Peste tot în jurul tău oamenii încearcă să se convingă unii pe alții. Soțul încearcă să își convingă soția că el are dreptate. Soția încearcă același lucru. Angajatul încearcă să își convingă șeful să îi dea o mărire de salariu. Șeful încearcă să își convingă angajatul că nu merită un salariu mai mare etc.
Există cărți și cursuri de persuasiune, iar ca regulă generală, cu cât ești mai persuasiv cu atât reușești să urci în ierarhie. Nu vreau să mă înțelegi greșit. Nu este un lucru nelalocul lui să fii persuasiv. S-ar putea să ai multe avantaje dacă ești o persoană convingătoare. Însă nu despre asta vreau eu să îți vorbesc astăzi. Articolul este despre acele momente în care încerci să convingi pe cineva doar pentru a-ți hrăni ego-ul cu o victorie sau pur și simplu pentru a demonstra că tu ai dreptate.
Pentru început îți lansez o invitație. Înainte de a te lansa într-o discuție contradictorie din care speri să ieși învingător convingându-l pe cel din fața ta că tu ai dreptate, întreabă-te
Fotografie de spunkinator
De ce o faci?
Este această acțiune spre armonia supremă a ta, a celui din fața ta, și a tuturor? Dacă răspunsul este da, atunci fii cât de persuasiv poți.
De exemplu, să spunem că te duci la interviu și trebuie să îl convingi pe cel din fața ta să te angajeze. În această situație merită într-adevăr să fii persuasiv. Asta pentru că ți s-a dat un cadru în care te vezi nevoit să joci cât mai bine un rol.
În viața reală însă, de cele mai multe ori încerci să îți impui punctul de vedere pentru a-ți consolida ego-ul sau pentru a simți acel temporar gust al victoriei. Și tot în viața reală oamenii se contrazic din cele mai stupide și nesemnificative motive.
Pentru început o să îți povestesc puțin despre
De ce să te abții din încercarea de a convinge?
Pentru că dacă insiști să te contrazici, faci o foarte mare risipă de energie. Obișnuiesc să folosesc mijloacele de transport public, iar în autobuz mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni care se contraziceau la modul cât se poate de serios cu privire la ce culoare are autobuzul pe dinafara. Unul îl văzuse roșu, iar celălalt îl văzuse albastru. Și luptau pentru câștigarea acestei dispute.
Și acum mă întreb, a devenit viața celui care a câștigat disputa mai armonioasă?
Un alt motiv pe lângă cel al risipirii energiei într-un mod inutil, ar fi acela că de fiecare dată când intri într-o dispută pe care vrei să o câștigi cu orice preț, te vulnerabilizezi. Vibrația ta devine incertă și mult mai receptivă la a se lăsa pătrunsă de vibrații nedorite care pot exista în jur.
Cum să te abții de la a te contrazice pentru lucruri inutile?
Până aici ți-am explicat de ce îți sugerez să nu mai intri în dispute decât dacă acestea conduc la armonie. Acum, dacă ești hotărât să faci această schimbare în viața ta, o să îți explic exact ce atitudine poți adopta.
Și am două sugestii pentru tine:
1. Nu mai reacționa în exterior. Acest obicei al contrazicerii inutile se desfășoară atât în interiorul tău, cât și în exterior prin replicile pe care le dai. Pentru început, sugestia mea pentru tine este să nu mai exteriorizezi impulsul. Păstrează dorința de a te contrazice în interior, iar peste câteva minute când subiectul devine cu totul altul, fii recunoscător pentru faptul că ai reușit să te menții în echilibru și să salvezi o parte din energie pe care altfel ai fi risipit-o inutil.
2. Dacă nu reușești să te abții și te trezești într-o dispută fără sens, renunță și lasă-l pe celălalt „să câștige” la modul cât se poate de sincer. Detașează-te de subiect. Conștientizează că nu are nici o relevanță și pune stop. La fel, după ce mai trec câteva minute, fii recunoscător pentru energia pe care ai salvat-o și pe care nu ai risipit-o inutil.
Păi bine, dar tu ce faci?
M-ai putea întreba pe bună dreptate, dacă eu prin articolele de pe site nu cumva încerc să te conving de anumite lucruri. Iar răspunsul este nu. Nu am scris niciodată nici un articol cu scopul de a convinge pe cineva să facă un anumit lucru. Tot ceea ce fac eu este să aduc în fața ta niște informații. Este decizia ta ce alegi să faci cu ele.
Articolul este un îndemn la a renunța la disputele nesemnificative în care dacă te angrenezi nu faci decât să îți consumi energia inutil și să te agiți. Te invit să pui în practică sugestiile cu care rezonezi, și să dai un share articolului contribuind astfel la o lume de vibrație înaltă.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu