Bine ai venit la episodul cu numărul 10 din sezonul al 2-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Comparația este unul din mecanismele împrumutate din mentalul colectiv și care perpetuează suferința.
Dacă vrei să nu mai suferi și îi dai voie acestui mecanism mental al comparației să fie tot mai slab până ce dispare, urmărește video-ul de mai jos.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Astăzi povestim despre unul dintre cele mai nocive mecanisme mentale rulate de umanitate. Iar nocivitatea lui derivă în principal din faptul că este un mecanism de întărire al ego-ului și al separării.
Este esențial de înțeles despre ego că această iluzie nu ne este dușman. Fără iluzia ego-ului nu ar mai fi fost nimeni în viață astăzi pentru a se bucura de oportunitatea și invitația de recunoaștere a ego-ului drept iluzie.
Revenind, comparația la care face referire prezentul episod are loc în două sensuri.
Vorbim de o comparație derivată din inferioritate. Iar această comparație zice așa: „Vecinul are cutare, iar eu nu am”, „Fratele și-a cumpărat X lucru, iar eu nu îmi permit”, „Prietena X are haine mai frumoase, iar ale mele sunt mai urâte”, iar exemplele sunt nenumărate.
Și mai apoi, mai există o experimentare a aceluiași proces al comparației. Dar de această dată el pleacă dintr-un simț al superiorității. Procesele mentale asociate acestui tip de comparație sună cam așa: „Omul acesta este puțin cam încet la minte. Eu sunt cu mult mai deștept”, „Ce alegere proastă a făcut cutărescu. Eu nu aș fi făcut niciodată la fel”, „Uite ce mașină faină mi-am luat. Nici unul din cunoscuții mei nu au una mai bună”. Și în această situație exemplele sunt nenumărate. Numai că de această dată poziționarea este una a superiorității.
Iar acum vine spiritualitatea, și realitatea profundă a Universului în care trăim și ne spune că, prin apropiere de adevăr, putem constata că nu există ceilalți. Și asta pentru că umanitatea este de fapt o singură Ființă Infinită și unitară. Separarea este ceva care apare numai pe nivelul de suprafață al formei și al trupurilor fizice. Dacă ne deschidem puțin înspre ceea ce se petrece în profunzime, se prezintă drept clară și evidentă unitatea.
Ramana Maharshi spunea: „Nu există ceilalți”. Iar a continua să ne tot comparăm, ne îndepărtează de această profunzime spirituală.
Iar cu cât mai departe de adevăr suntem, cu atât mai tare suferim. Adevărul nefiind un rezultat al logicii, al minții sau rezultatul unor procese mentale. Ci adevărul fiind acel Câmp sinonim cu Viața, Conștiința sau Iubirea.
Comparația este învățată chiar din școală. Și cum, odată ce am învățat, știm să citim, aproximativ la fel, odată ce am învățat să ne comparăm, tindem să o facem pentru totdeauna.
Este deja clasică întrebarea: „Tu ce notă ai luat și de ce Gigel a luat mai mult ca tine? El de ce poate și tu nu poți?”. Iar de multe ori, pentru multe din lucrurile pe care le conștientizăm și le-am experimentat tindem să dăm vina pe părinți. Însă aceasta ar fi o eroare.
În primul rând, ar fi o eroare fiindcă orice ne explicăm prin mecanismele vinovăției, îndepărtează iarăși de adevăr. Mai apoi, este o eroare fiindcă a da vina pe cineva, indiferent cine este el, reflectă o fugă de responsabilitate. Iar în ultimul rând, mecanismul este preluat din mentalul colectiv. Prin urmare, dacă ar fi să dăm vina pe cineva, am putea să dăm vina pe însuși mentalul colectiv. Dar, așa cum am spus, orice explicație sau soluție bazată pe vină și vinovăție nu este armonioasă și nici eficientă.
Noi, așadar am împrumutat acest mecanism al comparației din mentalul colectiv. Iar atunci când conștientizăm asta, ne putem întreba: „Bun, și ce facem pentru a scăpa de el?”.
Când ajungem să ne adresăm această întrebare, ar fi minunat dacă ne-am reaminti că soluția, chiar și în cazul în care vrem să scăpăm de ceva, nu este lupta. Lupta atrage după ea și mai multă luptă. Iar opunerea de rezistență, atrage după ea și mai multă opunere de rezistență. Soluția corectă și armonioasă derivă de fiecare dată din acceptare. Adică, mai întâi acceptăm ceea ce este așa cum este, renunțăm la orice luptă și la orice opunere de rezistență interioară, iar mai apoi, fie problema se rezolvă de la sine, fie primim în dar inspirație din partea lui Dumnezeu pentru a depăși respectiva problemă sau dificultate.
Atunci când vorbim de comparație, dacă înțelegem și acceptăm că acest mecanism este unul pur și simplu împrumutat din mentalul colectiv și că nu face decât să ne ajute să suferim, putem pentru început să renunțăm la a ne mai lupta cu el și să îl observăm pur și simplu cum are loc.
Fiindcă el are loc. De multe ori oamenii, atunci când vine vorba de comparație sau judecată, ajung să își dea seama pe parcurs că i-a luat valul și că judecă. Asta fiindcă procesul este unul automat. El are loc pur și simplu în minte.
Prin urmare, ce ne propunem noi, iar acest episod ne invită să alegem drept intenție, este să devenim conștienți atunci când procesul comparației fie stă să înceapă, fie a început deja.
Iar după ce am devenit conștienți, ne putem aminti câteva lucruri simple. Iată care sunt acestea:
1. Faptul că rezultatul unei comparații, fie dacă ea are loc în direcția inferiorității sau are loc în direcția superiorității va întări ego-ul. Asta pentru că ego-ul în sine este iluzia individualității. Ori numai dacă există individualitate, poate exista și comparație. Altfel, dacă recunoaștem și acceptăm că suntem Unitatea Câmpului Conștiinței, cine cu cine să se mai compare?
2. Mai apoi, ne putem aminti că simpla observare a acestui mecanism mental îl face să fie din ce în ce mai slab. Adică dacă cineva nu ar face nimic altceva, dar și-ar da voie ca trăind în prezent să observe cum comparația se petrece la nivel mental, la un moment dat mecanismul va fi suficient de slăbit încât nu va mai apărea. Dându-ne așadar voie să fim conștienți de, și să observăm non-judecativ acest mecanism acceptând că el mai degrabă „are loc” și nu „îl facem” noi, ne va ajuta să experimentăm comparație tot mai rar.
3. Deschiderea înspre a ne bucura pentru reușita celuilalt. Așa cum episodul a pomenit-o deja, nu există ceilalți. Totuși pare că ceilalți ar exista. Dându-ne voie să ne bucurăm pentru reușita celuilalt, conduce tot la slăbirea mecanismelor mentale și energetice ale comparației. Celălalt suntem de fapt tot noi. De ce nu ne-am bucura pentru el? Și…
4. Să ne dăm voie să ne deschidem mai mult și mai des înspre a fi recunoscători pentru experiența subiectivă de viață. Când suntem recunoscători pentru starea de sănătate actuală, tindem să nu ne mai comparăm. Când suntem recunoscători pentru banii pe care îi avem acum în cont, la fel, tindem să nu ne mai comparăm. Când suntem recunoscători pentru bunurile care se află în jurul nostru și care ne fac existența mai plăcută, la fel, nu mai simțim la fel de tare impulsul comparației.
Să ne dăm așadar voie să experimentăm cu cele patru recomandări. Iar deschizându-ne înspre mesajul de ansamblu cu care vine episodul, îi putem permite acestui mecanism al comparației să cadă prin el însuși, prin faptul că nu mai este hrănit cu energie.
Atât pentru astăzi, iar până data viitoare îți doresc să trăiești în lumină, adevăr și iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
