Există percepția conform căreia ar fi activități comune, lumești, și activități spirituale. Iar între acestea două este trasată o linie clară, iar ele nu se confundă.
Spus mai clar, percepția este aceea că ar exista viața de familie, dusul copiilor la școală, serviciul, cumpărăturile, uitatul la un film, făcutul curățeniei prin casă, spălatul vaselor, gătitul, toate acestea intrând la activități comune sau lumești. Și că există meditația, mersul la biserică, Letting go, alte tehnici și metode, întruniri, cursuri, fapte bune, mersul la maestru și multe altele, și că toate acestea intră în categoria activităților spirituale.
Și desigur există percepția că activitățile spirituale ar fi mult superioare activităților lumești. Se mai crede și că cele două tabere nu pot merge mână în mână. Adică: „Bine, bine, facem o meditație, ne gândim la chakre, vedem luminițe și unicorni, dar după aceea vine peste noi materialitatea, viața reală și lumescul, și aici în materialitate e greu domnle’, trebuie să muncim din greu, să depunem eforturi colosale și să ne chinuim. De ce? Că așa e în materie.”
Când această scindare este făcută, ego-ul este în delir fiindcă tocmai și-a atins scopul de a perpetua iluzia separării.
Articolul de față există tocmai pentru a mai da puțin iluzia la o parte și pentru a apropia măcar un pic de adevăr. De fapt, spiritualitatea și lumescul nu sunt distincte. Ci de abia când trăirea Vieții însăși se transformă într-o practică spirituală continuă, cele două aparente extreme reprezentate de spiritualitate și lumesc ajung să se împace și unească într-un Întreg armonios.
Iar recunoașterea Vieții însăși ca fiind o practică spirituală continuă nu înseamnă neapărat o rupere de lume în care cineva doar meditează, aplică tehnici și nu mai face nimic altceva. Recunoașterea Vieții însăși drept practică spirituală continuă, înseamnă că și atunci când mergem la cumpărături, dar și atunci când medităm, și atunci când suntem la serviciu, dar și atunci când aplicăm o tehnică, și atunci când avem grijă de copii, dar și atunci când suntem la un curs de spiritualitate, noi nu ne identificăm cu acțiunile sau gândurile.
Curgerea și apariția tuturor acțiunilor și gândurilor în existență, nu reprezintă ceea ce noi suntem în mod fundamental. Acțiunile și gândurile ar fi apărut și fără noi aici. Ele apar spontan. Și nu există o ierarhie a importanței acțiunilor. Iar acțiunile nu sunt făcute de către un „eu” sau de către un „tu”. Conștiința este un câmp inifinit de iubire, imperturbabil, și în interiorul căruia toate acțiunile, gândurile și formele apar prin ele însele în mod spontan.
A face cumpărăturile nu este mai spiritual sau mai puțin spiritual decât a medita. A avea grijă de copii nu este mai spiritual sau mai puțin spiritual decât a aplica o tehnică sau a face un exercițiu. A face curățenie prin casă nu este mai spiritual sau mai puțin spiritual decât a merge la un curs de spiritualitate.
Scindarea și ierarhia importanței o face ego-ul pentru a putea menține iluzia separării și pentru a se putea mândri cu ceea ce face asumându-și rolul de acționator, decident sau gânditor. Ego-ul spune: „Eu citesc cărți de spiritualitate, fac exerciții și știu atât de multe lucruri despre Univers, nu ca restul fraierilor care trăiesc de pe azi pe mâine și habar nu au ce e cu ei. Deci eu sunt mai tare!”.
Acesta este ego-ul spiritual care împarte acțiunile și gândurile în lumești(comune) și spirituale(speciale). În realitate nu există o ierarhie a importanței acțiunilor, și nici nu există un „eu” sau un „tu” care să le întreprindă.
A experimenta curgerea Vieții așa cum este, fără dorință de control, separare, împotrivire, schimbare, ierarhizare și a exprima recunoștință pentru potențialul care acum este adus în actualitate, fără a spune: „Acesta este un gest spiritual deci este mai tare” iar „Acesta este un gest comun, deci e nesemnificativ” înseamnă recunoașterea Vieții însăși cu tot ceea ce este cuprins în ea, drept practică spirituală.
Spiritualitatea înseamnă conștientizarea faptului că indiferent de acțiunea care este întreprinsă, indiferent dacă se meditează sau se curăță ceapă pentru tocăniță, nu există niciun „tu” care face acea acțiune. Ci acea acțiune apare spontan prin ea însăși.
Spiritualitatea înseamnă conștientizarea faptului că indiferent de gândul care apare pe ecranul minții, indiferent dacă este un gând care spune: „Hai să aplic tehnica spirituală cutare” sau este un gând care spune „Hai să mă duc la muncă ca să primesc salariul la finalul lunii”, nu există niciun „tu” care creează acel gând. Ci gândul apare spontan și este recepționat doar și tradus de către creier din mintea colectivă.
Spiritualitatea înseamnă conștientizarea faptului că indiferent de decizia care apare în existență, indiferent dacă se decide: „Acum citesc o carte de spiritualitate” sau se decide: „Acum mă uit la un film la televizor”, nu există un „tu”(individualitate) care să ia respectiva decizie. Ci decizia apare spontan în existență ca o reflexie a armoniei infinite a Universului.
Prin urmare, ideea cu care se poate rămâne după lecturarea paragrafelor de până aici este aceea că spiritualitatea și lumescul nu sunt distincte. Ego-ul vrea și poate să facă să pară că ar fi distincte. În realitate Viața pur și simplu este și curge dinspre acest moment perfect, înspre acest moment perfect.
Acțiunile, gândurile și deciziile apar în existență, iar acțiunile gândurile și deciziile nu sunt „tu”. Ele doar sunt. Aceasta este spiritualitatea. Este ancorarea în Ființa Profundă, în Sine, ancorarea și recunoașterea drept câmpul infinit al Conștiinței care radiază iubire înspre întreaga Existență.
Orice școală de spiritualitate autentică te învață într-un fel sau altul cum să treci de iluzia lui „eu” și „tu”, sau în alte cuvinte, cum să treci de iluzia ego-ului și al individualității pentru a putea interveni recunoașterea drept Totalitatea, Întregul sau câmpul infinit al Conștiinței care ești dintotdeauna.
Orice altceva e iluzoriu. Ancorarea în Sine, menținerea conștienței faptului că cineva nu este nici trupul fizic și nu este nici mintea, conduc la momentul potrivit din punct de vedere Universal la conștientizarea că Viața este, iar Viața este ceea ce sunt și am fost dintotdeauna. Spiritualitatea și lumescul nu sunt distincte.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu