Fii Implinit

Mary avea 5 ani când a trebuit să treacă printr-o operație majoră care i-a pus serios viața în pericol. Doctorii și-au dat repede seama că o transfuzie de sânge era absolut necesară. După ce au testat toți membrii familiei, singurul care avea același tip de sânge era fratele mai mic, Jimmy.

”Jimmy, vrei să-i dai sângele tău lui Mary?” l-a întrebat doctorul.

Jimmy a strâns nervos din dinți și a spus după un răstimp: ”Da, domnule doctor, dacă asta poate salva viața surorei mele…”

S-au apucat repede de lucru și l-au pregătit pe băiat pentru transfuzia de sânge. Nu începuseră însă bine procedeul și obrajii lui Jimmy s-au albit deodată. Doctorul și-a dat seama că nu transfuzia este de vină și i-a făcut semn asistentei să stea de vorbă cu băiatul.

”Nu te simți bine, Jimmy?” l-a întrebat asistenta.

”Ba da, dar mă întreb când am să încep să mor?”

”Să mori?” a tresărit asistenta. ”Tu crezi că o să mori dacă îi vei da sorei tale sânge?”

”Da, cu siguranță.”

”Și ești gata să mori pentru sora ta?”

”Da, doar am acceptat să-i dau sângele meu.”

Doctorul și asistenta au privit cu uimire și admirație spre micul erou. Apoi i-au explicat lui Jimmy că nu va trebui să moară, deoarece Mary avea nevoie de o mică cantitate de sânge.

Extras din cartea ”Supă de pui pentru suflet” de Jack Canfield

Cum te raportezi la viața nu ține de nimeni altcineva decât de tine. Și nimeni nu este, nu a fost, și nu va fi responsabil de viața pe care o trăiești.

Ești o scânteie divină, însă ține numai de tine dacă vrei să accepți sau nu asta.

Poți trăi iubind fiindcă aceasta este alegerea pe care o poți face în fiecare secundă.

Regulile sunt simple.

Exiști datorită iubirii, trăiești datorită iubirii, și vei muri în iubire. Dacă vrei să conștientizezi sau nu asta este o alegere pe care tu o faci.

Dacă alegi să fii trist pentru că ai datorii în bancă, este alegerea ta.

Dacă alegi să fii nemulțumit de serviciul pe care îl ai, ai ales. Nemulțumirea nu este un fapt, este o stare pe care alegi să ți-o însușești.

Singurul moment în care simți iubirea este atunci când tu devii ea și permiți unei părți din tine să plece înafara ta.

”Copacul care le smulge unora lacrimi de bucurie este, în ochii altora, doar un lucru verde care le stă în drum. Unii văd în natură doar Ridicolul și Diformul… iar alții nu văd natura deloc. Dar în ochii Omului cu Imaginație, Natura este Imaginație pură.”

William Blake

Vorbeam cu un prieten iar el mi-a spus că este adevarat ca totul este iubire, dar a vorbi prea mult despre asta te poate duce în punctul în care să nu mai poți realiza singur că într-adevăr totul este iubire.

Ai mai sus exemplul lui Jimmy care fiind mai mic ca vârstă nu apucase să uite că el însuși este iubire. Jimmy nu aștepta să i se facă statuie, nu aștepta o sumă de bani și nu aștepta nici măcar recunoștință.

El iubea.

Poți fi orice alegi tu să fii. Cum te raportezi la copacul înverzit sau la oamenii din jurul tău este o alegere care odată făcută îți creează realitatea. Iar ceea ce tu ai ales este cu adevărat viața ta.

Nu te contrazic, în viața ta încape suferința. Sunt de acord că ai un job prost. Sunt de acord că ești bolnav și nu îți poți permite anumite lucruri. Sunt de acord că nu ai bani suficienți. Sunt de acord că ai motive să te cerți.

Dacă tu ai ales să ai asta în jurul tău, ele sunt realitățile cu care te confrunți.

”Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua.”

MATEI (25-29)

Iubește fără să aștepți nimic în schimb. Dacă nu poți, măcar încearcă pentru că până la urmă tot vei reuși. Tu însuși ești iubire însă ai uitat. Îți este imposibil ca dacă încerci să nu reușești fiindcă tu chiar asta ești.

Iubind, tot mai mult vei iubi.

Eu acum mă retrag cu un simplu salut și un ”te iubesc!”.

Alege, și fii!

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Dacă nu ai citit articolul Tu știi cine ești? ar fi util să o faci pentru că te va ajuta în a înțelege mai bine ceea ce îți voi spune aici.

Un copil își dorea foarte mult un creion mecanic pe care îl văzuse expus într-un magazin. Atât de mult își dorea acel creion încât toată ziua era cu gândul numai la el.

Tatăl său i-a promis că o să il cumpere cândva, însă el era extrem de nerăbdător. Într-o zi când s-a dus la școală a văzut pe banca unei colege exact creionul la care el visa. Era înnebunit că îl poate atinge și i-a cerut colegei să îl lase să scrie puțin cu el.

Când a pus mâna pe el a simțit cum i se umple inima de bucurie. Își vedea visul cu ochii. Scria pentru prima dată cu creionul la care visase și era bucuros.

Au început orele însă el continua să fie cu gândul la creion. Își imagina cât de bucuros ar fi să aibă și el un astfel de creion și ce desene minunate ar face cu el.

Când a venit pauza a observat cum colega lui a ieșit din clasă lăsând creionul pe masă. A realizat în acel moment că creionul respectiv ar fi putut să devină al lui așa ca nu a mai stat mult pe gânduri. S-a apropiat cu pași mici de masa colegei și a luat cu grijă creionul pe care l-a introdus în buzunar.

Ajuns acasă, a intrat în camera lui și a scos cu grijă creionul din buzunar. Îl privea încântat. Atât de mult și l-a dorit, iar acum îl avea. Însă în acel moment i-a venit un prim gând: ”Dacă mă vor prinde părinții, atunci ce o să pățesc?”

Nu a apucat să își răspundă la întrebare că mama lui a bătut la ușă. El a aruncat repede creionul sub pernă și a spus: ”Intră”. Mama venise pentru a-l chema la masă însă el a refuzat-o spunând că nu îi este foame și că va mânca mai târziu.

După plecarea mamei privea din nou creionul și se hotărâ să facă un desen pe hârtie când auzi: ”La televizor au început desenele tale preferate, nu vii să te uiți?”, ”Nu, nu vin, m-am apucat de învățat, poate mă uit după ce îmi termin temele”.

Părinții nu știau ce se întâmplase cu copilul lor care era înnebunit după acel program televizat, și pe lângă faptul că îl refuza își mai făcea și temele din proprie inițiativă ceea ce nu se mai întâmplase niciodată.

Nu după mult timp prietenii săi îl chemară afară la joacă însă îi refuzase și pe aceștia tot pe motiv că avea teme pe care trebuia să le termine mai întâi. Când s-a făcut ora de culcare a mers la baie și în drum spre aceasta a auzit-o pe mama sa cum că ar vrea să îi schimbe lenjeria de pat.

Creionul era sub pernă așa că a alergat înspre baie unde s-a spălat repede pe dinți, s-a întors în cameră, s-a aruncat în pat și s-a prefăcut că doarme. Când a venit mama să îi schimbe lenjeria l-a văzut dormind și a ales să nu îl mai trezească. Și-a imaginat că de la cât de mult a învățat trebuie să fie extrem de obosit.

Când s-a trezit dimineață copilul și-a spus: ”Datorită acestui creion blestemat nu am mâncat, nu m-am uitat la programul tv preferat și nu am putut nici să ies să mă joc cu prietenii mei”, așa că a decis să îl înapoieze colegei, fapt pe care l-a și făcut.

Minciuna este o denaturare intenționată a adevărului, având de obicei ca scop înșelarea cuiva. Iar frica este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.

În articolul ”Frica și curajul”, Bernd Horn – Director al ”L`Institut de leadership des Forces canadiennes” apreciază că în sensul cel mai simplu, frica este o emoție, un sentiment subiectiv, un fenomen însoțit de o excitație fiziologică, o modificare a expresiei faciale, a gesturilor și a posturii.

Eu nu scriu acest articol pentru a-ți vorbi în mod special despre sentimentul de frică. Eu îți spun că am făcut pentru mulți ani din viața mea fapte pe care nu eram capabil să le recunosc, chiar dacă copilul din poveste nu sunt eu de această dată. Și nu puteam să le recunosc nu din rea credință, ci dintr-o lipsă a cunoașterii de sine.

Dacă ai citit Tu știi cine ești? înțelegi la ce mă refer. Fiecare acțiune a noastră reflectă exact ceea ce suntem. Pe lângă asta, conștiința este cea care îți spune dacă ceea ce ai făcut este bine sau rău. Atunci când știi cine ești tu îți poți asculta mai ușor conștiința iar faptele tale te fac să nu mai simți neliniște, ci să simți împăcare și împlinire.

Copilul respectiv a comis o faptă greșită, iar conștiința începuse să îl macine. Dacă în acel moment el le-ar fi spus părinților că a furat un creion, îi pare rău, iar mâine îl va înapoia, s-ar fi simțit împăcat și mult mai liniștit.

Despre ce vorbesc aici? Despre incapacitatea noastră de a sta în fața lumii și de a spune: ”Acesta sunt eu.” În timp ne-am corecta acțiunile greșite, am deveni desăvârșiți și viața ar fi o sursă continuă de împlinire.

Însă tu nu poți face asta decât în măsura în care știi cine ești. Să trăiești într-o continuă muncă de ascundere a faptelor sau gândurilor ce îți vin în mod natural se traduce printr-o foarte mare risipă de energie.

Nu-i așa că nu ai mai vrea să fii frământat de tot felul de griji care ar putea la fel de bine să nu existe în viața ta?

Cât de frumos ar fi să nu mai simți presiunea faptelor pe care le-ai făcut și pe care nu ți le-ai asumat!

O să eșuezi însă în încercarea ta de a ieși în fața celorlalți și de a spune: ”Acesta sunt eu!” dacă tu nu știi cine ești. Ți se pare logic nu? În articolul pe care te rugam să îl citești înainte de a începe să-l citești pe acesta ți-am propus un exercițiu foarte util.

Să nu crezi însă că doar meditând vei afla cine ești tu în acest moment. Defapt procesul este unul de învățare prin încercare. Doar interacționând cu persoanele din jurul tău poți afla dacă ceea ce tu ai ajuns să crezi despre tine este adevărat, sau dacă mai necesită ajustări.

Deci, ca și al doilea pas după efectuarea exercițiului ar trebui să începi să interacționezi cu ceilalți cu gândul de a le face cunoscută părerea ta indiferent care ar fi aceasta. Renunță la a-ți ascunde gândurile imaginându-ți că nu o să fii pe plac celorlalți.

Îți dau un exemplu. Să presupunem că vine un cunoscut la tine și îți arată haina nouă pe care și-a cumpărat-o și de care este super încântat. Să mai presupunem că ție nu îți place haina. Te întreb, ce faci? Îi spui că haina este extraordinară sau îl lași să cunoască cine ești tu în raport cu respectivul obiect de vestimentație?

Cel mai corect ar fi să îi împărtășești onest opinia pe care o ai. Astfel îți exersezi atât lucrul la a descoperi cine ești, cât și capacitatea ta de a fi sincer în fața vieții. Să renunți la a părea altfel decât cum ești este una dintre căile care alungă presiunea din viața ta. Să recunoști și să exprimi opinia ta în fața lumii este un al doilea pas foarte important. Iar să exersezi această atitudine va face din tine un om care se bucură tot mai intens de viață.

Să recapitulăm !

1. Faci exercițiul din articolul Tu știi cine ești? .

2. Începi să experimentezi cu ceilalți și așa vei afla dacă concluziile tale referitoare la propria persoană sunt corecte.

3. Repeți și te familiarizezi cu procesul până când tu devii însuși procesul.

Sunt multe lucrurile pe care le ții ascunse și care pun presiune pe tine. Nu am fi tocmai eficienți dacă am dezgropa trecutul. Ce îți propun este ca de acum înainte să introduci câte puțin din acest proces în viața ta.

Gândește-te dacă ai făcut astăzi ceva care te neliniștește. Dacă da, recunoaște-o cu voce tare, mai întâi când ești singur, iar după asta recunoaste-o cu voce tare de fața cu ceilalți. Vei simți cum o parte din presiune v-a dispărea instantaneu.

În timp, exersând, vei ajunge să poți fi sincer chiar în momentul în care te vei confrunta cu o anumită situație iar asta te va face să conservi tot mai multă energie și să fii tot mai puțin neliniștit.

Cum ar fi ca eliberat de o bună parte din presiunea pe care o simțeai zilnic să fii mai eficient în activitățile pe care le faci, să te înțelegi mai bine cu persoanele din jur, și să dezvolți prietenii de calitate ?

Dacă simți că acest articol ar fi util și altor persoane din anturajul tău, apasă pe butonul de like din stânga pentru ca informația să ajungă și la ei. Iar dacă simți să îmi comunici părerea ta cu privire la ceea ce ai citit, sau dacă simți că informația te-a ajutat, te aștept în secțiunea de comentarii să pălăvrăgim pe acest subiect.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Copilul privi înspre cer și spuse: ”De ce toată lumea își bate joc de mine?”. Nu a primit însă nici un răspuns. A mai așteptat puțin și a întrebat: ”De ce nimeni nu înțelege ce simt?”. Răspunsul nu a venit nici de data aceasta, iar el a închis ochii cu speranța că în această seara v-a adormi mai repede decât în seara precedentă.

Când se făcu dimineață, numai după câteva ore de somn, începu să nu mai suporte cele două întrebări care îl măcinau de câteva zile. Părinții săi erau plecați la muncă, iar el mai avea câteva ore până să meargă la școală.

Gândurile îl paralizau așa că a decis să intre în atmosfera unui joc pe calculator pentru a putea alunga pentru măcar câteva ore cele două întrebări care nu îl părăseau de câteva zile.

După o oră în care s-a jucat la calculator iși dă seama că îi este foame așa că dă o fugă până la bucătărie unde își face un sandwich din jumătate de pâine. Se întoarce cu sandwich-ul în fața calculatorului, însă lasă firmituri de pâine pe masă și muștarul afară din frigider.

Continuă să mănânce și să se joace, însă începând să îl doară spatele decide să ia o pauză de 5 minute așa că se întinde în pat. Nu trece mult și se întreabă: ”De ce exist?” , ”Cum ar fi fost să nu mă fi născut niciodată?”. Nesuportând faptul că nu știa răspunsul se întoarce la joc.

Continuă să joace însă își dă seama că trebuia să își facă temele. Privește ceasul. Mai era o oră până când trebuia să fie la școală. Își spune: ”Poate nu o să ne controleze la teme astăzi” și continuă să se joace.

Când era deja într-o întârziere foarte mare închide calculatorul și începe să se îmbrace. Nu mai era timp pentru a spăla farfuria în care își pregătise sandwich-ul și nici timp să aranjeze pătura pe care se odihnise atunci când constatase că îl doare spatele.

A ieșit în grabă uitând să închidă ușa.

La școală a fost controlat la temă doar la matematică. A luat nota patru, ceea ce l-a făcut deja să se gândească la ce se va întâmpla când va ajunge acasă. Această notă mică l-a făcut să devină și mai trist, iar acum se întreba neîncetat :”De ce exist?”, ”Dacă există Dumnezeu cum este El de permite să sufăr atât de mult?”, ”Nu mai vreau să sufăr!”, ”Vreau să știu de ce exist!”.

Cu nota patru în carnet, știind reacția părinților atunci când vor auzi ce notă luase, starea de tristețe se accentua. Când a trecut pe unica trecere de pietoni pe care o avea de traversat își imagina cum s-ar simți dacă atunci când este roșu s-ar arunca sub roțile unei mașini:”Oare aș muri?”, ”Nu mi-ar place să nu mor și să rămân paralizat.”, ”Oare părinții mei ce ar zice despre asta?”.

Trist, însă neîmpărtășind cu nimeni asta, ajunge acasă unde tatăl său începe să îl certe instantaneu:”Cât de nesimțit poți să fii? O să se aleagă praful de tine și de viața ta!”. Copilul chiar uitase ce dezastru lăsase în camera și nu cunoștea pentru moment de ce îl certa tatăl său. Acesta îi spuse însă:”Ai lăsat casa vraiște, ai hargați care strâng în urma ta! Nu mai am cuvinte, ești un nesimțit!”.

Amintindu-și acum ce lăsase în casă atunci când a plecat, acest gând venind să înlocuiască pentru câteva secunde întrebările:”De ce exist?”, ”Există oare Dumnezeu?” singurul lucru pe care simți să îl facă a fost să se protejeze, așa că i-a răspuns tatălui său: ”Să știi că nu mă afecteză ceea ce mi-ai spus.”. ”Normal, fiindcă ești un porc și un nesimțit” îi răspunse tatăl.

După ceva timp, își anunță părinții că luase patru, iar replica tatălui a fost din nou:”Nu știu ce să mă mai fac cu tine! Nu o să realizezi nimic în viață!”

După toate acestea plecă să se apuce de învățat. Nu putea învăța nimic fiindcă gândul îi zbura neîncetat înspre întrebările:”De ce exist?”, ”Există Dumnezeu? și dacă da, de ce toți mă mint că Dumnezeu este bun, când el permite să mi se întâmple toate acestea?”

Veni si ora la care trebuia să se culce. S-a pregătit din nou de somn, însă întrebările nu îi dădeau pace să doarmă. A urmat o noapte de frământări, iar dimineață s-a trezit într-o nouă zi a vieții sale.

Copilul de care ți-am povestit sunt eu.

Au trecut 9 ani de atunci. Indiferent de vârsta pe care o ai este destul de posibil ca întrebările care pe mine m-au frământat să se regăsească și în conștiința ta. Eu am aflat că Dumnezeu este binele și iubirea infinită. Eu am aflat de ce exist și am aflat de ce mi s-au întâmplat toate lucrurile ”rele” care mi s-au întâmplat.

Astăzi stau cu sinceritate în fața ta și îți spun că Dumnezeu există. Că tu ești o ființă extraordinară prin care lumea se dorește mai bună. Că tu nu trebuie decât să îți îngădui să înțelegi ceea ce Dumnezeu încearcă să îți comunice în fiecare secundă a vieții tale.

Ești aici și citești acest articol fiindcă undeva în sufletul tău îți dorești să fii măreț. Îți dorești să îți îndeplinești scopul tău pe acest pământ, chiar dacă nu ești convins care este acesta. Iubești, experimentezi, eșuezi și te ridici din nou să înfrunți viața.

Soluția constă în a înceta să o mai înfrunți. Lasă-te pătruns de viață. Nu îți refuza gândurile, indiferent de tipul acestora. Trăiește-le deplin și trăiește deplin! Acceptă și lasă-te pătruns de sentimentele care se nasc în inima ta fiindcă aceasta este calea prin care îl poți înțelege pe Dumnezeu.

Dacă aș fi încercat să fac activități care să îmi alunge întrebările care se nășteau în conștiința mea, nu ai fi citit astăzi acest articol. Probabil aș fi fost nefericit cu viața mea banală și sătul de monotonia zilnică.

Nu știu ce încerci tu să faci cu viața ta, însă știu că eu sunt aici să îi ajut pe cei care se află în postura în care eu m-am aflat. Astăzi eu am înțeles că într-adevăr existența mea se datorează lui Dumnezeu, că tot ceea ce mi s-a întâmplat vreodată mi s-a întâmplat fiindcă eu mi-am dorit asta.

Dumnezeu este binele, iubirea și pacea infinită.

Tu exiști pe acest pământ pentru a putea simți iubirea care te înconjoară.

Nu este nimeni în jurul tău care să se fi născut dintr-un alt motiv înafară de acela de a fi iubire și de a manifesta iubire.

Cum am ajuns eu din postura omului nefericit să stau acum în fața ta făcând cele trei afirmații de mai sus? Foarte simplu. Am redus cât mai mult posibil activitățile care îmi distrăgeau atenția. Aici intră emisiuni telivizate, ieșiri cu prietenii, jocuri pe calculator, urmărirea programelor de știri etc.

De fiecare dată când mă cuprindea un sentiment de neliniște mă abțineam de la a face altceva și trăiam cât mai profund posibil starea indusă. Acela este momentul în care tu te apropii de răspuns și ai șanse foarte mari să îl și afli.

Așa că atunci când ceva îți produce tristețe sau neliniște, lasă-te pătruns în totalitate de respectivul sentiment și nu te repezi înspre telecomandă sau înspre telefon, și nu da play la ultimul film șmecher pe care l-ai descărcat zilele trecute.

În trăirea a ceea ce simți stau răspunsurile tuturor întrebărilor tale. Tu trebuie doar să îți îngădui suficiente clipe în care să conștientizezi fără împotrivire cum un sentiment sau altul se manifestă în interiorul tău.

Sentimentele tale sunt însăși vocea lui Dumnezeu în tine.

Lasă telecomanda, lasă emisiunea, lasă filmul și permiteți să simți iubirea care se află pretutindeni în jurul tău.

Dacă te-ai regăsit în vreo parte a poveștii pe care ți-am spus-o, și chiar dacă ți-a plăcut sau nu articolul, te rog să lași un comentariu prin care să spui ceea ce ai simțit.

Intervenția ta îi poate ajuta pe cei care vor citi în viitor acest post.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu