Oamenii fug. Fug de emoții, se luptă cu gândurile, combat situații, rezolvă probleme, le e teamă să piardă. Frica apare atunci când iubirea este limitată în expresie. Frica nu este opusul iubirii, ci este o etichetă prin care se face referire la limitarea în expresie a iubirii. De fapt, iubirea nu are un opus, la fel cum nici adevărul sau lumina nu au un opus. De la a vedea opuși în realitatea experimentată și până la a fugi de Viață nu mai este decât un pas. Dualitatea și fuga sunt prietene.
Însăși conceptul de dualitate, creează polaritatea necesară pentru ca o fugă nesfârșită să intervină.
Acest articol nu este scris pentru un cititor, fiindcă cititorul nu există. Articolul și toate cuvintele cuprinse în el apar pe radarul Conștiinței și sunt mărturisite de către aceeași Conștiință. Aceste rânduri nu sunt scrise de cineva și citite de altcineva, fiindcă nu există niciun altcineva. Substanța care permite apariția acestor cuvinte în existență, câmpul infinit al Conștiinței, nu face nicio distincție imaginară între scriitor și cititor. S-ar putea spune că cel care scrie aceste rânduri este exact același cu cel care le citește. Iar asta este adevărat.
Când dualitatea este luată drept adevăr, mintea gonește. O minte care gonește, va conduce imediat la experimentarea unei fugi de Viață. În realitate este însă cu adevărat imposibil să fugi de Viață, fiindcă tu ești Viața însăși. Tu nu ești corpul sau mintea. Ești Viața. Fiind Viața, a fugi de Viață este imposibil, iluzia artistică însă conform căreia o fugă de Viață ar fi posibilă apare imediat ca fantasmagorie.
Imediat ce ego-ul își asumă rol de decident, acționator și gânditor, cunfundarea în iluzie și aparența fugii sunt garantate.
Fuga apare din frică. Însă orice teamă este iluzorie. Orice teamă indică spre faptul că iubirea este atât de mult acoperită cu gunoaiele minții încât lumina îi este blocată în expresie. Iubirea ca lumină a Conștiinței este asemeni soarelui. Când soarele luminează asupra unei localități, el nu stă să spună: „Ție îți dau mai multă lumină că ești mai bun, iar ție mai puțină că ai făcut fapte rele”. Scenariul în sine este absurd. Tot ceea ce face soarele este radieze necondiționat lumină înspre absolut toți oamenii și toate situațiile.
Exact la fel, iubirea ca lumină a Conștiinței radiază peste tot exact la fel. Totuși o anumită distincție poate fi văzută. De ce este dată aparența distincției?
În cazul soarelui, dacă ferestrele sunt mai curate sau mai puțin curate, și în funcție de poziția zidurilor casei, și locul ferestrelor în zid, lumina va pătrunde diferit.
Exact la fel e și cu iubirea. Ea radiază necondiționat fiindcă asta este. Iubirea e necondiționare infinită și esență de dumnezeire. Numai că în funcție de cât de curate sau murdare sunt „ferestrele minții” și de poziția zidurilor din minte(adică a gândurilor fixe), lumina iubirii va pătrunde mai mult sau mai puțin. Asta nu înseamnă că iubirea s-ar limita pe ea însăși sau ar pleca dintr-un loc și s-ar duce în altul. Ea este la fel prezentă peste tot. La fel cum soarele dăruiește lumina lui peste tot necondiționat. Numai gândurile din minte sunt cele care blochează iubirea. De aici pleacă aparența conform căreia iubirea ar fi mai multă într-un loc și mai puțină în altul. Și tot de aici pleacă și iluzia conform căreia iubirea ar avea un opus. De fapt iubirea este la fel peste tot, aceeași în fiecare om, doar că mintea o limitează în expresie.
Cu cât mai mult este crezută fantasmagoria individualității întreținută de către minte, cu atât mai mult este limitată iubirea.
Așadar invitația pe care Conștiința și-o adresează șieși prin intermediul acestui articol este spre a mai fi conștientizată niște iluzie, iar prin observare să se treacă dincolo de această iluzie spre trăirea Absolutului Ființei.
Aparenta fugă de Viață apare sub diverse forme și manifestări. Una dintre cele mai întâlnite manifestări este fuga de emoții. Dacă unele emoții sunt bune și altele sunt rele, această iluzie a dualității vine la pachet cu fuga. Fiindcă se fuge de cele rele și se caută cele bune. Menținută fiind iluzia conform căreia ar exista un „căutător”, desigur. De fapt, subiect individual al acțiunii nu există. Dar odată ce este crezută iluzia că ar exista un subiect individual al acțiunii, imediat este crezută și posibilitatea că se poate alege între emoția A care este văzută ca fiind bună și emoția B care este văzută ca fiind rea.
Soluția este renunțarea la fuga de emoție. Dacă o emoție apare, tot ceea ce e necesar e ca ea să fie trăită deplin, doar observată și renunțarea la orice dorință de control în raport cu acea emoție, fiindcă oricum nu există un „eu” individual care să o poată controla. Când emoția este trăită total, ea se evaporă. Dispare complet de pe radarul Conștiinței, iar astfel Viața poate fi trăită din ce în ce mai liber, fiindcă iluziile sunt date la o parte rând pe rând.
O altă manifestare a fugii de Viață apare atunci când se încearcă evitarea anumitor experiențe de viață și trăirea doar a celorlalte. Apare o scindare în posibilitatea de experimentare. Unele situații sunt văzute mai bune decât altele, iar unele evenimente ca fiind bune și altele ca fiind rele. Oricât de mult ar încerca ego-ul să rezolve suferința păstrând iluzia dualității, acest lucru este imposibil. Suferința dispare când Viața este trăită deplin. Iar Viața poate fi trăită deplin recunoscând faptul că toate situațiile sunt egale ca importanță. Ierarhia importanței este a ego-ului. De fapt toate situațiile sunt egale în importanță. Conștientizând asta, Viața este trăită, recunoscută și venerată așa cum este. Asta înseamnă a o trăi deplin. Orice altceva sunt artificii duale care conduc mai devreme sau mai târziu la încercarea iluzorie de a fugi de Viață și de a eluda anumite situații.
Același lucru este valabil pe toate nivelurile Vieții. Renunțând la iluzia gânditorului, acționatorului sau decidentului, „eu” dispare. Tot ceea ce rămâne este aducerea spontană a unor potențiale în actualitate direct de către câmpul infinit al Conștiinței. Astfel Viața este trăită deplin. A fugi de Viață perpetuează iluzia suferinței. A trăi viața cu calm, răbdare, disponibilitate și bunătate, reprezintă soluția sigură prin care iubirea pură va învălui întreaga Existență evaporând polaritățile și permițând beatitudinii care a fost și este dintotdeauna, să radieze.
Nu mai fugi de Viață, trăiește-o!
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu