„Ramtha: Și dacă ți-aș spune că nu există niciun iad?
Student: Dar am fost învățată că există un iad totuși.
Ramtha: Dar eu te învăț că nu există. Mă vei crede cu aceeași fermitate cu care ai crezut că există un iad?
Student: Ei bine, te cred.
Ramtha: Atunci acceptă asta, pentru că nu există.” – Cartea Albă
„Nu există cale pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta nu e un loc în care intri, sau din care ieși. Este un loc în care EȘTI mereu. Este singurul loc în care poți fi” – Neale Donald Walsch – Acasă cu Dumnezeu
Atunci când sufletul se desprinde de trup, el este învăluit de iubirea infinită a lui Dumnezeu.
Fiindcă am folosit în titlul articolului un cuvânt despre care fiecare își imaginează ce vrea, și mă refer aici la cuvântul „rai”, simt să fac mai întâi câteva precizări cu privire la acest aspect.
Dacă îți imaginezi raiul ca fiind acel loc unde îngerii cântă la harpă, unde înainte să ajungi vei fi judecat de Dumnezeu care nu are altă treabă decât să stea pe un tron și să te tragă pe tine la răspundere pentru ce ai făcut bine și ce ai făcut rău, vreau să știi că nu acesta este raiul la care mă refer.
De obicei, oamenii își imaginează că raiul ar avea caracteristici pozitive precum celor descrise în paragraful de mai sus. Iadului îi sunt asociate cazanele cu smoală, chinul veșnic, durerea și practic foarte mult disconfort pentru tot ceea ce un om ar fi putut să facă rău în viața trăită pe pământ.
În realitate însă, lucrurile sunt mult mai simple: „Tu vii din Dumnezeu, te afli în Dumnezeu pe durata acestei vieți, și te întorci în Dumnezeu în momentul desprinderii de trup”. Și asta pentru că nu există nimic altceva decât Dumnezeu.
Imaginează-ți un ocean. Iar ca să vorbim concret, gândește-te la Oceanul Pacific. Să zicem că tu ești într-o excursie și trecând pe lângă malul oceanului, iei o picătură de apă într-o sticlă și o duci cu tine acasă. O ții așa câțiva ani, după care torni acea picătură pe o farfurie pentru a-i arăta unui prieten ce picătură frumoasă ai adus tu din oceanul Pacific. Priviți amândoi picătura, prietenul îți spune că te-ai sonat, iar mai apoi vă luați cu vorba. Când priviți înspre farfurie, vedeți că picătura a dispărut.
Dar unde a dispărut picătura? Ea a urmat un proces firesc de evaporare. După ce evaporarea a intervenit, acea picătură se va ridica până când va intra în alcătuirea unui nor. Acel nor se va uni cu alți norișori, iar într-un final va ploua.
Șanse sunt ca ploaia să aibă loc chiar deasupra oceanului Pacific. Iar odată cu asta, picătura se va întoarce acasă(în ocean). Odată cu asta oceanul va fi îmbogățit cu informațiile pe care picătura le-a cules atât timp cât a fost „în lume”. Dar indiferent de natura experiențelor picăturii, oceanul nu o va refuza sau renega pe domnișoara picătură. În schimb o va accepta pur și simplu să se reîntoarcă în el.
Desigur că sunt șanse ca după ce picătura se evaporă din farfurie ea să nu ajungă imediat într-un nor care își va revărsa ploaia în ocean. Dar știi și tu că circuitul apei în natură ne spune că apa se întoarce în cele din urmă în ocean. Așa că destinația picăturii este una singură. Iar de traseul urmat de picătură pe durata desprinderii ei de ocean, nu se ține cont în procesul de reintegrare a picăturii în sursa din care a plecat.
Exact în același mod, Dumnezeu este un ocean de iubire. Și este un ocean de iubire din care sufletul tău a venit în această existență. Când desprinderea de trup intervine, tu te întorci în respectivul ocean de iubire numit Dumnezeu fiindcă nu ai unde altundeva să te duci, fiindcă nu există nimic altceva decât Dumnezeu.
Dumnezeu este TOT.
Prin urmare nicio pedeapsă nu intervine în momentul desprinderii tale de trup. Tot ceea ce poate interveni și intervine este o învăluire în iubire și din iubire.
Revenind acum la ideea din titlul articolului, am auzit multă lume spunând: „Păi cum să nu existe nicio pedeapsă după această viață? Eu mă duc unde se duc și cei care comit atrocități și mai știu eu ce alte fapte rele pe durata vieții?” Răspunsul este că într-adevăr nu există nicio pedeapsă după această viață fiindcă nu există nimic de pedepsit fiindcă nimic rău nu a fost făcut.
Raiul și iadul sunt niște noțiuni inventate de oameni prinși în dualitate care au proiectat același simțământ dual și acolo unde dualitatea nu există de fapt.
Invitația pe care ți-o adresez prin intermediul acestui articol este aceea de a realiza că tot ceea ce există în realitatea ta nu este altceva decât unica Sursă, Dumnezeu, Energia Universală, sau cum mai vrei tu să îi spui.
Fiecare aspect dual inventat ca opus al lui Dumnezeu nu reprezintă o prezență în sine, ci reprezintă o absență.
Oamenii pot ajunge să îl nege atât de mult pe Dumnezeu, încât energia vitală ajunge să fie prezentă la nivel minimal în interiorul acelor oameni. Forța vitală fiind prezentă la nivel minimal acolo din cauza negării, anumiți oameni ajung să facă anumite lucruri de o vibrație foarte joasă. Asta nu înseamnă însă că oamenii respectivi nu continuă să fie la rândul lor în Dumnezeu.
Imaginează-ți următorul lucru. Iubirea lui Dumnezeu se revarsă permanent și necondiționat asupra tuturor ființelor vii în egală măsură. Unii oameni permit acestei iubiri trimise înspre ei să strălucească. Aceștia sunt sfinții și marii maeștri ai umanității.
Aceeași iubire se revarsă însă și asupra celor care comit atrocități, și care prin programe mentale, gânduri și alegeri blochează această Sursă infinită de iubire care se revarsă asupra lor. Iar acești oameni aleg să ucidă, să pornească războaie, și să facă foarte multe lucruri de o vibrație joasă pe durata șederii lor în trup. Asta nu înseamnă însă că toate acestea nu ar avea loc în Dumnezeu. Dat fiind faptul că Dumnezeu este TOT, totul se desfășoară în Dumnezeu.
Iar pentru ca Infinitul existenței să fie perfect și de o frumusețe absolută, este nevoie de tot spectrul de vibrații. În acest fel, viața se transformă în cea mai frumoasă melodie pe care Universul putea să o compună. Iar acest lucru l-am detaliat într-un articol pe care te invit să îl citești aici: De ce permite Dumnezeu răul.
Nu uita că Dumnezeu nu are un opus. Acolo unde intervin vibrațiile joase, înseamnă că Sursa a fost blocată din a se manifesta. Curentul electric nu are un opus. El poate curge printr-un fir conductor. Dacă apeși pe întrerupător, pe fir nu este prezent ceva opus curentului electric. Ci pe fir este „prezentă” o absență. 🙂
Exact în același fel Dumnezeu nu are un opus. Nu există un Diavol care este o entitate de sine stătătoare care se opune lui Dumnezeu și care este șeful iadului. Întunericul este absența luminii, iar întunericul nu reprezintă o prezență prin sine însuși, ci o absență.
Citind rândurile de până aici, te rog să nu interpretezi faptul că aș fi vrut să spun că nu există entități de vibrație joasă.
Așa cum un om aflat în trup poate calibra la 20 pe scara nivelelor de conștiință, la fel pot exista și entități nevăzute care au o vibrație joasă. Însă prezența vibrațiilor joase nu constituie un argument pentru care iadul ar exista. Și asta pentru că totul se petrece în Dumnezeu.
Iar fiindcă tot ceea ce există este Dumnezeu, iar noi toți ne aflăm în El, în momentul desprinderii de trup tu vei ajunge în „rai” sau înapoi în Dumnezeu. Loc din care nu ai fost niciodată plecat cu adevărat, doar că poate fiind în trup nu ai fost conștient că te afli în Dumnezeu.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu