Principiile și legile după care funcționează Universul în care trăiești sunt de cele mai multe ori simple, dar complexe în simplitatea lor. Starea de împlinire și iubire radiantă sunt ale tale prin drept divin. Tu de fapt chiar ești în mod fundamental iubire. Doar că sunt șanse să fi uitat asta.
Totul este să îți reamintești. Iar rolul pe care îl poate juca înșiruirea de cuvinte pe care o parcurgi este acela de a te invita să privești puțin mai atent în interiorul tău. Descoperindu-te pe tine, vei emite în jur în mod autentic și clar ceea ce ești. Iar prin această emisie vibrațională te vei deschide înspre a simți împlinirea ca stare. Emoțiile vin și pleacă, dar o stare este experimentată în baza câmpului nivelului de Conștiință pe care te afli prin alegere conștientă sau inconștientă.
Așadar împlinirea este o stare pe care o experimentezi în realitatea ta subiectivă și este non-condițională. Trece chiar puțin și de cauzalitate fiindcă mintea nu prea poate indica un motiv pentru care experiența este așa cum este.
Recomandările pe care urmează să le citești sunt, așa cum le spune și numele, recomandări. Așa că tot ce ești invitat să faci este să iei acele lucruri cu care simți că rezonezi și să le transformi în experiență în realitatea ta subiectivă.
În ultimii 5 ani, am tot experimentat cu diverse tehnici, exerciții sau principii pe care le-am luat de prin diverse cărți, le-am învățat din cursuri sau pur și simplu le-am primit prin inspirație. Din tot ceea ce a fost experimentat în această perioadă, au fost selectate recomandările de mai jos. Aplicându-le acum, tu poți scurta cu mult drumul spre noi conștientizări și starea de împlinire autentică. Așa că hai să le parcurgem împreună.
1. Ascultă-ți Busola Interioară
Realitatea pe care o experimentăm este subiectivă în cazul fiecăruia dintre noi. Ceea ce eu simt ca fiind bun s-ar putea să nu fie la de bun pentru tine. De aceea este important ca tu să îți asculți busola ta interioară. Ascultarea busolei mele interioare sau a altcuiva îți poate aduce beneficii. Însă în același timp te poate și depărta de drumul și experiențele care sunt cele mai armonioase pentru tine. De asta e important să înveți să asculți busola ta.
Parametrii de care îți recomand să ții cont aici sunt foarte simpli. Ascultarea busolei interioare este asociată cu zona inimii, dar nu este neapărat o senzație fizică. Este mai degrabă o senzație energetică localizată în fața pieptului și care are o orientare binară. Fie îți transmite armonie, fie lipsa acesteia.
Dezvoltarea capacității de a simți semnalul busolei apare prin cultivarea stării de prezență, atenție pe zona inimii și contact autentic cu Sinele. Pentru o viață împlinită însă este mai mult decât recomandat să îți dezvolți această capacitate, iar dacă o ai deja dezvoltată să o folosești, fiindcă busola interioară nu te minte niciodată și îți va arăta exact care sunt pașii cei mai armonioși pentru evoluția ta.
2. Observă Ce Îți Dă Energie
La nivel de societate se perpetuează într-un mod total lipsit de armonie ideea conformă căreia pentru a obține ceva este necesar să muncești până ce ești stors de energie. În tandem cu această idee se perpetuează o alta conform căreia locul de muncă nu are cum să îți producă plăcere. La muncă te duci pur și simplu pentru a munci, a fi stors de energie și a face bani, iar dacă vrei să te simți plăcut, fă diverse alte activități care îți produc plăcere.
Cele două idei amintite în paragraful de mai sus, sunt de fapt niște programări sociale pe care dacă alegi să le crezi, le vei experimenta întocmai în realitatea ta. Asta nu transformă realitatea experimentată din subiectivă în obiectivă. Realitatea este subiectivă. Dar cum noi experimentăm ceea ce credem, te invit să fii foarte atent la ceea ce crezi fiindcă așa va fi și realitatea experimentată. Iar dacă o convingere nu îți dă o experiență satisfăcătoare, schimb-o.
De fiecare dată când faci ceva aliniat Sinelui în acest plan material, vei fi susținut energetic. Cu alte cuvinte, vei putea investi ore întregi de muncă în acel ceva și nu te vei simți deloc obosit. Ba chiar te vei simți energizat.
Ce îți recomandă acest punct doi să faci, este să fii atent la a observa care sunt activitățile care te încarcă cu energie și să faci mai mult din acelea. Când ceva te încarcă cu energie, înseamnă că e perfect armonios pentru tine să îl faci.
3. Ascultă-ți Trupul
Trupul fizic, chiar dacă nu reprezintă ceea ce ești tu cu adevărat, este extrem de inteligent fiind templul Sinelui. În baza miilor de ani de evoluție, trupul a ajuns la un anumit nivel de inteligență. Gândește-te la cât de multe reacții chimice se petrec în fiecare secundă la nivelul trupului, iar toate acestea sunt perfect aliniate pentru a susține viața în acest plan. Trupul este o unealtă magnifică.
Dat fiind faptul că trupul nu reprezintă ceea ce noi suntem, mulți oameni au ajuns să îl priveze de tot felul de lucruri care îi sunt necesare. Este destul de important să nu cazi în această capcană. Așa cum a mai fost amintit cândva, dacă îți spun că nu ești mașina în care te urci pentru a te duce la serviciu în fiecare dimineață, nu te apuci să nu mai speli mașina, să îi pui carburant prost sau să o izbești de primul stâpl care îți iese în cale. Chiar dacă îți e clar că nu ești mașina, vei continua să o duci la spălătorie, să îi pui carburant de calitate și să o conduci responsabil. Te invit ca același lucru să fie valabil și în cazul trupului fizic, chiar dacă tu ești de fapt iubire în mod fundamental și ești Sinele.
Dincolo de respectul și iubirea pe care te invit să le acorzi trupului, acest punct trei te invită la a fi atent la semnalele pe care ți le transmite trupul. Știința ne spune că trupul nu minte niciodată. În testările kinesiologice este implicat trupul, însă dincolo de asta, dacă te uiți la trupul cuiva, o să îți dai seama că acesta reflectă în mod fidel tot ceea ce acel om este în plan subtil. Așadar, ascultându-ți trupul și respectându-l, tu poți înțelege mai multe despre tine cel care ești cu adevărat. Propune-ți doar să îți asculți trupul și să îl recunoști asemeni unei unelte extraordinare care îți facilitează experiența în acest plan.
***
Pune în aplicare cele trei recomandări în funcție de cum simți și îți doresc să fii împlinit!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu