Fotografie de John Hain
M-am gândit să îi dau acestui articol o parte practică. Astfel, înainte de a continua să citești vreau ca într-un minut să strângi toate pixurile pe care știi că le ai prin casă. Ia-le pe toate în mână, iar după ce termini întoarce-te la articol pentru a continua.
Te rog nu trișa.
Strânge toate pixurile pe care le găsești timp de un minut prin casă. Du-te acolo unde știi că le este locul și pur și simplu adu-le la calculator. Dacă nu ai un loc pentru pixuri gândește-te că ai nevoie acum de cât mai multe. Te pun să faci asta pentru că vreau să îți ofer o experiență de neuitat. Acest articol va fi mult mai plăcut dacă vei putea găsi măcar un pix pe care să îl ții alături pe parcursul lecturii, și va fi cu adevărat remarcabil dacă vei avea un morman de pixuri găsite.
Nu mai insist. Sper că ai lângă tine cel puțin un pix. Și acum să îți spun povestea care m-a inspirat să scriu acest articol.
Eram într-o zi în autobuz. În fața mea, la câteva scaune distanță stătea o persoană în vârstă. Avea în mână o revistă cu foi îmboțite, dar plină cu pătrate de sudoku necompletate. Alături, un ghiozdan zdrențăros și murdar. Tușea din când în când zgomotos și productiv. Hainele sale erau vechi și nu tocmai potrivite pentru frigul de afară.
Cu o mână tremurândă purta pe hârtie un pix. Făcea uneori câte o pauză și privea pe geam. Nu era deloc mulțumit de ceea ce vedea afară. Pixul însă, era asemeni unei baghete magice care odată ce atingea hârtia îl transfera într-o altă lume. Fața îi devenea calmă dar în același timp concentrată. Trebuia să găsească următoarea cifră care se potrivește în careu. Omul nostru fugea de realitatea care nu îi plăcea. Careul de pe hârtie era biletul său de călătorie spre o altă lume. O lume în care toate supărările lui nu existau, iar tot ceea ce exista erau niște linii și cifre.
Am privit pentru un timp această călătorie între cele două lumi. Ce să mai, omul m-a fascinat prin profunzimea cu care trăia clipa, dar și prin ușurința cu care pășea din lumea grijilor în lumea cifrelor. Iar în timp ce priveam tăcut și nu foarte insistent toată această scenă, un „dezastru” a avut loc în lumea lipsită de griji a cifrelor: S-a terminat pasta pixului.
Iar omul nostru a devenit dintr-o dată crispat și puțin panicat. Imaginează-ți că magicianului nu îi mai funcționează bagheta magică exact în timpul unei reprezentații. Bătrânului i se stricase pixul, iar acesta era bagheta lui magică cu ajutorul căreia spunea la revedere tuturor grijilor.
Acum era captiv în lumea care nu îi plăcea, și îi era imposibil să mai pășească în cea de-a doua lume.
Cu o privire deznădăjduită a scos pasta din interiorul pixului. Privind-o, și-a exprimat nemulțumirea și a început să sufle în ea cu putere. Poate-poate o să mai împingă cu forța aerului ceva pastă înspre vârf. Poate-poate pasta existentă se mai încălzește și mai curge puțin. A încercat să readucă la viață pasta care nu mai exista cu ambiția omului care tocmai îi face respirație gură-la-gură celui mai bun prieten. După aproximativ zece încercări a renunțat. Și-a întors privirea înspre geam, și scârbit parcă de imposibilitatea de a evada de realitate, s-a răzbunat pe pix trântindu-l cu putere de podeaua autobuzului.
Obosit de la atâta suflat, și nedorind să privească realitatea, a capitulat închizând ochii pentru câteva secunde de odihnă.
Toată întâmplarea m-a făcut să vreau să îi dau omului un pix. Iar pentru că de obicei port unul în borsetă, l-am căutat și l-am găsit. Aveam acum un pix în mână, dar omul nostru era tot cu ochii închiși. L-am urmărit până ce a deschis ochii, iar în acel moment i-am fluturat pixul prin față. Am făcut în același timp un gest prin care arătam că vreau să îi ofer lui pixul pe care îl am în mână.
A țâșnit entuziasmat de pe scaun. Apărând aproape instant lângă mine, s-a oferit cu jumătate de gură să îmi plătească pentru pix-ul pe care i-l ofeream. L-am refuzat și i-am oferit pixul.
Și a urmat un moment magic. Luând pixul, îl ținea cu ambele mâini, iar privirea lui era exact ca cea a unui copil care constată că a primit de crăciun exact cadoul pe care și l-a dorit. Iar cu acea privire plină de emoție s-a întors înspre mine și mi-a spus poate cel mai sincer Mulțumesc pe care l-am auzit în viața mea.
Întorcându-se pe scaunul lui s-a scufundat din nou în lumea lipsită de griji a jocului de sudoku. Nu pentru mult timp însă. Pentru că ridicându-și privirea, s-a uitat la mine șotios și cu un zâmbet pe față, spunându-mi un ultim rostit aproape în șoaptă Mulțumesc.
El a coborât la prima stație, pierzându-se în mulțime, iar eu mi-am continuat drumul spre casă gândindu-mă la întâmplare și la privirile și vorbele sincere.
Experiența m-a făcut să conștientizez încă o dată că există atât de multe lucruri pentru care noi uităm să fim recunoscători.
Chiar dacă uneori le știm. Uităm să mulțumim și să trăim recunoștință la adresa situației.
Acum revenind la pixul sau pixurile pe care sper că le ai lângă tine. Imaginează-ți cât de fericit și recunoscător ar putea fi un om căruia îi oferi un pix. Și acum te întreb pe tine: „Când a fost ultima oară când ai simțit cu fiecare celulă a corpului tău recunoștința de a fi fericitul posesor a unui pix?” Cel mai probabil nu ai fost niciodată recunoscător pentru că ai cu ce scrie. Doar e un lucru banal care costă câțiva bani, nu-i așa? Și te înțeleg perfect. Nici eu nu am fost niciodată recunoscător că am cu ce scrie. În urma întâmplării însă, am mai adăugat ceva pe lista recunoștinței.
Și acum să îți spun de ce am insistat la începutul articolului să cauți și să ai cel puțin un pix lângă tine. Am făcut asta pentru că am vrut să leg un obiect comun de trăirea recunoștinței. Dacă ai alocat câteva secunde găsirii unui pix, iar mai apoi ai citit povestea, este foarte probabil ca de acum înainte când vei scrie ceva cu un pix să îți amintești de recunoștință.
Și nu este neapărat necesar să fii recunoscător pentru că ai cu ce scrie. Fii recunoscător la fiecare reamintire pentru toate lucrurile minunate din viața ta. Practică o recunoștință trăită și nu una rostită. Dacă este și trăită și rostită este minunat. Dar cel mai important este să fie un sentiment trăit. Altfel nu vei face decât să arunci niște vorbe în vânt.
Am creat cândva o listă cu 101 motive pentru care să practici recunoștința. Poți avea toată lista dacă te abonezi la blog. Am ales să plasez în acest articol 11 astfel de motive, cu invitația de a le descoperi singur pe celelalte abonându-te la blog.
11 motive pentru care să practici recunoștința
1. Te orientezi înspre aspectele pozitive ale vieții. Merită să fii recunoscător pentru absolut toate experiențele de pe parcursul unei zile. Indiferent de cum le caracterizezi. Totuși, odată cu practicarea recunoștinței te vei orienta înspre experiențele pe care tu le consideri pozitive.
2. Dezvolți relații de calitate. De multe ori ți se întâmplă să te contrazici pentru nimicuri. Obișnuindu-te însă cu practicarea recunoștinței, îți schimbi atitudinea.
3. Te menții sănătos. Poți mulțumi inimii pentru că pompează în permanență sânge în organismul tău, iar asta te menține în viață. Poți mulțumi plămânilor pentru rolul lor la fel de important etc.
4. Pentru că recunoștința este o virtute. Nu am spus-o eu, ci Cicero care afirma că nu este doar o virtute, ci cea mai mare dintre virtuți.
5. Devii mai fericit.
6. Obții o digestie de calitate. Ca și sugestie, poți să fii recunoscător organelor tale interne. Fii recunoscător sistemului tău digestiv pentru că are grijă să proceseze mâncarea pe care i-o dai și să o transforme în energia atât de necesară.
7. Scapi mai ușor de durere. Și aici mă refer la o anumită durere fizică. De exemplu, să spunem că te-ai lovit la un deget. Fiind imediat recunoscător atât evenimentului cât și durerii, aceasta va dispărea mult mai rapid. Dacă ai dat cu piciorul de pat este un moment extraordinar să fii recunoscător. Ți-ai dat seama că ai picior. Sunt atât de multe persoane care nu mai au picioare.
8. Îți dă energie. Mai corect spus, te ajută să gestionezi mult mai eficient energia de care dispui pe parcursul unei zile. De multe ori pierzi multă energie angajându-te în dispute nesemnificative. Fiind recunoscător situației ivite și orientându-te înspre a învăța ceva nou din fiecare experiență, este o dovadă de gestionare eficientă a energiei de care dispui. Iar recunoștința te ajută să faci asta.
9. Recunoștința întregește sensul vieții. Masaru Emoto a obținut cel mai frumos cristal de apă cu ajutorul textului: iubire și recunoștință infinită. Iar explicația sa pentru asta a fost aceea că orice acțiune are și o reacțiune. Dacă emiți iubire primești recunoștință. Așa ai un parcurs complet armonios al energiei. Fiind recunoscător te pui în postura de a întregi și tu acest parcurs, ceea ce este minunat.
10. Te ajută să observi lucrurile frumoase din jur. Există mult frumos în tot ceea ce te înconjoară. Este destul de probabil să treci cu vederea multe astfel de aspecte. Recunoștința este cea care te ajută să fii mai vigilent în a depista și contempla frumosul din jur.
11. Recunoștința face loc noului. Există un principiu în univers care spune că nu vei primi nimic nou dacă nu poți face față la ceea ce ai deja. Fiind recunoscător dai dovadă că te descurci cu ceea ce ai, și astfel vei experimenta noi și noi situații.
Sugestii în practicarea recunoștinței
Dacă singura rugăciune pe care ai spune-o în toată viața ta ar fi Mulțumesc, ar fi suficient – Meister Eckhart(teolog, filosof, mistic)
1. Fii recunoscător pe parcursul zilei
În articolele mai vechi în care vorbeam despre practicarea recunoștinței sugeram stabilirea unor perioade pe parcursul zilei în care să fii recunoscător. Seara înainte de culcare. Dimineața imediat cum te trezești etc. Există însă foarte mulți oameni cărora nu le place să fie constrânși de respectarea unui program. De aceea, o sugestie pe care ți-o dau este să practici recunoștința când îți aduci aminte. De exemplu atunci când mergi pe stradă poate îți amintești să fii recunoscător că poți merge și ai picioare. Sunt atâția oameni care folosesc un scaun cu rotile. Poate atunci când ești la muncă și te enervează șeful, îți amintești să fii recunoscător că ai totuși un loc de muncă. Există atât de multe persoane care și-ar dori să muncească undeva, dar nu au această posibilitate. Și exemplele sunt nenumărate. Invitația mea este să te menții prezent. La finalul zilei încearcă să îți aduci aminte cam de câte ori ai trăit recunoștința pe parcursul zilei care se apropie de final. Eventual îți poți nota în fiecare zi un număr pentru a urmări progresul. Dacă această abordare nu funcționează pentru tine, atunci poți încerca sugestia următoare:
2. Stabilește-ți un program
Este opusul sugestiei de mai sus, dar cum știm deja, suntem diferiți și e minunat să fie așa. Unora le place să respecte un program, altora nu. Dacă ești o persoană căreia îi place să facă activități dinainte stabilite în detaliu, o să iubești să practici recunoștința respectând un program anume. Important este să trăiești sentimentul de a fi recunoscător, și nu doar să afirmi că ești recunoscător. Cu toate că pentru început, dacă îți este greu să trăiești sentimentul, poți doar rosti activitățile și situațiile pentru care ești recunoscător. Sentimentul va apărea și el în timp.
Alege oricare dintre abordări, și începe să practici recunoștința acum. Fii Împlinit! Iar dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale. Fii unul dintre cei care contribuie la conștientizare!
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu