Emoțiile pot fi cel mult înțelese, pot fi acceptate drept ceea ce sunt și pot fi acceptate ca o componentă energetică a planului în care ne aflăm și un derivat al faptului că ne-am întrupat ca oameni. Se poate cel mult dezvolta o relație armonioasă cu emoțiile. Se poate să trăim la modul cel mai deplin posibil emoțiile, non-judecativ și dintr-o stare de dincolo de minte, ceea ce face ca aceste forme de energie să se evapore. O emoție însă, nu poate fi niciodată controlată. Poate exista cel mult impresia unui control.
Sintagma „control al emoțiilor” sau „control emoțional” tot apare pe ici pe colo în diverse medii. Se spune despre un sportiv că putea performa și a avut rezultate extraordinare fiindcă avea un control al emoțiilor foarte bun. Cineva afirmă: „Dacă aș putea să îmi controlez mai bine emoțiile, aș avea mai mult succes în viață”. Altcineva spune: „Vreau să îmi controlez emoțiile ca să nu mai sufăr”. Iar variantele în care ideea de control emoțional apar, sunt multiple și dintre cele mai diverse.
Așa cum a fost spus și în primul paragraf, emoțiile pot fi trăite la modul cel mai deplin posibil, cât mai total și acceptându-le drept ceea ce sunt, iar asta le permite acestor forme de energie numite emoții să curgă natural spre evaporare. Adevărul este însă de fapt că orice dorință de control față de o emoție, nu va face altceva decât ca respectiva emoție să persiste. Iar dorința de control atunci când vine vorba de o emoție poate fi într-adevăr experimentată, la fel și iluzia controlului. Controlul efectiv nu poate fi experimentat însă niciodată, fiindcă însăși ideea de control pleacă de la o prezumție falsă. Iar în continuare vor fi detaliate punctual câteva aspecte:
- Prezumția falsă pe care o propune ideea de control al emoțiilor este aceea a existenței ego-ului. Din identificarea noastră ca fiind trupul fizic, ajungem să credem despre noi că am fi niște indivizi, ego-uri separate sau „rupte” dintr-un Întreg. Asta în loc să ne recunoaștem ca fiind Întregul Conștiinței însuși. Ori ego-ul, fiindcă percepe o separare între un „el” și orice alte „obiecte” care apar în jur, se amăgește cu iluzia că poate controla celelalte manifestări sau forme de energie. Și nu numai că ego-ul se amăgește că poate controla, dar își și dorește să controleze cât mai multe lucruri. Din această dorință de control nestăvilită, față de orice și oricine, se naște și o dorință de a controla emoțiile. Emoțiile par să se prezinte pentru ego drept ceva cam de neînțeles și care încurcă. „Dacă le-aș putea controla, aș scăpa de ele”, își zice ego-ul. Dacă această prezumție falsă, care este principala sursă a întregii suferințe și care este credința în existența unei persoane/individ/ego, este recunoscută drept ceea ce este, atunci și toată ideea de control emoțional devine un non-sens. Toată ideea de control presupune existența unui ceva care controlează altceva. Ego-ul scindează dual viața fiindcă numai în dualitate poate apărea ideea de control. Poate apărea ideea unui X care controlează un Y. Când X și Y sunt recunoscuți ca fiind UNA nu mai are cine pe cine să controleze. Prin recunoașterea lui „eu” drept iluzie, și ideea de control emoțional își pierde sensul.
- Un alt lucru mai puțin înțeles despre emoții este acela că, ele sunt energie gând. Emoția tinde să fie percepută ca ceva ciudat care apare de nicăieri, despre care nu știm ce este și de unde vine, care ne încurcă și de care vrem să scăpăm cât mai repede și de obicei cu orice preț. De fapt însă, emoțiile sunt ceva natural. Simplul fapt că suntem oameni, implică experimentarea emoțiilor. Iar emoțiile sunt energie gând. Atât timp cât prin poziționalități, păreri, opinii și alte gânduri fixe o minte este energizată, emoții din tot spectrul se vor prezenta spre experimentare. Emoția este un cumul de gânduri. Iar emoțiile sunt experimentate în minte. Dacă gândurile ar putea fi cu adevărat controlate de către acel iluzoriu „eu” descris în primul punct, atunci și emoțiile ar putea fi controlate de același „eu”/ego/individ/persoană. Gândurile însă nu pot fi controlate, fiindcă nu există un gânditor în spatele lor. Gândurile apar prin ele însele. Fiindcă gândurile nu pot fi controlate, iar emoțiile sunt o acumulare de gânduri, nici emoțiile nu pot fi controlate. Dacă cititorul acestor rânduri crede că gândurile pot fi controlate, este invitat ca preț de 5 minute să nu experimenteze niciun gând. Dacă gândurile pot fi controlate, atunci să fie controlate 5 minute în așa fel încât să nu apară niciunul. Prin această propunere există două posibile variante. Cea mai des întâlnită variantă, are loc în 99,9% din cazuri, și se constată că nu se pot controla gândurile în așa fel încât să nu fie experimentat niciun gând preț de 5 minute. Varianta care e posibil să apară foarte rar, în 0,01% din cazuri, este aceea în care se accesează liniștea de dincolo de gânduri, sau acea stare înspre care facem referire prin eticheta de non-minte. Numai că dacă acea stare este experimentată, ea vine la pachet cu conștientizarea că e primită în dar și nu este un rezultat al controlului. Non-mintea poate fi experimentată, dar nu fiindcă controlul gândurilor ar fi o posibilitate. Ci non-mintea se experimentează prin mutarea atenției pe „liniștea” de dincolo de gânduri și nu printr-un presupus control al energiei gând.
- Totuși, înțelegând ce sunt, cum apar și de ce apar, emoțiile pot fi trăite total. Fiindcă motivul pentru care orice emoție sau experiență apare este acela de a fi trăită. Scopul vieții este viața însăși. Ori a trăi o emoție în mod armonios presupune tocmai renunțarea la orice dorință de a controla în vreun fel ceea ce este simțit. Dorința de control blochează fluxul, curgerea și direcția naturală a unei emoții. Prin control, se ajunge de fapt la blocaj emoțional. Tot dorința de control este cea care conduce la reprimare și suprimare. Reprimarea și suprimarea emoțională care odată experimentată poate conduce chiar la boală pe trupul fizic, tot felul de blocaje și multe altele.
Date fiind rândurile care au apărut scrise în prezentul articol, cu puțină deschidere, poate interveni acceptarea faptului că emoțiile nu pot fi controlate. Întrebarea poate rămâne totuși: „Și atunci dacă nu le pot controla, eu ce fac cu emoțiile?”. Răspunsul scurt ar fi: „Renunță la iluzia lui <<eu>>”. Însă, se prea poate să nu existe chiar acum disponibilitate înspre a se renunța la iluzia lui „eu”. Iar acest lucru nu este bun sau rău. Toate se întâmplă la timpul lor și în cel mai armonios mod cu putință.
Cealaltă variantă în care relația cu emoțiile este armonizată, este aplicarea a ceea ce numim „tehnica Letting go”. Ea presupune adoptarea posturii de martor sau observator în care se renunță la orice judecată sau control și se trăiește emoția la modul cel mai deplin posibil fără a vrea să faci nimic cu ea. În cel mai scurt timp se va putea observa că emoția se evaporă, iar tot ceea ce rămâne este calmul și pacea care te reprezintă și care ești de fapt în mod fundamental.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu