
Foarte mult din suferința pe care o experimentăm are la bază opunerea de rezistență. Viața este ceea ce este și curge dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect. Însă atunci când grijile te încearcă, când există tensiuni în cuplu, când nu sunt suficienți bani în cont și când privind înspre viață ți se pare că este o junglă în care trebuie să supraviețuiești, ideea în sine de a nu mai opune rezistență poate părea un non-sens.
Totuși, cedarea opunerii de rezistență este soluția elegantă și simplă prin care ne putem armoniza viața și ne putem apropia conștient de Iubirea care oricum suntem.
A îmbrățișa în totalitate și necondiționat momentul Acum, învăluindu-l cu toată iubirea de care suntem capabili, echivalează cu o invitație pe care o adresăm miraculosului de a pătrunde în viața noastră.
Dacă ne expunem în mod repetat acestei invitații de a nu ne mai lupta cu Prezentul, de a nu-i mai opune rezistență, de a-i spune „bun venit!” și de a primi fiecare experiență, situație sau emoție ca o prietenă în viața noastră, până la urmă ne va reuși. Asta dacă intenția este aceea de a ne da voie să experimentăm cu procesul, desigur.
Totuși în practică, atunci când ne urcăm pe cântar și vedem kilogramele în plus, ni se pare imposibil să iubim această situație în loc să îi opunem rezistență și să ne luptăm cu ea.
Atunci când cineva vede că a fumat foarte multe țigări într-o zi și a consumat și foarte multe unități de alcool, iarăși se prezintă ca aproape imposibil să îi spunem „bun venit!” acestei situații, să nu îi mai opunem rezistență și să nu ne mai luptăm cu ea. Fiindcă noi vrem să scăpăm de aceste dependențe și de tot acest disconfort. Motiv pentru care în interiorul nostru se duce o luptă care ne macină.
Schepsisul este însă acela că acceptarea vine cu vindecare. Iar opunerea de rezistență și lupta vine cu suferință și o persistență a problemei. Fiindcă, nu-i așa, tuturor lucrurilor cărora le opunem rezistență persistă. Chiar dacă impresia noastră inițială este aceea că opunând rezistență problemei o vom zdrobi, de fapt opunerea de rezistență conduce chiar la o agravare a situației. Opunerea de rezistență generează opunere de rezistență. Disponibilitatea de a ceda opunerea de rezistență și de a curge împreună cu Viața, vine cu fluidizarea problemei și evaporarea acesteia.
Chiar dacă acest mecanism sună bine în teorie, și tinzi să îl simți ca adevărat, de multe ori se prezintă dificultatea: „Bun, dar eu cum fac să nu mai opun rezistență situațiilor din viața mea? Fiindcă fac asta de o viață întreagă. Cum aș putea să fac altceva? Cum aș putea să curg împreună cu viața? Că jur că dacă aș ști cum, aș începe chiar de acum să curg la unison cu Viața”
Ideea este că noi știm deja cum să facem toate acestea. Numai că ego-ul și niște programe gunoi din minte scot la suprafață tot felul de frici care ne fac să nu vrem de fapt să renunțăm la a mai opune rezistență și să ne deschidem înspre curgere.
De aceea, pentru a veni în ajutorul tău, astăzi îți propun o posibilă variantă prin care să dezabstractizăm invitația: „Nu-i mai opune rezistență Prezentului” în câteva subsecțiuni mai ușor digerabile.
Procesul
Prin urmare, iată în ce constă acest proces cu care îți poți da voie să experimentezi măcar pentru a vedea ce se întâmplă, sau pentru a vedea dacă se armonizează sau nu ceva în viața ta dacă îți răspunzi sincer la niște întrebări.
Pentru început ești invitat să alegi o problemă pe care o consideri cea mai mare problemă din viața ta acum. Poate fi vorba de kilograme în plus, dependențe, relații toxice, depresie sau orice altceva.
Iar mai apoi, dată fiind această problemă specifică, dă-ți voie să îți adresezi niște întrebări și să îți și răspunzi la ele sincer. Dă-ți voie ca pe tot parcursul procesului să legi fiecare întrebare de problema aleasă. Iată care este lista de întrebări:
1. Ce ar face iubirea?
Să ne întrebăm ce ar face Iubirea este echivalent cu a ne întreba: „Ce ar face esența a ceea ce suntem?”. Fiindcă noi, în mod fundamental suntem Iubire. Ulterior vin o sumedenie de straturi și iluzii care acoperă acest Adevăr. Însă în mod profund, Viața este Iubire, iar noi suntem Viața.
Acceptând așadar faptul că Iubirea este necondiționare infinită și este o fațetă a Divinului însuși, referitor la problema specifică aleasă, ne putem întreba: „Ce ar face Iubirea Acum?” sau „Ce ar face Iubirea în această situație?”.
Întrebarea poate veni cu o recadrare la care altfel nu am fi ajuns sau am fi ajuns cu greu.
2. Ce pot învăța de aici?
Adevărul este că din orice situație de viață, stă în puterea noastră să extragem niște învățăminte. Din absolut orice putem învăța. Și asta pentru că orice moment apare chiar acum în viața noastră fiindcă era nevoie de el pentru a evolua.
Nimic nu este întâmplător. Prin urmare, nici o anumită situație căreia îi opunem rezistență nu este întâmplătoare. Deschizându-ne înspre a învăța ceva din fiecare situație și înspre a extrage lecția asociată, ne deschidem de fapt indirect înspre a nu mai opune rezistență. Văzând problema ca pe o oportunitate de învățare, ne apropiem de Adevăr, iar Adevărul vindecă și face lumină.
3. Pentru ce merită să fiu recunoscător?
Iar această întrebare, ca și toate celelalte din proces, suntem invitați să ne-o adresăm în relație cu problema sau situația din momentul Prezent căreia îi opunem rezistență.
O variantă mai amplă a întrebării ar putea fi: „Care sunt lucrurile pentru care merită să fiu recunoscător dat fiind faptul că am această problemă acum în viața mea?”. De fapt întrebarea vine cu invitația de a ne deschide înspre a accepta că oricât de gravă ar fi problema, dat fiind faptul că o experimentăm, sunt și lucruri asociate acestei experiențe pentru care merită să fim recunoscători.
Fiindcă mintea s-ar putea să opună mai multă rezistență ideii, se va lua un exemplu. Să zicem că problema este o dizabilitate care face pe cineva să se poată mișca numai în scaun cu rotile. Dat fiind faptul că se află în scaun cu rotile și participă la întâlnirile săptămânale ale oamenilor în scaun cu rotile de la el din localitate, cineva își găsește un partener în cadrul întâlnirilor cu care acum formează un cuplu fericit. Este acesta un motiv de recunoștință? Este.
Ceea ce descrie paragraful precedent, este însă doar un exemplu. Pe problema sau situația specifică experimentată, ești invitat să găsești cel puțin un lucru asociat problemei și pentru care merită să fii recunoscător.
4. De ce îmi este frică de fapt?
De fiecare dată când opunem rezistență unei situații sau unei probleme, nu găsim în noi disponibilitatea de a ceda opunerea de rezistență și lupta și nu găsim puterea de a ne sprijini pe Iubire și Adevăr fiindcă sunt una sau mai multe frici care se interpun pe traseu.
Majoritatea fricilor au în spate o frică de moarte. Înspre ce invită întrebarea: „De ce îmi este frică de fapt?” este să ne acordăm un moment în care privim înspre aceste frici. Un moment în care suntem puțin introspectivi și dăm la o parte aparențele pentru a conștientiza de ce ne este frică de fapt.
Iar de obicei, prima frică ieșită la iveală nu este cea profundă. Când ne întrebăm „De ce ne este frică de fapt?” suntem invitați să ne dăm voie să mergem în profunzime măcar 2 sau 3 straturi după ce un prim răspuns de suprafață se prezintă.
De multe ori, simpla conștientizare a faptului că există o frică sau niște frici din cauza cărora nu putem să cedăm opunerea de rezistență și lupta cu Prezentul, reprezintă un prim pas pentru a le depăși.
5. Care este Intenția?
Intenția este un fenomen din acest Univers. Fenomen adesea ignorat, dar a cărui acceptare vine cu niște conștientizări extraordinare.
În momentul în care conștientizăm că gestul de a face sport, de exemplu, este același, dar intenția din spate poate fi frica de moarte/boală sau poate fi iubirea față de trupul fizic, conștientizarea în sine face lumină.
La fel, intenția din spatele rezolvării unei probleme sau situații poate fi aceea de a ne mândri față de ceilalți cu reușita noastră. Sau poate fi Iubirea și compasiunea față de noi înșine și față de întreaga umanitate.
Dă-ți voie așadar cât mai des să te întrebi care este intenția ta reală și autentică din spatele a ceva. Iar asta va veni cu claritate și cu o disponibilitate mai mare înspre a nu mai opune rezistență Prezentului.
6. Pot să îmi dau voie să îmi pun încrederea în Divin?
De foarte multe ori oamenii ajung să fie și să rămână împotmoliți în probleme fiindcă vor să le rezolve singuri ca ego și individualități.
Desigur că a rezolva o problemă singur, este o oportunitate fantastică de a satisface ego-ul prin mândrie. Iar de multe ori, tocmai atașamentul de acea mândrie și laudă posibilă, ne face să persistăm în problemă. Ajungem să ne dorim mai mult să ne mândrim cu faptul că noi am rezolvat problema, decât ne dorim să nu mai avem problema.
De aceea, această ultimă întrebare este o invitație pe care ne-o putem adresa nouă înșine. O invitație care reflectă deschiderea noastră de a-i permite Divinului să ne ajute. Și asta pentru că Iubirea Divinului radiază chiar acum înspre noi. Darul este deja oferit. Prin deschidere noi îl putem accepta. Prin opunere de rezistență, îl respingem.
Orice problemă am avea și oricărei situații am opune rezistență, putem să cerem și să ne deschidem înspre sprijin Divin. Iar acesta este oferit necondiționat. Odată cu această acceptare și încredere în Divin, suntem mai deschiși înspre a nu mai opune rezistență situației prezente, iar soluția bate la ușă.
***
Acestea fiind spuse, ideea este una simplă. Invitația este aceea de a nu-i mai opune rezistență Prezentului și de a nu ne mai lupta cu ceea ce este. Deschizându-ne în schimb înspre Iubire, acceptare și compasiune.
Dacă să facem direct asta, ni se poate părea complicat. Cele 6 întrebări pot funcționa asemeni unor piloni de sprijin care să ne susțină în proces.
Dă-ți voie să nu-i mai opui rezistență Prezentul și bucură-te de Viață curgând la unison cu aceasta.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

