Îmi aduc aminte de toamna anului 2005. Îmi aduc aminte de mine cum îmi dezvoltasem extraordinara abilitate de a descoperi tristețea chiar și în cele mai neașteptate locuri. Urma să fie ziua de naștere a unui prieten de-al părinților mei, și trebuia să îi cumpărăm un cadou. În general zilele de naștere și cadourile sunt motive de bucurie pentru majoritatea persoanelor. Eu însă, folosindu-mă de această ”splendidă„ abilitate de a trăi melancolia, îmi puteam imagina ceva care suna cam așa:
”Părinții mei se consumă de câteva zile, gândindu-se la ce cadou să aleagă, și o fac cu bucurie și dragoste. Cadoul însă, se poate să nu îi placă sărbătoritului, și cu toate acestea el va trebui să se prefacă în acest sens, fiindcă nu este frumos să spui că nu îți place un cadou. Ulterior el va da cadoul altcuiva, iar toată bucuria și energia frumoasă investită de părinți va fi fost în zadar.”
Cu alte cuvinte, din mulțimea tuturor posibilităților alegeam cazul cel mai defavorabil, pe care mi-l imaginam în detaliu. Era atât de puțin probabil ca respectivul cadou să nu fie bine primit de către sărbătorit, și era atât de puțin probabil să nu îl folosească cu plăcere, asta ținând cont de personalitatea respectivului. Chiar dacă eram conștient și atunci de asta, faptul că această posibilitate tristă exista, mă făcea să fiu și mai trist.
Găseam chiar două motive foarte bune pentru care să fiu trist. Unul era acela că sărbătoritul va trebui să se prefacă chiar dacă nu îi va place. Și mă gândeam că este nedrept să fii constrâns să spui cu zâmbetul pe buze mulțumesc, și să pari încântat, când defapt ție nu îți place. Al doilea lucru care mă facea să fiu trist, era acela că un gând bun, și anume acela al acordării unui cadou, îl putea face nefericit pe cel care urma să îl primească.
Îmi acordam zilnic câteva ore pentru a resimți această tristețe. Ai citit bine da, câteva ore eram trist pentru ceva imaginar, dar posibil. Eram trist pentru ceva ce nu avea să devină niciodată realitate. Pe mine nici măcar nu mă interesa dacă asta se va întâmpla sau nu. Faptul în sine că scenariul conceput de mine putea deveni unul real, era un motiv suficient ca melancolia să se instaleze. Era un motiv suficient să îmi spun: ”Cum poate fi Dumnezeu așa de nedrept!? Cum poate permite asta!?”
Și asta mă făcea apatic și predispus la a observa cu ușurință cât de nasoală e viața. Și realizam fără efort că viața este suferință și nimic înafară de asta. Crimele, incendiile, morțile accidentale și nu neapărat, întrețineau această idee care devenise o convingere. Probleme de sănătate ale mele și ale celor din familia mea, accidentele rutiere, cerșetorii de la colțurile străzilor, violurile, bătăile dintre oameni, războaiele, dușmănia, furturile, toate erau motive de tristețe și de inducere a melancoliei. Mă întrebam unde m-am născut și unde este Dumnezeu! și ce rahat de viață e aceasta?
Obișnuiam ca în week-end să mă uit cu părinții la câte un film, iar într-una dintre duminici am ales să vizionăm un film vechi românesc. Pelicula avea o calitate mai proastă, iar tatăl meu mi-a spus că e cea mai bună variantă pe care a găsit-o și este copiată de pe casetă. Atunci am conștientizat profund cât de efemeră este viața. Mi-am dat seama că oricâte copii fizice ar avea filmul respectiv, există posibilitatea ca acestea să dispară pentru totdeauna, și astfel munca acelor actori era pierdută. Un film care bucurase generații, putea să nu mai existe la un moment dat, iar acesta a fost un alt șoc.
Atunci mi-am spus: ”Chiar dacă ceea ce cred eu despre viață este greșit. Chiar dacă ea ar fi bucuria însăși, noi trăim, și indiferent de ceea ce am face oricum nu contează. Dacă munca acelor mari actori se poate pierde la un moment dat în neant, asta înseamnă că a trăi este un nonsens fiindcă oricum nu contează. Iar dacă totuși din frică alegem să continuăm să trăim, viața este o sursă continuă de tristețe”. Și iarăși mă întrebam: ”Unde m-am născut!? Unde este Dumnezeu!?”
Făcând aceste exerciții nocive de conștientizare mă angrenam pe zi ce trece într-un vârtej vicios din care îmi era tot mai greu să scap. Exersând deveneam tot mai bun la a depista ce poate fi catalogat ca negativ, și odată depistat, îmi concentram atenția înspre acolo și despicam firul în patru. Teoretizam tristețea și eram foarte bun în a o depista și a o trăi. Sursele erau infinite, iar eu eram melancolic.
Acum fii atent la ce o să-ți spun. Mă înșelam teribil. Trăiam în minciună. Eram foarte bun la a mă minți și la a nu vedea adevărul. Eram un maestru în a exagera negativul și a diminua pozitivul. Eram meșter în a fi trist datorită unor lucruri inexistente ci doar imaginate. Și continuam să mă mint menținându-mi cu sârg starea de melancolie dobândită. Doar muncisem atât de mult la ea, nu? Investisem atâta energie, nu aveam cum să mă înșel! Îmi băteam joc de orice eventuală bucurie, fiindcă ea era capabilă să îmi știrbească meritele tristeții dobândite. A fi trist era starea de fapt, și începusem să resimt o bucurie meschină în a trăi astfel. Aplaudam sinuciderile, fiindcă din punctul meu de vedere aceia erau oameni cu adevărat curajoși, însă greșeam enorm.
Greșeam, greșeam, greșeam, iar această greșeală nu trebuie să o faci și tu. Înainte de a începe să îți explic de ce mă înșelam. Înainte de a începe să îți spun de ce viața este un fenomen splendid și o sursă infinită de bucurie, te rog să nu iei acest articol ca pe o altă oarecare ”pastilă” motivațională. Ceea ce îmi propun eu aici nu este să îți alung melancolia pentru următoarea oră, sau pentru întreaga zi. În urma citirii acestui articol tu vei fi capabil să alungi melancolia pentru totdeauna. Pentru asta este important însă să cooperezi, și să fi ajuns în punctul în care tristețea pe care ai experimentat-o până acum în viață, ți-a fost de-ajuns.
Dacă nu consideri că e de ajuns, chiar nu îți recomand să continui să citești, fiindcă ți-aș distrage atenția. Și vreau să îți spun că nu sunt ironic aici. Unul dintre cele mai nocive lucruri pe care le facem atunci când suntem triști, este acela de a căuta surse de distragere a atenției, sau surse care să ne dea puțină motivație înspre a acționa, motivație pe care nu suntem capabili să o găsim în noi înșine. Renunță la a citi, fiindcă dacă nu ești dispus ca acum să faci o schimbare în viața ta, a rămâne pe site, te va face să nu te mai gândești la griji și la motoarele generatore de tristețe, însă numai pentru câteva ore, sau numai până ce vei pleca la somn diseară. Mâine dimineață însă te vei lovi iarăși de ceea ce ai construit cu atâta sârg, și vei primi iarăși cu plăcere tristețea în viața ta.
Soluția în cazul meu a fost aceea de a trăi cât mai multe momente de tristețe, și de a le trăi profund fără a le întrerupe. Dacă atunci când ești trist te gândești să pui mâna pe telecomandă pentru a-ți alunga gândurile și grijile. Dacă atunci când ești nefericit îți spui: ”Hai să mă uit la niște filmulețe amuzante pe youtube, sau hai să mă uit la un film fain ca să mă rup de realitatea care nu îmi place.” Dacă atunci când conștientizezi că nu îți place viața pe care o trăiești, alergi înspre pastile generatoare de plăcere, faci o foarte mare greșeală. Dacă alegi să te arunci în lumea virtuală a unui joc pentru a uita de realitatea despre care crezi cu convingere că este una neplăcută, sau dacă alegi să te refulezi într-o relație înspre care alergi, tot pentru a scăpa de cotidian, iarăși greșești. Iar toate aceste greșeli, vor fi și ele la rândul lor, motoare pentru mai multă tristețe în viața ta.
Cu alte cuvinte, de fiecare dată când alegi să fugi de realitatea pe care o consideri neplăcută, te plasezi în situația de a trăi și mai multe experiențe negative. Fiindcă acele activități, chiar dacă generatoare de bucurie și plăcere de moment, sunt surse care întăresc și mai mult cotidianul pe care tu îl percepi ca fiind unul trist. Să te menții într-o permanentă căutare de plăceri trecătoare este nociv, iar să găsești posibilități infinite gândind așa, este cu siguranță imposibil. Începi să îți dai seama și tu că aceasta nu este cu adevărat calea. Atunci care este soluția? Soluția este să conștientizezi cât de minunată este viața defapt.
De aceea îți spun că dacă nu ești dispus să schimbi cu adevărat ceva în viața ta nu îmi propun să te mai rețin. Nu aș face altceva decât să fiu o altă sursă care te va face să te simți fericit și puternic pentru câteva ore sau cel mult câteva zile. Iar eu nu vreau asta fiindcă sunt împotriva distragerii atenției. Cele mai autentice răspunsuri se află în interiorul tău, iar tu trebuie să nu refuzi să le afli. Poate o să-ți spui: ”Interiorul meu nu îmi spune nimic, nu știu cum să îmi ascult acea ”voce interioară”. Toată lumea vorbește despre ea, însă nimeni nu m-a învățat niciodată să o ascult”.
Oprește-te din a-ți distrage atenția și o să ajungi la acel mesaj care pleacă din interiorul tău. Lasă emisiunea de doi bani de la TV, lasă filmul să se învechească în calculator, amână ieșirea cu prietenii și permiteți să te conștientizezi în deplinătatea ta. Știu că a apărut săptămâna aceasta și episodul din serialul preferat. Uită și de acela și gândește-te la tine. Oricât ai căuta un răspuns în exteriorul tău nu o să îl găsești. Ghici de ce? Fiindcă el se află în interior. Este acolo și se dorește auzit, se dorește înțeles. Însă nu vei putea să îl auzi dacă vei continua să te lași distras, și vei continua să te plângi că tu nu ești capabil să te autoînțelegi.
Îl vei considera pe Dumnezeu nedrept și vei continua să fii un burete acumulator de tristețe. Ținând însă cont de faptul că ai ajuns cu lectura până aici, înțeleg că tu chiar vrei să renunți pentru totdeauna la melancolie și să conștientizezi splendoarea și mirificul și bucuria vieții. Cum ajungi acolo? Tocmai ți-am dat soluția. Nu te mai lăsa distras și o să reușești să îți auzi și înțelegi sinele.
Poate o să-mi spui că făcând asta nu se va întâmpla altceva decât să experimentezi perioade lungi de tristețe care te vor face să fii și mai trist, și nicidecum bucuros pentru fiecare experiență din viața ta. Iar eu o să fiu de acord. Ceea ce știu eu însă este faptul că dacă extinzi aceste perioade în care nu îți lași distrasă atenția, vei ajunge să te înțelegi, iar dinăuntrul tău vor pleca exact răspunsurile tale. Chiar dacă adevărul este unul singur, el capătă o formă specifică atunci când ia contact cu tine. Iar acolo în interiorul tău, tu vei auzi exact ceea ce este adevărat și salvator pentru tine.
Răspunsul pe care eu l-am găsit în interiorul meu a fost acela al unui Dumnezeu care este o forță infinită constituită numai și numai din iubire. Al doilea pas a fost acela al acceptării faptului că existența mea pe acest pământ se datorează existenței lui Dumnezeu. Fără ca El să existe, nici eu nu aș fi existat. Iar al treilea pas a fost acela al conștientizării faptului că dacă Dumnezeu este o forță infinită constituită din iubire, iar eu exist cu acordul său, asta înseamnă că viața pe care o trăiesc nu poate fi una tristă. Toate sursele generatoare de tristețe nu pot fi adevărate, ci sunt doar niște evenimente pe care eu le percep așa. Plecând de aici am început să privesc cu alți ochi acele situații generatoare și susținătoare a melancoliei care mă caracteriza.
Am început să mă întreb ce văd eu greșit în respectiva situație, și prin ce este ea defapt generatoare de bucurie. Din momentul în care am făcut pentru prima dată asta, am fost alt om. Un om care era surprins la fiecare pas de ceața care i se ridica de pe ochi. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de accepta că viața este defapt frumoasă, că viața este o sursă de bucurie, iar faptul că eu o vedeam ca fiind plină de tristețe și generatoare de melancolie nu era decât o alegere.
Indiferent de ceea ce ți se întâmplă este o chestiune de alegere să fii trist sau fericit. Și dacă nu ești dispus că crezi că este o chestiune de alegere, hai să-ți dau câteva exemple.
Cody McCasland este un copil căruia, la naștere, medicii au fost nevoiți să-i amputeze ambele picioare. Un copil care de când s-a născut a fost nevoit să schimbe foarte multe seturi de proteze, însă asta nu l-a oprit din a considera viața frumoasă și din a găsi bucurie în tot ceea ce face.
Și asta nu l-a oprit nici să alerge în concursuri de atletism…
Și a ales să îi facă plăcere să joace golf.
Și nu a stat să își plângă de milă și să îl considere pe Dumnezeu nedrept, ci s-a bucurat de viață atât cât putea el, și din postura în care se afla.
Delfinii sunt frumoși fiindcă și ei, asemeni ție sunt creația lui Dumnezeu.
Și cum știu că îți este destul de greu să accepți faptul că a te bucura sau nu de viață stă în puterea ta, și această alegere este la distanță de un gând, o să ți-l arăt și pe Nick Vujicic. El nu e trist deloc, ba chiar se bucură în fiecare secundă de viața care i-a fost dăruită de Dumnezeu. Este recunoscător și iubește oamenii. Sunt curios dacă motivul pentru care tu experimentezi melancolie și tristețe este unul mai solid decât acela pe care el ar putea să îl invoce.
Așa cum poți observa, el nu are membre. Știi care este esența discursului său? El spune cam așa: ”Sunt recunoscător că exist. Viața este frumoasă și o sursă continuă de bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că exist!”
Și știi cam câți oameni vin să îl asculte?
El își îngăduie să se bucure de tot ceea ce înseamnă viață. A fi fericit, a te bucura de viață, este o alegere pe care tu o faci. Nimic nu te poate condiționa, și mai mult decât atât, acesta este chiar scopul pentru care ești aici. Aceasta este însăși esența vieții. Alege să fii fericit, îngăduie-ți asta fiindcă stă în puterea ta și nu trebuie să faci mai mult decât să alegi.
Nu uita niciodată să te bucuri de ceea ce îți pune viața la dispoziție. Fiindcă într-adevăr dacă refuzi posibilitățile generatoare de bucurie, te vei lovi de cele generatoare de tristețe. Nu lăsa spre exemplu frica și cele 100 de alte lucruri pe care le ai bine îndosariate să îți producă tristețe. Cunosc și eu plăcerea sadică de a argumenta negativ orice situație din viața ta, motivându-ți astfel tristețea. Însă îți garantez că a fi fericit și împăcat este mult mai frumos. Îngăduie-ți să faci surf…
Cel mai probabil, tu te poți ajuta și de mâini și de picioare când vei face asta. Și de ce nu, din când în când, stai în cap…
Simte cum e să fii copilul minunat al lui Dumnezeu fiindcă tu chiar asta ești. Simte cum te inundă fericirea, și permite surselor generatoare de bucurie să facă parte din viața ta.
Tot nu ai înțeles că fericirea este un lucru pe care îl alegi, iar melancolia este o stare în care te complaci în mod voluntar? Îți mai ofer un argument, și chiar dacă aș putea să fac asta de un număr infinit de ori, acesta este ultimul exemplu pe care ți-l dau.
Numele său este Jeff Lewis, iar odată a avut atât mâini cât și picioare. După ce a trăit mai bine de 40 de ani o viață absolut normală, în organismul său au apărut niște complicații care au condus la amputarea tuturor membrelor. Jeff era în comă, la spital, și toții medicii îi spuneau soției sale că va muri. Toți medicii din acel spital, o presau pe aceasta să semneze oprirea întreținerii vieții în mod artificial pentru soțul său, însă ea nu a acceptat asta. Medicii îi spuneau: ”Lasă-l să moară, n-are rost să încercăm să îl salvăm.” Cu toate acestea ea știa că Jeff nu ar fi fost de acord, și le-a replicat: ”Nu! Faceți tot posibilul să îl salvați.”
Medicul chirurg a intrat în camera unde era Jeff și a spus: ”Nu îl operez. Are toate șansele să moară în timpul operației.” Soția a replicat că va muri în timpul operației sau va muri fără a fi operat, așa că operația trebuia făcută. Ultima replică a medicului a fost aceea că Jeff se va trezi fără membre și o va urî pentru toată viața. Se pare că lucrurile nu au stat așa fiindcă Jeff afirmă astăzi: ”Acum trăiesc cu principiul că nu voi lăsa lucrurile pe care nu le pot face, să mă împiedice să le fac pe cele care le pot face. Și pot face multe. Am fost ajutat de atât de mulți oameni minunați, iar viața e frumoasă”.
Și a participat în competiții de atletism…
Și fără mâini și fără picioare, și-a îngăduit să joace bowling, fiindcă totul este o chestiune de alegere…
Viața este frumoasă și o sursă continuă de bucurie. Recapitulând, o să rezum exact pașii pe care tu trebuie să îi faci începând de astăzi, pentru a rupe cercul vicios al tristeții și pentru a experimenta frumusețea și bucuria pe care o reprezintă viața.
1. Îți spuneam în primul rând că trebuie să reduci activitățile care te distrag. Îmi și imaginez cum îți spui: ”Și cum, să stau așa de unul singur, în liniște, și să conștientizez faptul că sunt trist, fără a face nimic?”. Da, da, da, ai înțeles foarte bine. Lasă emisiunile TV, lasă episodul din serialul preferat, și nu mai intra în jocul pe care îl joci zilnic pentru a alunga tristețea. Amână ieșirea cu prietenii și renunță la orice altă activitate care te scoate din starea de melancolie. Este evident că ieșind cu plăceri mărunte din acea stare, ai numai de pierdut.
2.Când ai reușit să obții asta, obișnuiește-te să îți asculți sinele. Acolo stau toate răspunsurile pe care le cauți. Cum să îți asculți sinele? Vezi pasul 1. Este foarte important să nu te lași distras.
3. Acesta este momentul extraordinar în care înțelegi că a fi trist sau a fi fericit este o chestiune de alegere. Nu uita că Dumnezeu este bun, iar existența ta se datorează Lui. Fiind bun, El nu își dorește altceva decât ca tu să înțelegi și să conștientizezi că ești înconjurat de bucurie și iubire. Este Dumnezeu rău? Nu!
4. După ce ai înțeles că a fi fericit sau a fi trist este alegerea ta, alege să fii fericit.
Dacă ar fi să sintetizez tot articolul într-o singură propoziție, aș spune: ”Nu te lăsa distras, ascultă-ți sinele, alege să fii fericit.” Și nu uita ceea ce îți spuneam mai sus. Nu lua acest articol ca pe o pastilă de motivație, ci începe chiar de astăzi să aplici primul pas. Renunță la anumite elemente despre care știi că îți distrag atenția în mod constant, și caută răspunsuri în interiorul tău.
Odată ce vei duce la îndeplinire acest prim pas, îl vei putea face ușor pe următorul, și tot așa, până când vei reuși ceea ce îți promiteam în titlu, și anume: să scapi de melancolie pentru totdeauna.
Tu ce spui? Faci astăzi această alegere?
Lasă-mi un comentariu, fiindcă sunt curios cum vezi tu lucrurile în momentul de față. Vei face pasul 1. L-ai făcut deja? Te-a ajutat cu ceva citirea acestui articol, sau poate nu te-a ajutat. Simte-te liber să îți expui punctul de vedere, eu sunt aici, curios să aflu cum vezi tu lucrurile.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
