Articolul de astăzi este pur și simplu o reamintire. Intenția din spatele textului este aceea de a invita înspre a permite în viața noastră niște conștientizări. Iar studentul spiritual se poate să fi auzit deja de fiecare dintre ele.
Numai că, în procesul acesta de evoluție spirituală, mintea se cere acceptată în cele din urmă drept o limitare. Mintea este o unealtă care, de la un punct încolo, se prezintă drept limitată.
Iar una din manifestările acestei limitări ar putea să prezinte o construcție precum: „Eh, dar eu știu deja asta, așa că nu mă mai interesează”. Dacă mintea vine însă cu un astfel de argument, ești invitat să te întrebi: „Ok, într-adevăr să zicem că știu asta. Dar și sunt în acest moment 100% aliniat acestui lucru pe care îl știu?”. Dacă răspunsul este „da!” e minunat. Dacă însă răspunsul este „nu!”, ne putem folosi de ceea ce citim astăzi aici ca de o oportunitate de reamintire și reconectare cu noi înșine și cu esența a ceea ce suntem.
1. Asumarea responsabilității
Studentul spiritual conștientizează la un moment dat că „aici” și „acolo” sunt iluzii. Intervine la un moment dat conștientizarea faptului că această polarizare în „interior” și „exterior” este iluzorie. Iar odată cu această conștientizare poate interveni și o lărgire a asumării responsabilității.
Mecanismul este foarte simplu, și poate fi evidențiat inclusiv logic.
Cât timp identificarea este cu trupul fizic limitat, atunci pare că numai ceea ce face „acest trup” intră în responsabilitatea mea. Ceea ce face „celălalt trup” care poate e la mii de kilometri distanță, nu are cum să fie responsabilitatea mea.
Spiritualitatea vine însă și ne invită să ne mutăm atenția de pe identificarea cu trupul, înspre identificarea cu esența.
Noi suntem Câmpul Conștiinței care animă toate formele și toate trupurile. Prin urmare, este evident că dacă tot ceea ce apare la nivelul de suprafață al formei este susținut direct sau indirect de Câmpul energetic care suntem noi de fapt, tot ceea ce este experimentat în „exterior” este de fapt o reflexie a ceea ce în trecut numeam „interior”.
Asumarea responsabilității este ceva de care studentul spiritual nu poate fugi. Și cu cât ne deschidem înspre a ne asuma responsabilitatea, cu atât experiențele subiective de viață vin cu oportunități de creștere prin curățarea și cedarea tuturor poziționalităților și programelor gunoi.
2. Iluzia ego-ului
Într-o strânsă legătură cu asumarea de responsabilitate, recunoașterea ego-ului drept iluzie este totuși o invitație de sine stătătoare care apare pe calea studentului spiritual.
Legătura cu asumarea responsabilității vine prin identificarea cu Câmpul sau cu individul. Practic, a ne crede un individ separat de tot ceea ce se află în jurul nostru, înseamnă să ne lăsăm păcăliți de iluzia ego-ului. A ne recunoaște drept Câmpul, înseamnă transcenderea iluziei ego-ului.
Ar fi multe de spus aici, iar multe dintre informațiile necesare au fost deja prezentate și în alte articole care pot fi găsite în arhiva blog-ului.
Dintre toate recomandările posibile, este una foarte simplă, căreia i se poate alinia oricine găsește în interiorul său puțină deschidere sau disponibilitate.
Ce face ego-ul este că după ce acțiunea are loc, el intervine imediat cu: „Eu am făcut”. Pentru a ne da voie să recunoaștem ego-ul drept iluzie, cel mai simplu lucru pe care îl putem face este ca de fiecare dată când vedem că apare acel: „Eu am făcut” să ne amintim că: „Totul este un dar din partea Divinului pentru care sunt recunoscător”.
Prin această disponibilitate a noastră de a fi recunoscători și nu mândri, programele mentale care întrețin iluzia ego-ului sunt puțin câte puțin deprogramate. Și, odată cu asta, intervine o apropiere a noastră naturală de noi înșine.
3. Recunoștința
De fapt tot ceea ce este experimentat e perfect. Și face parte dintr-un dans al manifestării, dans care este infinit armonios. Există însă o sumedenie de poziționalități despre totul și orice. Iar fiindcă este trecută prin filtrul acelor poziționalități, ceea ce numim percepție ajunge să fie eronat.
De fapt însă, perfecțiunea este chiar aici și chiar acum. Ce face acest mecanism al recunoștinței este că ne apropie tot mai mult de a și conștientiza perfecțiunea din tot și din toate.
Sunt toate șansele ca în momentul lecturii paragrafelor precedent mintea să spună: „Da perfectă e și o crimă? Perfectă e și sărăcia? Perfectă e și boala?”
Există două chestiuni care merită punctate și aici:
a) Suntem invitați să nu dăm vina pe Dumnezeu pentru ceea ce ne face ego-ul. Dumnezeu este Iubire infinită și nu poate decât să iubească.
b) Suntem invitați să cedăm toate poziționalitățile cu privire la absolut toate fenomenele experimentate. Fără a ceda poziționalitățile, putem să intrăm într-un dialog al contrazicerilor care are darul de a ajunge nicăieri. Studentul spiritual dedicat este invitat să cedeze toate poziționalitățile despre absolut toate subiectele. Iar acela este momentul în care Adevărul și Iubirea transpar liber. Procesul recunoștinței fiind așadar unul mult mai ușor de experimentat sincer.
***
Spune-le așadar „bun venit!” acestor reamintiri sau invitații care au apărut acum în viața ta. Și dându-ți voie să te aliniezi lor, bucură-te de experimentarea păcii, iubirii și armoniei interioare.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
