Bine ai venit la episodul cu numărul 7 din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.
Aceste episoade sunt și vor rămâne gratuite și disponibile pentru oricine simte că îi sunt de folos. Doar dacă dorești, poți susține crearea, filmarea și editarea acestui podcast printr-o donație de 3 lei pe lună. Mai multe detalii aici:
Săptămâna trecută am primit printre altele și mesaje precum: „Suma aceasta de 3 lei/lună este derizorie. Nici nu îmi vine să mă deranjez să bag datele de pe card pentru atât”.
Ea este însă special aleasă încât să fie extrem de accesibilă. Dacă un om dă 3 lei/lună pentru susținerea acestui podcast, plătește fix o zi de abonament la internet folosit pentru crearea acestui podcast. Dar dacă 1000 de oameni dau 3 lei în fiecare lună, deja suma nu mai este deloc derizorie.
Dacă 3 lei/lună ți se pare prea puțin, crește cantitatea din coș în momentul în care te înscrii să plătești abonamentul: Poți dona astfel o sumă echivalentă cu orice multiplu de 3.
Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y.
Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
Dacă în episodul de data trecută a fost detaliat ce înseamnă cedarea controlului și cum să o facem, în episodul de astăzi a venit timpul pentru invitația de a ceda nevoia de siguranță.
A ceda pe rând orice dorință de control, siguranță, separare sau aprobare, poate să pară că ne conduce nicăieri. Sau, mai rău, poate să pară că ne conduce spre pierzanie. De fapt însă, cedarea acestor patru nevoi, reprezintă unul din pilonii de bază a oricărui proces terapeutic.
Pentru ca vindecarea să intervină este necesar să slăbim puțin hățurile. Să fim mai relaxați, mai calmi și mai prezenți, și să găsim în noi disponibilitatea de a ne pune încrederea în Divin.
Se prea poate totuși să știm deja că recomandarea: „Fii mai relaxat” sau „Calmează-te”, de obicei nu funcționează. Ba chiar s-ar putea să fie un declanșator pentru și mai multă agitație sau nervozitate.
Recomandarea de fi mai relaxat și mai calm este una cu care cineva poate fi de acord. Dar cu toate acestea să simtă că nu o poate pune în aplicare. De aceea, tehnica Letting go vine cu o anumită metodă care, ruptă pe subcomponente, se poate prezenta ca mult mai clară.
Această serie de episoade în care vorbim pe rând despre cedarea controlului, ceea ce am făcut în episodul de data trecută, iar mai apoi de cedarea nevoii de siguranță, ceea ce facem astăzi, și în cele din urmă despre cedarea nevoii de separare sau aprobare, reprezintă de fapt niște pași practici pentru ca noi să fim mai calmi, mai conectați cu noi înșine și mai aproape de o curgere firească la unison cu Viața.
Cele 4 nevoi, și anume: controlul, siguranța, separarea și aprobarea reprezintă de fapt nevoile de bază a oricărui om. Dintr-o perspectivă evoluționistă, aceste patru nevoi sunt pur și simplu încorporate în ceea ce suntem, sunt oarecum specifice și altor specii sau specifice și altor mamifere și nu putem să renunțăm la ele. Ba chiar, s-ar putea găsi și rațiuni sau argumente pentru care nu este sănătos să renunțăm la aceste patru nevoi de bază care sunt controlul, siguranța, separarea și aprobarea.
Cu toate acestea, episoadele din acest podcast reprezintă o invitație de a ne deschide înspre evoluție spirituală. Iar faptul că omul poate atinge iluminarea, îl transformă într-o Ființă care are o experiență materială, dar este totuși una literalmente spirituală.
Atunci când această căutare de a ne vindeca rănile energetice intervine, renunțarea pe rând la dorința de control, siguranță, separare sau aprobare se prezintă aproape ca imperios necesară.
Dacă urmărim mesajul marilor maeștri spirituali ai omenirii, o să vedem că printre altele, unele din ideile și invitațiile de bază care sunt transmise sună cam așa: „Cedează controlul pe care tu ca ego ți-l dorești și crezi că îl ai și deschide-te mai mult înspre miraculosul și curgerea pe care Viața și Divinul ți le propun”,
„Dă-ți voie să renunți la nevoia de siguranță și acceptă în schimb că Viața este eternă. Dacă acum ești, este imposibil să existe vreun moment în care să nu mai fii. Poate nu o să mai fii în această formă, dar o să continui să fii. Fiindcă Viața nu poate fi distrusă, ci doar își schimbă forma”.
Spiritualitatea este așadar despre a ceda controlul, siguranța, separarea sau aprobarea. Ce rămâne însă dincolo de cedarea acestor aspecte? Ideea este că orice proces de evoluție spirituală are loc spontan și autonom plecând de la Intenție. Orice școală autentică de spiritualitate vine de fapt cu invitația de a ceda iluzia ego-ului și de a ne deschide înspre Unitatea și Eternul care oricum suntem.
Ce se întâmplă când ne deschidem treptat înspre a ceda orice dorință de control, siguranță, separare sau aprobare? Ei bine, ego-ul este din ce în ce mai expus drept iluzie. Reușim așadar să conștientizăm și confirmăm că, tocmai faptul că ne bazam pe această iluzie a ego-ului ne făcea să suferim, să ne chinuim și să nu ne putem vindeca de rănile emoționale și energetice din interiorul nostru. Apropiindu-ne treptat de recunoașterea ego-ului drept iluzie, prin cedarea controlului, siguranței, separării și aprobării, ne apropiem de fapt tot mai mult de noi înșine. Ne apropiem și deschidem înspre esența a ceea ce suntem, permițând încrederii în aparențe să fie tot mai puțin rulată și întreținută.
Prin urmare, dacă ar fi să rămânem cu o singură idee după această introducere mai amplă, aceasta este că a ceda cele 4 nevoi de bază reprezintă o posibilitate. Iar pe lângă faptul că aceasta e o posibilitate, reprezintă și o cale sigură spre calm, armonie, recunoașterea ego-ului drept iluzie și evoluție spirituală.
În continuarea acestui episod vom intra tot mai mult în subiectul cedării nevoii de siguranță.
Relevant de înțeles din capul locului despre nevoia de siguranță este legătura ei strânsă cu teama de moarte. Foarte multe dintre fricile pe care oamenii le experimentează, au de fapt în spate o teamă de moarte.
Pentru a descoperi și evidenția această teamă de moarte, există un exercițiu foarte bun cu care putem experimenta oricând. Totul este să fim sinceri și să răspundem întocmai la o serie de întrebări. Exercițiul constă de fapt în adresarea repetată a întrebării „De ce?”. Cu acest „de ce?” pe care ni-l tot adresăm, oferind de fiecare dată următorul răspuns, dacă sunt explorate majoritatea fricilor, se va putea observa că ajungem la una și aceeași frică de bază. Iar aceasta este frica de moarte.
O metaforă care are potențialul de a face lucrurile și mai clare ar fi aceea a apei care curge de la robinet.
Dacă perspectiva este una îngustă, ne-am putea imagina că fix robinetul de deasupra chiuvetei reprezintă sursa apei.
Dacă ne dăm voie să explorăm însă puțin mai mult, putem să urmărim țevile și vedem că mai avem un robinet local de unde putem opri apa, iar acesta este mai jos pe conductă.
Dacă mergem și mai departe urmărind traseul apei, o să vedem că scara blocului are un robinet de unde apa poate fi oprită pentru toată scara.
Mergând mai departe, vedem că mai există un robinet care poate opri apa pentru un întreg cartier.
Mergând și mai departe, ajungem la furnizorul de apă care poate opri apa pentru întreg orașul.
Și dacă mergem și mai departe, vedem că dacă apa ar seca în bazinul de acumulare, nicio locuință de pe raza unei întregi localități nu ar mai avea apă.
Exact așa stau lucrurile și cu frica. La suprafață, cuiva poate să îi fie frică de faptul că ar putea fi dat afară de la locul de muncă. Dar când colo, dacă săpăm puțin mai în profunzime, putem să ne dăm seama că este o frică de moarte, de cele mai multe ori inconștientă, cea care alimentează majoritatea fricilor pe care le experimentăm la suprafață.
Iar în continuare vom explora două exemple pentru a vedea cum ne putem folosi de acest exercițiu al întrebării „Și atunci ce?” pentru a afla mai multe despre noi înșine.
Prin urmare, putem să identificăm la noi următoarea frică:
„Mi-e teamă că o să fiu dată afară și o să rămân fără o sursă de venit”.
Mai apoi vine întrebarea: „Și atunci ce o să se întâmple?”.
„Păi dacă nu o să mai am o sursă de venit, nu o să îmi mai pot plăti chiria sau ratele”
„Și atunci ce?”
„Păi dacă nu o să îmi mai pot plăti chiria sau ratele, o să fiu dat afară din casă sau banca o să vină și o să îmi ia casa”.
„Și în această situație ce o să se întâmple?”
„Păi o să ajung om al străzii”
„Și atunci ce?”
„Cel mai probabil nu o să mai am ce mânca, și în cele din urmă o să mor.”
Acesta este așadar un exemplu clasic în care folosind exercițiul „Și atunci ce?” și răspunzând sincer, a putut fi identificată o frică de moarte în spatele unei frici de suprafață. Privind cu atenție înspre acest exemplu putem vedea clar cum întrebarea „Și atunci ce?” este echivalentă cu urmărirea țevilor și traseului apei de la robinet și până la sursă. Aparent, sursa apei este robinetul. Dar în profunzime, sursa apei este un izvor. La fel, aparent sursa problemei este o frică de suprafață. Dar de fapt, sursa este acea frică fundamentală de moarte.
În continuare va mai fi luat un exemplu. Să zicem că este experimentată o frică a faptului că vom rămâne singuri pentru restul vieții și nu vom găsi un partener cu care să formăm un cuplu. Aceasta este una din fricile destul de prezente în cazul oamenilor divorțați sau în cazul oamenilor care încă nu au găsit pe cineva cu care să simtă că pot întemeia o familie.
În această situație, exercițiul poate decurge asemănător.
Poate fi adresată întrebarea: „În regulă, îți este frică de faptul că nu ai un partener de cuplu, dar dacă vei continua să nu ai un partener, ce se va întâmpla?”,
„Păi, pe zi ce trece îmbătrânesc și cred că șansele de a găsi un partener de aceeași vârstă scad tot mai mult”,
„Și date fiind aceste șanse scăzute în care crezi, unde crezi că se va ajunge?”,
„Cel mai probabil o să ajung bolnav, bătrân și singur”,
„Și atunci ce se va întâmpla?”
„Cel mai probabil o să mor și nu o să îmi fie nimeni alături”.
Iată așadar că și pe acest al doilea exemplu, dându-ne voie să ne întrebăm în mod repetat: „Și atunci ce?”, s-a ajuns la aceeași frică fundamentală de moarte.
Totuși acest mecanism nu este unul absolut. Nu de fiecare dată se ajunge la o frică de moarte. Ce putem ști sigur însă este faptul că în spatele oricărei probleme și în spatele oricărei frici se află una din cele 4 dorințe de bază. Și anume: controlul, siguranța, separarea sau aprobarea.
Cedând așadar aceste dorințe, sau măcar deschizându-ne înspre a le slăbi puțin, deschizându-ne înspre a slăbi măcar puțin hățurile, de fapt îi permitem mai mult Divinului să ne ajute și învăluie cu Iubire. Fiindcă oricum Divinul ne învăluie cu Iubire în fiecare secundă de existență. Sunt însă dorințele noastre de control, siguranță, separare sau aprobare care nu ne dau voie să vedem și conștientizăm această Iubire cu care suntem învăluiți.
Noi putem să ne deschidem chiar acum înspre a ceda măcar un pic din controlul pe care simțim să îl exercităm și să spunem: „Facă-se Voia Ta”. Putem să ne deschidem măcar puțin înspre a renunța la o mică parte din siguranța pe care ne-o dorim obsesiv și să spunem „Facă-se Voia Ta”. Și același lucru este valabil pentru fiecare dintre cele 4 dorințe de bază. Cu fiecare dorință de siguranță cedată, facem un pas înspre noi înșine, evoluție spirituală și contact armonios cu Divinul.
Înțelegând mecanismul, este posibil ca mintea să experimenteze o anumită obiecție. Iar aceasta sună cam așa: „Păi să zicem că renunț la acea dorință de siguranță și mă deschid înspre Facă-se Voia Ta, asta nu înseamnă că o să fiu mai puțin în siguranță?”.
Adevărul este însă acela că noi ne bazăm siguranța pe niște chestiuni false. Ne bazăm siguranța pe formă și efemer. Iar prin asta ne asigurăm o suferință garantată. Asta pentru că tot ceea ce are loc în lumea de suprafață a formelor nu este etern. La un moment dat dispare. Iar dacă noi ne bazăm siguranța pe aceste chestiuni efemere, suferim. Acesta este mecanismul pe care se bazează mare parte din suferința pe care o experimentează umanitatea. Când în schimb găsim în noi puterea de a ceda dorința de siguranță prin raportare la efemer și ne deschidem înspre a ne pune încrederea în Divin, mutăm sprijinul înspre Etern. Și asta pentru că Divinul este etern și imuabil.
Prin urmare, dacă e să pierdem ceva în cadrul acestui proces, tot ceea ce pierdem este o falsă dorință de siguranță. Însă renunțând la această falsă senzație de siguranță bazată pe efemer, facem de fapt încă un pas înspre a ne deschide față de Iubirea infinită a Divinului. Iubire care radiază la fiecare pas. Iar tot ce avem noi de făcut este să ne îngăduim recunoașterea ei.
Ajunși în acest punct al episodului poate să apară întrebarea: „Ok, am prins ideea și vreau să experimentez. Zi-mi cum fac să cedez această dorință falsă de siguranță”.
Procesul este unul cât se poate de simplu și a mai fost descris și în episodul cu titlul: „Descoperă Cum Să Aplici Tehnica Letting Go Într-un Mod Foarte Simplu”.
De fapt, tot ce avem de făcut este să ne adresăm în mod repetat invitația de a renunța măcar puțin și măcar pentru moment la a ne dori siguranță.
Iată care este un proces cu care putem experimenta:
1. Ne putem întreba: „Care este o problemă pe care o experimentez acum?” . Și oferim un răspuns la această întrebare. Mai apoi…
2. Ne întrebăm: „Există vreo oarecare dorință de control în spatele acestei probleme?”
3. Dacă da, aș putea să mă deschid acum înspre a renunța la acel control?
4. Ne întrebăm: „Există oare și vreo oarecare dorință de siguranță în spatele acestei probleme?”
5. Dacă da, măcar pentru moment aș putea să renunț la a-mi dori siguranță în această chestiune?
6. O să o fac?
7. Când?
Ideea este că, pentru a renunța la aceste dorințe de bază din care până acum am explorat împreună dorința de control și dorința de siguranță, nu avem nevoie de un manual de instrucțiuni. Noi știm deja cum să renunțăm la fiecare dintre aceste dorințe. Este la fel de simplu cum este să renunțăm să mai împingem cu brațele într-un perete pe care știm oricum că nu putem să îl dărâmăm cu forța mâinilor.
Să ne imaginăm că vedem pe cineva care împinge într-un perete. O face cu toată forța de care este capabil. Iar acum este deja obosit și transpirat.
Trecem pe lângă el și îi spunem: „Măi omule, îți dorești cumva siguranță în această problemă pe care încerci să o rezolvi?” Iar el ne răspunde: „Da, îmi e frică de faptul că peretele s-ar putea prăbuși și de asta împing în el”.
„Ok, dar uite că peretele este destul de stabil, și rareori se întâmplă ca pereții unei case să cadă așa pur și simplu. Renunță la a-ți mai dori această siguranță măcar pentru o secundă și nu mai împinge în perete”.
Iar omul ne-ar putea răspunde: „Aș renunța dacă aș ști cum”. De fapt nu este vorba de niciun cum, ci este vorba de disponibilitate. Omul știe deja cum să nu mai împingă în perete, dar se poate să nu vrea să nu mai împingă fiindcă asta îi asigură o oarecare senzație de siguranță. Simte că face ceva pentru siguranța sa și ține peretele din a se răsturna.
Desigur că exemplul este puțin tras de păr și poate chiar comic, dar în ciuda comicului de situație, cam așa facem și noi în viețile noastre de zi cu zi. Ne dorim siguranță și ne luptăm cu efemerul pentru a o obține. Când de fapt, mai simplu ar fi să renunțăm la acea dorință iluzorie de siguranță și să ne deschidem înspre a accepta și primi în dar Iubirea Divină.
Prin urmare, și tu, cel care parcurgi acest episod, știi cum să renunți la dorința de siguranță. Tot ce faci prin procesul cu întrebări descris adineaori, este că te autoinviți înspre a renunța la dorința de siguranță în diverse aspecte problematice. Când acea dorință de siguranță este complet cedată sau măcar puțin slăbită, noi nu ne găsim în nesiguranță, ci ne găsim în Iubire. Iar Iubirea vindecă și armonizează experiența de viață.
Cam atât despre siguranță. Îți doresc să găsești puterea de a ceda dorința de siguranță în numele Iubirii și Adevărului. Iar până când apare episodul următor, îți doresc să trăiești în lumină, Adevăr și Iubire!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

