Imaginează-ți doar pentru câteva secunde că ești din nou copil. Te afli într-un mare parc de distracții. Iar acolo poți lua un trenuleț care te va plimba printre toate minunile lumii.
Te urci în trenuleț, iar călătoria începe. Ca orice copil, te lași ușor entuziasmat, iar trenulețul te duce prin niște tuneluri care conduc la diverse camere. Ajungi într-o cameră plină numai de jucării, unicorni, soldăței și păpuși. O jucărie care sclipește îți fură ochii. Consideri că îți place și o iei cu tine.
Mai apoi ajungi într-o cameră plină de prăjituri, turtă dulce, acadele și ciocolată. Ești de-a dreptul fascinat. Este extraordinar ceea ce vezi. Întinzi mâna și din mers reușești să apuci câteva dulciuri și pentru tine.
Plimbându-te pe acolo, prin diverse camere, vei experimenta multe suișuri și coborâșuri. Vei vedea camere pline de chestii care îți fură ochii și ți le dorești, dar vei trece și prin camera balaurului cu 7 capete, dar și prin camera plină de bandiți care vor simula că vor să îți fure prăjiturile și acadelele pe care le-ai strâns din celelalte camere.
În cele din urmă însă călătoria se va fi încheiat. Trenulețul va ajunge fix de unde a plecat. Iar tu vei părăsi parcul de distracții cu o experiență pe cinste pe care nu o vei uita niciodată.
În viață, noi suntem exact ca acest copil în parcul de distracții. Numai că adesea uităm să ne bucurăm total inocenți și smeriți de experiență. Luăm lucrurile prea în serios, iar joaca se transformă, perceptual cel puțin, în dramă, teroare și frică.
Acest articol este o invitație spre a lăsa efemerul să își urmeze cursul și de recunoaștere a Eternului ca fiind atemporal și imperturbabil.
Ceea ce în termeni comuni obișnuim să numim realitate, nu este decât o reflexie a câmpului Conștiinței. Câmp al Conștiinței care în virtutea percepției și-a asumat scufundarea în visare.
Nimic din ceea ce este perceptibil în ceea ce noi numim în termeni comuni realitate, nu este etern. Totul este efemer și totul trece. Efemeritatea și tranziția având loc numai respectând armonia infinită a Divinului și Universului. Numai Absolutul/Conștiința care am fost și suntem dintotdeauna rămâne întotdeauna la fel asemeni unui observator rece și imparțial în fața tuturor dansurilor, propunerilor și tentațiilor propuse de mișcare formelor.
Problemele nu există cu adevărat în Univers. Există numai percepția că ar exista o problemă. Iar percepția unei probleme derivă desigur din minte. Mintea este cea care creează impresia că problemele ar fi ceva real. Și asta pentru că mintea trece realitatea(care pur și simplu este) prin niște filtre ale preferințelor. Când mintea vede avantaje și dezavantaje, plăceri și tristețe, bine și rău, îmi place și nu îmi place, atunci apar problemele. Problema este însă de fiecare dată în mintea observatorului. Universul nu are niciun fel de problemă.
Odată cu toate aceste preferințe, apare atașamentul. Fiindcă oamenii se atașează de ceea ce decid că le place. Iar din atașament apare și frica de a pierde plăcerea. Frica de a pierde ceea ce în fapt oricum este efemer, efemer ce se prezintă însă ca fiind totul.
Din faptul că am uitat cine suntem cu adevărat, din faptul că am uitat că suntem Absolutul, am ajuns să ne agățăm de efemer și să plângem chiar, după ceea ce, dacă nu am fi uitat cine suntem, ne-ar fi fost clar că oricum va trece.
Totul trece. Însă cu cât mai mult se pun oamenii împotriva acestui proces natural, cu atât se prelungește agonia, supărarea și tristețea. Când însă din minte apare împotrivirea, de fapt ego-ul este cel care activează. Ego-ul tot timpul vrea ca lucrurile să fie așa cum vrea el și nu așa cum sunt. Ego-ul consideră că știe el mai bine decât Dumnezeu ce e de făcut. Când de fapt dacă efemerul din tot ceea ce numim realitate ar fi recunoscut, lucrurile s-ar simplifica foarte mult. Iar fiecare instanță a singurului timp ACUM ar putea fi recunoscută așa cum este. Adică perfectă.
Dă-le voie situațiilor, problemelor și circumstanțelor să treacă. Fiindcă asta este natural ca ele să facă. Să treacă. Și chiar asta se și întâmplă când nu ne opunem din ego. Toate trec, numai noi drept câmp al Conștiinței vom rămâne pentru totdeauna. Fiindcă acest câmp este Viața. Iar Viața nu poate fi distrusă, ci doar își schimbă forma.
Iar în finalul acestui articol vor fi amintite câteva chestiuni punctuale cu care să rămâi și care au potențialul de a te pune în contact cu tine însuți dacă le dai voie:
- Ține minte că ceea ce numim frică este absența iubirii. Iubirea ești tu, cel care susține parcurgerea acestor rânduri. Iubirea este sinonimă cu Conștiința, Viața și Adevărul. Este vorba de același câmp. Când se experimentează frică, înseamnă că gândurile din minte au îndepărtat această conștientizare și te-au făcut să crezi că ai fi trupul efemer sau mintea. Când de fapt tu ești Conștiința. Frica e absența iubirii și nu o energie de sine stătătoare.
- Ego-ul care este numai separare și înverșunare împotriva Întregului care cu toții suntem, crede că el poate face ceva ca să rezolve lucrurile. Ego-ul este atât de mândru încât se vede pe sine mai presus de Divin. În fapt lumea cu toate aspectele și detaliile sale se află în permanență în grija Divinului.
- Tot ceea ce este experimentat este numai spre armonia și binele suprem al Întregului. Mintea nu poate percepe asta și crede că lucruri rele sau nepotrivite se pot întâmpla. Acest lucru este fals. De fapt Conștiința însăși face selecția de potențiale prin intenție. Iar selecția de potențiale este făcută în așa fel încât să susțină evoluția drept calitate impersonală a acestui câmp.
- Dacă experimentezi ceva care te sperie, întoarce-o înspre Divin. Pune-ți total încrederea în Divin și spune: „Doamne facă-se Voia Ta!”. În acel moment îți dai voie să curgi împreună cu Viața înspre iubirea autentică. Înspre recunoașterea faptului că ceea ce ești tu e chiar acea iubire.
- Prin renunțarea la orice formă de atașament sau preferințe personale dă-le voie emoțiilor, situațiilor și evenimentelor ca doar să curgă așa cum e armonios să o facă. Lasă-le să treacă. Fiindcă toate trec.
Recunoaște-te drept observator sau martor și curgi împreună cu Viața. Ține minte că nimic nepotrivit nu se poate întâmpla și ține minte că fiecare situație este egală ca importanță cu oricare alta. Și orice situație este perfectă.
Lumea este în grija Divinului.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu