Relativismul moral este o capcană care se prezintă pe calea studentului spiritual. Articolul de astăzi există fiindcă eroarea a fost observată inclusiv în multe cărți pe care le găsim în librării la secțiunea „spiritualitate”.
Sintagma „relativism moral” poate părea o construcție pompoasă. Așa că într-o primă fază vom apela la o definiție a sintagmei ca să vedem ce înseamnă ea de fapt.
Prin urmare, relativismul moral este o credință care postulează că nu există valori fixe de moralitate. Valorile sunt mereu în schimbare, prin urmare și ce este moral este în continuă schimbare. Credința este aceea că valorile se schimbă de la individ la individ.
O definiție și mai specifică ar suna așa: „Relativism Moral = Adevărul sau falsitatea judecăților morale, sau justificarea lor, nu este absolută sau universală, ci este relativă la tradiții, convingeri, sau practici a unor grupuri de persoane”.
Acum hai să vedem cam cum se prezintă această eroare a relativismului moral prin cărțile care apar în librării la secțiunea spiritualitate.
O să auzim des vorbindu-se despre ceva care sună cam așa: „Adevărul meu este că”, „Adevărul tău poate fi oricare altul”, „Ce este adevărat pentru mine, poate să nu fie adevărat pentru tine” sau, eroarea supremă: „Adevărul este relativ”. Alte idei care se prezintă sună precum: „Dacă tu crezi 100% în ceva, atunci acel ceva este adevărat pentru tine” sau „Dacă tu nu crezi ceva deloc, atunci acel ceva este fals pentru tine, indiferent de cum ar fi el de fapt”.
Mai există și acel citat foarte cunoscut din dezvoltare personală care se află pe granița dintre a oferi motivație și relativism moral care spune: „Dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate. Dacă tu crezi că poți, din nou, ai dreptate” și este atribuit lui Henry Ford.
Și exemplele ar putea continua. Dar dacă cititorul este familiarizat cu cărțile de dezvoltare personală și spiritualitate, atunci se vor produce imediat niște conexiuni cu sintagmele „adevărul meu și adevărul tău”, „adevărul este relativ” sau „Dacă eu cred ceva, acel ceva este adevărat pentru mine”.
În continuare, o să vedem împreună de ce a considera că adevărul sau falsitatea judecăților morale nu este universală sau absolută este o eroare. Și nu numai că este o eroare, dar este o eroare care blochează progresul studentului spiritual și funcționează ca o capcană care se poate prezenta pe cale.
Pe scurt, știm despre relativismul moral că, prin raportare la scara nivelurilor de conștiință de la 1 la 1000, se află la 180. Ceea ce înseamnă că este fals, nu susține viața și este prin urmare o filosofie problematică. Dincolo de asta, eroarea de bază a relativismului moral este aceea că pune individul(ego/persoană) pe primul loc. Iar Dumnezeu este fie scos total din ecuație, fie ignorat parțial.
Ce spune relativismul moral mai pe șleau ar suna cam așa: „Ce contează cu adevărat e numai ce cred eu, și tot ce contează este binele meu propriu și personal. Că o fi existând vreo instanță sau entitate mai înaltă numită Dumnezeu la care ne-am putea raporta, poate să existe, dar nu mă interesează. Și nici pe Dumnezeu nu prea pare să îl intereseze, atât timp cât nu se prezintă oamenilor în mod clar și concret. Deci, în concluzie, bine pentru mine e ce zic eu că e bine, și nu mă interesează să mă uit în stânga sau dreapta. Fiecare cu binele lui și cu adevărul lui”.
Toată construcția de mai sus, este pur și simplu un „spus pe șleau”. Definiția oficială este cea amintită deja, și anume: „Relativism Moral = Adevărul sau falsitatea judecăților morale, sau justificarea lor, nu este absolută sau universală, ci este relativă la tradiții, convingeri, sau practici a unor grupuri de persoane”
Mintea, dacă dorește, poate argumenta oricând în favoarea relativismului moral. De exemplu în societățile de acum câteva mii de ani, era o practică obișnuită sacrificarea primului născut pe altar. Astăzi asta ar fi considerat de către societate o crimă. Ce spune relativismul moral e că atunci era bine așa, iar acum e bine cum zice societatea că e bine.
Problema acestui mod de a privi lucrurile este aceea că îl dă pe Dumnezeu la o parte. Ideea este că, dincolo de ceea ce afirmă individul, grupul de indivizi, cultura sau societatea, există o moralitate a lui Dumnezeu. Există niște mecanisme karmice care funcționează din prima clipă de existență a acestui univers. Prin urmare, prin raportare la Dumnezeu însuși, a ucide nu este un act aliniat iubirii și adevărului, chiar dacă o întreagă societate afirmă contrariul.
La fel cum dacă, prin reducere la absurd, întreaga societate ar considera violul ca fiind moral, asta nu face ca violul să fie ceva moral. Fiindcă există un Dumnezeu, iar violul nu înseamnă iubire și nu derivă din iubire, ci derivă din forță și lipsă de compasiune.
O aliniere la filosofia relativismului moral este o capcană pentru orice student spiritual, pentru că, esențiale pentru orice student spiritual sunt:
- alinierea la adevăr
- cedarea falsității, și
- transcenderea iluziei ego-ului
Prin urmare, a spune despre ceva că este moral sau integru dacă eu, individul, spun despre acel ceva că este moral sau integru, și a spune despre ceva că este adevărat, dacă spun eu ca persoană că este adevărat, diluează și perturbă fix recunoașterea esenței prezentă în fiecare dintre noi. Este un blocaj care poate interveni fix pe unul dintre cele mai profunde niveluri, iar mai apoi, întreaga experiență se prezintă drept neclară.
Pentru ca această capcană a relativismului moral să poată fi evitată, este necesar să ne deschidem înspre a ne pune în permanență în slujba Divinului. Și prin deschidere înspre a face ceea ce facem pentru Dumnezeu și nu pentru noi.
Suntem invitați să acceptăm că ceva nu este adevărat dacă spunem noi că este adevărat. Ci, ceva este adevărat, dacă este întru Dumnezeu. Adevărul este tot una cu câmpul Conștiinței și este tot una cu Iubirea. Adevărul este un câmp de putere. Și este câmpul Vieții însăși. Adevărul nu este o rezultantă din minte și nu poate fi nici posedat nici demonstrat. Adevărul este non-liniar, și prin urmare nu suportă demonstrație, fiindcă numai ceea ce este liniar poate fi demonstrat.
A căuta adevărul, a ceda falsitatea și a transcende iluzia ego-ului reprezintă direcții esențiale pentru studentul spiritual. Avându-l pe Dumnezeu în cuget, simțire și intenționalitate, eroarea relativismului moral poate fi evitată, iar astfel progresul spiritual poate fi experimentat lin și cu mai puține sincope.
Lumina, Adevărul și Iubirea fie cu tine fiindcă tu ești de fapt ele.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
