Bine ai venit la episodul cu numărul 13 din sezonul al 3-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Vrei să nu mai suferi? Episodul de astăzi este pentru tine.
Trăim cu o percepție eronată asupra suferinței.
Credem despre suferință că este conținută în mod implicit în anumite experiențe.
Din episodul de astăzi învățăm de ce nu este deloc așa, și cum putem face să trecem dincolo de iluzia suferinței.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Trăim cu o percepție eronată. Iar această percepție ne spune că suferința este încorporată în mod implicit în anumite experiențe. În timp, mintea a cizelat toate aceste proiecții, iar ele se declanșează automat din mentalul colectiv.
Unele din exemplele arhicunoscute sună cam așa: se experimentează o împotmolire a fluxului de bani, atunci imediat apare și suferința. Moare cineva, suferința este acolo. Apare o boală, din nou, suferința este acolo. Am fost părăsiți de partenerul de cuplu, suferința este acolo.
Iar pe lângă aceste situații general valabile în care toată lumea suferă, mai există o sumedenie de alte situații în care umanitatea suferă. Iar acestei suferințe îi este asociată prezumția falsă cum că suferința este inevitabilă și încorporată în experiență. Ceea ce este fals.
Ce își propune episodul de astăzi este să evidențieze faptul că nicio situație de viață nu are încorporată în mod implicit suferință. Și că situațiile sunt mai degrabă nicicum și nu într-un fel anume. Dar este atașamentul, lupta și opunerea noastră de rezistență în fața situațiilor care sunt nicicum, cea care provoacă suferință.
Prezumția care ne face să suferim cel mai mult este în raport cu situațiile. Am ajuns să credem despre situații că trebuie neapărat să fie într-un fel anume. Adică trebuie neapărat să fie bune sau rele, favorabile sau nefavorabile, dorite sau nedorite. Spunem chiar că nu am putea trăi altfel decât recunoscând această dualitate și caracterizând situațiile spunând despre ele că sunt într-un fel anume.
De fapt, situațiile pur și simplu sunt. Este percepția cea care le denaturează esența.
Este un exemplu pe care l-am învățat de la David R. Hawkins și care zice cam așa. Să zicem că cineva ia o flacără și o aruncă într-un hambar plin cu fân. În câteva ore hambarul, la pachet cu tot fânul din el este mistuit de flăcări. Dacă cineva își dorea să pună la pământ respectivul hambar, atunci rezultatul este unul care îl satisface și omul ar putea spune chiar că lucrurile s-au desfășurat așa cum trebuie. Este bine totul așa cum este.
Dacă cineva nu își dorea să pună la pământ respectivul hambar, imediat asta se transformă într-o tragedie. Fermierul poate plânge că nu mai are cu ce hrăni animalele, poate plânge fiindcă investise o grămadă de bani în construirea hambarului și poate să experimenteze o foarte mare frică și nesiguranță.
De fapt singurul lucru pe care îl știm despre situație este acela că hambarul arde. Această acțiune sau eveniment chiar are loc. Dar de cele mai multe ori, dacă ne apucăm să spunem despre un eveniment că este într-un fel anume, greșim.
Obișnuim să experimentăm dorințe. Iar dacă acțiunile confirmă direcția dorințelor noastre, atunci spunem despre acțiuni că sunt dorite și benefice. Iar dacă acțiunile nu confirmă obiectul dorinței, spunem despre acțiuni că sunt nedorite, neplăcute, nefaste și ne provoacă suferință. De fapt nimeni și nimic, niciodată nu poate provoca suferință. Durere poate, dar suferință nu. Durerea este fizică. Pe când suferința este de fiecare dată mentală. Suferința este un proces mental interior care derivă din atașament, luptă și opunere de rezistență. Oricât am căuta suferința despre care credem că este direct încorporată în anumite evenimente, nu o vom găsi.
Faptul că hambarul arde, nu are încorporat în mod direct suferință. Faptul că arde hambarul meu de care sunt atașat, și lupta și opunerea de rezistență în fața faptului că hambarul arde, vine cu suferință. De aceea, spunem că suferința derivă din atașament, luptă și opunere de rezistență.
Dacă o anumită situație ar avea încorporată în mod direct suferință, înseamnă că toată lumea care o observă ar trebui să experimenteze suferință.
Poate fi luat exemplul unui meci de fotbal. În finala cupei mondiale, se termină 5-0 pentru o anumită echipă. Dacă suferința este încorporată aici, atunci ar trebui ca toată lumea să sufere. Dar se poate ușor observa că în țara care a câștigat este petrecere. Iar în țara care a pierdut, îi vedem pe suporteri plângând. Prin urmare suferința, nu este încorporată în eveniment. Evenimentul fiind acela că echipa A a câștigat cu 5 la 0 în fața echipei B. Suferința derivă din atașamentul față de o anumită echipă, și lupta și opunerea de rezistență în fața evenimentului așa cum este el.
Mintea ar putea să argumenteze acum: „Păi bine, când e vorba de un meci de fotbal înțeleg. Dar când vorbim de moartea cuiva, de o boală, de sărăcie, lucrurile nu mai pot sta la fel”. De fapt însă mecanismul este de fiecare dată același. Atașamentul, lupta și opunerea de rezistență sunt mai mari în aceste situații, iar ceea ce are loc și care este în esență nicicum, este mai puternic distorsionat de percepție și filtrele de editare ale ego-ului.
Buddha a observat un lucru esențial, dar umanității încă îi este greu să îl asimileze. Pe scurt Buddha a spus: „Viața este suferință. Suferința apare din dorință. Ne putem elibera de suferință prin acceptare și non-atașament”. Simplu, scurt și la obiect.
Ce reamintește episodul de astăzi este că există o cale de a ne elibera de suferință. Iar această cale este cedarea atașamentelor de orice fel, la pachet cu orice dorințe, cedarea luptei de orice fel, și cedarea opunerii de rezistență în fața vieții și curgerii potențialelor care devin actuale.
Avem senzația că o să se întâmple ceva rău dacă nu mai suntem atașați, nu ne mai luptăm și nu mai opunem rezistență. Dar de fapt, cedând toate acestea, trecem dincolo de iluzia perceptuală și de falsele editări pe care le propune ego-ul cu privire la experiență.
Prin fiecare atașament cedat, de fapt ne eliberăm de suferință. Prin fiecare moment pe care îl recunoaștem ca fiind perfect și îl acceptăm ca pe un dar din partea lui Dumnezeu, ne eliberăm de suferință. Și de fiecare dată când vrem să ne luptăm cu ceva, dacă ne deschidem înspre acceptare, știind că totul este perfect așa cum este, din nou ne eliberăm de suferință.
Dincolo de suferință vom găsi Iubirea și Adevărul care oricum suntem dintotdeauna.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
