Bine ai venit la episodul cu numărul 5 din sezonul al 3-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Din acest episod descoperi una dintre structurile energetice care ne limitează și care se află în mentalul colectiv.
În același timp descoperi și care este adevărul spiritual căruia dacă ne aliniem, putem să depășim limitările cu care vine această structură energetică.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Așa cum am mai făcut și în alte episoade, episodul de astăzi se concentrează pe una din cele mai puternice structuri din mentalul colectiv.
Desigur că structura energetică din mental este una falsă. Însă fiind în mentalul colectiv, noi ajungem să credem în ea, chiar dacă nu știm faptul că avem încredere în ea. O rulăm implicit, și doar foarte puțini dintre noi își dau seama că o rulează. Și mai puțini sunt cei care își dau seama că o rulează, dar o conștientizează și observă spre deprogramare.
Iar această structură din mental zice cam așa: „A fi om înseamnă să trăiești emoții. Emoția este cea care ne face oameni. Arta transmite emoție. Muzica transmite emoție. Să râzi și să plângi. Să ai antipatii și preferințe. Să suferi și să te bucuri. Să displaci și să placi. Asta înseamnă să fii om, și asta ne face umani. Ce ar fi viața fără emoții? Probabil că ne-am plictisi teribil, iar viața însăși și-ar pierde farmecul. Ba chiar, fără suferință nu am mai ști ce este fericirea. Fără antipatii nu am mai ști care sunt preferințele noastre. Și fără suferință nu ne-am mai putea bucura”
Structura energetică din mentalul colectiv și care face subiectul prezentului episod ar putea fi descrisă în multe feluri. Ceea ce am auzit adineaori este doar una din puținele descrieri. Și ne putem da seama dacă intrăm sub incidența ei întrebându-ne: „Îmi sună corect? Cred și eu asta?”. Dacă suntem sinceri, în majoritatea cazurilor ne vom da seama că mai degrabă suntem aliniați acestor idei și nu le recunoaștem drept false.
Chiar credem că fără rău nu am putea recunoaște și trăi binele. Chiar credem că fără suferință nu am mai putea cunoaște bucuria. Și chiar credem că o postură non-duală este o imposibilitate și credem că este absolut necesar să fim ori pro ori contra. Credem că este absolut necesar să simțim frică pentru a recunoaște mai apoi iubirea și a o putea trăi. Și credem, mai presus de toate că emoția ne face oameni.
Toate acestea sunt însă false și derivate din iluzia dualității. Iar cu cât mai mult ne polarizăm cu atât mai mult ne îndepărtăm de unitatea Iubirii. Cu cât mai mult ne polarizăm, cu atât ajungem să credem că falsitatea este ceva. Când de fapt doar Adevărul este în mod real ceva, ceea ce numim falsitate fiind doar absența Adevărului. Cu cât mai mult ne polarizăm, cu atât ajungem să credem că întunericul este o existență de sine stătătoare, când de fapt întunericul este doar absența luminii. A crede că lumina are nevoie de întuneric pentru a exista este o eroare. La fel cum și a crede că iubirea are nevoie de ură pentru a exista este tot o eroare. Lumina există prin ea însăși și nu are nevoie de întuneric pentru ca ea să fie. Lumina este suficientă și completă prin ea însăși. Atunci când este însă blocată, ceea ce numim întuneric apare. Nu ca un opus al luminii, fiindcă tocmai în a crede în opuși constă iluzia dualității, ci ca un fenomen care reflectă absența temporară a luminii.
În ultimul an am lucrat intens în ședințe 1 la 1 cu oameni. Și în acest context a devenit evidentă structura energetică din mentalul colectiv care face subiectul prezentului episod.
De multe ori nu reușim să cedăm o emoție a suferinței sau tristeții fiindcă, fără să ne dăm seama, o considerăm necesară pentru existența bucuriei și fericirii. Când multe din blocajele și atașamentele de o anumită stare dureroasă au fost eliberate se poate prezenta o dificultate ultimă rostită sau nerostită. Dar ea sună cam așa: „Păi fără această suferință, tristețe sau durere nu aș mai fi eu. Și fără această suferință, tristețe sau durere, de fapt nu aș mai putea să mă bucur”.
Acest episod apare pentru a aminti faptul că noi continuăm să fim oameni și fără să fim atașați de suferință, durere sau tristețe. Fiindcă bucuria și iubirea nu sunt dependente de suferință, durere sau tristețe. Nu trebuie să suferi ca să meriți fericirea. Și nici nu trebuie să fie acum rău ca să urmeze bine. Poate fi bine tot timpul. Și este bine tot timpul atunci când suntem conectați la Adevăr și recunoaștem iluzia drept iluzie și o cedăm prin Letting go. Fiindcă, așa cum am mai povestit în aceste episoade, totul este infinit armonios fix așa cum este.
Prin urmare, pe noi nu suferința, demonstrarea de dreptate, durerea, tristețea, părerile pro și contra, sau preferințele și antipatiile ne fac oameni. Ci, singura energie din acest Univers care ne face oameni este Iubirea. Iubirea chiar există și este radierea energiei necondiționării infinite pe care Dumnezeu o revarsă înspre întreaga Existență. Iubirea este cea care ne face oameni și nu tristețea. Iubirea este cea care ne face oameni și nu emoționalul.
Fiindcă da, chiar dacă pare altfel, totuși Iubirea nu este o emoție. Iubirea este însăși fluxul Conștiinței sau al Sinelui care curge prin toate trupurile și animă întreaga Existență pentru ca viața în acest plan să fie posibilă. Datorită iubirii suntem oameni. Desigur că existența în acest plan implică și experimentarea unor emoții, fiindcă acceptăm odată cu această întrupare și interacțiunea cu toate structurile din mentalul colectiv. Însă asta nu ne poate opri din a căuta și trăi Adevărul non-dualității.
Așadar, direct din Câmpul Conștiinței care poate fi văzut asemeni unei platforme suport, radiază lumina vieții înspre minte și înspre materie. Această lumină care radiază înspre materie este chiar Iubirea. Și, Iubirea nu este o emoție, ci este de fapt energia Vieții sinonimă cu Adevărul însuși. Datorită energiei Iubirii noi suntem în Viață. Și asta ne face oameni. Putem avea senzația că iluzia dualității și polaritatea ne face oameni, dar să credem asta, nu ar înseamna decât să hrănim cu energie o structură falsă din mentalul colectiv. Invitația este deci aceea de a intenționa Iubirea care nu este o emoție, căutând cu sinceritatea Adevărul indiferent care ar fi el, și chiar dacă doare în numele recunoașterii dualității drept iluzie.
Atât pentru astăzi, iar până data viitoare îți doresc să trăiești în lumină, Adevăr și Iubire. Și ține minte…Iubirea ne face oameni.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

