Fotografie de Nickolai Kashirin
Îmi spunea cineva să nu mai vorbesc ca şi cum aş fi mort. Dualitatea dispare de abia după moartea fizică, îmi mai spunea el. De abia atunci putem conştientiza întregul din care facem parte, cu ajutorul sufletului. De dragul întrebării, nu şi de dragul răspunsului l-aş fi întrebat de unde ştie.
Cum poţi să ştii că după moarte dualitatea dispare? Ai murit şi ai înviat? Este adevărat că oamenii care au trecut prin moarte clinică descriu absenţa dualităţii şi absenţa timpului. Poţi să îi crezi pe cuvânt şi chiar este normal ca ei să fi experimentat absenţa dualităţii. Întrebarea mea este: “De unde ştii tu?“. Putem învăţa şi crede foarte multe din cărțile pe care le citim. Experienţa ta personală rămâne totuşi o comoară nepreţuită. Citește mai departe