În fața oricărui om conștient de acest adevăr, realitatea se înclină smerită și îi spune: „Ce ai vrea să îți arăt în continuare? Pentru ca eu să îți arăt ceea ce vrei, tot ce ai de făcut este SĂ FII în interiorul tău ceea ce vrei să vezi”.
Trăiești într-o lume a compatibilității vibraționale și a frecvențelor cuprinse într-un spectru larg. Numai frecvențele și vibrațiile compatibile pot interacționa între ele. Exact așa cum aparatul de radio este necesar să își seteze frecvența de recepție pe un anumit număr pentru a recepta un anumit post, în viața ta există o compatibilitate perfectă între ceea ce experimentezi în exterior și ceea ce ești în interior.
Pentru ca ție să îți fie ușor să integrezi conceptul care spune că „Lumea este așa cum ești”, și pentru a trăi această experiență, sunt două chestiuni esențiale în raport cu care va fi necesar să te repoziționezi. Iar în continuare, ele vor fi luate pe rând:
Realitatea Este Subiectivă, Nu Obiectivă
Tu trăiești în visul tău personal. Autorul acestui articol trăiește în visul său personal. Iar oamenii din jurul tău, trăiesc și ei în visul lor personal. Asta pentru că realitatea experimentată este o altă formă de visare. Desigur că visul acesta pare mai real și mai pragmatic comparat cu cel din timpul nopții.
Toți maeștrii omenirii, a căror nivel de Conștiință a trecut de 700 pe scara nivelurilor de Conștiință, ne-au spus fie că realitatea experimentată nu există, este un vis și o creație a minții sau că este o iluzie. Fiecare a exprimat acest adevăr în felul său, însă ideea este aceeași: ceea ce considerai până acum pragmatic și obiectiv nu este chiar așa. Și tot ceea ce există în realitatea pe care o experimentezi, este acolo fiindcă face frecvență compatibilă cu Ființa profundă din interiorul tău.
Într-o zi, mergând pe stradă alături de cineva, procesam aspecte ale realității observate, așa cum face fiecare dintre noi de altfel. Persoana alături de care mergeam mi-a spus: „Ai văzut cerșetorul respectiv? Insista și ți-a adresat cuvintele cutare și cutare.”
În realitatea experimentată subiectiv, cerșetorul respectiv a lipsit cu desăvârșire. În realitatea experimentată subiectiv a persoanei alături de care mergeam pe stradă, cerșetorul respectiv a fost prezent, a vorbit, a cerut anumite lucruri. Mergem la pas, alături de un altul, iar din punct de vedere obiectiv, oricine ar fi tentat să spună că experimentăm amândoi aceeași realitate. Totuși lucrurile nu au stat așa fiindcă fiecare experimentează propria sa realitate, aflându-se în propriul său vis subiectiv creat și ales conștient sau inconștient.
Ceea ce vezi, percepi, simți, guști, gândești și experimentezi în realitatea ta, nu este același lucru cu ceea ce oricine altcineva percepe, vede, simte, gustă, gândește și experimentează în realitatea lui. Asta pentru că fiecăruia, lumea i se arată așa cum este el. Niciodată lumea nu ți se arată așa cum sunt ceilalți, ci așa cum ești tu.
Pentru a trece de la percepția obiectivă asupra realității la o percepție subiectivă, este necesară însă o doză de deschidere spre a experimenta noul. Vor exista întotdeauna oameni care se vor opune ideii de realitate subiectivă și vor susține realitatea obiectivă. Reciproca este la fel de valabilă. De remarcat este faptul că ambele percepții funcționează. Nu este una mai bună decât cealaltă sau una mai presus decât cealaltă. Fiecare perspectivă reprezintă o variantă de lucru și totodată o alegere. Cine alege să creadă într-o realitate obiectivă, o va experimenta. Cine alege să creadă într-o realitate subiectivă, o va experimenta. Acest articol nu există pentru a-ți impune ceva, ci pentru a te invita să experimentezi lucruri noi, însă numai în situația în care îți dorești asta, fapt ce ne conduce la a doua chestiune esențială care spune…
Nu Te Lăsa Folosit De Cunoaștere
Dat fiind faptul că citești acest blog, sunt șanse foarte mari ca pe durata acestei vieți să fi acumulat deja tot felul de cunoștințe. Pune-ți mereu întrebarea: „Cunoașterea mă folosește pe mine, sau eu folosesc cunoașterea?”. Sunt foarte mulți oameni care ajung să schimbe închisoarea unei vieți dezordonate cu închisoarea unei vieți puțin mai ordonate.
Ideea din spatele paragrafului de mai sus relevă o nuanță mai fină, dar pe care este esențial să o prinzi. Iar pentru ca lucrurile să fie clare, va fi luat un exemplu.
Imaginează-ți că momentan ai fi închis într-o închisoare românească unde condițiile nu sunt extraordinare. Știm cu toții care este situația din multe din închisorile din România la momentul în care este scris acest text.
Să presupunem însă că în biblioteca închisorii ar exista niște cărți de dezvoltare personală și spiritualitate care te-ar învăța că există în lume posibilitatea de mai bine. Folosind informațiile de acolo, ai reuși să obții transferul într-o închisoare din Suedia. Acolo iarăși, știm cu toții că în închisori există condiții infinit mai bune comparat cu situația din România. Aplicând așadar informațiile, ai da o închisoare pe alta. Desigur că ai sta mult mai bine în închisoare în Suedia, însă ce ratează multă lume este că tot în închisoare ai fi.
Ce te invită acest articol este să fii liber. Cum faci asta? Cedând toate poziționalitățile. Devino conștient de faptul că tu ești cel care folosește cunoașterea și nu te lăsa niciodată folosit de cunoaștere, fiindcă altfel vei schimba toată viața închisori în loc să experimentezi libertatea.
Tu ești ceea ce ești, și crezi ceea ce crezi. Trecerea prin filtrul a ceea ce ești și a ceea ce crezi,te face să intri în rezonanță și compatibilitate cu anumite aspecte prezente în ceea ce numești realitate.
În chiar acest moment, tu te folosești de o anumită configurație de credințe și vibrații care dau realitatea experimentată. Realitate care, din acest motiv, este așa cum ești. Imediat ce schimbi credințele și vibrațiile pe care le întreții, realitatea se va reconfigura. Nu este necesar să crezi pe nimeni pe cuvânt, experimentează și o să vezi dacă este sau nu așa.
Majoritatea oamenilor ajung să se atașeze de anumite convingeri și principii și astfel cunoașterea ajunge să îi folosească. Tu alege libertatea, fiindcă aceasta merge mână în mână cu adevărul.
Amintește-ți în fiecare secundă din viața ta că lumea este așa cum ești. Și aliniat acestui adevăr, bucură-te de viață spre împlinire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu