A te ceda pe tine însuți Divinului este o invitație și posibilitate care apare pe calea studentului spiritual. Putem să cedăm lumea la modul cel mai total și deplin posibil Divinului. Iar atunci când această cedare este cu adevărat trăită, se experimentează o pace și liniște dincolo de orice își poate mintea imagina.
De multe ori invitația aceasta a cedării sau renunțării este interpretată eronat în sensul trăirii în sărăcie, limitare și neajuns. Nu despre asta este vorba. Ci este mai degrabă vorba despre a trăi în lume, dar a nu fi parte din aceasta.
Ceea ce ne invită practica spirituală să cedăm este atașamentul și nu neapărat bunurile în sine. Iar pentru ca ceea ce se poate prezenta abstract să fie simplificat, vor fi luate câteva exemple.
Sunt șanse foarte mari ca cititorul acestor rânduri să aibă un telefon. Ba chiar sunt șanse foarte mari ca acest articol să fie citit de pe un telefon. Înspre ce ne invită practica spirituală este să renunțăm la senzația de „al meu”, și nu la telefon în sine. Este intenționalitatea și disponibilitatea reală care poate fi una a non-atașamentului, cedării și renunțării, sau poate fi una a atașamentului, încrâncenării și opunerii de rezistență.
Una este să ne bucurăm de un telefon mobil, fără a-l considera însă „al nostru”, ci fiind doar pur și simplu recunoscători pentru că acest obiect se află în viețile noastre și ne ușurează viața. Și cu totul altceva este să credem despre acel telefon că este „al nostru” și cu încrâncenare să îl protejăm și să fim atașați de el.
Viața o putem trăi fiind foarte atașați și încrâncenați. Sau o putem trăi relaxați, fără opunere de rezistență și curgând la unison cu Fluxul Vieții însuși.
Cedarea nu este așadar despre a renunța complet la un obiect, concept sau persoană. Ci este despre a renunța la atașamentul de acel obiect, concept sau persoană. Este atașamentul cel care întreține inclusiv o bună parte din opunerea de rezistență.
Pacea, armonia, împlinirea și chiar fericirea autentică derivă din disponibilitatea găsită în interiorul nostru de a nu mai opune rezistență Vieții. Cu cât mai puternică este credința în ego, cu atât mai mare este și opunerea de rezistență. Viața pur și simplu este ceea ce este. Iar totul se petrece oricum în cel mai armonios mod. Faptul că ar exista un acționator în spatele acțiunilor este o iluzie. Dar la nivelul cel mai de suprafață, ego-ul își asumă imediat meritele pentru tot ceea ce are loc.
Iar pe lângă asumarea meritelor, ego-ul mai întreține o credință care este una din pietrele de temelie ale opunerii de rezistență. Iar această credință zice așa: „Lucrurile ar putea fi mai bune decât ceea ce experimentez acum”. Aceasta este credința care ne conduce la paradoxul omului de afaceri care trăiește într-o casă luxoasă, are o familie frumoasă, milioane de euro în cont, dar este nefericit. Fiindcă în loc să reușim să conștientizăm că ceea ce este chiar acum și chiar aici este deja perfect, mintea ne poartă în diverse direcții eronate.
Atunci când un potențial devine actual, acela era potențialul cel mai potrivit de livrat spre experimentare. Este Câmpul Conștiinței care alege să aducă de fiecare dată spre experimentare, numai și numai ceea ce este infinit armonios spre a fi experimentat ACUM. Numai că noi, din ego, spunem: „Ar fi putut ca lucrurile să fie mai bine.” sau „Dar, eu nu voiam așa, voia să se întâmple altceva” sau „Ce se întâmplă este rău. Trăim într-o lume nedreaptă” și altele precum acestea. Toate aceste fraze nu fac altceva decât să reflecte opunere de rezistență.
Dacă ne-am da voie să cedăm treptat opunerea de rezistență am putea să observăm cum treptat ne găsim pe noi înșine într-o lume care poate fi caracterizată printr-o perfecțiune infinită. Asta nu pentru că lumea s-ar schimba. Lumea este oricum, deja perfectă. Ci pentru că noi, cedându-ne Divinului și renunțând la a mai opune rezistență față de ceea ce este, am putea în sfârșit să recunoaștem că trăim într-o lume și un Univers perfect.
De aceea, apare atât de des în articolele de pe blog invitația spre Letting go. Letting go-ul fiind de fapt o invitație de a renunța la orice opunere de rezistență, de a ne ceda pe noi înșine Divinului, și de a curge la unison cu Viața, fără a ne împotrivi. Asta pentru că este opunerea de rezistență cea care face ca angoasa să persiste.
Despre ce anume este tehnica Letting go s-a mai discutat și cu alte ocazii și a fost scrisă și o carte în această direcție. Articolul de astăzi își propune să aducă puțină claritate în ceea ce ține de niște nedumeriri care se prezintă ușor nuanțat.
Dacă ar fi ca nedumerirea să fie sintetizată printr-o întrebare, aceasta ar suna cam așa: „Eu aș vrea să nu mai opun rezistență, dar nu îmi e foarte clar ce înseamnă asta. E cam abstract. Cum anume opun rezistență și cum să nu o mai fac?”
De aceea, în continuare vor fi enumerate cele mai comune tipuri de opunere de rezistență pe care le experimentăm. Știind în ce fel opunem rezistență vieții, ne va fi mult mai ușor să devenim conștienți și să identificăm diverse situații din viața de zi cu zi în care opunerea de rezistență apare, iar mai apoi să ne concentrăm pe a ceda și elibera conștient acea opunere de rezistență. Fiindcă, până la urmă e o chestiune de intenționalitate.
Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, în continuare vor fi enumerate punctual cele mai întâlnite situații în care opunerea de rezistență apare. Iar dintre acestea, cea mai întâlnită formă de opunere de rezistență este:
1. Mutarea atenției
Această mutare a atenției este totodată și o formă cât de cât ascunsă a opunerii de rezistență. De exemplu dacă simțim o emoție puternică, a ne muta atenția de pe acea emoție înseamnă să ne concentrăm pe discuția cu cineva, să ne uităm la un film, să mâncăm ceva, sau altele precum acestea.
Aparent, nu opunem rezistență stării sau emoției, fiindcă omul își poate spune: „Păi eu îi dau voie stării să fie, doar îmi mut atenția de pe ea”. Tocmai acesta este însă schepsisul. Prin faptul că ne mutăm atenția, de fapt îi opunem rezistență. Este ca și cum îi punem „pumnul în gură” stării și ne mutăm atenția pe un film, o discuție sau orice altceva.
Mutarea atenției este poate cea mai întâlnită formă de opunere de rezistență, dar și forma de opunere de rezistență cel mai eficient mascată. La suprafață pare că nu opunem rezistență, dar de fapt o facem.
A nu opune rezistență unei stări cu adevărat, înseamnă să ne dăm voie să o observăm, să acceptăm că o stare a apărut și pur și simplu să o observăm, fără a vrea să o schimbăm și fără a vrea să facem ceva cu ea. Observarea non-judecativă înseamnă renunțarea la opunerea de rezistență. Mutarea atenției este doar o formă nuanțată a opunerii de rezistență.
2. Dorința de a scăpa sau fugi
Chiar dacă și în această situație nu pare că am opune rezistență, de fapt fuga este o formă de opunere de rezistență.
Iar pentru ca lucrurile să fie clare, va fi luat un exemplu simplu. Să zicem că a fost experimentată o ceartă puternică, iar acum este evitată acea persoană cu care ne-am certat. Cu alte cuvinte fugim de el și evităm interacțiunile. Asta se întâmplă fiindcă de fapt îi opunem rezistență acelei persoane.
La fel se întâmplă de exemplu și cu orice altă formă de energie emoțională. Dacă fugim de respectiva energie emoțională sau ne-am dori să o facem să dispară, de fapt îi opunem rezistență.
Invitația de a ceda orice opunere de rezistență în fața vieții, stârnește destul de multă neclaritate. Și destul de multă opoziție în fața vieții. Iar mintea inventează tot felul de exemple prin care să se justifice logic. Poate să spună: „Păi și dacă știu despre cineva că dacă mă întâlnește mă va bate, ce ar trebui, să nu îi opun rezistență, adică să stau să iau bătaie?”. Sau: „Păi și dacă simt o durere puternică fizică să zicem, ce ar trebui să fac pentru a nu mai opune rezistență vieții, să mă tăvălesc de durere?! Nu e logic să caut să mă simt bine?”.
Ideea este în ambele cazuri că atunci când nu mai opunem deloc rezistență, asta echivalează cu o deschidere înspre cea mai potrivită și armonioasă soluție.
Cu alte cuvinte, dacă nu îi mai opunem deloc rezistență interioară bătăușului, și ne deschidem înspre a-l iubi și accepta așa cum este la modul cel mai total și deplin posibil, bătaia nu va mai interveni.
Și dacă nu îi mai opunem deloc rezistență durerii, și o acceptăm la modul cel mai total și deplin posibil, durerea însăși se evaporă.
S-ar putea spune în termeni generali că tot chinul și toată suferința pe care o experimentează umanitatea este întreținută de opunerea de rezistență în fața Vieții. Când ne dăm voie să avem încredere în Dumnezeu și în perfecțiunea specifică fiecărui potențial devenit actual, opunem mai puțină rezistență, ne bucurăm de Viață și curgem împreună cu aceasta.
3. Demonstrarea dreptății
De fiecare dată când ne dorim să demonstrăm dreptatea „noastră”, opunem rezistență față de ceva. S-a discutat în începutul acestui articol despre atașament. Și despre cum ne lăsăm păcăliți de „al nostru”, când de fapt am putea recunoaște totul pur și simplu ca fiind.
Studentul spiritual este invitat să accepte că Adevărul nu poate fi demonstrat, ci doar verificat. Demonstrația ține de logică. Iar logica este limitată și sub imperiul domeniului liniar. Spiritualitatea însăși fiind o invitație spre non-liniar, cuantic și simultaneitate.
Gândurile pot fi așadar doar observate, iar prin asta ne dăm voie să nu mai opunem rezistență. Când gândul sau un set de gânduri este văzut drept „al meu”, apare imediat și impulsul de a-l apăra, iar prin asta opunem rezistență față de ceea ce este și ne predispunem la suferință și angoasă.
4. Refuzul observării
Stă în puterea noastră să observăm. Și asta pentru că ceea ce suntem noi în mod fundamental se bazează pe observare. Asta pentru că noi nu suntem un trup fizic limitat sau o minte limitată, ci suntem chiar nemărginirea Câmpului Conștiinței. Iar Conștiința are această specificitate a martorului, mărturisirii sau observării. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că noi suntem chiar observarea însăși. Numai că am ajuns să refuzăm această observare și să ne identificăm cu acționatorul, decidentul sau gânditorul.
Una din modalitățile prin care exercităm așadar opunere de rezistență în fața fluxului vieții, în fața emoțiilor, în fața situațiilor sau în fața Universului însuși este prin acest refuz al observării.
Refuzul observării îmbracă adesea niște forme inocente cum ar fi: „Nu știu cum să observ”, „Nu pot fi observator fiindcă mă las furat de alte chestiuni”, „Gândurile sunt prea intense și prea multe și uit să fiu martor sau observator” și altele precum acestea.
Toate aceste obiecții se prezintă cât se poate de legitim. Doar că de fapt observarea este o chestiune de antrenament. Și nu este un antrenament în cadrul căruia învățăm ceva nou. Ci este un atrenament în care ne dăm voie să ne apropiem treptat de abilitatea noastră naturală a observării.
Dacă e să vorbim de energia emoțională, energie care a mai fost pomenită de câteva ori pe durata articolului, refuzul observării apare de obicei sub forma lui: „Nu îmi place ceea ce ce simt. Este neplăcut. Prin urmare refuz să observ această energie neplăcută. Îmi voi muta atenția înspre ceva mai plăcut”.
Nimeni nu ne învață, dar a venit timpul să ne deschidem acum înspre această acceptare, că dacă ne-am da voie ca doar să observăm o emoție neplăcută preț de 5 minute, și am renunța la a ne dori să facem ceva cu ea, observând-o pur și simplu, aceasta se evaporă pentru totdeauna.
De aceea, cititorul este invitat să își îngăduie această experiență, iar confirmarea nu va înceta să apară.
A observa este o chestiune cât se poate de simplă care poate fi antrenată treptat cu răbdare. Să zicem că astăzi vom putea să observăm o emoție sau stare preț de 2 secunde. Mâine vom putea pentru 3 secunde, iar peste o săptămână pentru 5 secunde. Peste o lună poate vom ajunge la 30 de secunde, iar deja 30 de secunde sunt mai mult decât suficiente.
Este vorba de exercițiu și disponibilitate. Observarea și antrenarea observării reprezintă însă unii din pilonii de bază care ne ajută să cedăm rezistența și să ne deschidem înspre a curge împreună cu Viața.
5. Iluzia persistenței
Există această iluzie conform căreia, dacă ceva este pur și simplu observat, înseamnă că nimic nu se întâmplă. De fapt, la bază se află aceeași identificare cu acționatorul din spatele acțiunilor sau cu decidentul din spatele deciziilor.
De fapt totul apare spontan și autonom ca un potențial translat înspre actualitate din non-manifestat.
Ego-ul are impresia că dacă face ceva, atunci lucrurile vor sta diferit. Nu neagă nimeni că pentru ca umanitatea să evolueze, este nevoie de acțiuni. Doar că aceste acțiuni apar spontan și autonom fără să le facă vreun „eu”.
Ultimele paragrafe pot să genereze confuzie, așa că în cele ce urmează vor fi aduse câteva clarificări.
O chestiune esențială înspre care suntem invitați să ne deschidem este aceea că, dacă ceva este pur și simplu observat, asta nu conduce la „înghețarea” energiei din spate. Ci conduce la fluidizarea acelei energii.
Mintea sucește percepția și adevărul fix pe dos. Asta pentru că mintea ne spune că dacă ne lăsăm foarte prinși în acțiuni și gânduri, vom rezolva problema. Iar chestiunea de nuanță e aceea că nu e nimic în neregulă cu acțiunile și gândurile. Ba chiar sunt de multe ori binevenite.
Atât doar că, adesea, anumite acțiuni au la bază opunerea de rezistență față de ceva.
Niște exemple cât se poate de comune ar fi: „Mă enervează șeful. Așa că acționez în sensul că îmi dau demisia” sau „Există disensiuni în cuplu. Așa că acționez în sensul că mă cert, particip la un curs de terapie de cuplu, sau orice altceva”.
De foarte multe ori, acțiunile pe care oamenii le experimentează au în spate o intenționalitate a opunerii de rezistență.
Iar așa cum transmite prezentul articol, este tocmai opunerea de rezistență cea care face ca lucrurile să se miște greu, ca totul să devină îngreunat, iar noi să experimentăm foarte multă suferință în viețile noastre.
Adevărul este că dacă ne enervează șeful, nu spune nimeni să nu plecăm, dar mai întâi să ne dăm voie să renunțăm la opunerea de rezistență. Dacă există disensiuni în cuplu, nu spune nimeni să nu apelăm la terapie în cuplu, ba chiar este recomandat. Dar în același timp putem să ne deschidem și înspre a nu mai opune rezistență situației sau partenerului.
Când renunțăm la a mai opune rezistență față de ceva, acel ceva nu va persista, ci se va fluidiza din punct de vedere energetic, și va curge spre armonizare.
Păcăleala minții este aceea că dacă doar observăm, nu se întâmplă nimic. De fapt, dacă doar observăm vom fi tot mai deschiși înspre a primi inspirația Divină care ne va conduce fix înspre cele mai potrivite acțiuni. Acțiuni pe care le putem observa la rândul lor și tot așa.
***
Acestea fiind spuse, prezentul articol reprezintă o invitație destul de amplă și detaliată spre a ne ceda pe noi înșine Divinului la modul cel mai total și deplin posibil.
Acum că știm care sunt situațiile în care experimentăm opunere de rezistență, tot ce ne mai rămâne este să le identificăm în viața noastră și să le înlocuim cu observarea sau cu starea de martor.
Cu fiecare opunere de rezistență cedată, de fapt ne deschidem înspre calmul, armonia, pacea și imperturbabilitatea care ne caracterizează dintodeauna, dar pe care este posibil să le fi uitat.
Când vedem că încercăm să ne mutăm atenția de pe ceva ce nu ne place, putem să ne amintim că totul este perfect așa cum este.
Când apare o dorință de a scăpa sau a fugi, ne putem aminti că noi suntem peste tot drept Câmp. Oriunde am fugi, vom da oricum din nou peste noi înșine.
Când apare impulsul de a demonstra dreptatea, putem să acceptăm că nu e nimic de demonstrat sau apărat și că putem să credem în ceva, fără a-l apăra neapărat și fără a încerca să le impunem altora credințele noastre.
Când vedem că mintea refuză observarea, ne putem aminti că este vorba de un proces în care răbdarea joacă un rol esențial.
Iar când vedem că mintea ne spune că dacă doar observăm, nu se va întâmpla nimic, ne putem deschide înspre a accepta că observarea va conduce la claritate. Iar din acea claritate, dacă niște acțiuni sunt cu adevărat necesare, ele se vor prezenta întocmai.
Să ne dăm voie așadar să alegem intenția de a nu mai opune rezistență vieții, și de a curge împreună cu aceasta.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
