Pentru Tanimuli, drumul prin portal nu a părut nici mai mult nici mai puțin decât un singur pas. Îl avea alături pe liderul tribului Namceui, care a întins mâna înspre el:
– Numele meu este Aelac. Ești a doua persoană care a trecut vreodată prin cercul luminos din coliba mea. Bine ai venit în viitor.
Privind în jur, tot ce putea vedea Tanimuli era o cameră cam dubioasă pentru experiența sa de până atunci. Pereții erau de un alb imaculat. Coliba sa de acasă dădea un aspect circular interiorului, pe când în camera în care se afla acum alături de Aelac putea observa multe colțuri.
„De ce ar face cineva așa ceva?” se gândi el în timp ce întinzând mâna spre Aelac îi spuse:
– Eu sunt Tanimuli, nu cred că mi-ai dat ocazia să mă prezint. La ce te referi când spui „bine ai venit în viitor”?
– Mă refer pur și simplu la faptul că suntem în viitor, acolo unde are loc acțiunea din povestea pe care ne-ai spus-o acum câteva minute. Hai cu mine să îți arăt!
Urcând niște scări, au părăsit camera în care se aflau. Ajunsi sus, au pătruns într-o cameră mult mai mare plină cu haine frumos așezate în dulapuri sau atârnând într-un mod ciudat în tot felul de spații. Tanimuli nu mai văzuse așa ceva în viața lui, și începea să devină tot mai bulversat. Ușor speriat își amintise de legământul pe care îl făcuse atunci când a plecat de acasă: „Indiferent de experiențele prin care voi trece, de fiecare dată voi învăța câte ceva”. Asta îl făcu să se mai liniștească puțin.
– Alege orice îți place, îmbracă-te repede și hai să ieșim afară. Lucrurile cu adevărat spectaculoase sunt acolo, până acum nu ai luat contact decât cu o mică parte din tot ce înseamnă acest loc.
– Dar eu mă simt foarte bine cu hainele pe care le am acum pe mine. Cum aș putea purta o ciudățenia din asta? Nici nu știu cum să o îmbrac.
– Acum te simți bine cu hainele pe care le ai pe tine, dar când vom ieși afară nu te vei mai simți la fel de confortabil când toți oamenii se vor uita la tine ca la o ciudățenie a naturii. Pune repede ceva pe tine și hai afară.
În cele din urmă Tanimuli se conformă. Când să iasă din magazin, exact la intrare un bătrânel cam de vârsta lui Aleac împacheta conștiincios hainele pe care clienții le cumpărau din magazinul său.
– „Nu te-am mai văzut de mult Aleac. Ce vânt te aduce pe la noi după zeci de ani?” îi spuse bătrânul fixându-l cu ochii săi șireți pe companionul lui Tanimuli.
Fără să îi răspundă, Aleac ieși val vârtej pe ușă trăgându-l după el pe Tanimuli.
– „La cinematograf rulează un scurt metraj care o să îți placă!” strigă moșul după Aleac în timp ce acesta împreună cu Tanimuli se îndepărtau.
– „Stai puțin!” Strigă aproape nervos Tanimuli. „Mai întâi nu mă lași să mă odihnesc, ci mă răpești și mă legi fedeleș de un copac dorindu-mi moartea. După aceea mă duci ca pe un sac de cartofi spre locul execuției mele. Vă bateți joc de mine atât tu cât și tribul tău, iar dintr-o dată după ce îți povestesc un vis pe care l-am avut cât timp eram legat de copac te comporți cu mine la fel ca un prieten bun. Mă forțezi să pășesc prin ciudățenia de cerc alb de la tine din colibă, iar acum îmi spui că suntem în viitor. Mă pui să mă îmbrac cu cele mai ciudate haine pe care le-am avut pe mine vreodată, iar moșul de la magazin părea că te cunoaște de o viață întreagă.” Făcând o pauză suficientă pentru a-și trage aerul și pentru a-l înșfăca nervos de piept pe Aleac, Tanimuli se răsti la acesta: „Cât vom mai continua așa?! Simt că înnebunesc dacă nu îmi spui și mie ce se întâmplă!”
Fără a scoate vreo vorbă, bătrânul își ridică degetul tremurând indicând cerul. Privind în sus, Tanimuli eliberă ușor strânsoarea. Pasărea de fier pe care o visase, brăzda cerul.
***
„Hai la film!” îi spuse Aleac lui Tanimuli. Încă tulburat și neștiind nici unde se află și nici ce este acela un film, Tanimuli acceptă. Ce-i drept nu avea prea multe variante.
Aproape fără drept de apel, Tanimuli fu târât într-o sală de cinema. Împreună cu Aleac s-au așezat pe niște scaune, iar în fața lor pe un ecran gigantic se proiectau niște imagini ciudate. La un momentat Aleac l-a făcut atent pe Tanimuli că filmul urmează să înceapă.
Imaginile prezentau un sat îndepărtat foarte asemănător cu satul natal al lui Tanimuli. În acel cadru oamenii își cultivau pământul, fiind fericiți și mulțumiți cu ceea ce aveau. Filmul pe care cei doi îl priveau era de fapt despre doi frați. Unul dintre ei era burlac, iar celălalt căsătorit. Lucrurile pe care le-au putut vedea cei doi pe ecranul gigantic au stat cam în felul următor:
Cei doi frați aveau în proprietate o fermă al cărei pământ fertil dădea recolte foarte bogate. Jumătate din grâu era luat de unul din frați, iar cealaltă jumătate de celălalt.
La început, lucrurile au mers bine. Treptat, fratele căsătorit a început să se gândească: „Nu e corect. Fratele meu nu este căsătorit, dar ia jumătate din recolta fermei. Eu am o soție și cinci copii, deci nu am de ce să-mi fac probleme la bătrânețe. Dar cine o să-l îngrijească pe sărmanul meu frate? Ar trebui să economisească mai mult acum, ca să poată trăi mai bine la bătrânețe. Pe scurt, nevoile sale sunt mult mai mari decât ale mele”.
După care s-a dat jos din pat, s-a strecurat în casa fratelui său și a vărsat un sac de grâu în depozitul acestuia.
Fratele necăsătorit avea și el gânduri de noapte: „Nu este corect. Fratele meu are o soție și cinci copii, și ia numai jumătate din recolta. Eu nu am pe nimeni în întreținere, în afară de mine însumi. În mod evident, nevoile fratelui meu sunt mult mai mari decât alte mele, așa că ar trebui să primească mai mult.” Drept pentru care s-a dat și el jos din pat și s-a dus tiptil să verse un sac cu grâu în depozitul fratelui său.
Și astfel, fenomenul s-a repetat noapte de noapte, timp de ani de zile. Până când, într-o zi, cei doi s-au întâlnit nas în nas, fiecare având un sac cu grâu în spinare!
Mulți ani mai târziu, după moartea lor, povestea celor doi frați a intrat în legendă. De aceea, când oamenii din ținut s-au decis să construiască un templu, ei l-au amplasat chiar pe locul în care s-au întâlnit cei doi frați, convinși că nici un alt loc din regiune nu este mai sfânt decât acesta.
Pe un fundal negru, tronau acum niște caractere imposibil de înțeles pentru Tanimuli. Văzându-i privirea confuză, Aleac s-a apropiat de el și i-a spus: „Hai să îți traduc ce scrie. Pe ecran scrie așa prietene. Dacă ar fi ca spiritualitatea să facă o distincție, singura distincție care contează nu este aceea între cei care cred și cei care nu cred, ci între cei care iubesc și cei care nu iubesc. Final!”
Exact când Tanimuli dorea să îi dea o replică o replică lui Aleac, acesta din urmă se panică dintr-o dată: „Trebuie să mergem! Portalul se închide în 3 minute”.
Ce vrei să spui prin „portalul se închide” în întrebă Tanimuli?
„Nu mai contează, hai să ne grăbim, altfel nu ne vom mai putea întoarce niciodată în ținutul nostru.”
Drept urmare, au alergat într-o goană nebunească spre magazinul de haine. Au intrat val vârtej răsturnând câteva dulapuri. S-au repezit înspre subsol, acolo unde turbina circulară încă lumina, moment în care Aleac s-a aruncat efectiv de la câțiva metri înspre portal. Toate acestea s-au întâmplat în doar câteva secunde, iar Tanimuli nu a avut timp să reacționeze.
Când s-a dezmeticit era singur în subsolul magazinului de haine. Aleac nu mai era acolo, iar portalul dispăruse și el.
~ va urma ~
Dacă ți-a plăcut povestea, dă-i te rog un share pe rețelele de socializare. Astfel le faci o favoarea prietenilor dându-le posibilitatea să citească și ei o poveste din care oricine are ceva de învățat.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
