Progresul spiritual în sensul acestui articol nu este ceva pe care îl face vreun „eu” sau „tu”, ci este o calitate impersonală a câmpului Conștiinței însuși. Mândria însă, fiind fix a lui „eu”, „tu” și deci a iluziei ego-ului și separării în general, tinde să blocheze progresul spiritual.
Se pot observa multiple situații și contexte în care mândria intervine și limitează progresul spiritual. Dintre acestea, cele mai întâlnite vor fi enumerate punctual în articolul de astăzi. Cititorul, parcurgând cu deschidere rândurile care urmează, poate depista acele situații în care mândria apare în realitatea subiectivă, și poate renunța la ele. Nu este nimeni obligat să facă nimic. Și nimic nu trebuie. Doar dacă este simțit ca potrivit, cititorul poate alege intenția sinceră de a renunța la mândrie dacă simte că se regăsește în vreouna din situațiile enumerate.
Hai să vedem așadar împreună care sunt cele mai întâlnite manifestări ale mândriei care blochează progresul spiritual:
1. Mândria de a ști
Sau atașamentul de cunoaștere în general în toate formele și expresiile sale. De obicei căutătorul spiritual citește multe cărți, parcurge tot felul de materiale conectate la subiectul spiritualității, participă la multe cursuri, poartă discuții cu alți oameni pasionați de acest subiect, iar din toate acestea rezultă cunoașterea.
Toate aceste căutări, lecturi și practici nu sunt bune sau rele. Aceasta ar fi o scindare duală. Mândria apare când toată această cunoaștere și bagaj de informații este considerat ca fiind al unui „eu” sau „meu”. Când toate aceste informații care apar de pe urma căutărilor, lecturilor și practicilor sunt considerate „cunoașterea mea”, progresul spiritual este blocat.
Soluția este recunoașterea apariției și rulării acestor informații ca ceva ce apare spontan, autonom și prin el însuși. Nu există niciun „eu” care să își poată asuma cunoașterea. Din iluzia ego-ului însă, mândria de a ști apare imediat prin scindarea lui: „Eu știu, iar el nu știe. Prin urmare eu sunt superior lui”. Odată cu asta ego-ul se întărește și se experimentează mândria de a ști. Mândrie care blochează progresul spiritual.
2. Mândria de a face
Din iluzia ego-ului sau iluzia lui „eu”, este foarte ușor să apară denaturarea: „Eu fac exercițiul X și exercițiul Y, meditez, aplic cutare tehnică, și uite că progresez, evoluez”. Aceasta este denaturarea pe care o face ego-ul asumându-și creditul în special pentru execuția acțiunilor. Orice exercițiu de natură spirituală, meditație sau orice altceva, dacă apare, apare spontan ca orice altă acțiune. Nu există niciun „eu” care să o facă, fiindcă ego-ul este o iluzie. Nu există un acționator în spatele acțiunilor. Și nici un decident în spatele deciziilor.
Ego-ul își asumă însă în mod fals meritul pentru execuția acțiunilor. Și de aceea, apariția mândriei de a munci pentru evoluție sau progres spiritual este aproape inevitabilă. Totuși această capcană poate fi evitată ușor dacă se conștientizează că exercițiile spirituale, meditația sau orice altceva apare spontan ca și orice alte acțiuni. Și se conștientizează că progresul spiritual intervine impersonal direct din câmpul Conștiinței fără ca vreun „eu”/ego să fie implicat.
Tot ego-ul, pentru a denatura adevărul poate să spună: „Și atunci ar trebui să nu mai fac aceste exerciții care mă ajută în mod evident?”. Răspunsul este că nu există niciun „tu”/ego care să poată decide dacă să le mai facă sau să nu le mai facă. Asta pentru că nu există un decident în spatele deciziilor. Acest articol invită doar înspre conștientizarea că dacă sunt experimentate meditații și alte exerciții, acest lucru nu este bun sau rău, pur și simplu este. Dar apare impersonal ca o calitate a câmpului Conștiinței și nu apare ca făcut/ales/dres de către un „eu”/ego.
Acceptarea acestui fapt dizolvă orice formă de mândrie cu privire la execuția diverselor exerciții spirituale, iar astfel progresul poate curge liber și fără blocaje.
3. Mândria de a te plânge
Aceasta este o formă de mândrie destul de ciudată și destul de greu de conștientizat. Odată conștientizat însă un astfel de blocaj, el poate fi eliberat, iar saltul experimentat în Conștiință poate fi unul semnificativ. De multe ori oamenii nu se vindecă de o boală sau de o traumă fiindcă se simt speciali prin prisma celor experimentate.
Dacă de exemplu cineva este traumatizat ca supraviețuitor al unui atac terorist, există de multe ori la nivel subconștient mândria de a fi fost acolo și de a fi luat parte la acele evenimente. Omul simte că se poate mândri de fiecare dată când trauma devine evidentă pentru ceilalți, cu faptul că el a fost acolo. A se vindeca de traumă este interpretat de către minte ca o renunțare la posibilitatea de a se mândri cu ceea ce a experimentat. Fapt care face să se experimenteze rezistență în vindecarea traumei.
La fel, un veteran de război care suferă de stres post-traumatic, se mândrește de multe ori subconștient cu faptul că a participat la niște evenimente precum cele care au condus la apariția traumei. Iar asta face ca eliberarea de traumă să fie aproape imposibilă.
Orice formă de boală sau suferință nu este însă altceva decât îndepărtare de Divin, Adevăr și Iubire.
Imediat ce omul conștientizează și acceptă că într-adevăr era și o formă de mândrie acolo, vindecarea intervine de obicei rapid. Nu spune nimeni că mândria este prezentă de fiecare dată. Ci se afirmă doar că de cele mai multe ori se ajunge pe acest tipar ciudat al mândriei de a fi experimentat ceva rar sau special care a condus la traumă, boală, etc. Iar din cauza acestei mândrii, vindecarea sau eliberarea de traumă sau boală este aproape imposibilă până când, mai întâi mândria va fi fost conștientizată și eliberată.
4. Mândria de a avea dreptate și de a demonstra logic că celălalt greșește
Această formă de mândrie blochează progresul spiritual care dacă apare, apare impersonal ca o calitate a câmpului Conștiinței însuși. Tocmai fiindcă a demonstra dreptatea întărește ego-ul/separarea și conduce la experimentarea unor emoții care reflectă superioritate.
Progresul spiritual intervine de fiecare dată acolo unde smerenia este întâlnită și nu acolo unde grandomania este întreținută. Celălalt poate avea dreptate sau se poate înșela din punct de vedere logic. Dorința însă de a-i demonstra că se înșală și mândria experimentată ulterior dovedirii dreptății sunt caracteristici ale ego-ului. Iar tot ce este ego este separare și deci încetinire a progresului spiritual autentic.
***
Prezentul articol a discutat așadar despre mândria de a ști, mândria de a face, mândria de a te plânge și mândria de a avea dreptate și de a demonstra logic că celălalt greșește.
Tot ce este invitat cititorul este ca dacă observând cu sinceritate, depistează în interiorul său vreouna din aceste forme de mândrie sau altele, să se elibereze de ele, alegând în schimb smerenia și puritatea iubirii sincere. Cu cât mai mult este recunoscut ego-ul drept iluzie, cu atât progresul spiritual va fi unul mai lin și natural întru armonia Întregului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu