Bine ai venit la al treilea episod din „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”. Poți asculta acest podcast și la tine în mașină sau în timp ce faci sport, pe Spotify la acest link: http://spoti.fi/3axvA3y .
Podcastul poate fi ascultat și pe orice alte platforme de podcast cum ar fi Apple Podcast sau Google Podcast. Pentru a-l găsi și asculta, tot ce ai de făcut este să dai un search după: „Cosmin-Constantin Cîmpanu Podcast”.De asemenea, podcastul poate fi urmărit și video pe Facebook sau Youtube.
De asemenea, mai jos găsești transcriptul acestui episod de podcast:
TRANSCRIPT
După video-ul precedent, sau după episodul de podcast precedent, asta în funcție de cum obișnuiești să parcurgi aceste episoade, am rămas dator cu lămuriri asupra unui termen.
A apărut în episodul precedent cuvântul poziționalitate. Iar chiar dacă într-o primă fază, acest cuvânt nu pare să fie altceva decât un cuvânt ciudat și neprietenos, lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, dacă înțelegem ce este aceea o poziționalitate, înțelegem imediat mai multe despre noi înșine, minte, emoții, programe mentale gunoi și multe altele.
Urmărind acest episod până la final o să afli și care este legătura între un baraj cum este cel de la Bicaz și toată încărcătura emoțională pe care o experimentăm noi pe parcursul zilelor din viața noastră.
Folosirea unor astfel de metafore susține adesea înțelegerea, dar și o familiarizare ușoară cu niște concepte care altfel, se prezintă ca destul de abstracte și neprietenoase.
Promisiunea este aceea că, dacă urmărești până la final acest episod, îți va fi mult mai clar de ce sunt anumite lucruri care te enervează. Sau, vei înțelege mult mai bine de ce, cu privire la anumite subiecte experimentezi o foarte mare opunere de rezistență, iar referitor la alte subiecte sau tematici ești foarte liniștit și împăcat.
De asemenea, va deveni perfect clar de ce fix aceeași situație/vorbe sau context, pe unii oameni îi enervează foarte tare, iar pe alții îi lasă indiferenți. Există un mecanism care ține de mental și a cărui cheie se leagă de ceea ce numim poziționalități.
Această serie de episoade, introduce în același timp și unele noțiuni care, printr-o acceptare treptată, ne aduc de fiecare dată cu un pas mai aproape de noi înșine. Sunt foarte multe lucruri pe care oamenii nu le înțeleg sau le ignoră, iar asta conduce la experimentarea suferinței. Fiindcă suferința, în fond, nu este altceva decât o îndepărtare de Adevăr.
Așa că, înainte de a detalia subiectul poziționalităților și înainte de a vedea ce legătură există între poziționalități, emoții, dar și ce legătură există între barajul Bicaz și experimentarea emoțiilor, se va face o mică paranteză introductivă.
Vor fi amintite așadar câteva chestiuni care ne ajută în înțelegerea poziționalităților în special, ne ajută în înțelegerea lumii în care trăim în general, dar ne ajută și să ne cunoaștem și înțelegem mai multe despre noi înșine.
Dacă o parte din aceste chestiuni se prezintă în forma lor scurtă destul de neclar, urmează ca episoadele următoare din serie să le clarifice.
Până să intrăm așadar cu adevărat adânc în subiectul poziționalităților, iată care sunt cele câteva chestiuni introductive:
1. Mintea este distinctă de creier. Acest fapt este ridiculizat în mare parte din mediile academice și științifice. Și este departe de a fi acceptat la nivel social. Totuși noi ne aflăm aici într-un loc care presupune interes pentru spiritualitate și deschidere înspre faptul că dincolo de lumea vizibilă mai există niște energii și fenomene care nu pot fi observate cu ochiul liber și nici dovedite. Spiritualitatea ne spune că Adevărul nu poate fi dovedit fiindcă Adevărul transcende limitările logicii. Adevărul poate fi așadar verificat, dar nu dovedit. Imediat însă ce acceptăm că mintea este energie invizibilă, iar creierul este un organ fizic alcătuit din protoplasmă, foarte multe lucruri devin măcar puțin mai clare. Mai apoi ne îndreptăm înspre a doua chestiune pe care această înșiruire de episoade o propune drept model, și anume:
2. Faptul că nu creierul generează mintea și gândurile. Ci, mintea și gândurile există cumva aproape „independent” de creier. Iar creierul receptează mintea și gândurile. Metafora cea mai potrivită aici este aceea a aparatului radio și a undelor radio. Știm că undele radio există peste tot în jurul nostru. Iar dacă un aparat radio este setat pe frecvența potrivită, va recepeta și decodifica corect o anumită transmisie. Răspunsuri referitoare la de ce sunt receptate anumite gânduri și nu altele, sau cum anume are loc totuși o setare a creierului pe o anumită frecvență, pot fi găsite parcurgând celelalte materiale de pe blog-ul Fii Împlinit. Dar și urmărind în continuare această serie de episoade care urmează să clarifice pe rând tot mai multe nedumeriri. Urmând ca treptat să se formeze o imagine de ansamblu care apropie de Adevăr, susține contactul cu noi înșine și vine cu o apropiere de planul subtil energetic care face parte din experiența noastră de viață indiferent dacă suntem de acord cu asta sau suntem împotrivă. Mergând mai departe, ajungem la punctul…
3. Care ne spune că nu există mintea mea, mintea ta, mintea lui Georgel și mintea lui Ionel ca formațiuni energetice distincte. Ci există mintea cu care noi toți interacționăm. Unele gânduri pot fi comune, le poate recepta și creierul X și creierul Y. Iar alte gânduri pot fi receptate doar de creierul X și nu de către creierul Y. Asta nu înseamnă însă că mintea nu ar fi un spațiu sau câmp comun. O metaforă care susține înțelegerea aici ar fi aceea a internetului. Folosind internetul, cel care parcurge acest video sau podcast într-o formă sau alta, a accesat un anumit subset de informații. Altcineva, care are alte interese și este fascinat de alte fenomene, tot folosind internetul, va accesa cu totul alte informații. Totuși nimeni nu vorbește despre internetul meu, internetul tău, internetul lui Georgel și internetul lui Ionel. Toată lumea vorbește despre internet. Internetul este recunoscut ca fiind un spațiu comun, din care noi relaționăm la un moment dat doar cu o mică parte. În funcție de intenție, interes sau curiozități. Asta nu face acea parte cu care interacționăm „a noastră”. Ea continuă să fie comună. Doar că noi interacționăm acum cu ea. Exact așa e și cu mintea și gândurile din minte. Mintea este un soi de spațiu comun care conține toate gândurile posibile. Dintre acestea, la un moment dat, noi interacționăm cu anumite gânduri. Le receptăm pur și simplu. Atât timp cât nu acceptăm acest lucru despre minte și nu o privim mai degrabă ca pe o „aceasta” decât ca pe „mintea mea” o să avem dificultăți de înțelegere și relaționare cu planul spiritual. Există meditatori profesioniști care meditează de zeci de ani, dar fiindcă prezumția este eronată tot nu reușesc să „își controleze gândurile”. Fiindcă nu e vorba de control, ci de observare. În momentul în care observăm mintea ca fiind o „aceasta” și nu un ceva „al meu”, gândurile experimentate tind să se rărească spontan. Dar despre asta, vom aprofunda mai multe cu alte ocazii.
Pentru moment, fiind amintite și cât de cât lămurite cele trei aspecte despre care am discutat până aici, ne vom întoarce la tema acestui episod, și anume, poziționalitățile.
O poziționalitate este un gând fix sau un gând de care ne-am atașat. Așa cum a fost povestit până aici, gândurile sunt receptate de creier în flux. Doar ca exercițiu de imaginație, ne putem gândi cum un flux de energie vine înspre creier. Iar acest organ îndeplinindu-și rolul de antenă, traduce, interpretează și rulează respectivul flux mental.
Referitor la toate aceste gânduri care rulează pur și simplu în minte ego-ul își asumă și exercită posesivitatea. În sensul că un gând nu este recunoscut pur și simplu ca apărând și fiind, ci este etichetat chiar și subconștient sau inconștient drept „al meu”. Odată cu această etichetă de „al meu” se nasc o sumedenie de predispoziții care conduc la suferință. Atașamentul este una dintre predispozițiile care apare foarte des și are legătură cu tema acestui episod care face referire la poziționalități.
Același ego așadar, după ce consideră despre toate gândurile că sunt „ale lui”, manifestă atașament față de anumite gânduri în particular.
În articolele de pe blog-ul Fii Împlinit și nu numai a fost utilizat în mod repetat un exemplu cu care poate relaționa oricine și este foarte ușor de înțeles. Iar acest exemplu este al gândului: „Eu țin cu echipa de fotbal X”. Gândul „Eu țin cu echipa de fotbal X” este inițial considerat al nostru, iar mai apoi manifestăm și atașament față de el.
Prin urmare acest gând din exemplu este o poziționalitate. Relevant de înțeles despre poziționalități este faptul că o poziționalitate poate deveni orice gând, fără discriminare și indiferent de vibrație. Ne putem atașa de gânduri de vibrație joasă pe care le transformăm în poziționalități, opinii sau puncte de vedere, sau ne putem atașa de gânduri de o vibrație înaltă pe care le transformăm în poziționalități, opinii sau puncte de vedere. Indiferent de vibrația gândului, atașamentul de acel gând ne predispune implicit la a experimenta emoții și la a trăi suferință.
Revenind la gândul de care ne-am atașat și l-am transformat astfel în poziționalitate care atunci când este rulat spune: „Eu țin cu echipa de fotbal X”, hai să vedem cum anume se leagă un astfel de atașament mental de suferință.
În fapt este chiar foarte simplu. Fiind atașați de acest gând, privind înspre meciul de fotbal al echipei X, atunci când aceasta încasează un gol vom fi dezamăgiți și triști sau chiar vom suferi. Ideea este că tristețea și suferința sunt direct proporționale cu intensitatea atașamentului de respectivul gând.
Privind înspre același meci de fotbal, cineva care nu ține nici cu echipa X și nici cu echipa Y, ar putea să își exercite capacitatea de observare, să se bucure eventual detașat de spectacol, fără însă a experimenta niciun fel de implicare emoțională pătimașă.
Iar în acest fel devine evidentă legătura dintre poziționalități, adică gânduri de care ne-am atașat, și diverse situații în care simțim emoții sau stări.
Ca o regulă generală, nu am simți disconfort emoțional în nicio situație, dacă nu ar fi poziționalități implicate. Adică dacă nu ar fi implicate gânduri de care, în prealabil, ne-am atașat.
Prin urmare, soluția este să ne eliberăm de aceste atașamente mentale, să eliberăm deci poziționalitățile sau gândurile fixe care ne încorsetează. Iar cu fiecare poziționalitate eliberată, noi ne apropiem de fapt de o stare de calm și imperturbabilitate care este starea noastră naturală uitată. O să vedem imediat și care este o posibilă soluție pentru eliberarea poziționalităților, dar până acolo, hai să vedem care este legătură dintre brajul Bicaz, emoții și poziționalități.
De fapt este vorba de o metaforă care ne ajută să înțelegem și mai clar care este mecanismul energetic pe care acest episod îl descrie.
Ne-am imaginat adineaori faptul că organul numit creier, receptează un flux mental. Doar de dragul exercițiului de imaginație, o să te invit să îți imaginezi acest flux mental ar fi asemeni apei care curge pe un râu. O poziționalitate, care este un gând fix, un gând de care ne-am atașat, ar fi asemeni unui trunchi de copac prăbușit de-a curmezișul râului. Ce are loc pe fluxul apei după ce bușteanul cade este o acumulare.
Ceva asemănător se întâmplă la nivel mental. Atunci când noi ne atașăm de un gând, el poate fi considerat un buștean care se pune de-a curmezișul fluxul mental și conduce la o acumulare. Acumularea nu este de apă de această dată, ci este o acumulare de energie mentală. Iar aceea este o emoție.
Dacă e să facem referire la barajul Bicaz, acel perete foarte înalt de beton care reprezintă barajul în sine, ar fi o metaforă pentru poziționalitate. Iar toată acumularea de apă, este emoția. Având această metaforă în minte, sunt toate șansele să putem relaționa mult mai ușor cu niște concepte care altfel se prezintă destul de abstract.
O acumulare de gânduri este prin urmare ceea ce noi numim emoție sau stare. De fiecare dată apare prin prisma unor poziționalități. Dacă nu este nicio poziționalitate implicată, tot ceea ce are loc este un fenomen al observării a ceea ce este așa cum este. În momentul în care intervine atașamentul și apare ceea ce numim poziționalitate, desigur că fenomenele nu mai pot fi observate non-judecativ, ci ne deranjează și ne supără. Modalitatea de a ne apropia de calm, liniște și imperturbabilitate este așadar aceea de a ne elibera pe rând de toate poziționalitățile întreținute.
Ajunși în acest punct ar putea apărea întrebarea: „Bine, bine, dar cum ne eliberăm de poziționalități?”. Răspunsul scurt este acela de a aplica tehnica Letting go pe emoții. Iar cu fiecare emoție sau stare eliberată, eliberăm la pachet și gândul de care ne-am atașat și care conduce la experimentarea acelei stări sau emoții. Pentru a înțelege în detaliu cum anume se aplică tehnica Letting go, îți recomnd să parcurgi cele 3 cărți din descriere care au drept subiect chiar Letting go-ul.
În continuare vor fi oferite câteva principii generale din spatele tehnicii Letting go. Desigur că într-un astfel de episod nu putem acoperi toate detaliile și profunzimea cu care ne putem familiariza cu metoda atunci când ne dăm voie să citim cărțile sau măcar una dintre ele. Dar totuși putem căpăta o idee despre ce însemană acest Letting go. Iar în episoadele următoare, poate va fi și aprofundat subiectul.
A aplica tehnica Letting go înseamnă așadar ca în primul rând să îi permitem unei stări sau emoții să fie și să iasă la suprafață. Mai apoi, putem să o observăm non-judecativ și să conștientizăm că este pur și simplu o emoție. Iar mai apoi tot ce avem de făcut este adoptăm o atitudine în care parcă vrem „mai mult” din stare. În timp ce ne concentrăm pe a-i permite energiei din spatele acelei emoții să ruleze și îi spunem mental conștient sau în sens de atitudine, bun venit, acelei stări sau emoții. Renunțăm la a controla emoția în vreun fel, cedăm orice opunere de rezistență și renunțăm la a ne dori să schimbăm în vreun fel emoția. Pur și simplu o observăm și o trăim non-judecativ. Când ne dăm voie și reușim să facem asta, emoția se evaporă, la pachet cu poziționalitate. Iar noi ne găsim pe noi înșine din ce în ce mai liberi, mai în contact cu esența a ceea ce suntem, mai aproape de Dumnezeu și mai aproape de pace și împlinire.
Tehnica este atât de simplă, încât mintea și ego-ul îi opun rezistență fiindcă este foarte simplă. Toată viața noastră am fugit de emoții și ne-am atașat de diverse gânduri, iar de asta acum experimentăm suferință, neclaritate și angoasă. În loc să băgăm sub preș emoțiile, acum putem să le permitem să iasă la suprafață și să le trăim așa cum sunt, observându-le și aliniindu-ne recomandărilor oferite adineaori. Atunci emoția pleacă, odată cu evaporarea emoției, experimentăm o poziționalitate în minus, și suntem mai aproape de noi înșine și de Divin.
Putem așadar să alegem intenția de a ne elibera de toate poziționalitățile vechi, întreținute poate de zeci de ani, dar putem alege și intenția de a nu da naștere unor noi poziționalități prin atașament mental. Iar dacă tot ceea ce a fost povestit în acest episod este acceptat și integrat, ne va fi mult mai ușor să nu ne mai atașăm de gânduri. Acceptând că mintea este mai degrabă o „aceasta” și nu ceva „al meu”, deja predispoziție spre atașament este diminuată. În momentul în care acceptăm că nu există mintea mea și mintea ta, ci există mintea, la fel, predispoziția spre atașament este diminuată.
Totul este să ne dăm voie să fim cât mai deschiși posibil și să permitem acestor episoade să ne fie de folos în măsura în care găsim în noi această putere. A trăi fericit și împlinit este o posibilitate. Esențial este să ne deschidem treptat înspre niște adevăruri spirituale simple și să le permitem ușor, ușor să se așeze în realitatea subiectivă experimentată.
Atât pentru astăzi. Ne auzim săptămâna viitoare cu un episod nou. Iar până atunci îți doresc să trăiești în lumină, adevăr și iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
