S-a stârnit un curent care nu știu dacă trebuie oprit, dar știu că este fals și superficial. Autorii de dezvoltare personală din România(cel puțin) au început să afirme cu diverse ocazii că filmul și cartea „Secretul” sau „The Secret”(în engleză) sunt incomplete sau sunt cele mai mari abureli din câte au existat vreodată.
A făcut-o Adrian Soare aici. O fac autorii inspiraționali a căror discurs este despre muncă, acțiune și iar muncă. O face Lorand Soares în fiecare seminar, fapt confirmat de acest articol. Parafrazându-l pe Lorand, el afirmă la seminarii: „The Secret este cea mai mare abureală! nu e destul să știi că există Legea Atracției ca să te îmbogățești! trebuie să pui osul la treabă!”. Asta este foarte adevărat, numai că Legea Atracției nu a scos niciodată din ecuație acțiunea. Nici în realitate(pentru că Legea Atracției există din totdeauna) și nici măcar în cartea Secretul.
Vreau să fie clar că nu atac pe nimeni. Colegii de breaslă îmi sunt prieteni, îi respect și le sunt recunoscător pentru activitatea pe care o fac în România. Tot ceea ce fac prin acest articol este să îndemn la conștientizare. Fii conștient, trăiește conștient, fă alegeri conștiente! Acestea sunt îndemnurile mele care tot apar în articolele de pe acest blog.
Este uman ca atunci când citești o carte să îți scape anumite pasaje. Ceea ce îmi propun eu prin acest articol este ca tu să devii conștient de faptul că „The Secret” nu numai că este complet, îndemnându-te în repetate rânduri la acțiune. Ba chiar te învață și cum să acționezi.
8 Citate Care Te Îndeamnă La Acțiune, Extrase Din Cartea „The Secret”
1. S-ar putea să fie nevoie de acțiune, însă dacă acționați în concordanță cu ceea ce Universul încearcă să vă aducă, vă veți simți împlinit.
2. Acțiune este un cuvânt care poate implica „muncă” pentru unii oameni, dar acțiunea inspirată nu va crea deloc senzația de muncă. Diferența dintre acțiunea inspirată și acțiune este aceasta: acțiunea inspirată este atunci când acționați pentru a primi.
3. Când apare elanul, când se manifestă imboldul interior intuitiv, acționați!
4. Trebuie să credeți că veți primi și că aveți deja greutatea optimă. Trebuie să vă închipuiți, să simulați și să acționați ca și cum ați avea greutatea ideală.
5. A crede înseamnă să acționați, să vorbiți și să gândiți ca și cum ați fi primit deja ceea ce ați cerut.
6. Gândiți-vă la ceea ce ați cerut și asigurați-vă că acțiunile dumneavoastră reflectă ceea ce vă așteptați să primiți și nu contrazic ceea ce ați cerut.
7. Acționați ca și cum ați primi. Faceți exact ce ați face dacă ați primi astăzi ce ați cerut și întreprindeți acțiuni care să reflecte acele așteptări puternice.
8. Atunci când vreți să „atrageți” o relație, asigurați-vă că atât gândurile, cuvintele și acțiunile dumneavoastră, cât și condițiile din mediul înconjurător nu vă contrazic dorințele.
Prin urmare da, acțiunea este foarte importantă, numai că ea nu este dată la o parte nici de realitatea Legii Atracției și nici măcar de cartea foarte populară „The Secret”. De fiecare dată când o să mai auzi pe cineva că „The Secret” este o mare abureală sau că „The Secret” este incomplet pentru că pierde din vedere acțiunea, te rog să-i dai un link către acest articol. Sau copie pur și simplu cele 8 citate de mai sus și pune-l să le citească. Nici legea atracției și nici cartea „The Secret” nu pierd din vedere acțiunea. Trăiește și acționează conștient! Pune sub semnul întrebării totul și fii în slujba adevărului.
Dacă ți-a plăcut articolul sau consideri că el ar putea fi util și altora dă-i un share pe rețelele sociale.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu