Bine ai venit la episodul cu numărul 11 din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
A fi blând și iubitor este pur și simplu o alegere. Și este o alegere pe care orice student spiritual este invitat să o facă. Ce își propune episodul de astăzi, ca și toate celelalte de altfel, este să prezinte cât mai clar și pe înțeles niște idei, principii sau mecanisme aparent abstracte.
Aud adesea în jur formulări precum: „Cel mai bine îmi este, sau cel mai bine mă simt atunci când mă apropii conștient de Dumnezeu. Simt cum această apropiere îmi face bine, face o mare diferență și mă simt susținut”.
Iar prin această apropiere de Dumnezeu, de obicei fiecare om înțelege ceva diferit. Unii se roagă, alții meditează, unii merg la biserică, alții dăruiesc din toată inima, unii contemplă, alții se deschid înspre și aleg iubirea. De obicei căile de manifestare fizică a acestei apropieri diferă de la caz la caz. Și este perfect natural să fie așa.
Ca o mică paranteză aici, am mai povestit și cu alte ocazii, dar este relevant să ne reamintim o chestiune esențială. Și anume că unul și același gest poate avea intenții total diferite în spate.
Putem să facem sport fiindcă ne iubim trupul fizic sau fiindcă ne este teamă de moarte sau de boală. Putem să dăruim fiindcă așa se face, sau putem să dăruim exact același lucru necondiționat, fără nicio așteptare și ca un rezultat al preaplinului de iubire care se află în interiorul nostru. Putem să ducem mașina la spălătorie și la mecanic fiindcă pur și simplu avem grijă de ea și suntem recunoscători că ne folosim de acest obiect pentru a ne face treaba. Sau putem să ducem mașina la spălătorie de teama faptului că ceilalți ne-ar putea judeca fiindcă avem o mașină murdară. Iar exemplele pot continua.
Gestul sau acțiunea este ceea ce este. Poate fi observat. Dar noi habar nu avem care este intenția din spatele gestului respectiv.
Cu toate acestea, trăim într-o societate care are foarte mult atenția pe suprafață. Și nu numai că mentalul colectiv are atenția pe suprafață, dar mai este și aroganța ego-ului cea care se manifestă prin credința că analizând o manifestare care are loc la suprafață putem ști totul despre acel ceva.
De fapt însă, de multe ori ne pierdem printre aparențe și uităm esența. Esența, în cazul acestor exemple fiind pur și simplu intenția din spatele unei acțiuni sau gest.
Am făcut această paralelă și reamintire plecând de la ideea de apropiere de Dumnezeu și diferențele în manifestare prin care această apropiere de Divin este găsită ca relevantă de fiecare om în parte.
Ce este comun însă, dincolo de faptul că această apropiere este căutată prin mers la biserică, meditație, rugăciune, drumeții în natură, acte de caritate, bunătate, blândețe sau orice altceva, e intenția. Intenția este factorul comun. Toți acești oameni intenționează ca într-un fel sau altul să se apropie de o relație cât mai armonioasă cu Divinul. Iar ceea ce este cu adevărat relevant este Intenția. Când omul crede în Dumnezeu și alege conștient să se apropie de El, Iubirea pe care Dumnezeu o revarsă oricum oricând înspre oameni, poate fi sesizată și recunoscută ca atare.
Noi suntem oricum învăluiți chiar acum de Iubirea infinită a Divinului. Când Intenția este aceea de a ne apropia de Dumnezeu, toată această Iubire este recunoscută ca atare.
Spuneam însă la începutul acestui episod că intenția este aceea de a lua niște lucruri aparent abstracte și de a le prezenta într-un mod cât mai simplu, eficient, natural și firesc.
Prin urmare, observând această tendință de apropiere de Divin în oamenii din jur, am simțit prin acest episod să vin în întâmpinarea ideii.
Desigur că atât timp cât intenția este curată și sinceră, așa cum a fost descris deja, orice gest asociat care pleacă din această intenție curată și sinceră este infinit armonios oricare ar fi el. Totuși există o abordare care se poate dovedi mai eficientă în drumul nostru al apropierii de Divin. Iar această cale este cedarea tuturor poziționalităților, iar odată cu asta transcenderea minții. A transcende mintea este calea directă spre Dumnezeu. A trece dincolo de limitările mentale și a recunoaște mintea în ansamblul său drept o limitare în calea iluminării este varianta sigură, directă și eficientă prin care oricine se poate apropia cu adevărat de Divin.
Dacă ajuns în acest punct nu îți este clar ce anume sunt poziționalitățile, îți recomand să vizionezi sau asculți episodul 3 din această serie. Acolo am povestit pe larg despre poziționalități și despre cum eliberându-ne pe rând de toate poziționalitățile ne vom elibera de suferință și ne vom deschide spre Iubire.
