Bine ai venit la episodul cu numărul 15 – ultimul din sezonul al 4-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Există o abilitate care este atât de rar întâlnită încât aproape că nu facem referire la ea în limbaj comun prin apelativul abilitate.
Este vorba de capacitatea de a lăsa, de exemplu, orice legat de serviciu deoparte și de a petrece timp de calitate alături de familie fiind 100% prezenți aici și acum.
Dacă ar fi să facem referire la abilitate printr-un singur cuvânt, acesta cred că ar fi mindfulness.
Urmărește episodul de astăzi pentru a afla mai exact ce este acest mindfulness și cum să îl cultivi.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Există o capacitate foarte rar antrenată, dar care are o mare utilitate în viața de zi cu zi. Iar ce își propune episodul de astăzi este să descrie puțin această capacitate, dar și cum anume poate fi ea antrenată.
Mai întâi haide să vedem despre ce anume vorbim, fiindcă aceasta este o abilitate atât de rar întâlnită, încât rareori ne gândim la ea ca la o abilitate, și cu atât mai rar ne gândim să o antrenăm.
Dacă ne uităm la președinți de stat cu experiență sau la oameni de afaceri de succes care se află în vârful unor companii precum Apple, Google și alți giganți, o să observăm de obicei această abilitate la lucru. Nu este o regulă general valabilă. Dar procentajul de oameni care să posede abilitatea, tinde să crească în rândul liderilor de la cel mai înalt nivel. Iar asta nu cred că se întâmplă fiindcă ei și-ar antrena conștient neapărat abilitatea, ci fiindcă în cazul în care abilitatea nu este prezentă, nu poți rămâne mult timp în poziția respectivă.
Dar despre ce abilitate să fie vorba? Fiindcă abilitatea nu are neapărat un nume prin care să facem referire la ea în limbaj comun, vor fi oferite câteva exemple. Este vorba de abilitatea de a fi 100% prezent acasă, alături de familie, seara, după o zi istovitoare la serviciu. Adică este vorba de capacitatea de a lăsa munca la muncă și de a fi acum concentrat la altceva, știind că munca te va aștepta din nou acolo mâine dimineață. Este vorba de abilitatea de a te concentra 100% pe sarcina curentă, indiferent care ar fi ea, acceptând că nu poți să le faci oricum pe toate, și în niciun caz pe toate odată. Prin urmare, dacă ne stresăm cu lucruri care nu se petrec aici și acum, nu facem decât să ne obosim energetic fără motiv, iar ceea ce este făcut chiar acum este mult încetinit, lipsit de productivitate și ineficient.
Este vorba de abilitatea patinatorului care cade pe gheață, dar mai apoi se ridică și continuă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și face un program complet în rest. Este vorba de abilitatea unei echipe de fotbal, ca după ce ia gol, să joace la fel de concentrat ca și până atunci. Este vorba de abilitatea de a-i da voie trecutului să fie trecut, viitorului să fie viitor, iar noi să trăim prezentul fiindcă acesta este singurul care are cu adevărat existență.
Imaginează-ți un președinte de stat care are o infinitate de sarcini și o sumedenie de decizii de luat pe parcursul zilei. Imaginează-ți doar puțin complexitatea sarcinilor președintelui Statelor Unite ale Americii, de exemplu. Te-ai întrebat vreodată cum poate oare ca în prezența atâtor sarcini, omul respectiv, care este până la urmă un om ca toți oamenii, să poată să continue să fie funcțional și să nu o ia razna de la presiune? Ei bine, una dintre explicații este aceea că există această abilitate cultivată măcar parțial, conștient sau inconștient.
În interacțiunile 1 la 1 față în față, am observat adesea această abilitate la oamenii de afaceri. La fel, nu este lege, dar sunt șanse mari ca abilitatea să fie întâlnită. Și am chiar un exemplu personal de la începuturi, când am pornit cu blog-ul.
Am avut un mentor, iar mentorul mi-a făcut legătura cu un om de afaceri din Iași care mi-a acordat puțin din timpul său pentru a mă ajuta și a-mi oferi câteva sugestii cu privire la ce urma să fac la vremea respectivă.
Intrând în biroul omului respectiv era haos. Telefoanele sunau. Era destul de multă agitație. Iar omul lucra. Eu am ajuns cu vreo 15 minute mai devreme de ora stabilită, așa că am așteptat pur și simplu pe un scaun observând toată acea agitație. Mă gândeam că fiind pe grabă, omul va schimba două vorbe cu mine, după care mă va expedia. Obiceiul de a judeca oamenii încă era puternic energizat la vremea respectivă.
Numai că, ulterior am fost complet surprins de ceea ce a urmat. Din toată acea agitație, dintr-o dată a intervenit liniștea. Omul a putut să le lase pur și simplu pe toate pentru un timp, și era 100% prezent în dialogul cu mine. Ca și cum până atunci nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce era de domeniul trecutului a fost lăsat, și era experimentat o concentrare totală pe prezent și omul care era acum în fața lui. Ceea ce mi s-a părut extraordinar. Și era de fapt vorba fix de abilitatea despre care vorbim astăzi, dar aplicată practic.
Cred că dacă ar fi să facem referire la această experiență căreia pe parcursul episodului i-am spus în mod repetat: abilitate, acest cuvânt ar fi mindfulness.
Despre mindfulness am putea spune că este o abilitate umană de a fi total prezenți, conștienți de locul în care suntem și de ceea ce facem, și nu reactivi sau copleșiți de ceea ce se petrece în jurul nostru sau de ceea ce se petrece în minte cu privire la trecut sau viitor.
Dacă ai vrea și tu să ai această capacitate, atunci te afli în locul potrivit. Urmează să îți spun care sunt câteva căi de explorat înspre a trăi o experiență cât mai mindfull. Nu te aștepta ca la finalul episodului să și trăiești deja experiența, fiindcă este de lucru. La fel, nu te aștepta ca această capacitate să se transforme în ceva permanent prea curând. Chiar și oamenii care sunt de obicei mindfull, tot au momente în care își pierd cumpătul sau sunt luați de val. Mindfulness-ul este pur și simplu un proces înspre care merită să ne deschidem și să îl exersăm toată viața.
Iar tot ce putem face în acest episod este să ne orientăm înspre câteva direcții generale. Urmând ca tu, cel care urmărești episodul, să te deschizi înspre mai mult și să experimentezi.
În continuare vor fi oferite doar câteva sugestii pe scurt, cu recomandarea, repet, de a căuta tu mai mult pentru a te deschide înspre o experiență mindfull care vine cu beneficiile pomenite deja de a putea lăsa treaba la serviciu și de a fi prezent alături de familie, și multe altele.
1. Un exercițiu practic este să începem să mâncăm conștient. Indiferent de ce mâncăm, putem să ne dăm voie să îi simțim textura, gustul, temperatura, aromele, mirosul, și să mestecăm foarte bine ca să pătrundem în miezul și esența alimentului. Cu cât facem asta mai des, cu atât cultivăm o postură mindfulness și în rest.
2. Meditația. Când vine vorba de meditație, recomandarea este ca pur și simplu să o faci. Doar începe de undeva și meditează.
3. Letting go. Citește cartea „Cum să aplici tehnica Letting go”, „Letting go” de David R. Hawkins sau „Metoda Sedona” de Hale Dwoskin.
Iar pe lângă acestea 3, există o sumedenie de exerciții și metode prin care să ne antrenăm, fiindcă da, este vorba de antrenament. Iar după antrenament, vom observa cum în viața noastră de zi cu zi, ne este mult mai ușor să nu mai trăim în trecut sau viitor, ci chiar în prezent fiind total conștienți și prezenți cu privire la ce experimentăm chiar ACUM.
Și îți recomand să exersezi cu mindfulness-ul până ce acest podcast se întoarce din minivacanță. Fiindcă da, prin acest episod am ajuns la finalul sezonului 4. Luăm o mică pauză. Și vom reveni cu primul episod al sezonului 5 din 13 mai. Până atunci, dă-ți voie să cultivi abilitatea. Documentează-te mai mult, se găsesc o sumedenie de informații pe internet despre mindfulness. Doar documentează-te și experimentează.
Iar până la sezonul viitor îți doresc să trăiești în Lumină, Adevăr și Iubire!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu