„Doar câteva gânduri de iubire pe parcursul unei zile, mai mult decât contrabalansează toate gândurile noastre negative prin puterea lor pură” – David R. Hawkins
Vreau să te asigur încă de la început că nu am folosit deloc cuvinte mari în titlul acestui articol. Și oricât de ciudat ar părea, ideea din titlu poate fi susținută matematic. Iar o mini-demonstrație matematică va fi făcută în textul acestui articol.
Un alt lucru pe care simt să ți-l aduc la cunoștință este acela că în cele ce urmează voi lua drept referință scara nivelelor de conștiință. Despre această scară am mai vorbit deja în articolele precedente, iar lectura acelor articole constituie un avantaj în înțelegerea textului pe care îl citești acum.
O Minimalistă Introducere În Kinesiologie
Kinesiologia este o metodă de testare musculară dăruită de Dumnezeu oamenilor pentru ca aceștia să poată deosebi adevărul de falsitate. Ideea este că meridianele energetice de pe trupul tău sunt implicate. Iar în prezența a ceva de o vibrație joasă, mușchii de pe corp își pierd rezistența. Reciproca este valabilă, adică în prezența a ceva de o vibrație înaltă, mușchii de pe corpul tău își păstrează rezistența.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum se folosește această tehnică te invit să citești acest articol și să consulți arhiva blog-ului pe acest subiect.
Scara Nivelelor De Conștiință Este Una Logaritmică
Jos pe scară cu vibrația cea mai mică se află rușinea, vina, apatia, doliul, frica. Sus pe scară se află iubirea, beatitudinea, pacea, iluminarea.
Scara, așa cum poți vedea și în poze este de la 0 la 1000. Fiindcă cel care a efectuat măsurătorile a fost David R. Hawkins și prin teste repetate, el a observat că spectrul de frecvențe disponibile unui suflet întrupat se află în această zonă între 0 și 1000.
Foarte important de știut însă este faptul că 10 pe scară, înseamnă de fapt 10 la puterea 10. Iar 500, înseamnă 10 la puterea 500. Același lucru este valabil și pentru orice altă cifră(x) între 0 și 1000. Ea reprezintă de fapt 10 la puterea x.
Dă-ți Voie Să Ai Măcar Câteva Gânduri De Iubire Zilnic
În trecut am mai scris articole în care am vorbit despre nivelul iubirii, dar și despre compasiune sau recunoștință.
Recomandam atunci să faci loc practicii recunoștinței în viața ta. Adică să îți propui ca în fiecare zi chiar și pentru un minut să îți îndrepți atenția asupra câtorva aspecte din realitatea ta pentru care merită să fii recunoscător și pur și simplu să fii.
Iar recomandarea să știi că rămâne valabilă. Dacă o să îți începi diminețile cu un minut sau câteva minute în care stând cu o foaie în față o să notezi punctual motive pentru care ești recunoscător, o să vezi că zilele tale vor decurge cu mult mai armonios.
Rolul acestui articol este acela de a demonstra matematic chiar efectul extraordinar pe care recunoștința și iubirea îl pot avea în viața ta. Și asta chiar dacă îți dai voie să ai gânduri de recunoștință și iubire numai în acele câteva minute de dimineață, o să vezi că impactul este major.
Cosmin, Fac Exerciții Și Cresc, Dar Ulterior Decad
Am discutat de-a lungul timpului cu mulți oameni care mi-au spus că oscilează foarte mult în felul în care își trăiesc viața. Ei mi-au spus ceva care suna cam așa: „Cosmin, am momente când sunt foarte sus și mă simt bine, dar am și momente în care decad și nu mai știu de pe unde să mă reculeg. Aș vrea să fiu în permanență acolo sus. Ce să fac pentru asta?”
Recomandarea mea este să nu forțezi lucrurile și să le lași pur și simplu să decurgă în mod natural. Când ești „acolo sus” bucură-te deplin de acea stare și de acel moment. Fiindcă dacă te vei bucura de aceste momente în mod nonjudecativ și vei fi recunoscător pentru ele, vor tinde să se înmulțească de la sine.
Acest articol vine și ca o invitație de a nu mai fi atât de dur cu tine însuți. Fiindcă atunci când oamenii se apucă de exemplu să practice recunoștință pentru ceea ce este frumos în viața lor, ajung să se simtă vinovați fiindcă fac asta doar câteva minute pe zi, iar în restul timpului operează într-o cu totul și cu totul altă zonă vibrațională.
Ascultă și citește cu atenție următoarea propoziție: „Nu te mai simți vinovat fiindcă motivul vinovăției este unul fals”. Bucură-te în schimb fiindcă ți-ai dat voie să introduci chiar și câteva minute de recunoștință sau iubire în realitatea ta.
Câteva Gânduri De Iubire Contrabalansează Toate Gândurile Negative Pe Care Le Poți Experimenta Pe Durata Unei Zile
Iar explicați este una matematică. Având scara nivelelor de conștiință în minte, gândește-te la faptul că un gând care exprimă frică se află vibrațional vorbind în zona 100.
Tot pe aceeași scară, un gând de iubire se află undeva în zona 500.
Și acum gândește-te logic. Vibrația unui gând de frică, este de la 10 la puterea 100. Adică de 1 urmat de 100 de zerouri. Vibrația unui gând de iubire în schimb este de 10 la puterea 500. Adică de 1 urmat de 500 de zerouri. Acum, te invit să conștientizezi că între cele două există o diferență vibrațional vorbind de vreo 400 de zerouri. Este aproape dincolo de ceea ce mintea umană poate cuprinde cu capacitățile ei. Este o diferență enormă în putere dacă faci comparația între un gând de iubire și unul de frică.
Asta înseamnă că un singur gând de iubire contrabalansează o sumedenie de gânduri de frică pe care tu le poți experimenta.
Exact așa cum un individ care se află la nivelul de conștiință 700, contrabalansează 70 de milioane(!!) de oameni a căror nivel de conștiință este sub 200.
Prin urmare, doar câteva minute în care practici recunoștința și permiți gândurilor de iubire autentică să fie experimentate în realitatea ta, contrabalansează toate sutele de minute în care poate experimentezi gânduri de o vibrație mai joasă pe durata zilelor din viața ta.
***
Gândește-te la ce ai citit aici și vei prinde curaj. Nu mai fi dur cu tine însuți și permite fluxului de gânduri de pe durata unei zile să fie cel care este. Tu doar observă-l. Nu te mai învinovăți și nu te mai forța să te menții sus.
În schimb dă-ți voie ca zilnic, să practici recunoștința și iubirea, chiar dacă faci asta doar pentru câteva minute. Așa cum poți deduce din textul acestui articol, acele câteva minute contează enorm și fac diferența în viața ta.
Iubește și fii recunoscător! Iar dacă ți-a plăcut articolul dă-i te rog un share.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu