Ca să fim clar înțeleși de la început, nu există un „tu și Viața”. Asta pentru că tu ești chiar Viața însăși. Ceea ce ești tu în mod fundamental este chiar Viața. Există doar impresia că ar exista un tu care se poate lupta cu Viața. De fapt aceasta este o imposibilitate. Nu ai cum să te lupți cu tine însuți.
Și totuși o luptă cu Viața are loc de fiecare dată în sens metaforic atunci când omul se vede ca fiind altceva decât Viața. A fost scris la un moment dat un articol pe blog care avea drept îndemn: „Nu mai fugi de Viață”. Una dintre obiecțiile pe care ego-ul le-a ridicat atunci suna cam așa: „Nu poți fugi de Viață decât când mori”. Adevărul este însă de fapt că nu poți fugi de Viață nici când mori.
Ceea ce numim noi moarte, nu este nimic altceva decât o desprindere a Vieții însăși de formă. Viața rămâne Viață. Forma(trupul) poate să moară. Mintea poate să moară și se dezintegrează încă puțin de fiecare dată când un program gunoi din minte este șters. Însă Viața(câmpul infinit al Conșiinței) nu poate să moară și nu poate fi distrusă. Tot ce face Viața este să danseze printre forme efemere împlinind potențialul iubirii Divine. Așadar nici murind nu poți fugi de Viață. Fiindcă nici în ceea ce numim moarte, Viața nu dispare cu adevărat. E drept că în ceea ce numim moarte, Viața părăsește o anumită formă. Însă dincolo de asta, Viața continuă să fie infinitul de iubire care a fost dintotdeauna.
Așadar nici fuga de Viață și nici lupta cu Viața nu sunt cu adevărat posibile. Totuși numim „luptă cu Viață” orice încercare a ego-ului de a-și declara independența și autonomia și de a opune rezistență firescului. Prin identificare cu forma(trupul) și cu efemerul(mintea) se ajunge la ceea ce acest articol numește „lupta cu Viața”. Luptă cu Viața care nu numai că nu este necesară, dar care este perfect inutilă și blochează evoluția.
Însă modalitățile prin care ego-ul încearcă să își declare independența, autonomia și să se prezinte drept autoritate, sunt dintre cele mai diverse. De aceea, mai jos va fi prezentată o listă cu situații în care apare lupta cu Viața în sensul descris de articol. Tot ce are de făcut cititorul este ca rezonând cu mesajul, de fiecare dată când simte că se află în una din situațiile din lista de mai jos, să o observe ieșind astfel conștient din inconștiență. Fiindcă fiecare situație din listă are asociată o cufundare în visare și o identificare ca fiind mintea sau corpul. Reamintirea faptului că tu ești însăși Infinitul și însăși Absolutul, va permite treptat iluziei să se evapore.
Hai să vedem așadar care sunt situațiile comune în care se uită identificarea cu Iubirea, Necondiționarea și Conștiința, și se intră astfel pe traseul unei false lupte cu Viața.
1.Te lupți cu Viața de fiecare dată când îți este frică
Frica nu înseamnă altceva decât absența iubirii. Când încrederea în Divin dispare, este experimentată frică. Și frica de obicei se generalizează asupra tuturor aspectelor experimentate. Acest articol apare acum în viața ta și pentru a-ți reaminti că ești în siguranță. Divinul te ajută și te susține. Totul este să îi dai voie. Adică să ai încredere în Dumnezeu. Prin încredere și conectare la iubire, toată experiența de viață se armonizează. Conectează-te la iubire!
2. Te lupți cu Viața de fiecare dată când te contrazici
Este irelevant în cadrul unei contraziceri dacă ai sau nu ai dreptate. Atât timp cât te contrazici, te lupți cu Viața. Ego-ul zice imediat: „Bun, și ce să fac?! Să dau dreptate tuturor? Să tac și să reprim impulsul când știu și văd că celălalt se înșală?”. Această nedumerire apare fiindcă ego-ul confundă gestul de a enunța sau a spune adevărul cu o contrazicere. De fapt sunt însă două lucruri diferite. Una este să spui adevărul și cu totul altceva să te contrazici. Și asta pentru că Adevărul nu necesită apărat. El transpare prin el însuși. Așadar spune adevărul. Dacă însă când adevărul este spus, se experimentează opoziție, nu ceda tentației unei contraziceri. A spune adevărul este suficient de fiecare dată. Refuză polemica!
3. Te lupți cu Viața de fiecare dată când îți pui limite false și experimentezi zgârcenia
Viața este un infinit de iubire, abundență, belșug, bogăție și frumos. Toate acestea nu sunt limitate. Iar dacă bogăția este experimentată, asta nu înseamnă că altcineva a trebuit să sărăcească. La concluzia că altcineva ar sărăci se ajunge numai dacă resursele sunt considerate limitate. În fapt nu este însă așa. Viața este infinită. Iubirea este infinită. Prin urmare și bogăția și frumosul sunt infinite. Nu are niciun rost să fii zgârcit și să te autolimitezi într-un mod fals. Zgârcenia este luptă cu Viața. Dăruirea necondiționată înseamnă curgere de la infinit spre infinit. Fii darnic și bun!
4. Te lupți cu Viața de fiecare dată când judeci
Totul este așa cum este. Viața nu are nevoie de etichete, adjective sau clasificări. Când trăiești viața recunoscând-o ca fiind, conectându-te la acea postură de observator despre care vorbeam în articolul precedent, ești dintr-o dată inundat de iubire, adevăr și frumos. Mintea rămâne perplexă în fața frumuseții infinite a Divinului care poate fi recunoscut în tot și în toate. Imediat însă ce etichetele, adjectivele și clasificările sunt rulate, apare și judecata. De fiecare dată când judecăm suntem în ego și deci ne luptăm cu Viața. De fiecare dată când privim și vedem lucrurile așa cum sunt, ne recunoaștem drept însăși Conștiința și însăși infinitul. Iubește fiindcă ești iubire!
***
Pe lângă acestea mai există și ar putea fi enumerate ușor multe alte aspecte care reflectă o lupă cu Viața. Ideea cred că a fost însă transmisă suficient de clar. Observarea celor 4 aspecte enumerate poate conduce la armonizarea semnificativă a tot ceea ce însemană experiență de viață.
Fii atent așadar la frică, judecată, contrazicere și judecată. Alege să nu le mai întreții. Intenționează asta sincer, iar Universul te va ajuta. Recunoaște-te în schimb ca fiind însăși Viața, însăși Iubirea și însăși Necondiționarea. Iar astfel lupta cu Viața care poate este experimentată în acest moment, va înceta.
Care ar mai fi atitudinile sau situațiile în care oamenii se luptă cu Viața?
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu