Ți-am spus în nenumărate rânduri pe acest blog faptul că tu ești creatorul propriei tale vieți. Mi se pare că ideea nu este prea bine înțeleasă, așa că dă-mi voie să-ți explic.
Atunci când fac referire la tine ca și creator al propriei vieți, eu nu vreau să sugerez că prin multă muncă și determinare poți obține ceea ce îți dorești. Nu vreau să sugerez nici faptul că gândind pozitiv, atragi lucruri pozitive, și nici că dacă ești optimist obții o stare de spirit care te va face să vezi viața în roz.
Fără a nega nici unul din raționamentele de mai sus, vreau să îți devină clar că atunci când spun despre tine că ești creatorul propriei tale vieți, îți spun de fapt că tu ești responsabil de absolut tot ceea ce experimentezi. Tot fără nici o excepție.
Realitatea zilelor tale este cea pe care tu ți-o creezi secundă de secundă.
Nașterea unei idei paradoxale
O să iau un exemplu simplu, așa cum fac de fiecare dată.
Atunci când mergi pe stradă și ajungi la o trecere de pietoni, tu te uiți în stânga și în dreapta pentru a te asigura. De ce? Pentru că la volanul unei mașini se află un alt om cu două mâini, două picioare, un creier, doi ochi și un nas în mijlocul feței, care ia propriile sale decizii. Într-un moment de neatenție, el ar putea să nu frâneze la timp și să îți facă fundul garaj.
Neputând nega faptul că șoferul este capabil să ia propriile decizii, ajungem la o idee paradoxală. Mai sus spuneam că tot ceea ce experimentezi este 100% la creația ta, iar acum împărțim responsabilitatea între tine și șofer. Pe lângă asta, ideea de realitate ca fiind 100% creația ta se bate imediat cap în cap cu realitatea pe care o trăiește șoferul. Și pentru el realitatea ar trebui să fie 100% creația lui, deci cum se pot împăca aceste două idei? Există mai multe realități? Nu,
Fotografie de Jon Perry
Există numai realitatea ta!
Adică războiul din Irak este în totalitate responsabilitatea ta. Același lucru îl poți spune și despre starea ta de pace sau neliniște interioară. Pentru că tu ai vrut, în Irak a fost război, și pentru că tu ai vrut, experimentezi momentan starea de pace sau neliniște.
Mai există și acea nedumerire majoră cu privire la copii care se nasc cu dizabilități. Au greșit ei cu ceva? De ce permite Dumnezeu asta?
Răspunsul este foarte simplu: Copilul s-a născut cu dizabilități pentru că tu ai ales asta.
Dacă un hoț îți fură portofelul este pentru că tu ai ales asta.
Dacă găsești 1000RON pe stradă este pentru că tu ai ales asta.(Conceptele de noroc și ghinion sunt niște invenții nocive.)
Dacă șeful te ceartă pe „nedrept” este pentru că tu ai ales asta.
Dacă o persoană se îndrăgostește de tine este pentru că tu ai ales asta.
Dacă îți iei o palmă peste față este pentru că tu ai ales asta.
Dacă o cunoștință se îmbolnăvește este pentru că tu ai ales asta.
Dacă șeful îți dă o mărire de salariu este pentru că tu ai ales asta.
Dacă o rudă face cancer este pentru că tu ai ales asta.
Dacă în Siria va fi război este pentru că tu ai ales asta.
Tot ceea ce experimentezi este pentru că tu ai ales asta. Nimic nu se întâmplă fără voia ta.(citește această propoziție de câte ori consideri că este necesar pentru a o asimila. Ea este unica realitate)
Iar pentru că știu că ai putea considera ceea ce ți-am spus mai sus ca pe o asumare de responsabilitatea excesivă, ceea ce urmează să fac este să îți dau un exemplu cât se poate de concret. El este dovada vie a faptului că a urma sugestia mea nu este altceva decât reconectare la viața însăși.
Un exemplu celebru
Este cel al medicului Hew Len. Un medic hawaiian care a învățat din proprie inițiativă toată filosofia de viață a preoților `kahuna`. Acești `kahuna` erau niște înțelepți și vindecători hawaiieni.
Frumos este faptul că ideea de bază care le susține întreaga filosofie este aceea că tu ești responsabil pentru tot ceea ce experimentezi. Tu ești responsabil pentru tot ceea ce ți se întâmplă ție, dar și oricui altcuiva.
După ce a asimilat principiile `kahuna`, doctorului Len i s-a propus un post de director al uneia dintre cele mai greu de ținut sub control secții ale spitalului de stat hawaiian. În cadrul acestei secții pacienții erau ținuți în lanțuri atât la mâini cât și la picioare. Cu toții erau bolnavi psihic deosebit de violenți, iar toată lumea i-a spus lui Len că își va distruge cariera dacă acceptă postul.
Majoritatea directorilor își dădeau demisia în mai puțin de trei luni, iar infirmierilor le era frică să se apropie de pacienți, chiar dacă aceștia erau imobilizați fiind legați cu lanțuri.
Totuși dr. Len a acceptat postul, iar ceea ce s-a întâmplat poate fi considerat un adevărat miracol. Miracol pentru lumea științifică și pentru întreaga comunitate medicală. După doar 3-4 luni, în cadrul respectivei secții, bolnavii nu mai necesitau imobilizare, iar dozele de sedative au fost reduse considerabil, însă dr. Len nu s-a oprit aici.
După aproximativ 4 ani în care a condus secția, aceasta se dorea a fi închisă din lipsă de pacienți.
Atunci când a fost întrebat cum a reușit să facă ceea ce toți predecesorii săi nici măcar nu visau, dr. Len a răspuns senin: „Am repetat încontinuu: Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Asta-i tot!”.
Asumare de responsabilitate excesivă?
Consideri că dacă ai asimila această idee, nu ai face altceva decât să te culpabilizezi în mod excesiv?
Află că fie dacă îți asumi sau nu, aceasta este realitatea.
Tu ești responsabil pentru ceea ce ți se întâmplă ție. În egală măsură ești însă responsabil și pentru tot ceea ce li se întâmplă celorlalți.
Dr. Len era conștient de asta. El știa că respectivii pacienți erau închiși acolo pentru că el a ales asta. De aceea tot ceea ce a făcut a fost să își ceară iertare. Hew Len și-a cerut iertare pentru că prin gândurile și acțiunile lui, a făcut în așa fel încât respectivii oameni să ajungă prizonieri ai secției de psihiatrie a spitalului de stat din Hawaii. Surprinzător pentru unii, însă firesc pentru cei care cunosc realitatea profundă, bolnavii au început să se vindece.
Soluția este atât de simplă încât o poate aplica și un copil
Ești responsabil pentru tot ceea ce experimentezi tu, dar și oricine altcineva. Nimic nu se întâmplă fără ca tu să fi ales în prealabil asta.
Conștientizând acest adevăr, tu devii imediat capabil de a altera în mod conștient realitatea care te înconjoară. Acceptând ideea, vei face în mod conștient ceea ce până acum oricum făceai. Singura diferența va fi gradul tău de conștiență. Iar procesul care are loc este de asemenea simplu.
Atunci când accepți senin și sincer responsabilitatea pentru orice fel de acțiune a oricui altcuiva, vei fi învăluit imediat de un sentiment de iubire. Iar aceasta din urmă este cea care face imposibilul posibil.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
