Am scris acum câteva zile un articol în care explicam de ce rugăciunea nu îți este niciodată ascultată. Dacă nu l-ai citit te invit să o faci. Articolul pe care îl citești acum nu este neapărat o continuare ci mai mult o completare a articolului precedent. Astăzi te invit să citești un număr de 4 povești pline de înțelepciune și care fac referire într-un fel sau altul la rugăciune și inutilitatea acesteia. Toate poveștile sunt extrase dintr-o carte pe care o citesc în acest moment. Numele cărții este Rugăciunea Broaștei și este scrisă de Anthony de Mello.
Povestea 1
Se obișnuiește la catolici ca ei să-și mărturisească păcatele unui preot și să primească absolvirea lor ca semn al iertării lui Dumnezeu. Din păcate, foarte mulți oameni se folosesc de această metodă convinși că obțin astfel un certificat din partea lui Dumnezeu care îi scapă de răsplata pe care o merită, căpătând încredere mai mare în iertarea preotului. decât în grația lui Dumnezeu.
Așa a fost tentat să facă și Perugini, un pictor italian care a trăit în Evul Mediu, înainte de a muri. În cele din urmă, el s-a decis să nu se ducă deloc la confesiune, căci acest lucru ar fi însemnat o insultă și un sacrilegiu în fața lui Dumnezeu, părând că dorește să-și salveze pielea.
Soția lui, care nu știa nimic de frământările sale interioare, l-a întrebat dacă nu-i este teamă să moară nespovedit. Perugini i-a răspuns:
– Draga mea, încearcă să privești altfel problema: profesia mea este pictura, și trebuie să recunoști că am fost un pictor foarte bun. Profesia lui Dumnezeu este iertarea, și dacă este la fel de bun în profesia sa cum am fost eu în a mea, înseamnă că nu am nici un motiv să mă tem.
Povestea 2
Rugăciunea unui credincios adresată Domnului Vishnu:
„Doamne te rog să mă ierți pentru trei păcate majore: mai întâi, am fost în pelerinaj la numeroasele tale temple, fără să-mi dau seama că tu ești prezent pretutindeni.
În al doilea rând, te-am rugat de multe ori să mă ajuți, uitând că tu ești mult mai preocupat de bunăstarea mea decât sunt eu însumi.
În sfârșit, chiar acum păcătuiesc, rugându-mă ție pentru iertarea mea, când știu foarte bine că toate păcatele noastre sunt iertate înainte ca noi să le comitem.”
Povestea 3
Un bătrân pios se ruga de cinci ori pe zi, în timp ce partenerul său de afaceri nu punea niciodată piciorul în biserică. Acum, când împlinea 80 de ani, el s-a rugat astfel:
– O doamne! Încă din tinerețe nu a trecut nici măcar o singură zi fără să vin la biserică și să-mi rostesc rugăciunile de cinci ori, conform ritualului. Nu am făcut nici o mișcare, nu am luat nici o decizie importantă sau nu, fără a invoca mai întâi Numele tău. Iar acum, la bătrânețe, mi-am dublat eforturile și am ajuns să mă rog ție fără încetare, zi și noapte.
Și iată-mă în fața ta, mai sărac decât un șoarece din biserică. În schimb, privește-l pe partenerul meu de afaceri: nu se sfiește să bea și să joace, și cu toată vârsta lui înaintată, se însoțește de femei cu un caracter îndoielnic; și totuși, este putred de bogat. Mă întreb dacă s-a rugat măcar o singură dată în viața lui.
Doamne, nu mă rog ție să fie pedepsit, căci ar fi un act lipsit de compasiune creștină, dar te implor, spune-mi: de ce, de ce, de ce…L-ai lăsat pe el să prospere, în timp ce pe mine mai ignorat cu totul?
– Deoarece ești îngrozitor de plictisitor! i-a răspuns Dumnezeu.
Regula în orice mănăstire nu este: „Să nu vorbești”, ci „Să nu vorbești decât dacă îți poți îmbunătăți tăcerea”. Oare nu se poate spune același lucru și despre rugăciune?
Povestea 4
Un bătrân obișnuia să stea nemișcat timp de mai multe ore în fundul bisericii. Într-o zi, un preot l-a întrebat despre ce îi vorbește Dumnezeu.
– Dumnezeu nu vorbește. El doar ascultă, a venit răspunsul bătrânului.
– În cazul acesta, despre ce îi vorbești tu?
– Nici eu nu vorbesc. Nu fac decât să ascult.
Cele patru etape ale rugăciunii;
- Eu vorbesc, tu asculți.
- Tu vorbești, eu ascult.
- Nimeni nu vorbește, amândoi ascultăm.
- Nimeni nu vorbește, nimeni nu ascultă. Tăcere deplină.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