Totuși ca idee, o poziționalitate este orice gând de care devenim înamorați. O poziționalitate este un gând transformat în gând fix. Iar această fixare are loc prin atașament. Fiind atașați de gândul respectiv, de cele mai multe ori apare și impulsul de a-l apăra sau de a-l impune și oamenilor din jur. O poziționalitate fiind așadar un gând fixat prin atașament și în raport cu care, de cele mai multe ori simțim că am vrea să îl apărăm în diverse contexte. Asta pentru a dovedi că avem noi dreptate sau pentru a ne impune punctul de vedere.
Ce transmite așadar prezentul episod e faptul că există o cale sigură, rapidă și eficientă în care ne putem apropia de Divin și ne putem deschide chiar acum înspre a primi Iubirea pe care acesta ne-o dăruiește oricum necondiționat. Iar această cale este cedarea tuturor poziționalităților și transcenderea minții.
În episodul de astăzi, vor fi împărtășite câteva metode practice foarte simple pe care avându-le în vedere putem exersa conștient apropierea de Dumnezeu. Până la recomandările practice însă, se mai simte a fi adusă o clarificare.
Iar această clarificare ține de ego. În foarte multe puncte ale experienței noastre de viață, noi alegem să slujim și servim ego-ul. Iar prin această alegere, nu facem decât să ne îndepărtăm de Dumnezeu sau să ne punem singuri bețe în roate.
Însă pentru ca o apropiere de Dumnezeu să poată avea loc, este necesar ca o eliberare de iluzia ego-ului să intervină. Ceea ce numim evoluție spirituală, progresul spiritual intervine prin disponibilitatea găsită în interiorul nostru de a recunoaște ego-ul drept iluzie. Orice școală autentică de spiritualitate vine de fapt în mod repetat și sub diverse forme cu invitația de cedare a ego-ului.
Acum poate să apară întrebarea: „Dar când slăvim noi sau slujim ego-ul?”. Răspunsurile sunt multiple, iar fiecare ar putea fi detaliat în profunzime. În acest episod însă ne vom limita ca doar să enumerăm câteva posibile variante mai populare de slăvire sau slujire a ego-ului.
Prin urmare, noi întărim ego-ul atunci când ne mândrim cu anumite realizări sau acțiuni. De fiecare dată când ne vedem drept indivizi separați de restul existenței, din nou are loc o întărire a ego-ului. Atunci când urmărim obținerea unui anumit rezultat cu orice preț, are loc o întărire a ego-ului. Tot slăvire a ego-ului este și orice demonstrare de dreptate, impunere de opinie, simț al superiorității sau dorință de a controla.
Întărirea ego-ului are loc aproape oriunde și la orice pas. Conștientizând însă asta, studentul spiritual poate accepta situația de fapt și poate alege, în același timp, altă cale.
Iar această „altă cale” în sensul episodului de astăzi este intenția apropierii de Divin, intenția despre care am tot pomenit până în acest punct al episodului. Și spuneam și că pe final vor fi oferite câteva sugestii simple și practice cu care dacă ne dăm voie să experimentăm, tot procesul va fi unul mai simplu, clar și eficient.
Spuneam însă că această cale directă spre Dumnezeu este transcenderea minții prin cedarea tuturor poziționalităților. Este ușor de spus, dar greu de făcut. Fiindcă în cazul în care calea spre Dumnezeu ar fi fost una la îndemână, am întâlni în jur numai oameni care experimentează o stare de iluminare autentică.
Dat fiind contextul în care ne aflăm și nivelul de Conștiință al umanității, calea se poate dovedi destul de grea și dificilă. Dar acesta nu este un motiv să ne speriem sau descurajăm. Atât timp cât intenția curată este aceea a apropierii de Divin, orice pas, oricât de mic este bine venit și merită să fim recunoscători pentru el.
Așadar, a transcende mintea sau a ne elibera pe rând de toate poziționalitățile poate suna complicat și abstract. Niște primi pași mai mici în această direcție sunt cât se poate de simpli și vor fi descriși în cele ce urmează.
1. Pe parcursul zilelor firești din viața oricărui om apare un anumit tip de eveniment. Iar acest eveniment este impulsul de a ne contrazice. Iar de cele mai multe ori este o contrazicere pe o chestiune minoră. Ce se întâmplă însă de multe ori fără ca oamenii să își dea seama este că apare conștientizarea conform căreia: „Dar stai puțin. Că eu chiar nu am dreptate în ceea ce susțin”.
Însă în ciuda acestei conștientizări, o luptă falsă pentru putere este continuată. Ce invită acest exercițiu simplu este să facem două lucruri. Primul dintre ele este acela ca dacă ne dăm seama că nu este așa cum susțineam inițial, să renunțăm pur și simplu și să acceptăm că am greșit.
Chiar și dacă nu conștientizăm acest lucru, suntem invitați să exersăm renunțarea la a apăra un punct de vedere. Este foarte posibil să avem dreptate. Dar de ce să apărăm gândul respectiv? Ce a făcut acel gând să merite apărat? Și de ce suntem atât de atașați de fapt de gândul respectiv?
Ei bine, conștientizând acest mecanism și amintindu-ne de exercițiul descris aici, prin renunțarea conștientă la această luptă, ego-ul va fi slăbit. Iar prin asta va interveni o apropiere naturală de Dumnezeu. Asta pentru că noi suntem deja în Dumnezeu. Doar că întărirea ego-ului exersată de zeci de ani ne-a făcut să uităm asta.
2. Al doilea exercițiu este de fapt o invitație spre introspecție. Suntem invitați să privim în interiorul nostru și să identificăm acele convingeri sau sisteme mentale pentru care am fi dispuși să mergem până în pânzele albe pentru a le apăra, promova, impune și așa mai departe. Odată identificate, cu blândețe și din iubire suntem invitați să renunțăm la acea încrâncenare. Nu spune nimeni să nu mai credem în nimic.
Însă ce spune acest episod e faptul că există o cale sigură și directă spre Dumnezeu, iar aceasta este cedarea tuturor poziționalităților. O poziționalitate fiind un gând de care suntem atașați sau un sistem de gândire de care suntem atașați. Hai să alegem să ne eliberăm de acel atașament în numele Iubirii și al Adevărului. Atașamentul de niște gânduri nu face decât să întărească ego-ul și să perpetueze suferința.
3. Al treilea și ultimul exercițiu pe care îl propune prezentul episod este să ne deschidem înspre a le da voie oamenilor să fie ceea ce sunt. Se întâmplă adesea să vrem ceva anume de la oamenii din jurul nostru, indiferent cine ar fi ei.
Apar niște dorințe de a-i controla pe ceilalți după bunul plac. Iar aici este din nou vorba despre o întărire a ego-ului prin control. De ce să ne dorim să îi controlăm în vreun fel pe ceilalți, când de fapt totul este perfect așa cum este? De multe ori însă mintea e atât de prinsă în această dorință de control, încât nu mai vede altă variantă. Spune: „Păi și dacă nu mai fac asta atunci ce să fac?”. Adevărul este că nu e necesar ca mintea să facă nimic.
Tocmai de asta episodul de astăzi a vorbit despre transcenderea minții prin eliberarea de poziționalități. Și asta pentru că tot ce avem noi de făcut în relație cu ceilalți oameni este să îi iubim. Ori mintea nu este capabilă de iubire. Fiindcă mintea este definiția limitării. Când însă ne deschidem înspre a transcende mintea prin cedarea tuturor poziționalităților, de abia atunci poate fi recunoscută Iubirea autentică în interiorul nostru. Acea Iubire care are darul de a vindeca.
Pe lângă acestea trei, ar mai putea fi oferite o sumedenie de alte propuneri, sugestii sau exerciții. Însă intenția nu este aceea de a te plictisi. Totul este să alegi măcar o recomandare din cele trei și să te aliniezi ei.
Alege intenția Iubirii, Adevărului, blândeții și bunătății. Și deschide-te atât cât de bine poți și doar dacă simți să o faci înspre a accepta că există o cale rapidă și eficientă prin care ne putem apropia de Divin. Iar această cale este transcenderea minții și cedarea tuturor poziționalităților.
Săptămâna viitoare voi fi în concediu, așa că nu va apărea un nou episod al acestui podcast, ca în fiecare vineri. Dar aceste două săptămâni până ce va apărea un nou episod le poți folosi pentru a experimenta cu exercițiile sugerate astăzi.
Fiind blând, iubitor și deschizându-te înspre compasiune, dă-ți voie să treci dincolo de minte pentru a te apropia de Dumnezeu. Asta pentru că mintea este o unealtă minunată, dar care ajută mai mult la întărirea ego-ului decât la apropierea de Divin. A încerca să folosim ascuțimea și agerimea minții pentru a ajunge la Dumnezeu este ca și cum am încerca să folosim ciocanul pentru a mângâia. Ciocanul fiind o unealtă fantastică, dar care nu a fost gândită să îndeplinească acest rol ciudat pe care i l-am putea asocia.
Cedează toate poziționalitățile și apropie-te astfel de Iubire. Iar până data viitoare îți doresc să trăiești în lumină, Adevăr și Iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
