Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţă. Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi. Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru, însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: “Dumnezeule! Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea.” Ai rănit pe cineva, crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva. Existenţa este una singură, este o unitate cosmică. Din această înţelegere se iveşte non-violenţa. – Osho
Imaginează-ți că în organismul tău, stomacul hotărăște din ură să țină toată mâncarea pentru el. Își spune într-o zi: „M-am certat atât de tare cu intestinul gros și subțire, încât nu o să le mai dau nimic de acum înainte. Stă în puterea mea să fac asta. Voi avea o plăcere deosebită să îi văd cum ei flămânzesc, iar eu mă bucur singur de toate bucatele.”
Stomacul ar putea crea chiar și o teorie cum că așa ar fi firesc. El și-ar putea spune: „După cum se știe mâncarea ajunge mai întâi la mine. Este firesc ca eu să le dau și celorlalți numai când am chef și dacă am chef. Iar acum că m-am certat cu intestinul gros și subțire, nu o să le mai dau nimic. O să le arăt eu cine-i șeful!”
Este evident că această atitudine a stomacului are în spate intenția de a răni într-un fel intestinul gros și pe cel subțire. Dar hai să vedem ce se întâmplă în continuare.
În scurt timp, stomacului îi va fi tot mai greu să țină toată cantitatea de mâncare pentru el. Astfel va ajunge suprasolicitat, obosit și tot mai stresat. Intestinul subțire, privat de mâncare, nu va mai produce glucoză și aminoacizi, iar intestinul gros nu va mai absorbi vitamine în organism așa cum era obișnuit. Acum nu mai are din ce să absoarbă.
Datorită acestui comportament nefiresc, întregul organism intră în alertă. Toate celelalte organe încearcă să își aducă contribuția pentru restabilirea echilibrului sistemului. După câteva zile, un ulcer pe fond de stres se instalează la nivelul stomacului. Acesta decide că prin planul său malefic s-a rănit mai mult pe el însuși. Prietenii săi, intestinul gros și subțire au avut și ei de suferit, dar el pare să fie cel mai afectat.
Rănind, Te Rănești Pe Tine. Iubind, Te Iubești Pe Tine
Așa cum organele din alegoria de mai sus făceau parte din același corp, așa și noi facem parte cu toții din aceeași existență. Indiferent pe cine rănești, în cele din urmă te rănești pe tine însuți. Indiferent pe cine iubești, în cele din urmă te iubești pe tine însuți.
Stomacul își dorea să îi rănească pe prietenii săi intestinul gros și subțire. Manifestând această intenție și acționând ca atare, el a reușit să se rănească pe sine. Acum imaginează-ți că tu ești stomacul. Ești parte dintr-un organism mult mai mare decât tine numit Univers. Dacă manifești intenția de a-ți răni partenerul pentru că nu a acționat conform dorințelor tale egoiste, imaginează-ți că el s-ar putea să fie intestinul gros sau subțire al universului tău. În cele din urmă, inevitabil, prin decizia ta, te vei răni pe tine însuți.
O să închei aici comparația pe care ți-am propus-o, nu înainte însă de a o mai repeta încă o dată. Este într-adevăr o analogie atât de simplă încât și un copil de 7 ani o poate înțelege. Obișnuiesc să dau cele mai simple exemple pentru că și adevărul este simplu, la rândul său. Nu am niciun dubiu că ai înțeles exact ceea ce am vrut să îți transmit până în acest punct. Repetiția care urmează are însă și ea un rol foarte clar stabilit.
Astăzi o să închizi acest articol considerând că ai înțeles perfect ideea. Mâine însă o să te duci la muncă și o să îți fie greu să îți amintești că șeful tău ar putea fi intestinul suțire al Universului tău. S-ar putea să îți fie greu să îți amintești că acel coleg cicălitor ar putea fi intestinul gros al Universului tău. Atunci când ești prins în trafic și simți cum întârzii unde ai de ajuns, s-ar putea să îți fie greu să îți amintești că cel care tocmai ți-a tăiat calea este o altă celulă din Universul din care și tu faci parte.
De aceea te rog ca mâine să îți amintești în situațiile mai sus menționate și nu numai, următoarea alalogie: Stomacul este o parte dintr-un organism mai mare numit corp. Tu ești parte dintr-un organism mai mare numit Univers. Rănind, te rănești pe tine. Iubind, te iubești pe tine.
Dă-i cerșetorului de la colț de stradă un leu, gândindu-te că ți-l dai ție, gândindu-te că oferi un leu unui aspect din tine. Atunci când mâine șeful va țipa la tine, răspunde-i calm și blând, fix așa cum i-ai răspunde acelei părți din tine care trece printr-o pasă proastă temporară. Atunci când calea îți va fi tăiată în trafic, iar tu va trebui să frânezi brusc trimite-i un gând de binecuvântare și blândețe sinceră celui care tocmai a făcut asta.
Fii comunicativ, deschis, calm și iubitor, iar celelalte celule ale organismului numit Univers îți vor răspunde cu aceeași monedă. Nu uita că rănind, te rănești pe tine și iubind, te iubești pe tine. Alege să iubești! Începe acum.
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu