Bine ai venit la episodul cu numărul 9 din sezonul al 2-lea din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Aud de multe ori: „Cosmin, aș fi observator, dar nu știu cum. Încă nu știu cum să accesez această stare sau postură despre care am înțeles și accept că este o posibilitate”.
Așa că în episodul de astăzi povestim despre cum ne putem apropia de această postură a observării.
Susține crearea, filmarea și editarea acestor episoade:
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Noțiunea de observator apare adesea în spiritualitate. Este o recomandare care a devenit deja clișeu, ca și invitația de a trăi în prezent. Studentul spiritual aude: „Trăiește în prezent”, „Fii observator” și toate problemele tale se vor rezolva. Iar asta chiar așa și este. Numai că de cele mai multe ori aceste recomandări se dovedesc dificil spre imposibil de pus în practică.
Aud de multe ori: „Cosmin, aș fi observator, dar nu știu cum. Încă nu știu cum să accesez această stare sau postură despre care am înțeles și accept că este o posibilitate”.
De aceea, în episodul de astăzi, care este și al douăzecilea din serie, o să povestim puțin despre ce anume am putea face în așa fel încât să ne fie și ușor să experimentăm cu această postură de observator sau martor.
Iar pentru ca lucrurile să fie cât mai simple și plăcute în acest episod, vom pleca de la o poveste.
Iar aceasta este lectura cărții „I am that” după Nisargadatta Maharaj. Cartea este superbă și ți-o recomand cu căldură. Iar în continuare îți voi povesti un fragment din ea.
Cartea este o compilație de discuții și dialoguri în care Nisargadatta și discipolii povestesc. Iar la un moment dat, cineva îi spune lui Nisargadatta: „Eu sunt un pictor și îmi câștig existența pictând tablouri. Are aceasta vreo oarecare valoare din punct de vedere spiritual?”
Auzind întrebarea Nisargadatta îl întreabă la rândul său: „Când pictezi, la ce te gândești?”.
Omul cugetă puțin și spune: „Când pictez, există numai pictatul și eu” însă Nisargadatta insistă: „Ce faci tu acolo?”. „Pictez” răspunde omul.
Iar mai apoi urmează, un răspuns care este puntea de legătură cu subiectul episodului de astăzi.
Iar Nisargadatta zice așa: „Nu, nu pictezi. Tu vezi pictura cum se întâmplă. Tu doar privești, toate celelalte se petrec”.
Uimit de această clarificare pictorul întreabă: „Păi cum adică, pictura se pictează singură? Sau, există vreun <<eu>> mai profund sau vreun Dumnezeu care pictează?”
Clarificarea din partea lui Nisargadatta fiind aceea că este vorba de Conștiința însăși care este cel mai mare pictor. Întreaga lume fiind o pictură. Ceea ce pare a fi pictorul însuși este în pictură.
Toată această poveste poate părea puțin mai abstractă, însă mie mi-a plăcut foarte mult când am citit-o în carte și am simțit să o împărtășesc aici. Dacă am înțeles înspre ce invita Nisargadatta în acest dialog, am înțeles imediat și ce înseamnă postura de observator. Dacă înțelegerea nu a intervenit încă, episodul continuă cu câteva clarificări care se pot dovedi relevante. Urmând ca spre final să fie oferite câteva recomandări cât se poate de concrete cărora dacă ne aliniem, în cele din urmă vom și experimenta o postură a observatorului pe care poate momentan o acceptăm doar teoretic.
O primă clarificare este aceea că noi suntem deja observatori. Mai corect, suntem chiar Câmpul care tot ce face este să observe toate acțiunile și fenomenele cum au loc. Noi suntem deja Câmpul Conștiinței a cărui funcție este observarea.
Prin urmare, problema nu este aceea că cineva nu este observator. Acest lucru are loc deja. Numai că ne agățăm foarte mult de iluzie, și după ce ne agățăm, ne lăsăm furați de aceeași iluzie. Iar astfel, o postură naturală a observării este pierdută.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea: „Cosmin, cum să fac să fiu observator?” este: „Nu te îngrijora, că ești deja observator. Numai nu te mai lăsa furat de tot felul de tentații, iar fenomenul care oricum are loc și care este acela al observării va fi și trăit conștient”.
Iar în continuare, o să intrăm puțin în acea zonă practică pomenită cu ceva minute în urmă.
De multe ori am observat că oamenii caută ceva concret pe care să îl facă pentru a ajunge undeva. Pe tărâmul spiritualității treaba asta cu făcutul este un pic mai dificilă. Fiindcă tot ceea ce ține de acțiuni nu este chiar așa cum ni se pare nouă la prima vedere. Vezi fragmentul de la început cu acțiunea de a picta. Același lucru este valabil pentru toate acțiunile.
Totuși, iată ce se întâmplă.
Spuneam deci că noi suntem deja observatori, doar că ne fură experiența de viață. De ce ajunge postura de observator să fie pierdută este pentru că în timp ce experimentăm ceea ce experimentăm, apare să zicem un gând. În loc să recunoaștem că acela este pur și simplu un gând și să îl observăm ca atare, noi credem că gândul respectiv este al nostru, ne atașăm de el, și ne trezim peste jumătate de oră epuizați de tot tumultul de gânduri din minte.
Mai apoi, să zicem că apare o emoție. În loc să recunoaștem că noi suntem acel ceva care experimentează o emoție sau o observă, noi credem că suntem chiar acea energie emoțională. Și iarăși ne ia valul. Ne luptăm cu emoția, iar lupta este orice numai nu observare, și iată cum din nou, postura de observator este pierdută.
Mai apoi apare o acțiune. Fenomenul este asemănător. Imediat apare gândul: „Eu fac acțiunea X”, atenția ne este furată, și ne trezim că ne mai amintim abia ziua următoare despre ideea de observare și contemplare.
Așadar, pentru a ne apropia de ceea ce numim postură de observator, abordarea pe care o recomandă acest episod nu este aceea de a urmări accesarea stării în sine. Fiindcă ea este deja acolo. Observarea are deja loc. Numai că noi ne lăsăm furați de tot felul lucruri și ratăm o observare conștientă crezând în iluzia lui „eu fac”, „eu dreg”, „eu gândesc” și așa mai departe.
Prin urmare, iată câteva recomandări punctuale. Ia lucrurile pe rând și:
1. Străduie-te ca atât cât de des poți să meditezi. În meditație are loc un exercițiu al contemplării și al concentrării atenției pe ceva anume. Având antrenată această capacitate de focus și atenție, mai apoi îți va fi ușor să fii observator și în viața de zi cu zi.
2. Fii atent ca măcar pentru o parte din emoțiile experimentate peste zi să nu te mai identifici cu ele, ci să le observi drept forme de energie cu care interacționezi și cărora le dai voie să fie ceea ce sunt. Familiarizarea cu tehnica Letting go se poate dovedi de un real folos. Cu fiecare emoție eliberată, suntem mai aproape de ceea ce numim postură de observator. Și…
3. Dă-ți voie ca având încredere în ceea ce ne spun maeștrii spirituali să te deschizi treptat înspre a accepta că gândurile experimentate nu sunt ale tale. Chiar dacă pare că gândul X este al meu și gândul Y este al meu, de fapt gândurile pur și simplu sunt, și nu sunt ale noastre. Acceptând asta inițial teoretic, vom vedea că și în experiența subiectivă lucrurile se vor corecta pas cu pas. Și ne va fi mult mai ușor să observăm gândurile în loc să ne lăsăm furați de val.
***
Acestea fiind spuse, ține minte că postura de observator nu numai că este o posibilitate, dar chiar o experimentăm deja, numai că nu o și conștientizăm fiindcă ne lăsăm furați de val.
Cu puțină atenție, deschidere și alinierea la recomandările cu care acest episod vine, o să vezi că îți va fi tot mai ușor ca tot mai des să practici observarea conștientă.
Atât pentru astăzi, iar până data viitoare îți doresc să trăiești în lumină, adevăr și iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

