Îmi imaginez că pe lângă faptul că titlul te-a făcut curios, după ce l-ai citit, ai devenit și puțin suspicios. Care să fie secretul care îți rezolvă toate problemele? Există așa ceva, și dacă da de ce nu ai auzit de el până acum?
Ei bine, vreau să te asigur că există așa ceva. Există o modalitate prin care tu poți face în așa fel încât să nu mai simți povara generată de ceea ce tu numești probleme. Țin să precizez că am experimentat de nenumărate ori cu această metodă. A dat rezultate de fiecare dată în cazul meu, iar prin acest articol îmi propun să te învăț și pe tine cum să faci.
Am hotărât să structurez acest articol în pași concreți. Îmi asum responsabilitatea pentru cazurile în care metoda sugerată de mine nu o să funcționeze. Asta este normal pentru că fiecare dintre noi este diferit. Ceea ce urmează să descriu sunt pașii pe care eu îi urmez pentru a-mi induce pacea interioară. Eu sper să funcționeze și pentru tine, de aceea chiar te rog ca după ce vei fi experimentat să îmi comunici impresiile tale.
Fotografie de Invisible
În primul și în primul rând atunci când practici acest exercițiu trebuie să
1. Elimină sursele de distragere a atenţiei
Cred că este destul de clar ce trebuie să faci aşa că nu o să insist ca să te plictisesc. Este important să fii singur în cameră şi să nu fii în faţa calculatorului sau să ai televizorul pornit etc.
2. Fii sincer cu tine însuți
Este oricum un exerciţiu care are loc numai la nivel mental. Nu ai nici un motiv să te minţi pe tine însuţi. Nimeni nu îţi cere niciodată socoteală pentru ceea ce gândeşti. Cu atât mai puţin îţi va cere atunci când vei practica exerciţiul.
3. Stabilește clar care îți este problema
De foarte multe ori ești într-o stare de agitație pentru simplul motiv că nu ești clar în gândire. Ia o pauză și stabilește clar care este problema care te agită.
După ce ai stabilit foarte clar care este respectiva problemă, urmează partea cea mai importantă și interesantă. Acum este momentul în care trebuie să fii deplin sincer cu tine și să îți răspunzi la întrebarea:
4. Dacă nu fac nimic ce se întâmplă?
Acesta este momentul în care eu încep puțin câte puțin să vibrez pe frecvența armoniei. Imediat după ce îmi adresez acestă întrebare, îmi dau seama cu ajutorul imaginației că și în cazul celui mai sumbru scenariu, viața mea ar continua să arate foarte bine.
Imi aduc aminte imediat de sutele și miile de persoane cu dizabilități. Îmi amintesc de persoanele care nu au de ani buni un acoperiș deasupra capului sau de cei care au boli în faze terminale. Conștientizez că sunt sănătos, am un pat în care să dorm și o cameră dotată chiar și cu acces la internet.
Este important ca în cadrul acestui pas să îți aduci în minte cât mai multe aspecte pozitive ale vieții tale de care te poți bucura și te vei putea bucura și de acum încolo indiferent dacă problema care nu îți dădea pace se va rezolva sau nu.
După ce ai enumerat mental toate aceste lucruri de care te poți bucura și pe care le poți folosi în mod curent
5. Fii recunoscător
Dacă nu știi cum, adu-ți aminte cum te-ai simțit atunci când un prieten ți-a dat o mână de ajutor când aveai cea mai mare nevoie. Nu trebuie decât să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru că se exprimă în așa fel încât să îți producă bucurie.
Acest pas nu trebuie să dureze foarte mult pentru că odată ce ai devenit conștient de acele lucruri bune din viața ta, îți va fi mult mai ușor să fii recunoscător. Păstrează această stare pentru 3-5 secunde, iar mai apoi întrebă-te
6. Am cu adevărat o problemă?
De cele mai multe ori te amăgești inventând situații de criză ireale. Pașii de până la această întrebare te-au pregătit pentru un răspuns sincer. Nu răspunde impulsiv, ci cu calm. Este posibil ca uneori în cadrul acestui pas să îți dai seama că de fapt nu ai nici o problemă ci doar ți-ai pierdut pentru puțin ancorarea în prezent. Dacă este așa, poți continua cu acest exercițiu de aici. El este special conceput să te ajute în acest sens.
Este însă destul de probabil și să conștientizezi că ai într-adevăr o problemă. Diferența este însă acum făcută de starea de calm pe care ai reușit să ți-o induci într-o mai mică sau mai mare măsură. Indiferent cât de neliniștit ai fost la început, acum ești cu siguranță mai calm, iar asta te ajută în a lua deciziile potrivite. În continuare
7. Fă o listă cu posibilele soluții
În cazul în care există ceva ce poți face, definește-ți clar care sunt lucrurile de făcut care o să conducă la remedierea problemei. În timp ce cauți posibile soluții, îți propun să fii în permanență conștient de respirația ta.
Respirația este o acțiune pe care o facem în general inconștient. Nu ne gândim: „Uite acum încordez mușchii care mă ajută să trag aer în piept, iar imediat după aceea o să îi relaxez”. Respirația este o acțiune pe pilot automat de care în cea mai mare parte din timp nu suntem conștienți. A fi conștient însă de respirația ta îți aduce instantaneu claritate în gândire și ancorare în prezent. Obții astfel o stare propice luării deciziilor.
Iar în ultimă instanță
8. Acționează
Și fă-o acum! Multă lume crede că spiritualitatea îndeamnă la mâini ținute în buzunar pentru că totul se întâmplă de la sine. Eu văd spiritualitatea ca pe întreg setul de legi al universului. Atunci când curgem împotriva legilor avem „probleme”, atunci când curgem împreună cu ele, suntem împliniți și în pace.
***
Modul în care reușim să ne ridicăm vibrația astfel încât să fie în tandem cu legile universale, ține de fiecare dintre noi. Unii au o imaginație mai bogată, alții sunt oameni de acțiune. Unii pot învăța ușor din greșelile altora, alții trebuie să experimenteze totul pe propria piele.
Faptul că suntem diferiți ne face să ajungem la un același rezultat urmând de cele mai multe ori pași diferiți.
Eu ți-am propus aici un exercițiu care funcționează de fiecare dată pentru mine. Ție nu îți rămâne decât să experimentezi și să te bucuri de rezultate, sau să iei din el ceea ce consideri folositor și să elimini(dacă sunt) acei pași de o importanță mai scăzută pentru tine.
Spiritualitatea este unitatea și setul de legi care guvernează peste aceasta. Te îndemn la găsirea propriilor soluții de a vibra la unison cu legile universale, și m-aș bucura să aud cum a funcționat în cazul tău propunerea mea.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu