Bine ai venit la episodul cu numărul 6 din sezonul al 5-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Te invit să urmărești un nou episod de podcast. Astăzi înveți să renunți la o anumită perspectivă asupra suferinței. Odată eliberată perspectiva, suntem deja mai aproape de depășirea suferinței. Ideea de bază este aceea că suferința nu e conținută implicit în situații și evenimente. Dar ideea pe larg te invit să o descoperi urmărind episodul.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Există o abordare general acceptată despre suferință. Iar tocmai această abordare suntem invitați să o depășim prin vizionarea episodului de astăzi.
Felul în care umanitatea se raportează la suferință, este acela în care se consideră despre suferință că este conținută implicit într-un anume eveniment sau situație trăită.
Dacă ne imaginăm evenimentul sau situația precum un cerc. În abordarea generală a umanității vizavi de suferință, aceasta este văzută asemeni unui cerc mai mic în interiorul cercului mare.
De fapt însă, nu este deloc așa. Iar ce invită episodul de astăzi este să renunțăm pur și simplu la a mai considera suferința ca fiind o componentă a diverselor situații.
Situațiile pur și simplu sunt ceea ce sunt. Dacă situațiile date ar conține suferință în ele însele, atunci înseamnă că în momentul în care un eveniment are loc, toată lumea suferă. Observând însă pur și simplu experiența de viață, constatăm că nu este așa.
Exemplul pe care obișnuiesc să îl dau este cel al unui meci de fotbal. Se termină 5-0 pentru o echipă. Evenimentul este singular. Însă el nu conține implicit suferință. Suporterii echipei care a dat 5 goluri se bucură. Suporterii echipei care a luat 5 și nu a dat nici un gol, suferă și sunt triști. Dacă suferința ar fi conținută în eveniment, ar trebui să sufere pur și simplu toată lumea care observă evenimentul sau trăiește situația.
Mintea poate să spună în acest moment: „Păi bine, măi Cosmin, dacă vorbim de un meci de fotbal, așa e. Dar dacă moare cineva, cine se mai bucură? Nu este suferința pur și simplu conținută în situație aici? ”. Dacă vorbim de o moarte asistată clinic, practic o sinucidere sub supravegherea medicului, așa cum este legal în unele state, atunci e posibil să se bucure mai multă lume. Sau dacă vorbim de asasinarea cuiva, cel căruia i-a reușit asasinatul, s-ar putea să se bucure.
Exemplul este extrem, dar tot extremă este și întrebarea. Revenind însă, dacă în mod absolut, suferința ar fi conținută în moarte, atunci toată lumea care observă fenomenul ar trebui să sufere. Dar nu este așa. Există și excepții.
Iar exemplele ar putea continua la infinit. Pur și simplu, orice situație am lua, suferința nu este implicit conținută în acea situație. Ci, ceea ce numim suferință, tinde să apară pe traseu, numai că sursa ei este alta.
Sursele suferinței sunt două, clare, și odată ce le acceptăm ca atare facem primul pas înspre a ne elibera de suferință.
Buddha a enunțat că viața este suferință. Dar tot el a spus că această suferință poate fi depășită. Ei bine, dacă privim și astăzi în jur, o să vedem că oamenii suferă. Unii suferă mai mult. Alții mai puțin. Dar suferința este prezentă. Iar unul din motivele pentru care suntem atât de ancorați în suferință este și cel despre care discutăm în episodul de astăzi. Dacă o să continuăm să credem că suferința este în mod direct inclusă în situații și evenimente, o să încercăm să evităm acele situații și evenimente despre care spunem că ne provoacă suferință. Dar vom constata că descoperim alte și alte situații și evenimente despre care vom spune că și acestea ne provoacă suferință.
În felul acesta, ori ajungem să nu mai trăim nimic pentru a evita suferința, ori spunem că a trece dincolo de suferință este o imposibilitate.
Totuși, au existat și încă există pe lume înțelepți și maeștri spirituali care ne-au spus că a trece dincolo de suferință este o posibilitate. Exact același lucru îl afirmă și episodul de astăzi. Și anume, afirmat este faptul că a continua să fii om, și să te bucuri de viață în loc să suferi este o posibilitate.
Doar primul pas pentru a ne apropia de această posibilitate de transcendere a suferinței este să acceptăm că suferința nu este conținută în situație sau eveniment, ci apare din altă parte.
Bun, ajunși în acest punct, mintea poate să spună: „Ok, hai că accept că apare din altă parte. Dar cu ce mă ajută asta? ”.
Odată acceptat faptul că suferința nu este direct conținută în situații și evenimente, ajută enorm. Și asta pentru că știm ce anume declanșează de fapt suferința. Suferința este declanșată de fiecare dată de atașamente și opunere de rezistență.
Prin urmare, de fiecare dată când conștientizăm că suferința apare, întrebarea nu este: „De ce sufăr? ” sau „Cum să fac oare să nu mai sufăr? ”, ci întrebarea corectă este: „De ce anume sunt atașat? ” și „Care sunt lucrurile cărora le opun rezistență? ”.
Odată atașamentul cedat, și odată opunerea de rezistență cedată, suferința este eliberată spontan și face loc păcii și liniștii.
Acum poate să apară întrebarea cinstită: „Bun, și cum ne eliberăm de atașament și opunere de rezistență? ”.
Primul răspuns care se prezintă este acela că atât atașamentul cât și opunerea de rezistență, pot fi cedate pur și simplu intenționând, având disponibilitatea și alegând asta. Dacă privim cu sinceritate în interiorul nostru, o să vedem că, de multe ori, știm că am putea să renunțăm la a mai fi atașați de ceva, dar nu vrem. Deci nu este o chestiune de „cum ”, ci este o chestiune de disponibilitate.
Dincolo de această precizare, avem tehnica Letting go care ne poate ajuta atât în cedarea atașamentelor de tot felul, cât și în cedarea opunerii de rezistență față de diverse situații sau evenimente.
Dincolo de asta, episoadele din acest podcast, descriu pe larg cum anume să ne eliberăm de atașamente și cum anume să cedăm opunerea de rezistență. Dacă nu ai urmat recomandările, găsești episoadele în arhivă. Doar uită-te la ele, și mai apoi aliniază-te recomandărilor.
Ce își propune episodul de astăzi este un singur lucru. Iar acest singur lucru este să renunțăm la convingerea veche conform căreia unele situații și evenimente conțin în ele însele suferință. Și să acceptăm că suferința apare în corelație cu diverse evenimente și situații, dar asta fiindcă există atașament și opunere de rezistență.
Doar să conștientizăm acest lucru simplu, ne poate pune în postura de a suferi mai puțin. Iar imediat după aceea ne putem deschide și pe a lucra pe atașamente și opunere de rezistență, pentru a transcende suferința cu totul și a fi în Iubire și Adevăr cât mai mult timp.
Acestea fiind spuse, episodul se încheie aici. Iar până data viitoare îți doresc să trăiești în Lumină, Adevăr și Iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu