
În copilărie a fost experimentat pescuitul. Exista foarte mult entuziasm cu o seară înainte ca acest eveniment să aibă loc a doua zi dimineață la ora 5. Se pregătea lanseta, fir de rezervă, acele, momeala. Se punea ceasul să sune. Iar când suna, intervenea o săritură din pat instantanee după care se pornea spre lac.
Uneori bătea vântul dis de dimineață. Iar în ape tulburi pescuitul era mult mai dificil. Nu fiindcă nu ar fi venit peștele la momeală, ci fiindcă era mult mai dificil să observi acest lucru din cauza valurilor destul de puternice.
În alte dimineți însă, vremea era liniștită. Pe malul lacului, putea fi experimentată o liniște desprinsă direct din povești. Un abur se desprindea din lacul perfect liniștit. Exista însă un singur tip de zgomot care apărea să perturbe liniștea aproape ceremonială a lacului. Iar acel zgomot era făcut de câte un pește care dintr-o dată se desprindea parcă venit dintr-o liniște primordială, desena o formă de semicerc în aer și revenea cu o plescăitură în apă. Desigur că imediat după asta, în funcție de mărimea peștelui, și suprafața perfect liniștită a lacului era perturbată puțin.
Această introducere a fost făcută datorită faptului că această experiență din copilărie este o metaforă excelentă pentru primul punct despre care discută prezentul articol. Iar acesta este:
1.Atenția pe liniștea care reprezintă sursa minții în detrimentul atenției pe gândurile care „te fură”, te fac să uiți de tine și întrețin iluzia.
Ideea este că oricât de ciudat și contraituitiv ar părea, mintea este deja 99% liniște. Această informație pare să fie opusul tuturor aparențelor. Numai că, ca de obicei, adevărul nu stă în aparențe. Exact la fel cum adevărul Ființei nu poate fi regăsit în reflexia care are loc în oglindă, la exterior, ci poate fi găsit mult mai ușor în interior.
Gândurile vin buluc, încât uităm cine suntem, așa că nu pare deloc adevărat faptul că mintea ar fi deja 99% liniște. Ce e drept însă, nici trupurile fizice nu par 99% spațiu gol, dar totuși știința așa afirmă mai nou. Deci fix la fel cum nu ai zice că trupul folosit pentru a citi aceste rânduri este 99% spațiu gol, tot așa s-ar înclina să se creadă că nici mintea nu este și nici nu are cum să fie 99% liniște. Și totuși așa este.
Întrebarea care poate apărea sună cam așa: „Bun, să zicem că sunt deschis și pot accepta că teoretic și conceptual că mintea este 99% liniște. Totuși în experiența mea de viață nu pare deloc așa. Ci pare că e o gălăgie insuportabilă în minte. De ce?”.
Fiindcă atenția s-a antrenat pe a percepe doar acel 1% reprezentat de gândurile care apar în existență. Iar dacă atenția este doar pe segmentul de 1%, el tinde să se transforme în 100% perceptual vorbind, fiindcă nu mai rămâne niciun segment de atenție pentru altceva.
Mintea poate fi considerată lacul pe malul căruia se pescuia în copilărie. Acel lac era 99% liniștit. Însă uneori, în mod spontan, câte un pește sărea pur și simplu din lacul perfect liniștit, și perturba acea liniște. Oamenii au ajuns să se concentreze doar pe „peștii”(gândurile) care răsar din liniște, și astfel au uitat de însăși liniștea care are o calitate primordială.
Prin atenția mutată și ținută numai pe gândurile care răsar din liniște, s-a uitat faptul că până la urmă liniștea este sursa.
Doar conectarea la această informație și la acest adevăr, poate ajuta orice căutător spiritual să experimenteze o minte din ce în ce mai liniștită. Asta tocmai pentru că dintotdeauna mintea a fost oricum 99% liniște. Asta nu s-a schimbat niciodată. Doar atenția oamenilor s-a schimbat. Tot ce are omul de făcut este să își mute din nou atenția pe liniște. Când focusul va fi iarăși pe liniște, tumultul gândurilor se va rarefia, până când se va opri. Este ca și cum mutând atenția pe suprafața liniștită a lacului, vor sări din ce în ce mai puțini pești la suprafață, până când nu vor mai sări deloc.
Doar a ține minte asta, poate ajuta pe oricine să experimenteze o minte mai liniștită. Asta în primă fază. Mai apoi, la momentul potrivit, și la această metaforă și ideea va veni vremea să se renunțe fiindcă nu este nici mai mult nici mai puțin decât un concept.
2. Atenția pe emoții, în detrimentul acțiunilor care apar în Existență
Nimeni nu ne-a învățat că emoțiile apar ca să fie trăite, și nimeni nu ne-a învățat cum să antrenăm observarea trăirii conștiente a emoțiilor. De fapt la nivel de societate, s-a pus pe un piedestal gândirea și acțiunile. Tranziția prin a pune pe un piedestal, și a venera aproape, gândirea și acțiunile a apărut în Existență fiindcă a fost necesară în evoluție. Iar când este folosit termenul evoluție, este folosit cu sensul de calitate impersonală a Conștiinței și nu ca o referire la un eu, tu, ego, care evoluează.
Pentru conștientizarea faptului că Viața este armonioasă și perfectă, mutarea atenției pe liniștea celor 99% procente din minte, se poate dovedi de un real folos. Tot la fel, a antrena puțin câte puțin observarea detașată a emoțiilor, în timp ce gândurile și acțiunile apar în Existență, poate contribui semnificativ pentru conștientizarea faptului că Viața pur și simplu este, curge, iar această curgere este dinspre acest moment perfect înspre acest moment perfect.
Tot ce are de făcut omul este să nu se mai lupte cu emoțiile și să încerce să le îngroape cu orice preț sau să fugă de ele. Ci să le accepte asemeni unei componente a vieții, care reprezintă o energie ce poate fi observată.
Gândurile pot să curgă în minte cum vor, esența a ceea ce ești, poate fi însă atentă pe ceea ce simte în acel moment, și să trăiască emoția deplin până la evaporare. Acțiunile pot să se desfășoare în existență cum vor, esența a ceea ce ești, poate fi însă atentă pe ceea ce simte în timp ce acțiunile curg. Iar prin antrenarea acestei atenții, și renunțarea la opunerea de rezistență în fața stărilor, toate blocajele emoționale se evaporă, iar sănătatea, iubirea și fericirea profundă, care sunt toate calități naturale ale Ființei își vor găsi acum calea sprea a radia înspre Existență.
***
Acest articol reprezintă o invitația de mutarea a atenției de pe aparență pe esență. Oricine poate să observe puțin câte puțin liniștea minții care este oricum 99% și mai puțin acel 1% format din gândurile care curg și care sunt uneori atât de supărătoare. Oricine poate să își mențină atenția detașat pe emoții în timp ce sunt experimentate și niște gânduri și acțiuni. Și astfel, prin observare și trăire fără granițe a emoției, să susțină de fapt evaporarea permanentă a acesteia.
Cititorul este invitat să aleagă intenționalitatea de mutare a atenției și mai apoi să lase lucrurile să curgă. Armonia nu intervine forțat. Armonia se descoperă ca fiind deja dintotdeauna aici prin observare și detașare.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu