Fii Implinit

Este ora 8:57 pm, mai sunt trei ore până ce se încheie ziua, și chiar dacă nu am o viziune de ansamblu asupra a ceea ce urmează să scriu, am totuși o idee în minte.

Am interacționat cu foarte mulți oameni în ultimul an, iar așa cum ți-am spus și în titlu, despre concluziile acestei interacțiuni îți voi vorbi astăzi.

Înainte de a-mi veni ideea de articol, mi-a venit în minte data în care suntem astăzi.

10 ianuarie 2014.

Acum un an scriam primul articol pe www.fiimplinit.ro. M-am gândit că nu ar fi deloc o zi potrivită pentru a rata provocarea pe care am lansat-o la început de an și care poartă numele: 1 articol pe zi în ianuarie 2014, așa că m-am apucat de scris

Fotografie de flowcomm

5 lucruri pe care le-am învățat despre oameni într-un an de blogging

1. România are mulți oameni valoroși

Datorită popularității blog-ului am avut ocazia să interacționez cu o parte dintre aceștia. Le sunt recunoscător în special lui Florin Roșoga și Daniel Zărnescu. Merită să îi urmărești pe amândoi pentru lucrurile minunate pe care le fac pentru oamenii acestei țări.

Am întâlnit și mulți oameni care nu sunt deloc cunoscuți, dar care au o cunoaștere și o înțelegere a realității în fața căreia mă înclin. Un an de interacțiune intensă cu oameni din România, mi-a confirmat faptul că pe zi ce trece, întregul numit umanitate se îndreaptă spre o stare generală de armonie.

2. Oamenii sunt într-adevăr generoși și altruiști

În unele articole s-au strecurat greșeli gramaticale. Chiar și specialistului în gramatică i se poate întâmpla.

Aproape de fiecare dată însă, au existat cititori care m-au anunțat elegant că am anumite greșeli. Le-am corectat și am fost recunoscător. Acesta este doar un exemplu. Ceea ce vreau să subliniez în cadrul acestui punct, este faptul că există mulți oameni care înțeleg ce înseamnă să ajuți necondiționat.

Mi-am dat seama de asta și din discuțiile pe care le-am purtat prin e-mail, dar și prin intermediul comentariilor de pe site. Ceilalți oameni sunt frumoși și îmi dau un motiv în plus să fiu recunoscător experienței mele ca om.

3. Răspândirea armoniei este o tentație irezistibilă

Într-un an de zile am scris 5 articole care au devenit virale:

1. Învață să transformi apa în medicament (2500 like)
2. 33 citate și sfaturi care care îți vor schimba modul în care gândești (1100 like)
3. 32 sfaturi practice pentru evoluția ta spirituală (1200 like)
4. Copilul omorât de maidanezi în București a meritat asta (5000 like)
5. 11 moduri prin care depistezi și elimini o convingere limitativă (1600 like)

Modul în care informația din aceste articole s-a răspândit, mi-a confirmat faptul că oamenii rezonează aproape involuntar cu vibrația armoniei. Este normal să fie așa, și sunt recunoscător pentru confirmare.

4. Oamenii se împart în două tabere

Numai pentru a confirma întregul însă.

Tu nu ești separat de restul lucrurilor. Tu ești restul lucrurilor. În cazul articolelor pe care le-am amintit la punctul precedent, s-au format de obicei două tabere.

Una care răspândea informația pentru că rezona și era de acord, și o alta care răspândea informația pentru a arăta și altora cât de prost sunt eu.

Asta mi-a confirmat faptul că fiecare om este o parte constituentă a întregului numit umanitate. Realitatea este alcătuită din întregi și nu din jumătăți.

Există întregul bine-rău, sus-jos, stânga-dreapta, iubire-ură, pace-război etc.

Oamenii alcătuiesc întregul numit Umanitate, iar singurul motiv pentru care se împart în două tabere este acela al confirmării sursei din care provin.

5. Am învățat că voi avea mereu de învățat de la ceilalți

Fiecare dintre noi are în el suficientă informație pentru a înțelege lucruri care par de nepătruns. Armonia, pacea și iubirea sunt chiar în tine, și le vei găsi dacă îți vei lua răgazul necesar.

Eu unul sunt recunoscător oamenilor alături de care înțeleg că alcătuiesc un întreg.

Tu ai cu siguranță o experiență în plus față de mine. De aceea spun că am învățat că mereu voi avea de învățat.

Închei acest articol, rostind patru cuvinte: recunoștință, pace, armonie și iubire!

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale, iar pentru orice completări sau nedumeriri te invit să folosești secțiunea de comentarii de mai jos.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Atunci când trăiești în prezent iei deciziile cele mai bune. În prezent ești conectat la sinele tău profund, și dacă stai bine să te gândești doar în prezent exiști. Trecutul și viitorul sunt două iluzii care te amăgesc adesea. Prezentul este unicul timp în care tu ești cu adevărat, iar atunci când nu trăiești în iluzie viața ți se relevă clar așa cum este ea. Adică frumoasă, perfectă și numai bună de trăit.

De aceea, special pentru tine am creat un ghid cu 6 idei care te vor ajuta să trăiești mai intens clipa ACUM. Sunt în mare parte idei pe care le-am experimentat personal și pe care le folosesc de fiecare dată când mă simt rupt de clipa prezentă. Iar dacă pentru mine funcționează sunt convins că vor funcționa și pentru tine, dar asta rămâne să determini singur după ce le vei fi încercat pe cele cu care simți că rezonezi.

Fotografi de rmhealing

6 moduri prin care poți deveni mai prezent

1. Fii atent la respirația ta

Simte cum inspiri. Apoi concentrează-te asupra expirației. Fii atent la cum aerul iese și intră din și în plămânii tăi. Acesta este unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face prin care câștigi o stare de prezență imediată.

Am dezbătut acest subiect pe larg aici. Te invit să citești și respectivul articol, iar eu merg mai departe la următorul punct.

2. Fă o plimbare în natură

Dacă te plimbi relaxat printre copaci, flori și cântec de păsărele obții mai multe beneficii. Am mai vorbit despre asta.

Invitația mea de această dată, este să te plimbi singur și în același timp să fii atent la influența aerului din jur asupra ta.

3. Meditează

Dacă nu știi cum, încearcă să faci următorul lucru. Așează-te într-o poziție comodă. Închide ochii, iar singurul lucru la care trebuie să ai grijă este să nu adormi, dar totuși să îți păstrezi ochii închiși.

Orice persoană care practică meditația în mod constant o să râdă de ideea pe care ți-am dat-o. Dacă însă nu ai mai meditat niciodată, este cel mai bun sfat pe care eu ți-l puteam da, și cea mai bună idee pe care o poți pune în practică chiar acum.

4. Nu poți modifica trecutul

Citind acest articol, dai dovadă deja că ești un om inteligent. Nimeni nu a putut modifica până acum un eveniment care a avut loc în trecut. Cu toate acestea, de multe ori, oamenii se ancorează în trecut și rememorează de zeci de ori experiențe care nu se vor mai întoarce niciodată.

Renunță la a analiza evenimente din trecut în mod repetat.

5. Stai nemișcat pentru 15 minute

Acesta este un exercițiu care poate fi caracterizat ca ciudat de marea majoritate a oamenilor. Totuși are un efect benefic asupra organismului tău.

Ești obișnuit să fii într-o continuă agitație. Dimineața te trezește alarma. Mai apoi ai un program fix la locul de muncă. Totul este programat. „Trebuie” să faci, „trebuie” să termini, etc.

Ceea ce îți propun, te va scoate din zona de confort într-un mod neobișnuit, dar benefic.

Dacă vrei cu adevărat să te apropii de starea de prezență, încearcă măcar să stai complet nemișcat pentru 15 minute. O să decizi ulterior dacă exercițiul ți se potrivește sau nu.

6. Exercițiu de recunoștință corporală

Ți-am mai propus asta într-un articol. Singura diferență constă în faptul că acolo ți-am sugerat să fii recunoscător organelor tale interne în timp ce mergi pe jos.

Exercițiul poate fi însă practicat în orice situație. Ba chiar, dacă îl practici în confortul casei tale, rezultatele pot fi și mai semnificative.

Începe de jos în sus, și fii recunoscător picioarelor tale pentru că te ajută să te deplasezi.

Fii recunoscător bazinului tău pentru că îți susține trunchiul și picioarele.

Fii recunoscător organelor tale interne pentru că te ajută să transformi mâncarea în energie. Și continuă așa până ce ajungi la zona gâtului și a capului.

Este important să interiorizezi sentimentul. Interiorizând, exercițiul are efectul cel mai benefic asupra organismului tău.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share pe rețelele sociale. Aștept gândurile tale în secțiunea de comentarii de mai jos. Eu voi fi acolo să răspund fiecărui comentariu în parte.

Acum câțiva ani când nici nu mă gândeam că o să am acest blog, când eram perfect convins că toți oamenii sunt răi, când eram gras și antisocial, am reușit totuși să transform un vis în realitate. Să învăț să cânt la chitară a fost o experiență transformatoare pentru mine. Chitara și muzica în general au contribuit la cel pe care tu îl citești astăzi și care îți vorbește despre spiritualitate, Dumnezeu, pace și armonie.

Și astăzi cânt la chitară și o fac cu foarte mare plăcere. M-am gândit că nu am vorbit niciodată despre această experiență pe care eu am avut-o. O fac astăzi din două motive:

1. S-ar putea ca și tu să fii inspirat de povestea mea.
2. Povestindu-ți această părticică din viața mea, este modalitatea mea de a sărbători 1 an de existență a acestui blog. Pe 10 ianuarie 2013 scriam primul articol, însă pe 8 blog-ul era sus, iar pregătirile pentru lansare erau în toi.

Lectură plăcută!

Este 6:00 și apăs somnoros butonul care oprește alarma. Nu am nici un chef să mă dau jos din pat. Știu totuși că la 7:00 trebuie să fiu la școală și nu mi-a plăcut niciodată să întârzii. Îmi amintesc că am muzica. Cum să ai muzica de la 7:00? Nu am nici un chef de muzică la ora asta, în plus eu nu o să cânt niciodată. De ce se fac materii inutile în școală? Nu am de gând să fac muzică pentru restul vieții, dar…

oh e 6:14.

Mă dau jos din pat întrerupând brusc raționamentul. Mă duc la baie. Arunc niște apă pe față ca să mă trezesc. Îmbrac costumul. Iau ghiozdanul în spate și ies pe ușă. Este 6:30. Ținând cont de faptul că fac 20 de minute până la școală ar trebui să ajung la timp. Afară este frig, și îmi amintesc că am muzica. Mă hotărăsc să nu mă mai mir pentru că oricum nu pot schimba nimic. Orarul este făcut, iar de acum, săptămână de săptămână, în fiecare marți începând cu ora 7:00 mă voi „cultiva muzical”.

Ajung în fața clasei. Deshid ușa. Pășesc. Îmi salut colegii și mă așez în bancă. Și aștept. Trec 10 minute, se sună, nimic. Mai trec 10 minute, nimic. Mai trec 10 minute și tot nimic. Profesorul întârzia să apară. Nu îți mai povestesc ce a fost în mintea mea în tot acest timp pentru că nu ar fi o lectură plăcută.

Important este că după aproximativ jumătate de oră de așteptare, și-a făcut apariția profesorul. Era tinerel cam la vreo 30 de ani. Slab, și cu o chitară în spate.

„Îmi cer scuze pentru că am întârziat. Există printre voi elevi care au mai făcut ore cu mine?” Erau câțiva.

„Pentru cei care ați mai făcut, știți despre ce e vorba. Pentru ceilalți o să mă prezint așa cum știu mai bine.”, iar în acest timp scotea chitara din husă.

„Pentru că am întârziat, ca să mă răscumpăr, astăzi nu o să vă pun pe voi să cântați ci o să vă cânt eu.”

Ceea ce a urmat, a fost unul dintre acele momente în care ți se face pielea de găină. Iar după 2-3 minute, atunci când melodia s-a încheiat, cu toții am aplaudat. Da, am aplaudat pentru că tuturor ne-a plăcut. Eu însă aplaudam și pentru că acum știam ceva în plus. Știam că într-o zi voi fi asemeni omului din fața mea.

Luasem decizia fermă de a învăța să cânt la chitară.

7 motive pentru care nu ar fi trebuit să reușesc

1. Nu îmi plăcea muzica

Chiar dacă poate părea ciudat, atunci când eram mic nu îmi plăcea să ascult nici un fel de muzică. Nu înțelegeam de ce există posturi de muzică, și de ce oamenii spun că muzica îi face să se simtă bine. Pe mine mă lăsa indiferent. M-am îndrăgostit de prima melodie atunci când aveam aproximativ 15 ani. Însă a fost doar o melodie, iar asta nu m-a transformat sub nici o formă într-un meloman.

2. Atunci când deschideam gura să cânt, ceilalți își astupau urechile

Asta se întâmpla bineînțeles, după vârsta de 15 ani, când am strâns o colecție de melodii care îmi plăceau. Cântam din când în când unele dintre ele, însă eram rugat de părinți să încetez pentru că nu eram deloc melodios 🙂 .

3. Învățătorul din 1-4, mi-a spus că sunt afon

Am fost un elev model în clasele 1-4, dar la muzică eram un dezastru. Nu puteam să țin nici cel mai simplu ritm. Nu înțelegeam nimic din toată povestea cu portativul, iar notele muzicale erau o mare dilemă pentru mine.

4. Nimeni din familia mea nu mai cântase

Prin urmare, moștenire genetică 0. Nu aveam nici măcar o rudă extrem de îndepărtată care să fi avut treabă cu muzica.

5. Nu cunoșteam pe nimeni care m-ar putea învăța să cânt

Cu excepția profesorului care mă inspirase. Între timp am aflat însă că fiind extrem de ocupat, nu ar fi avut timp pentru asta.

6. Nu aveam chitară

Deci trebuia să învăț pe chitara altcuiva sau să îmi cumpăr una. Iar varianta a doua era mai dificilă pentru că nu aveam nici un ban.

7. Părinții nu au fost de acord

Îi înțeleg însă. Când știi că fiul tău te face să fugi din cameră când deschide gura pentru a cânta. Știi că el însuți ți-a spus de câteva ori că nu îi place muzica, și știi problemele pe care le-a a avut la muzică în clasele 1-4, este normal să te gândești imediat la lipsa de talent.

Cu toată această listă care părea să nu îmi dea nici o șansă, totuși am reușit. După un an de zile de exercițiu, creeam în ceilalți aceeași emoție pe care profesorul reușise să o creeze în mine. În ce cadru, și cum am reușit, îți voi spune mai târziu. Până atunci însă, în speranța că vei avea ceva de învățat din povestea mea, îți prezint

Fotografie de Romain Tremblay

6 motive pentru care am reușit 

1. Am luat decizia fermă

Nu mă îndoiam nici măcar 0,00001% că o să reușesc. Pur și simplu nu am vrut să țin cont de toată lista de mai sus. O știam la nivel subconștient. Prietenii și familia mi-au amintit fiecare punct în parte. Eu nu am renunțat însă dintr-un simplu motiv. Luasem o decizie fermă. Neinfluențabilă. Pe care avea să o duc la îndeplinire indiferent de circumstanțe.

A fi ferm și hotărât este un prim pas extrem de important. Atunci când vrei ca planul tău să reușească, trebuie să devii perfect neinfluențabil, și să știi exact unde vrei să ajungi.

2. Mi-am definit un scop clar

Degeaba pornești la drum, dacă nu știi care este finalitatea planului tău. Ai toate șansele să te pierzi pe drum, dacă pornești fără a ști exact înspre ce te îndrepți. Eu știam că vreau ca într-o bună zi să induc unui grup de oameni aceeași stare pe care profesorul reușise să ne-o inducă nouă. Acesta era scopul meu foarte clar definit.

Prin urmare, pe lângă a fi ferm, este esențială definirea unui scop cât mai în detaliu. Recapitulând până aici: fii ferm și definește-ți un scop clar.

3. Mi-am asigurat cele necesare îndeplinirii obiectivului

Nu zăbovi prea mult la acest pas. În cazul meu, aveam nevoie de o chitară și de o persoană care să mă învețe. M-am interesat, și am aflat că la clubul copiilor din oraș se făceau și cursuri de chitară. Fiind în cadrul clubului, puteam face cursuri care nici măcar nu trebuiau plătite, iar asta m-a bucurat foarte mult.

Cumpărarea instrumentului a fost mai dificilă pentru că a trebuit mai întâi să strâng banii pe care nu îi aveam, iar mai apoi să găsesc un instrument potrivit. Am reușit în câteva luni. Timpul nu contează însă. Important este să fii focusat, și în fiecare zi să te apropii cu încă puțin de obiectivul tău.

Acestea două erau lucrurile pe care eu trebuia să le bifez.

În funcție de planul tău, determină lucrurile care îți sunt absolut necesare, și obține-le în cel mai scurt timp cu putință.

Să presupunem că tu vrei să devii specialist la tras cu arcul. Asta înseamnă că în primul rând ai nevoie de un arc și niște săgeți. „Dă-te peste cap”. Strânge bani, fă-ți singur un arc și niște săgeți, împrumută-le, sau fă orice altceva care te-ar pune în posesia lucrurilor care îți sunt absolut necesare. Iar odată ce ai pus asta la punct, repetă pentru a deveni cât mai bun.

4. Am exersat zilnic

Cu foarte puține excepții. Într-un an probabil că au fost maxim 5-10 zile în care nu am pus mâna pe chitară. În rest, zi de zi, exersam pentru cel puțin o oră. În unele zile acest exercițiu dura până ce ajungeam la epuizare, sau până când luam decizia de a mă culca știind că mâine urmează o nouă zi.

Eu nu exersam zilnic pentru că îmi făcusem un plan în acest sens, ci pentru că pur și simplu nu mă puteam stăpâni. Aș fi cântat de dimineață până seara fără încetare. De aceea, de fiecare dată când prindeam timp liber pe parcursul unei zile, eram cu chitara în mână.

Același lucru îți recomand și ție să faci. Muncește zilnic pentru îndeplinirea obiectivului tău. Benjamin Disraeli spunea că : „Secretul succesului este fidelitatea față de scopul ales.” Fii fidel scopului tău, lucrând și exersând zilnic pentru îndeplinirea lui.

5. Nu am renunțat

Nu știu cât ești de familiar cu chitara. Însă dacă întrebi orice persoana care cântă la acest instrument îți va spune că cei mai mulți dintre învățăcei renunță atunci când începe să îi doară degetele și eventual să facă bășici.

Am avut niște dureri fizice aproape insuportabile. Resimțeam o durere care pleca din vârful degetelor de la mâini și ajungea uneori până în vârful degetelor de la picioare. Chiar și în acele momente, am continuat să exersez. Știam că toată acea durere este pentru îndeplinirea obiectivului la care visam. Am fost avertizat că așa se va întâmpla, și iată că se întâmpla. O combinație între dorința de a ajunge la obiectiv, și faptul că știam că durerea este una temporară, m-au făcut să merg mai departe.

Același sfat îl am și pentru tine. Nu renunța când trebuie să faci față părților dificile. Ele există întotdeauna, dar numai depășindu-le îți poți îndeplini obiectivul.

6. Am făcut sacrificii

Fiind la liceu, aveam destul de multe teme de lucru pentru acasă. Cu toate acestea, am renunțat la a mă ocupa de o parte dintre ele pentru a avea mai mult timp pentru chitară. Prin urmare, rezultatele mele școlare au devenit invers proporționale cu armonia sunetelor pe care le scoteam din chitară. Cu cât cântam mai bine, cu atât aveam note mai mici.

Am avut discuții în familie, am fost somat să renunț. Cu toate acestea nu am renunțat. Îmi plăcea ceea ce făceam, iar obiectivul se apropia de îndeplinire cu fiecare zi care trecea. Deja reușeam să încânt unul-doi oameni în momentul în care puneam mâna pe chitară. Chiar acum să renunț? Nici nu concepeam așa ceva. Și nu am renunțat. Mi-am asumat sacrificiile, și mi-am spus că o să repar aceste lucruri mai târziu.

Fii conștient că în drumul spre îndeplinirea obiectivului va fi nevoie să faci anumite sacrifcii. Asumă-ți asta și mergi mai departe. Numai așa îți vei putea îndeplini obiectivul.

Iar la final…

Am avut ocazia de a cânta pe o scenă.

Un club din Iași organiza în fiecare sâmbătă o seară muzicală. Oricine știa să cânte la un instrument era invitat să participe. În general mai bine de jumătate din public știa să cânte, iar cei mai nepricepuți erau destul de aspru sancționați.

Eu aveam însă un vis, acela de a-i încânta pe oameni cu muzica mea. Asta m-a făcut să îmi depășesc frica de a fi criticat și să urc pe respectiva scenă. Era o scenă mică din lemn cu un microfon și un scaun. Am urcat cu gândul de a-mi juca șansa. Nu știam ce avea să se întâmple. Am pus însă în melodia pe care am cântat-o toate sacrificiile pe care le-am făcut, toate orele în care am exersat, și speranța că îmi voi îndeplini visul.

După 2 minute și ceva de cântec, atunci când chitara a scos ultimul sunet, sala a izbucnit în aplauze. Aplauzele au fost atât de generoase încât micuța scenă de lemn pe care mă aflam trepida, iar eu știam că mi-am îndeplinit visul. 

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un share pe rețelele sociale. Sunt sigur că sunt persoane care de abia așteaptă să se lase inspirate de povestea pe care tu tocmai ai citit-o.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu