Titlul articolului pe care tocmai l-ai deschis pare că transmite pe undeva un mesaj evident. Orice exemplu ai alege, se poate observa ușor că nimeni nu a obținut ceva trainic și armonios urmând calea luptei. Asta pentru că în luptă intervine o risipă extraordinară de energie.
Mama îți spunea atunci când erai mic să nu te bați cu ceilalți copii în timp ce te joci. Și acesta era un sfat bun. O bătaie sau o ceartă cu un alt copil nu conducea la ceva armonios, chiar dacă tu câștigai bătaia. Fix așa e și în viață în general.
Faptul că nu de luptă ai nevoie, ci de iubire și acceptare este un mesaj evident, dar care tocmai fiindcă este atât de evident și simplu, ajunge să fie ignorat de majoritatea oamenilor. Este ca și cum din cauza faptului că ceva se află tot timpul în fața ta, ajungi să nu îl mai vezi.
Imaginează-ți că ai merge pe stradă asemeni unui reporter și ai întreba oamenii dacă sunt de acord că nu au nevoie de luptă și război, ci de iubire și acceptare. Toată lumea este de acord că iubirea este calea. Poate vor fi câțiva care vor alege să dea la o parte iubirea și acceptarea și îți vor spune că lupta este singura cale. Însă poți fi sigur că la nivel mental conștient, majoritatea oamenilor vor fi de acord că aleg iubirea și acceptarea. Alegerea în această direcție vine în mod natural de la Sine, fiindcă noi suntem în mod fundamental iubire. Chiar dacă nu înțelegem prea bine întrebarea, atunci când suntem puși față în față cu posibilitatea de a alege ceea ce noi suntem deja, și anume iubire, exact asta vom alege.
Dacă reușești să îl dezbraci de toate traumele, rănile emoționale și convingerile de vibrație joasă, chiar și un om care a făcut mari atrocități în această viață, are capacitatea, ca într-un moment de luciditate și prezență, să înțeleagă că iubirea este calea, și nu lupta. Asta tot pentru că noi toți suntem în mod esențial iubire.
Ajunși în acest punct al articolului, ținând cont și de cele câteva exemple, ideea subliniată este clară. Noi suntem iubire, și când suntem puși în fața întrebării, tindem să și fim de acord cu asta.
Lămurit fiind acest aspect, îți propun să ne uităm în viețile de zi cu zi ale oamenilor. Și acolo o să vedem așa: lupta cu kilogramele în plus, lupta pentru a obține mai mulți bani, lupta cu o boală, lupta pentru o poziție socială mai bună, lupta pentru a salva căsnicia, lupta pentru a-ți face prieteni, lupta pentru a urca în ierarhia organizațională în cadrul serviciului, lupta pentru un trai mai bun, lupta între sexe, și lista ar putea continua. Vedem numai luptă, luptă și iar luptă. Și atunci apare întrebarea firească: „Ce Dumnezeu am făcut cu iubirea cu care eram cu toții de acord?”.
Adevărul este că lupta pleacă din luarea mirajului drept realitate. Uitând cine este, omul se adâncește în visare considerând că singura realitate este materia. Asta când de fapt tot ceea ce este vizibil izvorăște din invizibil.
Și din nou o să te invit să învățăm împreună ceva de la natură. Imaginează-ți un râu a cărui curgere este la un moment dat întreruptă de un baraj creat de om. Întrebarea care se pune este: „Ce se întâmplă cu apa în dreptul barajului?”. Răspunsul este evident. Ea crește și tot crește în înălțime. Apa se acumulează și pune tot mai multă presiune asupra barajului. Poate barajul rezistă, poate se dărâmă. Asta ține de perspicacitatea inginerilor care l-au construit. Însă ce este sigur este că apa va crește în dreptul barajului.
Exact același lucru se întâmplă și cu situațiile și energiile cărora le opui rezistență în viața ta. Ai fost învățat să te lupți, însă lupta este calea care te va face să consumi foarte multă energie hrănind de fapt lucrul pe care nu vrei să îl experimentezi.
Viața nu este o luptă, viața este o curgere.
În satul în care am copilărit când eram mic, era o casă părăsită. Oamenii au trecut ani de-a rândul pe lângă acea construcție și nu o băgau deloc în seamă. Nimeni nu locuia în ea. Iar casa a fost înghițită în cele din urmă de pământ. S-a surpat și a căzut efectiv singură la pământ.
În același sat exista o familie în care era foarte multă ceartă. Proprietarii casei se certau în fiecare zi. Iar cearta este o reflexie clară a luptei. Aceasta a doua casă există și astăzi.
La fel e și cu situațiile din viața ta pe care nu vrei să le mai experimentezi. Dacă te lupți cu ele, vor persista. Dacă însă vei alege să radiezi în mod natural iubire, acele situații se vor surpa prin ele însele.
Este foarte important să nu interpretezi invitația de a iubi ca fiind o invitație de a reprima sau suprima emoțiile corelate cu ceea ce experimentezi.
Invitația cu care vine articolul de astăzi este să nu alegi lupta, nu prin suprimare, ci prin reorientarea atenției tale asupra a ceea ce iubești. Hrănind frumosul din minte, vei experimenta frumos peste tot în jur. Hrănind gândurile de iubire, construcțiile mentale care reflectă ura se vor evapora de la Sine.
În încheiere, te invit ca de fiecare dată când ești tentat să intri pe vechile tipare ale luptei, să alegi în mod conștient iubirea și acceptarea. Nu uita că acelor lucruri cărora le opui rezistență cresc.
Chiar dacă tu spui că nu vrei să experimentezi lipsa și boala, chiar în momentul în care afirmi asta, pe ce este atenția ta? Este pe lipsă și boală. Prin urmare asta vei hrăni. Ce ai de făcut în schimb este să spui că vrei să experimentezi abundența și sănătatea. Afirmând lucrurile în acest fel, vei hrăni cu energie acele lucruri pe care vrei să le experimentezi. Iar prin acest gest al tău, le vei invita în viața ta.
Iubește-te și iubește, acceptă și acceptă-te. Nu te mai lupta hrănind cu energie inutilul, ci fii recunoscător pentru frumos și iubire. Atenția ta este o comoară. Folosește-o înțelept direcționând-o în mod disciplinat înspre ceea ce vrei să experimentezi.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu