Această dorință de a avea dreptate poate fi observată foarte ușor aproape peste tot în jur. Există oameni care renunță la foarte multe, doar pentru a demonstra că au dreptate în ceea ce spun. Fapt care rareori le și reușește. Fiindcă atunci când ești îndârjit cu privire la ceva, îndepărtezi starea de calm și armonie.
Aparent, lupta cuiva de a demonstra că are dreptate, poate părea o luptă în slujba adevărului. Omul își spune: „Adevărul este de partea mea. Trebuie să lupt pentru a-i arată și celuilalt ceea ce el nu vede.” Gestul poate părea chiar unul nobil. Un sacrificiu necesar pus în slujba adevărului.
De fapt însă lupta cuiva spre a demonstra că are dreptate și celălalt se înșală este o luptă a ego-ului.
Alinierea în raport cu adevărul, lumina și iubirea reprezintă un gest sau intenție care ajută semnificativ evoluția spirituală. Una este însă alinierea în raport cu adevărul și iubirea, și cu totul altceva presupune încercarea de a demonstra cuiva că el se înșală și tu ai dreptate.
Adevărul poate fi trăit, rostit atunci când este cazul, însă adevărul nu necesită apărat, fiindcă nu ai în fața a ce să îl aperi. Nu există un opus pentru adevăr, lumină și iubire. Adevărul, la fel ca lumina și iubirea, pur și simplu sunt și radiază prin ele însele. Minciuna, întunericul și frica sunt absența adevărului, luminii și iubirii, nu niște entități separate, distincte și opuse.
Ego-ul încearcă să ne păcălească spunându-ne: „Dacă știi adevărul trebuie să lupți pentru el. Trebuie să le demonstrezi celorlalți că tu ai dreptate și ei se înșală”.
De fapt, lupta pe care oamenii o duc pentru a demonstra că au dreptate, este o luptă de întreținere a unor poziționalități mentale și nu o luptă pentru adevăr și iubire.
Persoana X devine atașată de convingerea, perspectiva și poziționalitatea A. Iar persoana Y, devine atașată de convingerea, perspectiva și poziționalitatea B. De aici încolo, mintea începe să ducă o luptă inutilă pentru a demonstra că gândul A este mai tare decât gândul B. Și de ce este mai tare gândul A decât B? Răspunsul aparent este: „Fiindcă A este adevărat și B este fals”.
Adevărul este că de cele mai multe ori, când oamenii încearcă să demonstreze că ei au dreptate și celălalt se înșală, se bat și luptă pentru poziționalitatea mentală „A”, nu fiindcă „A” ar fi adevărat, corect, just, nobil, frumos și plin de iubire, ci fiindcă gândul „A” este perceput ca „al lor”. Ego-ul spune: „Este gândul MEU și nu pot renunța la el”. Este vorba de un atașament fin și destul de dificil de observat.
În viața reală, dar parcă și mai intens pe internet, se vede cum oamenii încep una două să se contrazică pentru a demonstra că au dreptate. Și de obicei există niște teme clasice despre care dacă o să cauți, o să găsești lupta ego-ului pentru a demonstra că ceilalți se înșală.
Poți urmări de curiozitate(doar ca studiu de caz) discuțiile și comentariile care apar pe facebook sau pe forumuri atunci când se vorbește despre subiecte cum ar fi: alimentație, politică, religie. Mai sunt și alte exemple, dar acestea trei sunt deja mai mult decât suficiente.
O să vezi cum oamenii se ceartă și contrazic, irosind cantități enorme de energie, pentru ce? Doar pentru a întări ego-ul și a se ține departe pe ei înșiși de evoluție spirituală.
Știi ce e interesant? Faptul că de fiecare dată când cineva se conectează în mod autentic la adevăr, asta îi aduce pace, împlinire și armonie. Trăirea adevărului la modul deplin, face ca orice dorință de a demonstra ceva cuiva sau de a manifesta opoziție prin luptă să dispară.
Așadar dacă cineva chiar trăiește adevărul, nu simte nevoia să îi demonstreze ceva altcuiva. Nu simte nici măcar să demonstreze că are dreptate. Adevărul este suficient pentru el însuși.
Când simte așadar cineva să demonstreze că are dreptate? Când vrea să apere o poziție mentală. Când vrea să apere un gând considerându-l „al meu”. Și la ce conduce această încercare de a demonstra că tu ai dreptate și celălalt se înșală? La întărirea ego-ului. Și asta indiferent dacă într-adevăr ai dreptate sau nu.
Cu ce să rămâi după lectura acestui articol
O întrebare onestă și care arată deschidere sună așa: „Bun, am înțeles, și să zicem că accept că e așa. Dar eu ce să fac? Să dau dreptate tuturor? Să nu mai îmi spun punctul de vedere? Să îi las pe ceilalți să mă calce în picioare fiind de acord cu tot și cu toate?”.
Nici pe departe. A renunța la a-ți dori să ai dreptate și a renunța la a te mai contrazice, nu înseamnă să dai dreptate tuturor. Ci înseamnă doar a renunța a te mai contrazice și la a-ți dori să ai dreptate.
Dacă tu crezi în ceva, spune. Dacă simți că cineva se înșală sau greșește, spune-i. Dacă ai un punct de vedere diferit de a-l celorlalți, rostește-l. Spune ceea ce crezi și fă ceea ce simți. Propune-ți să obții o aliniere cât mai armonioasă între cine ești, ce spui și ce faci. Însă dacă tu ai rostit ceva în care crezi, iar un altul se opune, acela este momentul în care ești invitat să renunți la a-ți dori să demonstrezi că ai dreptate. Amintește-ți în acel moment că lupta pentru a demonstra că ai dreptate este o luptă a ego-ului. Și amintește-ți că adevărul aduce pace și liniște, nu disconfort, încrâncenare și luptă. Ține minte că adevărul nu are un opus. Prin urmare, numai ego-ul este cel care generează o luptă pentru dreptate între ceva ce se presupune ca fiind adevărat și altceva care se presupune a fi fals.
Fii atent la starea pe care o simți, și o să vezi că de fiecare dată, fără excepție, atunci când încerci să dovedești cuiva că ai dreptate, experimentezi disconfort. Dacă a-ți dori să ai dreptate ar fi fost în slujba Sinelui și adevărului, atunci ar fi trebuit să simți pace, liniște și iubire.
Acest articol te invită așadar ca de astăzi înainte să trăiești aliniat esenței a ceea ce ești, dar să renunți la a-ți dori să ai dreptate și la a-ți dori să le demonstrezi asta și celorlalți.
În încheiere te las cu câteva principii simple despre adevăr de la David R. Hawkins:
1. Adevărul este atotcuprinzător, nu conține secrete, non-sectar.
2. E deschis către orice, este non-exclusiv.
3. Nu există nimic de câștigat sau de pierdut.
4. Adevărul este neliniar și nu face subiectul limitărilor intelectului sau ale formei.
5. Adevărul nu este „anti” nimic.
6. Adevărul ocolește și evită fascinația, seducția și teatralul.
7. Adevărul nu are „opus” și, prin urmare, nu are „dușmani” care să-l pedepsească sau care să i se opună.
8. Adevărul nu „face” ceva și nu „cauzează” ceva. El este totul.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu