Fii Implinit

Punctul de plecare în evoluția ta spirituală este recunoașterea a ceea ce ești tu în acest moment. Nu există nimeni care să fi reușit să progreseze, care nu a recunoscut mai întâi nivelul său actual indiferent care ar fi acela. Indiferent cât de mult ai înțeles, și indiferent cât de mult ai experimentat, ești tot timpul deschis înspre progres. Singura modalitate prin care ajungi la finalul călătoriei și progresului spiritual, este aceea în care ajungi să te complaci în autosuficiență.

Obișnuiesc să îmi las mintea să găsească un nou subiect de articol în timp ce fac sport. Întâlnirile ”accidentale” cu un cunoscut în două seri consecutive, m-au făcut să conștientizez un adevăr care face subiectul acestui articol. Să-ți povestesc cum au decurs lucrurile.

Exact după ce am încheiat fraza pe care tocmai ai citit-o, am simțit o retincență dată de faptul că voi face referire la o persoană reală care nu și-a dat acceptul în a scrie aici despre ea. Nu îi voi divulga identitatea, iar povestea este pusă aici pentru ca tu să te regăsești și să asimilezi mai bine mesajul.

După cum îți spuneam, obișnuiesc să fac sport regulat. În apropierea casei în care stau am o înșiruire de 54 de scări. Seară de seară, cu foarte puține excepții, ies în aer liber și după o mică încălzire urc aceste scări de mai multe ori, în alergare. Starea de bine de moment, dar și beneficiile pe termen lung le știi și tu. În fotografia de mai jos vezi chiar scările pe care le urc, fotografiate astăzi.

Acum vreau să îți spun că în una din aceste seri, după ce făcusem deja vreo 10 ture, s-a întâmplat să treacă pe lângă mine un tip pe care chiar dacă îl știam, fiind prins în efort, și cu mintea în căutarea unor noi subiecte, nu l-am observat. M-a făcut el însă atent. M-a întrebat ce mai fac, unde locuiesc. Am schimbat câteva replici preț de 30 de secunde, după care fiecare și-a văzut de treabă.

Eu mi-am continuat scările bucuros fiind că unii oameni sunt sociabili în mod natural. Mi-am amintit de perioada în care îmi era frică să deschid gura în fața oricui, de teamă că cine știe ce mi s-ar putea întâmpla. Și am fost recunoscător pentru dialog și pentru că sunt înconjurat de oameni frumoși.

A doua zi, în timp ce eu iarăși urcam scări, îl văd pe tip cu mult timp înainte să ajungă lângă locul în care făceam eu sport. De data aceasta nu mai era singur, ci alături de o domnișoară, și urma să treacă din nou pe lângă mine. Când l-am văzut, mi-am amintit de discuția din ziua precedentă, și de cum chiar dacă eu nu îl observasem, m-a făcut el atent. Îmi imaginam acum că o să-mi facă cunoștință cu tipa, și primul gând care mi-a venit în minte atunci, și de care m-am amuzat imediat, a fost acela că nu o să pot să îi strâng mâna fiindcă sunt transpirat.

Ajuns însă lângă scări, îl privesc în ochi, și chiar dacă privirile ni s-au intersectat preț de cel puțin o secundă, el nu a schițat nici un gest, ba mai mult, și-a mutat privirea în altă parte. L-am salutat eu, și mi-a răspuns confuz la salut, făcând să pară că nu prea știe cine îl salută. Nici o altă frază, nici un alt gest, ci doar un salut confuz.

După cum îți spuneam mai sus, în timp ce alerg, încerc să mă deschid cât de mult pot înspre noi subiecte despre care să vorbesc pe site. Subiecte ce țin de spiritualitate, sau care măcar au o tangență cu această componentă esențială din viața noastră. Întâlnirea cu acest tip, mi-a transmis o idee pe care o știam, și pe care este foarte important să ți-o însușești și să începi să o recunoști.

Orice proces de evoluție începe prin acceptare. După ce îți însușești principiul nu înseamnă că ești deja una cu el. Dacă ești perfect de acord cu o anumită idee pe care ai auzit-o de curând, nu înseamnă că ea face deja parte din tine. Odată acceptat, respectivul principiu te va găsi de câteva ori făcând exact contrariul. Vei conștientiza că ceea ce tocmai faci este în dezacord cu ceea ce ți-ai însușit ca fiind adevărat. Iar după câteva astfel de experiențe, principiul devine însușit.

Este destul de probabil să consideri ca fiind de bun simț principiul care îți spune că este important ca gândurile tale să fie congruente cu acțiunile, iar modul în care ai acționat ieri, să nu fie total opusul modului în care vei acționa mâine.

A te lupta ca în funcție de situație să joci anumite roluri, poate face din tine un foarte bun actor. Însă făcând asta vei face o foarte mare risipă de energie. Încet, vei deveni chiar tu confuz cu privire la cine ești defapt. Îți vei strica relațiile cu cei din jur, aceștia ferindu-se de indecizia ta, și vei fi incapabil să progresezi. A progresa implică a înțelege și a accepta nivelul la care ești acum. A ști cine ești în această clipă, este cel mai puternic catalizator al evoluției spirituale.

Recunoaște-te exact așa cum ești. Nu trebuie să o faci public, însă fă-o pentru tine. Este primul pas spre evoluția ta spirituală. Cum ai putea păși încă o treaptă, dacă nu ești conștient de treapta care este momentan sub picioarele tale?

Fac referire la cunoașterea de sine fiindcă am observat la oamenii cu care am discutat că nu acționează contradictoriu în mod voluntar. Pur și simplu aceea este reacția involuntară pe care o au față de ceva, iar ei nu își pot da singuri seama de asta. De fiecare dată când le-am atras atenția le venea foarte greu să recunoască, iar dacă o recunoșteau îmi spuneau foarte clar că lor așa le vine să reacționeze și nu au nici o explicație de ce ieri au reacționat diferit.

Îți este cunoscut acest gen de comportament? Îl poți observa la tine sau ai anumiți cunoscuți despre a căror fapte poți spune că sunt total contradictorii de la o zi la alta? Ei bine, trăind o viață așa, te vei afla într-o continuă risipă de energie. Ceilalți nu vor putea avea încredere în tine, și îți va fi foarte greu să înveți din experiențe noi. Însă în rândurile următoare vei citi o soluție despre care chiar sunt curios dacă o vei pune aplicare. Pentru unii poate părea imposibil de pus în practică. Eu știu însă sigur că oricine poate face asta, ba mai mult, orice om împăcat cu el însuși face conștient sau inconștient ceea ce tocmai urmează să îți spun.

Această atitudine care odată dobândită te va face să conservi 50% din energia pe care momentan o risipești constă în a înceta să mai negi orice parte din tine. Nu mai nega atunci când minți, nu mai nega că tocmai ai greșit față de partenerul de viață sau față de un prieten. Nu îți mai nega viciile. Spre exemplu, este posibil ca tu să bei 3-4 cafele pe săptămână și să spui oricui te întreabă că tu nu ești băutor de cafea. Sau este posibil să fumezi un pachet de țigări pe săptămână și să spui că tu nu ești fumător.

Toate aceste mici minciuni prin care îți negi sinele conduc la o depărtare a ta de tine însuți. Exersând suficient, poți ajunge să dobândești personalități multiple, însă nu acesta este subiectul prezentului articol, și cu siguranță nu îți dorești acest lucru. Ideea de bază cu care trebuie tu să pleci după citirea acestui articol este aceea că dacă negi anumite părți din tine, asta duce la pierderea fără folos a energiei, și la o incapacitate a ta de a-ți însuși noi și noi adevăruri spirituale. Este foarte greu să aderi la o nouă idee dacă tu, de fiecare dată când te confrunți cu o situație nouă, iei o decizie aleatoare, în locul uneia care se bazează pe calm și autocunoaștere.

În primul articol de pe site, îți vorbeam despre această idee a cunoașterei de sine și despre cât de importantă este ea. Dacă nu ai citit articolul te invit să o faci pentru că acolo vorbesc în detaliu despre cum poți ajunge să determini cine ești tu cu adevărat, și îți ofer o soluție concretă în acest sens. Nu are rost să reiau aici mecanismul, iar dacă nu ai timp acum să citești și acel articol simte-te liber să îl pui la bookmarks și să revii la el oricând crezi de cuviință.

Odată ce recunoști față de tine cine ești cu adevărat ai parcurs 90% din drum. Ceilalți 10% constau în a acționa în acord cu ceea ce ești, cu deosebirea că acum îți va fi mult mai ușor. Prin urmare, ideea pe care am transmis-o prin acest articol este defapt o propunere de a renunța să mai joci roluri și să te menții într-o stare congruentă care să îți dea continuitate și care să te predispună la evoluție.

Ți se întâmplă uneori ca pe parcursul unei zile să faci anumite lucruri de care nu ești nici tu mulțumit, sau despre care știi că nu ai fi vrut să le faci, sau la care vrei să renunți. Cel mai bun catalizator al evoluției spirituale și nu numai, este acceptarea. Dacă ai făcut un lucru pe care simți că vrei să îl uiți, nu a fi uitarea este defapt soluția. Soluția constă în a-l accepta, și a face publică această acceptare de oricâte ori ai ocazia.

Să presupunem că tu ai vrea să te trezești devreme dimineața. Îți pui ceasul să sune, însă atunci când sună, te surprinzi amânându-l pentru încă o oră. Evident, când te vei da jos din pat nu vei fi încântat de ceea ce ai ales să faci. Însă cum reacționezi dacă cineva îți va spune: ”A, și cum merge trezitul de dimineață?”. O întrebare ca aceasta te poate face să te urăști atât pe tine cât și pe interlocutor în aceiași clipă și să răspunzi impulsiv și din dorința de autoapărare:”Foarte bine, m-am trezit ușor și la ora stabilită.” Acesta este instinctul real.

Plecând însă de la cunoaștere de sine care este un factor deosebit de important, și conștientizând și practicând câte puțin acceptarea vei ajunge să minți mai puțin și să te înțelegi tot mai mult. Cu fiecare zi care va trece te vei simți tot mai conștient de cel care ești cu adevărat, și acceptându-te vei începe să asimilezi cu ușurință idei și principii care te vor conduce mai aproape de sinele tău autentic.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

George era un om de afaceri căsătorit. Meseria era de așa natură că el trebuia să fie mai tot timpul plecat de acasă în interes de serviciu. Într-un week-end acesta trebuia să facă o călătorie de o zi într-un oraș din apropiere. Când a auzit asta, fiul său a început să îl roage insistent să îl ia și pe el într-o ”excursie” până în localitatea vecină.

Chiar dacă nu a vrut inițial, George a acceptat în cele din urmă, iar peste două zile aceștia au plecat la drum cu trenul. Pe tren, tatăl își pregătea ultimile detalii despre întâlnirea la care urma să participe așa că nu prea avea timp să discute cu fiul său, iar acesta începuse să se plictisească. Se uita pe geam și își făcea tatăl atent la fiecare detaliu pe care îl observa pe fereastră, alerga pe culoar, cu alte cuvinte făcea orice pentru a câștiga atenția tatălui.

Când și-a dat seama de asta, tatăl s-a gândit la o modalitate de a-l menține ocupat, așa că a scos un ziar din valiză. A desfăcut ziarul și a căutat o fotografie mai măricică. A găsit una cu globul pământesc, pe care mai întâi a decupat-o, după care a tăiat-o în bucățele mici. I-a dat mai apoi copilului bucățelele și l-a pus să refacă fotografia, știind astfel că îl va menține ocupat pentru cel puțin o oră.

După nici zece minute însă, copilul terminase de reconstituit fotografia. Mirat, tatăl la întrebat cum a reușit asta într-un timp atât de scurt, iar acesta i-a răspuns: ”Pe partea cealaltă a fotografiei era chipul unui om. Eu am refăcut omul, iar lumea s-a refăcut singură.”

Poate ai auzit în multe locuri despre cum dacă vrei o schimbare în viața ta, ar trebui să începi cu tine, însă ți se pare ceva extravagant și cu o doză de ireal. Poate îți spui: ”Cum vine asta!? Sunt atât de mulți oameni acolo afară, cum să se schimbe ei dacă eu mă schimb!? Nu are nici un sens.” Aici este un secret pe care urmează să ți-l spun în rândurile următoare, așa că fii atent.

Secretul este acela că lumea este minunată și perfectă exact așa cum este ea. Iar dacă tu o vezi altfel decât așa, înseamnă că trebuie să lucrezi puțin la conștientizare. Cum poți lucra la conștientizare? Începând cu tine. Nu uita că Ghandi spunea: ”Fii tu schimbarea pe care o vrei în lume”.

Observi că am spus conștientizare și nu am spus că ar trebui să începi să lucrezi la propria persoană. Știi de ce? Fiindcă tu ești deja oricine îți dorești să fii, trebuie doar să îți permiți să conștientizezi asta. Puterea conștiinței elimină tumori în câteva minute. Știu că este dificil să înțelegi că lumea din jurul tău este perfectă. Crede-mă că te înțeleg foarte bine, fiindcă și eu, ani la rând, nu înțelegeam cum poate Dumnezeu să permită atâtea crime, războaie, violuri, sinucideri etc. De aceea spun că îți înțeleg perfect nedumerirea, însă știu că și tu poți înțelege și percepe frumosul și perfecțiunea care te înconjoară.

Matricea Divină

Ți-am mai vorbit despre această carte și cu alte ocazii. Din ea am aflat pentru prima dată de principiul care se află în spatele unei holograme. Enunțat pe scurt, acest principiu spune că fiecare componentă, oricât de mică a unei holograme, reflectă întregul. Cu alte cuvinte dacă iei o părticică cât se poate de mică dintr-o hologramă și o privești sub lupă, acea mică părticică are forma întregului.

Dacă ceea ce vezi mai jos ar fi o hologramă prin care ar fi reprezentat universul.

Și ai lua această hologramă și a-i tăia-o în patru, ai obține ceva care ar arăta cam așa,

și asta pentru că fiecare parte, oricât de mică, reflectă întregul.

În această carte, Gregg Braden construiește o întreagă teorie care susține faptul că universul în care trăim este unul holografic.

Ceea ce este absolut fascinant este faptul că dacă o parte oricât de mică a hologramei își modifică forma, acest lucru determină o modificare a hologramei ca întreg. Cu alte cuvinte, acea foarte mică parte care nu face altceva decât să reflecte întregul, are puterea să modifice de una singură, forma întregii holograme.

Atingerea Cuantică – Supraîncărcarea

Aceasta este o carte scrisă de un tip capabil să vadă aurele, și care lucrează cu energia în formele ei cele mai înalte. În fotografia de mai jos, poți vedea care este aspectul nostru energetic atunci când suntem perfect sănătoși.

Ceea ce este extrem de interesant, este faptul că aspectul energetic al unei celule reflectă aspectul energetic al întregului, așa cum poți vedea mai jos.

”O celulă reprezintă un tipar energetic microcosmic al corpului și conține în sine toate cele 12 culori de care are nevoie organismul în ansamblul lui. Așa cum un fragment dintr-o hologramă conține imaginea ansamblului, la fel, o celulă conține în sine tiparul energetic care corespunde corpului în ansamblul lui.” – fragment din Atingerea Cuantică – Supraîncărcarea

Ți-am dat toate aceste exemple fiindcă ceea ce eu observ este un tipar prezent peste tot în viața noastră. Am putea găsi zeci de astfel de conjuncturi în care părțile constituente reflectă întregul. Iar în fiecare dintre aceste exemple eu văd un argument care vine să sprijine ideea că noi toți facem parte dintr-un organism mai mare. O schimbare într-o părticică oricât de mică dintr-o hologramă conduce la schimbarea întregului sistem. La fel și noi, ca celule ale universului, avem în noi forța de a modifica tot ceea ce ne înconjoară.

Dacă până acum să conștientizezi asta era mai mult o chestiune de credință, astăzi, știința vine în sprijinul ideilor vechi de sute ani, fapt care este absolut îmbucurător. Dacă te gândești la principiul holografic, la modul cum este reflectată aura până la nivel celular, și la expresia metaforică a copilului care a reconstituit întreaga lume refăcând un singur om, o să îți dai seama că nu ai fost niciodată mai aproape de acest adevăr, iar el nu ți-a fost niciodată prezentat mai clar.

În tine se reflectă întreg universul, iar tu ești însăși universul la o scară mai mică. Așa că nu mai aștepta. Acceptă-ți astăzi puterea nemărginită cu care ești înzestrat. Învață din fiecare experiență prin care treci, află cum în tine se găsește ceea ce ești îți determină atitudinea cu privire la ceea ce se întâmplă în jur. Și cel mai important, înțelege că, fiind o parte a întregului ai o putere cu mult mai mare decât ți-ai imaginat vreodată, asupra a ceea ce înseamnă Tot. Fii tu așa cum îți dorești ca ceilalți să fie, și, în ”mod miraculos” atitudinea, gândurile și comportamentul acestora va fi unul diferit și plăcut.

Dacă ai găsit util acest articol, te rog să îmi lași un comentariu în care să îmi spui cum te-a ajutat informația pe care tocmai ai citit-o. Iar dacă cumva ai vreo nelămurire, simte-te liber să o scrii tot în secțiunea de comentarii. Eu sunt aici să discut cu tine și să schimbăm idei care să ne ajute pe amândoi să evoluăm.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Îmi aduc aminte de toamna anului 2005. Îmi aduc aminte de mine cum îmi dezvoltasem extraordinara abilitate de a descoperi tristețea chiar și în cele mai neașteptate locuri. Urma să fie ziua de naștere a unui prieten de-al părinților mei, și trebuia să îi cumpărăm un cadou. În general zilele de naștere și cadourile sunt motive de bucurie pentru majoritatea persoanelor. Eu însă, folosindu-mă de această ”splendidă„ abilitate de a trăi melancolia, îmi puteam imagina ceva care suna cam așa:

”Părinții mei se consumă de câteva zile, gândindu-se la ce cadou să aleagă, și o fac cu bucurie și dragoste. Cadoul însă, se poate să nu îi placă sărbătoritului, și cu toate acestea el va trebui să se prefacă în acest sens, fiindcă nu este frumos să spui că nu îți place un cadou. Ulterior el va da cadoul altcuiva, iar toată bucuria și energia frumoasă investită de părinți va fi fost în zadar.”

Cu alte cuvinte, din mulțimea tuturor posibilităților alegeam cazul cel mai defavorabil, pe care mi-l imaginam în detaliu. Era atât de puțin probabil ca respectivul cadou să nu fie bine primit de către sărbătorit, și era atât de puțin probabil să nu îl folosească cu plăcere, asta ținând cont de personalitatea respectivului. Chiar dacă eram conștient și atunci de asta, faptul că această posibilitate tristă exista, mă făcea să fiu și mai trist.

Găseam chiar două motive foarte bune pentru care să fiu trist. Unul era acela că sărbătoritul va trebui să se prefacă chiar dacă nu îi va place. Și mă gândeam că este nedrept să fii constrâns să spui cu zâmbetul pe buze mulțumesc, și să pari încântat, când defapt ție nu îți place. Al doilea lucru care mă facea să fiu trist, era acela că un gând bun, și anume acela al acordării unui cadou, îl putea face nefericit pe cel care urma să îl primească.

Îmi acordam zilnic câteva ore pentru a resimți această tristețe. Ai citit bine da, câteva ore eram trist pentru ceva imaginar, dar posibil. Eram trist pentru ceva ce nu avea să devină niciodată realitate. Pe mine nici măcar nu mă interesa dacă asta se va întâmpla sau nu. Faptul în sine că scenariul conceput de mine putea deveni unul real, era un motiv suficient ca melancolia să se instaleze. Era un motiv suficient să îmi spun: ”Cum poate fi Dumnezeu așa de nedrept!? Cum poate permite asta!?”

Și asta mă făcea apatic și predispus la a observa cu ușurință cât de nasoală e viața. Și realizam fără efort că viața este suferință și nimic înafară de asta. Crimele, incendiile, morțile accidentale și nu neapărat, întrețineau această idee care devenise o convingere. Probleme de sănătate ale mele și ale celor din familia mea, accidentele rutiere, cerșetorii de la colțurile străzilor, violurile, bătăile dintre oameni, războaiele, dușmănia, furturile, toate erau motive de tristețe și de inducere a melancoliei. Mă întrebam unde m-am născut și unde este Dumnezeu! și ce rahat de viață e aceasta?

Obișnuiam ca în week-end să mă uit cu părinții la câte un film, iar într-una dintre duminici am ales să vizionăm un film vechi românesc. Pelicula avea o calitate mai proastă, iar tatăl meu mi-a spus că e cea mai bună variantă pe care a găsit-o și este copiată de pe casetă. Atunci am conștientizat profund cât de efemeră este viața. Mi-am dat seama că oricâte copii fizice ar avea filmul respectiv, există posibilitatea ca acestea să dispară pentru totdeauna, și astfel munca acelor actori era pierdută. Un film care bucurase generații, putea să nu mai existe la un moment dat, iar acesta a fost un alt șoc.

Atunci mi-am spus: ”Chiar dacă ceea ce cred eu despre viață este greșit. Chiar dacă ea ar fi bucuria însăși, noi trăim, și indiferent de ceea ce am face oricum nu contează. Dacă munca acelor mari actori se poate pierde la un moment dat în neant, asta înseamnă că a trăi este un nonsens fiindcă oricum nu contează. Iar dacă totuși din frică alegem să continuăm să trăim, viața este o sursă continuă de tristețe”. Și iarăși mă întrebam: ”Unde m-am născut!? Unde este Dumnezeu!?”

Făcând aceste exerciții nocive de conștientizare mă angrenam pe zi ce trece într-un vârtej vicios din care îmi era tot mai greu să scap. Exersând deveneam tot mai bun la a depista ce poate fi catalogat ca negativ, și odată depistat, îmi concentram atenția înspre acolo și despicam firul în patru. Teoretizam tristețea și eram foarte bun în a o depista și a o trăi. Sursele erau infinite, iar eu eram melancolic.

Acum fii atent la ce o să-ți spun. Mă înșelam teribil. Trăiam în minciună. Eram foarte bun la a mă minți și la a nu vedea adevărul. Eram un maestru în a exagera negativul și a diminua pozitivul. Eram meșter în a fi trist datorită unor lucruri inexistente ci doar imaginate. Și continuam să mă mint menținându-mi cu sârg starea de melancolie dobândită. Doar muncisem atât de mult la ea, nu? Investisem atâta energie, nu aveam cum să mă înșel! Îmi băteam joc de orice eventuală bucurie, fiindcă ea era capabilă să îmi știrbească meritele tristeții dobândite. A fi trist era starea de fapt, și începusem să resimt o bucurie meschină în a trăi astfel. Aplaudam sinuciderile, fiindcă din punctul meu de vedere aceia erau oameni cu adevărat curajoși, însă greșeam enorm.

Greșeam, greșeam, greșeam, iar această greșeală nu trebuie să o faci și tu. Înainte de a începe să îți explic de ce mă înșelam. Înainte de a începe să îți spun de ce viața este un fenomen splendid și o sursă infinită de bucurie, te rog să nu iei acest articol ca pe o altă oarecare ”pastilă” motivațională. Ceea ce îmi propun eu aici nu este să îți alung melancolia pentru următoarea oră, sau pentru întreaga zi. În urma citirii acestui articol tu vei fi capabil să alungi melancolia pentru totdeauna. Pentru asta este important însă să cooperezi, și să fi ajuns în punctul în care tristețea pe care ai experimentat-o până acum în viață, ți-a fost de-ajuns.

Dacă nu consideri că e de ajuns, chiar nu îți recomand să continui să citești, fiindcă ți-aș distrage atenția. Și vreau să îți spun că nu sunt ironic aici. Unul dintre cele mai nocive lucruri pe care le facem atunci când suntem triști, este acela de a căuta surse de distragere a atenției, sau surse care să ne dea puțină motivație înspre a acționa, motivație pe care nu suntem capabili să o găsim în noi înșine. Renunță la a citi, fiindcă dacă nu ești dispus ca acum să faci o schimbare în viața ta, a rămâne pe site, te va face să nu te mai gândești la griji și la motoarele generatore de tristețe, însă numai pentru câteva ore, sau numai până ce vei pleca la somn diseară. Mâine dimineață însă te vei lovi iarăși de ceea ce ai construit cu atâta sârg, și vei primi iarăși cu plăcere tristețea în viața ta.

Soluția în cazul meu a fost aceea de a trăi cât mai multe momente de tristețe, și de a le trăi profund fără a le întrerupe. Dacă atunci când ești trist te gândești să pui mâna pe telecomandă pentru a-ți alunga gândurile și grijile. Dacă atunci când ești nefericit îți spui: ”Hai să mă uit la niște filmulețe amuzante pe youtube, sau hai să mă uit la un film fain ca să mă rup de realitatea care nu îmi place.” Dacă atunci când conștientizezi că nu îți place viața pe care o trăiești, alergi înspre pastile generatoare de plăcere, faci o foarte mare greșeală. Dacă alegi să te arunci în lumea virtuală a unui joc pentru a uita de realitatea despre care crezi cu convingere că este una neplăcută, sau dacă alegi să te refulezi într-o relație înspre care alergi, tot pentru a scăpa de cotidian, iarăși greșești. Iar toate aceste greșeli, vor fi și ele la rândul lor, motoare pentru mai multă tristețe în viața ta.

Cu alte cuvinte, de fiecare dată când alegi să fugi de realitatea pe care o consideri neplăcută, te plasezi în situația de a trăi și mai multe experiențe negative. Fiindcă acele activități, chiar dacă generatoare de bucurie și plăcere de moment, sunt surse care întăresc și mai mult cotidianul pe care tu îl percepi ca fiind unul trist. Să te menții într-o permanentă căutare de plăceri trecătoare este nociv, iar să găsești posibilități infinite gândind așa, este cu siguranță imposibil. Începi să îți dai seama și tu că aceasta nu este cu adevărat calea. Atunci care este soluția? Soluția este să conștientizezi cât de minunată este viața defapt.

De aceea îți spun că dacă nu ești dispus să schimbi cu adevărat ceva în viața ta nu îmi propun să te mai rețin. Nu aș face altceva decât să fiu o altă sursă care te va face să te simți fericit și puternic pentru câteva ore sau cel mult câteva zile. Iar eu nu vreau asta fiindcă sunt împotriva distragerii atenției. Cele mai autentice răspunsuri se află în interiorul tău, iar tu trebuie să nu refuzi să le afli. Poate o să-ți spui: ”Interiorul meu nu îmi spune nimic, nu știu cum să îmi ascult acea ”voce interioară”. Toată lumea vorbește despre ea, însă nimeni nu m-a învățat niciodată să o ascult”.

Oprește-te din a-ți distrage atenția și o să ajungi la acel mesaj care pleacă din interiorul tău. Lasă emisiunea de doi bani de la TV, lasă filmul să se învechească în calculator, amână ieșirea cu prietenii și permiteți să te conștientizezi în deplinătatea ta. Știu că a apărut săptămâna aceasta și episodul din serialul preferat. Uită și de acela și gândește-te la tine. Oricât ai căuta un răspuns în exteriorul tău nu o să îl găsești. Ghici de ce? Fiindcă el se află în interior. Este acolo și se dorește auzit, se dorește înțeles. Însă nu vei putea să îl auzi dacă vei continua să te lași distras, și vei continua să te plângi că tu nu ești capabil să te autoînțelegi.

Îl vei considera pe Dumnezeu nedrept și vei continua să fii un burete acumulator de tristețe. Ținând însă cont de faptul că ai ajuns cu lectura până aici, înțeleg că tu chiar vrei să renunți pentru totdeauna la melancolie și să conștientizezi splendoarea și mirificul și bucuria vieții. Cum ajungi acolo? Tocmai ți-am dat soluția. Nu te mai lăsa distras și o să reușești să îți auzi și înțelegi sinele.

Poate o să-mi spui că făcând asta nu se va întâmpla altceva decât să experimentezi perioade lungi de tristețe care te vor face să fii și mai trist, și nicidecum bucuros pentru fiecare experiență din viața ta. Iar eu o să fiu de acord. Ceea ce știu eu însă este faptul că dacă extinzi aceste perioade în care nu îți lași distrasă atenția, vei ajunge să te înțelegi, iar dinăuntrul tău vor pleca exact răspunsurile tale. Chiar dacă adevărul este unul singur, el capătă o formă specifică atunci când ia contact cu tine. Iar acolo în interiorul tău, tu vei auzi exact ceea ce este adevărat și salvator pentru tine.

Răspunsul pe care eu l-am găsit în interiorul meu a fost acela al unui Dumnezeu care este o forță infinită constituită numai și numai din iubire. Al doilea pas a fost acela al acceptării faptului că existența mea pe acest pământ se datorează existenței lui Dumnezeu. Fără ca El să existe, nici eu nu aș fi existat. Iar al treilea pas a fost acela al conștientizării faptului că dacă Dumnezeu este o forță infinită constituită din iubire, iar eu exist cu acordul său, asta înseamnă că viața pe care o trăiesc nu poate fi una tristă. Toate sursele generatoare de tristețe nu pot fi adevărate, ci sunt doar niște evenimente pe care eu le percep așa. Plecând de aici am început să privesc cu alți ochi acele situații generatoare și susținătoare a melancoliei care mă caracteriza.

Am început să mă întreb ce văd eu greșit în respectiva situație, și prin ce este ea defapt generatoare de bucurie. Din momentul în care am făcut pentru prima dată asta, am fost alt om. Un om care era surprins la fiecare pas de ceața care i se ridica de pe ochi. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de accepta că viața este defapt frumoasă, că viața este o sursă de bucurie, iar faptul că eu o vedeam ca fiind plină de tristețe și generatoare de melancolie nu era decât o alegere.

Indiferent de ceea ce ți se întâmplă este o chestiune de alegere să fii trist sau fericit. Și dacă nu ești dispus că crezi că este o chestiune de alegere, hai să-ți dau câteva exemple.

Cody McCasland este un copil căruia, la naștere, medicii au fost nevoiți să-i amputeze ambele picioare. Un copil care de când s-a născut a fost nevoit să schimbe foarte multe seturi de proteze, însă asta nu l-a oprit din a considera viața frumoasă și din a găsi bucurie în tot ceea ce face.

Și asta nu l-a oprit nici să alerge în concursuri de atletism…

Și a ales să îi facă plăcere să joace golf.

Și nu a stat să își plângă de milă și să îl considere pe Dumnezeu nedrept, ci s-a bucurat de viață atât cât putea el, și din postura în care se afla.

Delfinii sunt frumoși fiindcă și ei, asemeni ție sunt creația lui Dumnezeu.

Și cum știu că îți este destul de greu să accepți faptul că a te bucura sau nu de viață stă în puterea ta, și această alegere este la distanță de un gând, o să ți-l arăt și pe Nick Vujicic. El nu e trist deloc, ba chiar se bucură în fiecare secundă de viața care i-a fost dăruită de Dumnezeu. Este recunoscător și iubește oamenii. Sunt curios dacă motivul pentru care tu experimentezi melancolie și tristețe este unul mai solid decât acela pe care el ar putea să îl invoce.

Așa cum poți observa, el nu are membre. Știi care este esența discursului său? El spune cam așa: ”Sunt recunoscător că exist. Viața este frumoasă și o sursă continuă de bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că exist!”

Și știi cam câți oameni vin să îl asculte?

El își îngăduie să se bucure de tot ceea ce înseamnă viață. A fi fericit, a te bucura de viață, este o alegere pe care tu o faci. Nimic nu te poate condiționa, și mai mult decât atât, acesta este chiar scopul pentru care ești aici. Aceasta este însăși esența vieții. Alege să fii fericit, îngăduie-ți asta fiindcă stă în puterea ta și nu trebuie să faci mai mult decât să alegi.

Nu uita niciodată să te bucuri de ceea ce îți pune viața la dispoziție. Fiindcă într-adevăr dacă refuzi posibilitățile generatoare de bucurie, te vei lovi de cele generatoare de tristețe. Nu lăsa spre exemplu frica și cele 100 de alte lucruri pe care le ai bine îndosariate să îți producă tristețe. Cunosc și eu plăcerea sadică de a argumenta negativ orice situație din viața ta, motivându-ți astfel tristețea. Însă îți garantez că a fi fericit și împăcat este mult mai frumos. Îngăduie-ți să faci surf…

Cel mai probabil, tu te poți ajuta și de mâini și de picioare când vei face asta. Și de ce nu, din când în când, stai în cap…

Simte cum e să fii copilul minunat al lui Dumnezeu fiindcă tu chiar asta ești. Simte cum te inundă fericirea, și permite surselor generatoare de bucurie să facă parte din viața ta.

Tot nu ai înțeles că fericirea este un lucru pe care îl alegi, iar melancolia este o stare în care te complaci în mod voluntar? Îți mai ofer un argument, și chiar dacă aș putea să fac asta de un număr infinit de ori, acesta este ultimul exemplu pe care ți-l dau.

Numele său este Jeff Lewis, iar odată a avut atât mâini cât și picioare. După ce a trăit mai bine de 40 de ani o viață absolut normală, în organismul său au apărut niște complicații care au condus la amputarea tuturor membrelor. Jeff era în comă, la spital, și toții medicii îi spuneau soției sale că va muri. Toți medicii din acel spital, o presau pe aceasta să semneze oprirea întreținerii vieții în mod artificial pentru soțul său, însă ea nu a acceptat asta. Medicii îi spuneau: ”Lasă-l să moară, n-are rost să încercăm să îl salvăm.” Cu toate acestea ea știa că Jeff nu ar fi fost de acord, și le-a replicat: ”Nu! Faceți tot posibilul să îl salvați.”

Medicul chirurg a intrat în camera unde era Jeff și a spus: ”Nu îl operez. Are toate șansele să moară în timpul operației.” Soția a replicat că va muri în timpul operației sau va muri fără a fi operat, așa că operația trebuia făcută. Ultima replică a medicului a fost aceea că Jeff se va trezi fără membre și o va urî pentru toată viața. Se pare că lucrurile nu au stat așa fiindcă Jeff afirmă astăzi: ”Acum trăiesc cu principiul că nu voi lăsa lucrurile pe care nu le pot face, să mă împiedice să le fac pe cele care le pot face. Și pot face multe. Am fost ajutat de atât de mulți oameni minunați, iar viața e frumoasă”.

Și a participat în competiții de atletism…

Și fără mâini și fără picioare, și-a îngăduit să joace bowling, fiindcă totul este o chestiune de alegere…

Viața este frumoasă și o sursă continuă de bucurie. Recapitulând, o să rezum exact pașii pe care tu trebuie să îi faci începând de astăzi, pentru a rupe cercul vicios al tristeții și pentru a experimenta frumusețea și bucuria pe care o reprezintă viața.

1. Îți spuneam în primul rând că trebuie să reduci activitățile care te distrag. Îmi și imaginez cum îți spui: ”Și cum, să stau așa de unul singur, în liniște, și să conștientizez faptul că sunt trist, fără a face nimic?”. Da, da, da, ai înțeles foarte bine. Lasă emisiunile TV, lasă episodul din serialul preferat, și nu mai intra în jocul pe care îl joci zilnic pentru a alunga tristețea.  Amână ieșirea cu prietenii și renunță la orice altă activitate care te scoate din starea de melancolie. Este evident că ieșind cu plăceri mărunte din acea stare, ai numai de pierdut.

2.Când ai reușit să obții asta, obișnuiește-te să îți asculți sinele. Acolo stau toate răspunsurile pe care le cauți. Cum să îți asculți sinele? Vezi pasul 1. Este foarte important să nu te lași distras.

3. Acesta este momentul extraordinar în care înțelegi că a fi trist sau a fi fericit este o chestiune de alegere. Nu uita că Dumnezeu este bun, iar existența ta se datorează Lui. Fiind bun, El nu își dorește altceva decât ca tu să înțelegi și să conștientizezi că ești înconjurat de bucurie și iubire. Este Dumnezeu rău? Nu!

4. După ce ai înțeles că a fi fericit sau a fi trist este alegerea ta, alege să fii fericit.

Dacă ar fi să sintetizez tot articolul într-o singură propoziție, aș spune: ”Nu te lăsa distras, ascultă-ți sinele, alege să fii fericit.” Și nu uita ceea ce îți spuneam mai sus. Nu lua acest articol ca pe o pastilă de motivație, ci începe chiar de astăzi să aplici primul pas. Renunță la anumite elemente despre care știi că îți distrag atenția în mod constant, și caută răspunsuri în interiorul tău.

Odată ce vei duce la îndeplinire acest prim pas, îl vei putea face ușor pe următorul, și tot așa, până când vei reuși ceea ce îți promiteam în titlu, și anume: să scapi de melancolie pentru totdeauna.

Tu ce spui? Faci astăzi această alegere?

Lasă-mi un comentariu, fiindcă sunt curios cum vezi tu lucrurile în momentul de față. Vei face pasul 1. L-ai făcut deja? Te-a ajutat cu ceva citirea acestui articol, sau poate nu te-a ajutat. Simte-te liber să îți expui punctul de vedere, eu sunt aici, curios să aflu cum vezi tu lucrurile.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu