Un Mare Maestru Pleacă Într-o Călătorie…

Inspirat de o afirmație de-a lui Anthony de Mello, am scris astăzi pentru tine povestea unui mare maestru și a drumului său spre Tucsonucen. Lectură plăcută!

A existat odată într-un ținut îndepărtat un maestru care avea foarte mulți discipoli. Oamenii îl urmau pentru că era sincer, iar felul în care trăia era în rezonanță totală cu ceea ce îi învăța pe oameni. Ceea ce gândea, spunea și făcea acest mare maestru erau unul și același lucru.

El nu obișnuia să petreacă prea mult timp într-un anumit loc. Îi plăcea să călătorească. Și tocmai aceste călătorii ale lui îl transformase în învățătorul care avea cei mai mulți discipoli la acea vreme. Nu exista localitate prin care să treacă maestrul fără ca cel puțin un om din acea localitate să îl urmeze.

Fotografie de Gurumustuk Singh

Era o seară plăcută de vară când maestrul și-a chemat cei mai importanți discipoli și i-a anunțat că intenționează să facă o călătorie până în Tucsonucen. Acesta era numele așezării în care maestrul voia să ajungă a doua zi. Problema pe care discipolii au conștientizat-o imediat a fost aceea că la Tucsonucen nu puteai ajunge într-o singură zi decât dacă treceai prin 3 localități recunoscute pentru fanatismul lor religios. Maestrul lor nu era foarte bine văzut de către liderii religioși datoriă învățăturilor sale, iar discipolii au început să se îngrijoreze pentru asta. Aveau să treacă printr-o comunitate evreiască, una creștină și una musulmană în aceeași zi. De abia după asta ajungeau în Tucsonucen.

Ei l-au avertizat pe Maestru, dar acesta le-a spus că nu îi este frică și le recomandă să înceapă deja pregătirile pentru că plecarea este a doua zi în zorii zilei. Discipolii s-au conformat. Au pregătit cele necesare călătoriei, iar în zorii zilei toată lumea a pornit la drum.

Nu a trecut mult până ce au ajuns în comunitatea evreiască. Discipolii își făceau deja griji că maestrul va fi abordat de vreun lider religios al acestei comunități. În drumul lor, au întâlnit un creștin care venise în așezarea evreiască cu treabă. El a bătut la ușa unui brutar evreu cu dorința de a cumpăra o bucată de pâine pentru a-și potoli foamea. Evreul l-a văzut însă pe geam și știind că este creștin s-a hotărât să nu îi vândă pâine. Maestrul văzând aceasta, a trimis unul dintre discipoli să îi ofere o bucată de pâine acelui om și și-a continuat drumul.

Mergând mai departe, grupul ajunsese acum în comunitatea creștină. Coincidența face că în această așezare un evreu era venit cu treabă. El intrase cu roata trăsurii într-o groapă adâncă de unde nu mai putea ieși decât dacă ar fi fost ajutat. Evreul a spus că ceruse ajutorul câtorva creștini pe care i-a întâlnit. Creștinii și-au spus însă că acesta este un evreu care nu îl acceptă pe Iisus drept mântuitor, așa că nu l-au ajutat.

Auzind acestea maestrul și-a trimis câțiva discipoli care erau mai în putere să îl ajute pe evreu. Aceștia au scos roata din groapă, iar evreul și-a văzut de drum mulțumind. La fel a făcut și maestrul continuându-și drumul spre Tucsonucen.

Seara se apropia, și la trecerea prin ultima așezare, cea musulmană, maestrul a întâlnit o femeie. Aceasta era hindusă. Urma să nască și i-a povestit maestrului că a cerut ajutor în câteva locuri, dar niciun musulman nu voia să o ajute pentru că ea era hindusă. Atunci maestrul a pus câteva femei din comunitatea lui să o ajute pe cea care urma să nască. Femeile fuseseră moașe înainte să îi urmeze lui deci cunoscându-și bine meseria totul s-a terminat foarte repede, iar maestrul împreună cu discipolii au putut să își vadă în continuare de drum.

Chiar dacă au avut o mică întârziere, toți oamenii maestrului au ajuns teferi până în Tucsonucen. Au mulțumit cu toții, iar la discursul de seară(fiindcă maestrul obișnuia să le spună câteva cuvinte în fiecare seară) maestrul a spus:

„Îmi este foarte clar că nu sunt iubit de nici un fel de lider religios oricare ar fi el. Este ceva în ce spun eu care îi supără pe acești oameni, iar voi știți asta foarte bine. Am ajuns totuși teferi la destinație și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”

În această seară am însă o întrebare pentru voi: „Cine îmi poate spune ce a învățat din cele trei experiențe prin care am trecut astăzi. Cea cu creștinul care nu găsea pâine, evreul care nu era ajutat să își continue drumul, și femeia care nu era ajutată să nască?”

Răspunsurile au venit și erau dintre cele mai diverse. Nici unul nu părea însă să îl mulțumească pe maestru. Până la urmă cineva din mulțime a răspuns: „Convingerile lor religioase erau cele care îi făceau să fie lipsiți de compasiune”

Maestrul s-a ridicat atunci în picioare și a spus: „Acest răspuns se apropie cel mai mult de adevăr, așa că o să vă spun cum stau lucrurile de fapt. Nu convingerile religioase sunt problema prieteni. Problema este aceea că majoritatea oamenilor au convingeri religioase suficient de puternice pentru a urî, dar nu suficient de puternice pentru a iubi”.

Cu recunoștință,

Cosmin Constantin-Cîmpanu