Dacă ești un cititor mai vechi al acestui blog, ești cel mai probabil familiarizat cu noțiunile de energie, vibrație și potrivire vibrațională. Dacă nu ești un cititor mai vechi al acestui blog, tot este foarte posibil să fii familiarizat cu noțiunile de energie și vibrație. Mai toți trainerii de renume din România amintesc constant de aceste noțiuni. Cărțile de dezvoltare personală în general și de spiritualitate în particular pomenesc frecvent de aceste noțiuni.
Atunci când vine vorba de potrivire vibrațională există 2 mari școli de gândire. Există un grup de traineri promotori ai gândirii pozitive, atitudinii pozitive și emoțiilor intense. Combinația acestora 3 ducând spun ei spre realizarea scopului propus, indiferent care este scopul propus. Întâlnim acest tip de direcție în rândurile deschizătorilor de drumuri cum ar fi Napoleon Hill sau Charles F. Haanel prin cărțile lor publicate la începutul anilor 1900.
Timpul a trecut, iar spre final de secol 19 majoritatea autorilor și promotorilor dezvoltării personale au început să vină cu idei noi. Mulți dintre autorii care au apărut pe final de secol 19, au dat naștere celei de-a doua mari școli de gândire. Ei îmbrățișează ideile deschizătorilor de drumuri cum ar fi Hill sau Haanel, dar insistă foarte mult pe ideea de a acționa. Informația este destul de asemănătoare, dar cu o tușă mai groasă în dreptul acțiunii.
Ceea ce îți propun eu prin acest articol este o schimbare de perspectivă. Am observat că majoritatea oamenilor interesați de propria lor personalitate, dezvoltare personală, spiritualitate etc. oscilează între aceste două școli de gândire. Este ca și cum te-ai afla la o răscruce de drumuri, iar dacă alegi partea stângă înseamnă să gândești pozitiv, dar să ignori acțiunea, iar dacă alegi partea dreaptă înseamnă că gândești și acționezi în direcția propusă.
Ce îți propun eu este să mergem împreună tot înainte. Nici la stânga și nici la dreapta. Și asta pentru că ambele abordări sunt corecte. Da, ai citit bine. Ambele abordări sunt corecte. Corecte dar irelevante. Și o să explic de ce sunt irelevante chiar în rândurile următoare.
Potrivirea vibrațională este cea care contează
Ca să obții orice îți dorești tu de la viață, trebuie să te afli într-o potrivire vibrațională cu acel ceva pe care vrei să îl obții. Până când vibrația ta nu rezonează la unison cu acel ceva pe care ți-l dorești, nu îl vei avea.
Iar pentru ca lucrurile să fie clare, o să îți dau un exemplu. Să presupunem că tu îți dorești telefonul din figura de mai jos:
Este modelul de telefon pe care eu îl am și este un exemplu banal. Îmi place să fiu simplu și clar, așa că am luat drept exemplu ceva ce aveam în apropiere. Telefonul fiind pe birou, l-am ales pe post de exemplu. Dar să nu uităm ideea principală.
Să presupunem că tu vrei să ai acest telefon. Ce este cel mai important să știi, este faptul că până ce vibrația ta nu va rezona cu vibrația acestui telefon nu îl vei avea. Trăiești într-un Univers energetic. Totul este energie. Tu ești energie. Telefonul este energie. Mașina de spălat este energie. Mâncarea este energie. Ecranul de pe care citești aceste rânduri este energie. Apa este energie. etc. Bineînțeles că această mare energetică de care ești înconjurat capătă diverse aspecte. În esență însă, ce trebuie tu să știi este că totul, dar absolut totul este energie.
Fiecare formă energetică este caracterizată de o anumită vibrație. Și numai vibrațiile care au o aceeași frecvență rezonează. Frecvențele diferite ale undelor energetice le face pe acestea să treacă unele pe lângă altele fără a interfera. Europa Fm nu emite pe aceeași frecvență pe care sunt setate stațiile de emisie recepție ale polițiștilor. Tocmai de aceea la radio nu se difuzează ce discută polițiștii între ei, iar polițiștii nu aud pe stație Europa Fm ci ceea ce un coleg le transmite.
Revenind, telefonul din figură are o anumită vibrație și frecvență. De dragul exemplului am presupus că tu îți dorești acel telefon. Tu ai la rândul tău o anumită vibrație și frecvență, și vei fi posesorul telefonului numai în momentul în care vibrațiile tale și ale telefonului vor rezona. Până atunci telefonul va sta în raft, iar tu vei folosi vechiul tău telefon 😀 :
Fiecare om este unic…
și splendid prin unicitatea care îl caracterizează. Revenind acum la ideea de la începutul articolului poate îți amintești că îți spuneam că ambele școli de gândire au dreptate, doar că această delimitare este irelevantă. Tot ceea ce contează și unicul aspect de care trebuie tu să fii conștient este potrivirea vibrațională. Felul în care obții potrivirea vibrațională te privește și este irelevant în această ecuație.
Cunosc oameni care au manifestat mii de dolari prin puterea gândului. Aici ai exemple documentate. Și cunosc oameni care au manifestat mii de dolari prin multă muncă. Nu le pot da numele pentru că nu am acordul lor în acest sens. Abordările sunt diferite de la persoană la persoană fiindcă ghici ce? Fiecare om este diferit.
Acesta este motivul pentru care spuneam la începutul articolului că ambele scoli de gândire au dreptate. Urmând direcțiile sugerate, avem în ambele cazuri exemple de oameni care au reușit să obțină ceea ce și-au propus. Metodele sunt diferite. Ele au însă un numitor comun. Iar acel numitor comun ți l-am prezentat în articolul de astăzi.
Indiferent de obiectivul atins, de fiecare dată, dar absolut de fiecare dată a fost vorba de o potrivire vibrațională. Felul în care a fost obținută acea potrivire vibrațională este irelevant. Și asta pentru că tu ai propria modalitate prin care îți vei duce la îndeplinire scopul propus(indiferent care ar fi el).
Găsește-ți propria cale, mergi pe ea, aproprie-te de potrivirea vibrațională corespunzătoare scopului propus și atinge-l! Asta este ceea ce ai de făcut și te încurajez să o faci în felul tău caracteristic. Nu uita că tu provii din Câmpul Universal care este creator, iubitor, frumos, expansiv, abundent, receptiv, și că tu întrunești toate aceste calități alături de un ingredient esențial. Iar acest ingredient se numește Unicitate. Folosește-te de această Unicitate și aliniază-te vibrațional cu obiectivele propuse. Ai în tine toate resursele necesare pentru a ști cum să faci acest lucru. Amintește-ți cine ești și îndeplinește-ți visurile!
Cu recunoștință,
Cosmin Constantin-Cîmpanu