Rușinea și vinovăția sunt cele două perspective care funcționează asemeni unor limitări majore pe calea studentului spiritual. Dacă ne uităm pe scara nivelurilor de Conștiință, rușinea și vinovăția au vibrația cea mai joasă. Sunt ultimele două. Vinovăția calibrează cel mai jos. Și mai apoi urmează vina.
Prin urmare, atunci când omul reușește să se elibereze de măcar o parte din vina și rușinea pe care le simte, și de măcar o parte din vina și rușinea reprimate, experimentează salturi în Conștiință.
De asemenea, se poate observa că foarte multe dintre boli au în spate o dinamică energetică a vinii și/sau rușinii. De multe ori poate fi conștientizată deplin dinamica bolii, dar omul nu se poate deschide înspre a primi vindecarea din partea lui Dumnezeu fiindcă se simte vinovat, rușinat și prin urmare simte că nu merită. Multe boli sunt într-un anumit sens o formă de autopedepsire inconștientă.
Conștientizat fiind acest mecanism al vinovăției și rușinii, există totuși o serie de Adevăruri spirituale înspre care, dacă ne deschidem, mare parte din vină și rușine sunt eliberate. Iar în continuare vor fi descrise punctual câteva dintre acestea:
1. În primul rând, recomandarea principală ar fi aceea de a ne antrena în a nu mai fugi de sentimentul vinovăției și rușinii atunci când acestea apar. Avem și o vorbă românească, iar aceasta spune că: „Îmi era o rușine de îmi venea să intru în pământ”. Această vorbă reflectă tot mecanismele reprimării și suprimării.
În fapt, rușinea sau vinovăția se prezintă drept niște emoții atât de neplăcute încât am fi dispuși să facem multe lucruri doar pentru a nu le mai trăi. Dacă le suprimăm însă, asta nu ne aduce beneficii pe termen lung, așa cum a fost deja subliniat în începutul articolului.
Una din soluții este așadar aceea de a trăi ceea ce se prezintă spre a fi trăit, fără a mai fugi de lucruri, emoții sau situații. Sau, într-o propoziție, suntem invitați să adoptăm o postură Letting go.
2. Mai apoi, în eliberarea rușinii și vinii suntem invitați să acceptăm că omul nu poate alege decât lucrul pe care îl consideră ca fiind cel mai bun într-o situație dată cu resursele și înțelegerea experimentată la momentul respectiv, așa cum ne spunea Aristotel.
Prin urmare, pe scurt, suntem invitați să acceptăm despre noi că, la momentul dat, în punctul în care ne aflam și cu resursele și informațiile pe care le aveam, atât am putut. Desigur că acum, spunem noi, că am fi ales altceva. Dar dacă, prin reducere la absurd, am putea să ne întoarcem în trecut, și am avea la dispoziție exact tot atâtea informații, resurse și așa mai departe, alegerea ar fi fix aceeași. Și înțelegând și acceptând asta, suntem invitați să ne iertăm pe noi și pe toți cei implicați într-o anumită situație, și în acest fel să ne eliberăm de vină și rușine.
3. A treia chestiune este invitația de a accepta că totul este perfect așa cum este. Fiecare fir de păr este numărat. Fiecare frunză bătută de vânt și despre care spunem aparent că are o traiectorie aleatorie, de fapt se află fix în locul potrivit în fiecare instanță a lui ACUM.
Prin urmare, și acea situație în care deciziile și acțiunile experimentate conduc la experimentarea vinii și rușinii astăzi, sunt de fapt perfecte la rândul lor. Și asta pentru că în permanență nu se poate întâmpla altceva decât cel mai armonios și potrivit lucru dintre toate care se putea întâmpla.
Conștiința joacă acest rol de mediator al translării non-manifestatului înspre manifestat. Iar dacă un potențial apare acum spre experimentare, înseamnă că acel potențial este perfect.
E drept că mintea împarte dreptatea, clasează, editează și emite judecăți de valoare despre totul și orice. Noi suntem invitați să acceptăm pur și simplu că în esență totul este perfect fix așa cum este. Prin urmare și acea situație trecută pentru care ne simțim vinovați sau rușinați este tot perfectă. Acceptând asta, parte din vină și rușine se eliberează spontan.
4. La final a fost păstrată o invitație despre care se observă că prezintă dificultăți de acceptare. În același timp este însă un Adevăr spiritual pe care maeștrii din toate culturile și din toate timpurile ni l-au împărtășit într-o formă sau alta.
Iar acest Adevăr spune că nu există un acționator în spatele acțiunilor, ci acțiunile se petrec spontan și autonom. La fel, nu există un gânditor în spatele gândurilor și nici un decident în spatele deciziilor. Noi suntem cel mult martorii a ceea ce se petrece, nu însă acționatorii sau decidenții a ceea ce se petrece.
Acest lucru este cel care se prezintă ca cel mai dificil de acceptat, dar este în același timp cel care poate avea impactul cel mai mare în eliberarea vinovăției sau rușinii. Și asta pentru că, dacă este presupus un acționator, atunci același acționator declanșează vina pentru ceea ce a acționat. Dacă însă acționatorul este recunoscut drept iluzie, și vina este eliberată.
De multe ori, iluzia acționatorului este înțeleasă de către minte în sensul refuzului asumării responsabilității. Dar nu este vorba despre asta. De fapt depășirea iluziei acționatorului este acceptarea faptului că nu există niciun individ acolo care să facă și să dreagă. Depășirea iluziei acționatorului este depășirea iluziei ego-ului de fapt. Iar odată cu asta, toată vinovăția și rușinea sunt eliberate și putem primi cu brațele deschise vindecarea de orice fel.
Acestea fiind spuse, articolul de astăzi se încheie aici. Cititorului i se recomandă să se deschidă înspre măcar o parte din cele 4 idei expuse. Iar odată cu asta, măcar o minimă eliberare de rușine și vină vor fi experimentate spontan.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
