Într-o primă fază, s-ar putea să pară că nu există nicio legătură între „a te simți special” și tot ceea ce înseamnă spiritualitate.
De fapt însă, spiritualitatea este despre vindecare, eliberarea energiilor blocante și apropierea de esența a ceea ce suntem. Spiritualitatea este despre recunoașterea noastră ca fiind câmpul și renunțarea la iluzia individualității sau ego-ului.
Orice școală de spiritualitate sau grup care susține evoluția și este autentic, într-un fel sau altul, ne invită să trecem dincolo de iluzia ego-ului. Evoluția spirituală este o permisiune acordată iluziei ego-ului de a cădea. Iar ca o consecință firească a eliberării acestei iluzii, poate interveni treptat sau spontan recunoașterea noastră ca fiind Câmpul.
Senzația de special în schimb sau dorința de a ne simți speciali, este o fațetă a iluziei ego-ului. Este de fiecare dată ego-ul cel care extrage energie din senzația de special. Prin urmare, acest punct reprezintă o punte de legătură. Dat fiind faptul că „eu sunt special” întărește ego-ul. A căuta sau a trăi această senzație de special reprezintă de fapt un blocaj în calea evoluției.
Mai apoi, un al doilea punct de legătură între spiritualitate și „a te simți special” apare atunci când vine vorba de vindecare. Conceptul de traumă este unul deja bătătorit. A intrat chiar în vocabularul comun și mai toată lumea știe ce înseamnă.
Ei bine, vindecarea unei traume este un proces spiritual. Fiindcă vindecarea, atât de bolile fizice cât și de cele sufletești, este un proces al apropierii noastre de noi înșine. Și este și un proces de recunoaștere a noastră drept ceea ce suntem, prin renunțarea la iluzoriul „cum pare” prin apropierea de recunoașterea a „ceea ce este”.
Oricât de ciudat ar părea, de multe ori vindecarea este blocată, atât în cazul bolilor fizice cât și în cazul bolilor sufletești de o inconștientă plăcere derivată din „senzația de special”.
De exemplu, cineva poate fi traumatizat fiindcă a fost martorul unui atac terorist sau a unei crime. Trauma este prezentă. Numai că vindecarea nu intervine fiindcă omul se mândrește inconștient cu faptul că s-a aflat în acea situație „specială”. Mintea spune imediat: „Câți oameni de pe acest pământ sunt supraviețuitorii unui atac terorist? Foarte puțini! Păi acesta este un motiv de mândrie. Și este un motiv pentru care merită să mă simt special”.
Ori dacă vindecarea de trauma respectivă ar interveni, s-ar pierde automat și posibilitatea de a „te simți special”. Prin atașamentul inconștient de „senzația de special” orice pas în direcția vindecării este blocat.
Mai apoi, exact același lucru este valabil și în cazul diverselor boli care apar pe trupul fizic. Nu de fiecare dată, dar de multe ori, oamenii ajung să se mândrească inconștient și să se simtă speciali pentru bolile rare și speciale pe care le experimentează. Acesta fiind din nou un impediment în drumul natural spre vindecare.
Dincolo de blocajul în calea vindecării traumelor și bolilor, senzația de special apare adesea în drumul studentului spiritual. Iar de cele mai multe ori, acest blocaj trece neobservat. Pur și simplu nu apare conștientizarea, iar blocajul persistă.
De aceea, prezentul text este chiar o invitație de conștientizare a fenomenului.
De obicei, se pleacă pe un drum al evoluției în care sunt accesate tot felul de informații despre energii, chakre, realitatea subtilă, Conștiință, minte, conștient, subconștient, meditație, tehnici, exerciții, posturi, planuri de dincolo, ierarhii îngerești, corpuri subtile, astral și multe altele. O mare parte din toate acestea rămân niște cunoștințe pur teoretice. Iar o altă parte, poate sunt integrate și se experimentează un oarecare progres.
Atunci când progresul este experimentat, sunt două mari tentații care se prezintă pe cale.
- Prima tentație este aceea a mândriei spirituale care întărește și energizează un ego spiritual. Pe scurt mintea gândește cam așa: „Eu știu cutare și cutare. Nu sunt eu ca restul fraierilor care trăiesc inconștient și habar nu au ce e cu ei”.
- Iar a doua tentație este chiar senzația de special care face subiectul articolului. Omul ajunge să se simtă special pentru el merge la întruniri spirituale, citește cărți de spiritualitate și are o înțelegere spirituală. Și cumva există o tendință de ai considera inferiori pe ceilalți care „săracii” nu au ei acces la aceleași „cercuri înalte”.
Atât prima tentație cât și cea de-a doua, se prezintă foarte des pe cale. Aproape fiecare student spiritual experimentează cele două tentații la un moment dat. Iar a cădea pradă acestor tentații echivalează cu o energizare sau reenergizare a ego-ului. Reenergizare a ego-ului care blochează de fapt progresul spiritual.
Care este totuși soluția? Sau cum anume poate fi evitată căderea în această capcană a „senzației de special”.
Ei bine, o posibilă soluție este recunoașterea și acceptarea faptului că tot ceea ce este manifest este rezultatul procesului de translare a non-manifestatului înspre manifestat, iar acest proces are loc impersonal. Este Câmpul Conștiinței însuși care susține acest proces. Iar niciun ego sau individ nu este implicat în proces. Fiindcă oricum ego-ul sau individul sunt iluzii.
Cu smerenie și recunoștință putem să mulțumim pentru darul de a fi în viață și pentru oportunitatea extraordinară de a fi oameni întrupați în acest plan. Orice progres este un dar din partea Divinului. Și nu un rezultat al dorințelor și capriciilor ego-ului.
Mai apoi, putem să ne deschidem înspre a accepta că numai ego-ul este cel care generează o ierarhie a importanței. Pentru ego, a participa la un curs de spiritualitate sau a citi o carte de spiritualitate poate părea ca mult mai important decât a prăși pământul sau căra niște saci cu ciment în construcții. De fapt, această ierarhie a importanței este o amăgire. Toate situațiile sunt egale ca importanță. Iar a curăța un cartof este egal ca importanță cu a semna un contract de 1.000.000 de euro.
Știind că evoluția spirituală intervine de fapt natural atunci când ego-ul este cedat, putem să cedăm și atașamentul de orice senzație de special. Putem privi cu deschidere și sinceritate în viețile noastre și să ne întrebăm: „Oare pentru ce și în ce situații mă simt special?”. Iar mai apoi să renunțăm la acel atașament prin Letting go.
Cu cât mai mult ne vom deschide înspre a ceda „senzația de special”, cu atât mai ușor vom putea conștientiza că viața este un dar Divin pentru care merită să fim smeriți și recunoscători.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
