Intenționalitatea din spatele tuturor articolelor de pe acest blog este aceea ca prin lectură, să intervină o eliberare de suferință. Există foarte multă suferință la nivelul umanității fiindcă există foarte multă adâncire în visare.
Suferința este însă parte din iluzie. Suferința apare numai prin îndepărtarea de adevăr și de esența a ceea ce un om este. Principiul de bază din spatele suferinței este individualitatea sau ego-ul. Cu cât mai mult este crezută iluzia separării, cu atât mai mare este suferința. Cu cât mai mult se crede într-un „eu” separat de un „tu”, cu atât suferința va fi mai mare. Suferința derivă din iluzia încorporată în minte care spune că ar exista un gânditor în spatele gândurilor, un acționator în spatele acțiunilor sau un decident în spatele deciziilor. De fapt decidentul, acționatorul sau gânditorul nu există. Sunt iluzie pură.
Ego-ul este totuși o iluzie necesară în evoluție. Conștiința selectează spontan experiențele potrivite acum pentru ca evoluția să poată interveni armonios. Însă mintea nu înțelege de cele mai multe ori tot mecanismul din spate. Pentru simplul fapt că mintea nu poate distinge adevărul de falsitate. Dar umanitatea a ajuns să își pună toată încrederea în minte tocmai în a-i arăta adevărul. Chiar dacă mintea ar prezenta bună voință în această direcție, pur și simplu nu poate să ajungă la o concluzie corectă cu privire la ce e adevărat și ce e fals.
Suferința face parte din iluzie, dar este o iluzie care pare foarte reală. În eliberarea de suferință, este esențial și a se face distincția între suferință și durere. Fiindcă cele două tind să fie confundate sau corelate. Suferința și durerea nu sunt nici același lucru și nici nu există o legătură directă între ele.
O să începem cu o perspectivă de ansamblu care deja va clarifica mult din confuzia asociată.
Este adevărat că atât suferința cât și durerea sunt experimentate în minte. Fiind experimentate în minte, deci pe același nivel, acesta este motivul principal pentru care cele două ajung să fie confundate.
Durerea este experimentată în minte fiindcă trupul nu are capacitatea de a se experimenta pe el însuși. Ceea ce numim noi simțurile trupului fizic sunt de fapt mecanisme din minte.
Suferința la rândul său este experimentată tot în minte și nu are o asociere obligatorie cu simțurile fizice.
Cititorul este invitat să își imagineze că bate un cui și își dă cu ciocanul peste degete, sau își prinde un deget în ușă sau dă cu degetul mic de la picior într-un obiect de mobilier de prin casă. Ceea ce este simțit este durere.
Suferința nu are însă nicio legătură cu durerea. Oamenii pot suferi pentru că văd un cerșetor pe stradă sau văd ceea ce li se pare o nedreptate, și suferă. Nu e neapărat ca și durerea să fie implicată atunci când suferința apare.
Totuși se poate uneori să fie experimentată atât durere cât și suferință. Este și aceasta o posibilitate. Cineva poate să sufere de exemplu fiindcă a fost bătut. Atunci are anumite răni care dau ca rezultantă durerea și experimentează anumite gânduri care întrețin ceea ce se numește suferință.
Poate cititorul se întreabă, pe bună dreptate, de ce toată această incursiune în durere și suferință. Răspunsul este legat de relevanță. Este mult mai relevant decât pare la prima vedere ca o distincție clară între suferință și durere să fie făcută. Această distincție joacă rolul său esențial în eliberarea de suferință care este intenția din spatele acestui articol.
Durerea apare ca semnal al faptului că trupul fizic este pus în pericol. Suferința apare ca semnal al faptului că anumite gânduri fixe din minte(poziționalități mentale) sunt puse în pericol. Dincolo de minte nu poate fi experimentată niciun fel de suferință.
Interesant este că prin dezidentificarea în raport cu mintea, atât durerea cât și suferința pot fi trăite și observate doar, fără ca cel care le observă să fie afectat în vreun fel. Dacă durerea este doar observată, aceasta se va evapora mai devreme sau mai târziu. Când se folosește sintagma „doar observată”, mintea refuză fiindcă știe că observarea va conduce la disoluția sa. Așa cum poate fi observat dispozitivul de pe care este citit acest text, la fel poate fi observată și durerea. Opunerea de rezistență în fața durerii este cea care o face să persiste.
Dacă suferința este doar observată, și aceasta se evaporă mai devreme sau mai târziu. Interesant este că prin observare, suferința se va evapora la pachet cu gândurile fixe care se simțeau atacate și care întrețineau senzația încă de la început. Opunerea de rezistență în fața suferinței este cea care face ca suferința să persiste.
Ajunși în acest punct se va presupune ca fiind clar care este diferența dintre durere și suferință. În încheiere se va oferi o metaforă pentru a se înțelege mai clar cum anume apare suferința.
Dumnezeu radiază iubire necondiționat înspre întreaga Existență. Mintea este interpusă pe traseul acestor raze și susține mișcarea potențialului latent înspre a deveni actual. Mintea susține iluzia separării și astfel se ajunge la experimentarea suferinței. Suferința nu vine așadar de la Dumnezeu care radiază necondiționat iubire, ci vine din imperfecțiunile ego-ului și din moștenirile animalice existente în fiecare om.
Momentan, pentru evoluția Conștiinței este necesar a fi experimentat ceea ce se experimentează acum. Când nu va mai fi necesară iluzia individualității, aceasta va dispărea de peste tot. Sclavismul de exemplu, la momentul la care a apărut, a fost necesar fiindcă prelungea durata de viață. Cei care ajungeau sclavi trăiau aproape dublu decât dacă nu ar fi devenit sclavi. Bomba atomică a fost necesar a fi aruncată la Hiroshima tot pentru a susține Viața în ansamblu, oricât de ciudat ar părea acest lucru. Au fost salvate infinit mai multe vieți decât s-au pierdut prin aruncarea bombei. Iar exemple precum acestea există peste tot.
Numai mintea umană știe că acțiunea X e rea și Y e bună. Conștiința nu știe cu rea și bună fiindcă este non-duală. Totul apare ca o aducere de potențial în actualitate care susține evoluția. Minții i se pare altceva, rulează poziționalități și principii și de aici derivă suferința.
Dacă se antrenează observatorul, perfecțiunea infinită a Universului poate deveni clară pentru oricine. Totul decurge așa cum e armonios să decurgă. Și totul susține evoluția. Nedreptatea este o iluzie și derivă din perspectiva limitată pe care o poate exercita mintea.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu