
Când toate opiniile și părerile sunt cedate, iubirea poate radia neîngrădită. Realitatea poate fi atunci experimentată așa cum este, și nu așa cum spune opinia sau părerea că ar fi. Se spune despre ego că nu poate experimenta realitatea așa cum este ci poate experimenta numai percepția sa asupra realității. Ego-ul vede dezbinare, ură, nesiguranță și perpetuează frica prin însăși scindarea pe care o presupune.
A percepe realitatea altfel decât perfectă, presupune trecerea experienței prin filtrul programelor gunoi, dar și prin filtrul opiniilor și părerilor. Dacă ar fi să se meargă și mai în profunzime de atât, chiar și afirmația: „Realitatea este perfectă” se prezintă asemeni unei limitări. Și asta pentru că experiența de viață este de fapt dincolo de orice afirmație sau propoziție. Viața se află dincolo de rostit sau nerostit. Experiența directă și întâlnirea Vieții cu Viața însăși are loc în liniștea minții.
A experimenta asta este însă un dar din partea Divinului. La fel cum și progresul spiritual de orice fel este tot un dar din partea Divinului. Nu există niciun „eu” și niciun „tu” care să progreseze spiritual. Evoluția intervine ca o calitate impersonală a câmpului Conștiinței.
Este câmpul care reprezintă Viața însăși, cel care decide dacă evoluția și progresul o să aibă loc, și nu un „eu” care nici măcar nu există ca entitate energetică și care are impresia că face și drege.
Între opinii, păreri și gânduri în general există o diferență de nuanță, dar este o diferență esențială. De multe ori, ego-ul tinde să aplatizeze această diferență sau să o refuze pur și simplu, tocmai pentru a-și putea perpetua existența iluzorie.
Gândurile apar. Imediat, asupra unui gând se proclamă autoritatea. Acea autoritate este desigur a „eu-ului” imaginat. Adică a ego-ului. Când gândul nu mai este pur și simplu un gând experimentat, ci este „gândul meu”, acel gând se transformă în opinie sau părere. Prin urmare, o opinie sau o părere a fost inițial un gând ca oricare altul. După experimentarea acelui gând, ego-ul a decis însă: „Acesta este gândul meu”. Așa iau naștere toate opiniile și toate părerile.
Experiența noastră în acest plan este o întâlnire a Vieții cu Viața însăși. Viața fiind însăși Energia Iubirii care curge fără părtinire înspre fiecare experiență învăluind-o cu lumină, blândețe și calm. Motivul principal pentru care toată această lumină, blândețe și calm nu pot fi recunoscute în fiecare situație de viață este acela că niște gânduri sunt transformate în opinii și păreri prin proiectarea asupra lor a credinței false că ar fi „ale mele”.
În fapt, totul este un dar din partea Divinului. Experiența întrupării în acest plan este un dar din partea Divinului și o mare oportunitate. Progresul spiritual este un dar din partea Divinului. Viața în ansamblul său este un dar din partea Divinului. Iar trăind și conștientizând asta, beatitudinea și euforia se prezintă chiar ca foarte firești.
Mintea și ego-ul însă, în aroganța lor, își asumă imediat niște merite imaginare. Și astfel intervin: „Eu am făcut”, „Gândul meu”, „Opinia mea” și așa mai departe. Ori dacă un gând, opinie sau părere sunt „ale mele”, pe cale de consecință, logic, omul se vede nevoit să le apere. Să le apere față de ce? Față de alte opinii și păreri. Dacă nu ar fi văzute drept „ale mele”, opiniile și părerile nu ar necesita apărate. Fiind însă „ale mele”, atașamentul asociat conduce firesc la o dorință de a proteja respectivul atașament.
Acesta este unul din mecanismele de bază de distorsionare a realității și de perpetuare a suferinței. Fiindcă cu cât mai multe opiniile și părerile, cu atât mai asiduă se va prezenta lupta de apărare a lor. Iar apărarea acestor gânduri de care oamenii se atașează, conduce imediat la experimentarea a foarte multă suferință.
În fapt, totul este iubire. Iar iubirea nu are un opus. Totul este o reflexie și o cristalizare a iubirii. Suferința este experimentată asemeni unei emoții sau a unui cumul de emoții. Emoțiile și stările prin care un om trece sunt energie mentală. Emoțiile sunt experimentate în minte și sunt acumulări de gânduri. Opiniile și părerile funcționează asemeni unor ziduri sau baraje care susțin apariția acestor acumulări de gânduri, acumulări de gânduri care când sunt experimentate, apare ceea ce în termeni comuni numim suferință.
Din onestitate și deschidere în fața celor lecturate până aici, cititorul poate experimenta acum o nedumerire onestă care sună cam așa: „Ok, Cosmin, am citit o expunere pe care chiar dacă o simt ca adevărată, parcă îmi vine greu să îi dau voie să se așeze. Este ceva care sună frumos în teorie, dar pe care o simt foarte aproape de a fi filosofie. Ce anume ar trebui să fac eu totuși mai concret?”.
Adevărul este că nimic nu trebuie. Există însă o serie de recomandări care pot fi avute în vedere. Prin aliniere și dedicare sinceră în fața adevărului, cantități mari de suferință pot fi eliberate în numele unei experiențe de viață în care iubirea este recunoscută drept câmp și drept ceea ce de fapt tu ești.
Iată care ar fi aceste recomandări:
- Alege cu sinceritate, deschidere și iubire față de Divin să slăvești și slujești necondiționat Viața în toate formele și expresiile sale.
- Găsește în tine disponibilitatea de a recunoaște opiniile și părerile drept limitări în calea experimentării iubirii. Iar mai apoi cedează toate opiniile și părerile direct Divinului. Ele nu sunt „ale tale”. Nu există niciun motiv cu adevărat bun de a te atașa de anumite gânduri, cu excepția aceluia de a experimenta suferință.
- Dă-ți voie să observi mintea cu toate gândurile sale așa cum este ea, fără a pretinde autoritate asupra gândurilor. Gândurile doar sunt și apar în baza intenției aleasă de către câmpul Conștiinței care ești tu de fapt. În funcție de intenție sunt experimentate anumite gânduri și nu altele. Oricare ar fi gândurile experimentate, dă-ți voie să le experimentezi și permite-le să curgă fără a te atașa de ele din conștiința faptului că tu nu ești mintea sau trupul fizic, ci ești Conștiința care permite tuturor acestora să fie.
- Adevărul este că nu trebuie să ai o părere sau opinie despre orice. Viața poate fi trăită simplu și frumos, dar ego-ul insistă să o complice. Trăind necondiționat Viața, trăiești necondiționat iubirea. Fiindcă iubirea este Viața, iar Viața este iubirea.
Dă-ți voie să te aliniezi acestor puncte, iar iubirea care ești și ai fost dintotdeauna va fi trăită și recunoscută.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu