu infinit de iubire care îți acordă toată susținerea necesară.
Există mai multe modalități prin care poți face asta. Felul în care îți propune acest articol să exersezi este ca prin atenție și centrare în Sine, folosindu-te de ceea ce ai citit în paragrafele acestui articol, să te observi în primul rând. Iar de fiecare dată când te surprinzi rulând un gând sau făcând o acțiune care nu este în aliniere și violează principiul: „Universul mă susține și mă iubește” să te oprești din respectiva acțiune și să nu mai rulezi gândul distructiv. Alege în schimb să îți repeți mental, calm și cu încredere: „Universul mă susține și mă iubește”.
Dă-i acestei practici măcar o lună în care să exersezi cu ea și vezi ce se întâmplă. Armonia, pacea și iubirea sunt drepturile tale fundamentale. Tot ce ai de făcut este să le recunoști în interiorul tău.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu