Copilul privi înspre cer și spuse: ”De ce toată lumea își bate joc de mine?”. Nu a primit însă nici un răspuns. A mai așteptat puțin și a întrebat: ”De ce nimeni nu înțelege ce simt?”. Răspunsul nu a venit nici de data aceasta, iar el a închis ochii cu speranța că în această seara v-a adormi mai repede decât în seara precedentă.
Când se făcu dimineață, numai după câteva ore de somn, începu să nu mai suporte cele două întrebări care îl măcinau de câteva zile. Părinții săi erau plecați la muncă, iar el mai avea câteva ore până să meargă la școală.
Gândurile îl paralizau așa că a decis să intre în atmosfera unui joc pe calculator pentru a putea alunga pentru măcar câteva ore cele două întrebări care nu îl părăseau de câteva zile.
După o oră în care s-a jucat la calculator iși dă seama că îi este foame așa că dă o fugă până la bucătărie unde își face un sandwich din jumătate de pâine. Se întoarce cu sandwich-ul în fața calculatorului, însă lasă firmituri de pâine pe masă și muștarul afară din frigider.
Continuă să mănânce și să se joace, însă începând să îl doară spatele decide să ia o pauză de 5 minute așa că se întinde în pat. Nu trece mult și se întreabă: ”De ce exist?” , ”Cum ar fi fost să nu mă fi născut niciodată?”. Nesuportând faptul că nu știa răspunsul se întoarce la joc.
Continuă să joace însă își dă seama că trebuia să își facă temele. Privește ceasul. Mai era o oră până când trebuia să fie la școală. Își spune: ”Poate nu o să ne controleze la teme astăzi” și continuă să se joace.
Când era deja într-o întârziere foarte mare închide calculatorul și începe să se îmbrace. Nu mai era timp pentru a spăla farfuria în care își pregătise sandwich-ul și nici timp să aranjeze pătura pe care se odihnise atunci când constatase că îl doare spatele.
A ieșit în grabă uitând să închidă ușa.
La școală a fost controlat la temă doar la matematică. A luat nota patru, ceea ce l-a făcut deja să se gândească la ce se va întâmpla când va ajunge acasă. Această notă mică l-a făcut să devină și mai trist, iar acum se întreba neîncetat :”De ce exist?”, ”Dacă există Dumnezeu cum este El de permite să sufăr atât de mult?”, ”Nu mai vreau să sufăr!”, ”Vreau să știu de ce exist!”.
Cu nota patru în carnet, știind reacția părinților atunci când vor auzi ce notă luase, starea de tristețe se accentua. Când a trecut pe unica trecere de pietoni pe care o avea de traversat își imagina cum s-ar simți dacă atunci când este roșu s-ar arunca sub roțile unei mașini:”Oare aș muri?”, ”Nu mi-ar place să nu mor și să rămân paralizat.”, ”Oare părinții mei ce ar zice despre asta?”.
Trist, însă neîmpărtășind cu nimeni asta, ajunge acasă unde tatăl său începe să îl certe instantaneu:”Cât de nesimțit poți să fii? O să se aleagă praful de tine și de viața ta!”. Copilul chiar uitase ce dezastru lăsase în camera și nu cunoștea pentru moment de ce îl certa tatăl său. Acesta îi spuse însă:”Ai lăsat casa vraiște, ai hargați care strâng în urma ta! Nu mai am cuvinte, ești un nesimțit!”.
Amintindu-și acum ce lăsase în casă atunci când a plecat, acest gând venind să înlocuiască pentru câteva secunde întrebările:”De ce exist?”, ”Există oare Dumnezeu?” singurul lucru pe care simți să îl facă a fost să se protejeze, așa că i-a răspuns tatălui său: ”Să știi că nu mă afecteză ceea ce mi-ai spus.”. ”Normal, fiindcă ești un porc și un nesimțit” îi răspunse tatăl.
După ceva timp, își anunță părinții că luase patru, iar replica tatălui a fost din nou:”Nu știu ce să mă mai fac cu tine! Nu o să realizezi nimic în viață!”
După toate acestea plecă să se apuce de învățat. Nu putea învăța nimic fiindcă gândul îi zbura neîncetat înspre întrebările:”De ce exist?”, ”Există Dumnezeu? și dacă da, de ce toți mă mint că Dumnezeu este bun, când el permite să mi se întâmple toate acestea?”
Veni si ora la care trebuia să se culce. S-a pregătit din nou de somn, însă întrebările nu îi dădeau pace să doarmă. A urmat o noapte de frământări, iar dimineață s-a trezit într-o nouă zi a vieții sale.
Copilul de care ți-am povestit sunt eu.
Au trecut 9 ani de atunci. Indiferent de vârsta pe care o ai este destul de posibil ca întrebările care pe mine m-au frământat să se regăsească și în conștiința ta. Eu am aflat că Dumnezeu este binele și iubirea infinită. Eu am aflat de ce exist și am aflat de ce mi s-au întâmplat toate lucrurile ”rele” care mi s-au întâmplat.
Astăzi stau cu sinceritate în fața ta și îți spun că Dumnezeu există. Că tu ești o ființă extraordinară prin care lumea se dorește mai bună. Că tu nu trebuie decât să îți îngădui să înțelegi ceea ce Dumnezeu încearcă să îți comunice în fiecare secundă a vieții tale.
Ești aici și citești acest articol fiindcă undeva în sufletul tău îți dorești să fii măreț. Îți dorești să îți îndeplinești scopul tău pe acest pământ, chiar dacă nu ești convins care este acesta. Iubești, experimentezi, eșuezi și te ridici din nou să înfrunți viața.
Soluția constă în a înceta să o mai înfrunți. Lasă-te pătruns de viață. Nu îți refuza gândurile, indiferent de tipul acestora. Trăiește-le deplin și trăiește deplin! Acceptă și lasă-te pătruns de sentimentele care se nasc în inima ta fiindcă aceasta este calea prin care îl poți înțelege pe Dumnezeu.
Dacă aș fi încercat să fac activități care să îmi alunge întrebările care se nășteau în conștiința mea, nu ai fi citit astăzi acest articol. Probabil aș fi fost nefericit cu viața mea banală și sătul de monotonia zilnică.
Nu știu ce încerci tu să faci cu viața ta, însă știu că eu sunt aici să îi ajut pe cei care se află în postura în care eu m-am aflat. Astăzi eu am înțeles că într-adevăr existența mea se datorează lui Dumnezeu, că tot ceea ce mi s-a întâmplat vreodată mi s-a întâmplat fiindcă eu mi-am dorit asta.
Dumnezeu este binele, iubirea și pacea infinită.
Tu exiști pe acest pământ pentru a putea simți iubirea care te înconjoară.
Nu este nimeni în jurul tău care să se fi născut dintr-un alt motiv înafară de acela de a fi iubire și de a manifesta iubire.
Cum am ajuns eu din postura omului nefericit să stau acum în fața ta făcând cele trei afirmații de mai sus? Foarte simplu. Am redus cât mai mult posibil activitățile care îmi distrăgeau atenția. Aici intră emisiuni telivizate, ieșiri cu prietenii, jocuri pe calculator, urmărirea programelor de știri etc.
De fiecare dată când mă cuprindea un sentiment de neliniște mă abțineam de la a face altceva și trăiam cât mai profund posibil starea indusă. Acela este momentul în care tu te apropii de răspuns și ai șanse foarte mari să îl și afli.
Așa că atunci când ceva îți produce tristețe sau neliniște, lasă-te pătruns în totalitate de respectivul sentiment și nu te repezi înspre telecomandă sau înspre telefon, și nu da play la ultimul film șmecher pe care l-ai descărcat zilele trecute.
În trăirea a ceea ce simți stau răspunsurile tuturor întrebărilor tale. Tu trebuie doar să îți îngădui suficiente clipe în care să conștientizezi fără împotrivire cum un sentiment sau altul se manifestă în interiorul tău.
Sentimentele tale sunt însăși vocea lui Dumnezeu în tine.
Lasă telecomanda, lasă emisiunea, lasă filmul și permiteți să simți iubirea care se află pretutindeni în jurul tău.
Dacă te-ai regăsit în vreo parte a poveștii pe care ți-am spus-o, și chiar dacă ți-a plăcut sau nu articolul, te rog să lași un comentariu prin care să spui ceea ce ai simțit.
Intervenția ta îi poate ajuta pe cei care vor citi în viitor acest post.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu