Iubirea este forța fundamentală a acestui Univers. Tu ești învăluit de iubire și ești iubire. Atât doar că poate în acest moment nu conștientizezi deplin asta.
Rolul acestui articol este acela de a te ajuta să descoperi măcar încă puțin din iubirea care este deja prezentă în tine. Regăsind energia iubirii în interiorul tău, o vei radia necontenit și înspre ceea ce noi numim exterior, armonizându-ți viața. Numai regăsind iubirea în interiorul tău și iubindu-te pe tine, îi vei putea iubi pe ceilalți oameni, iar aceștia din urmă vor simți asta.
Nu există energie pe care tu să o radiezi înspre exterior, iar celelalte ființe vii care intră în contact cu tine să nu o simtă. Ce se întâmplă este că noi am uitat să fim atenți, să fim prezenți și să trăim conștient. Dar faptul că am uitat nu trebuie văzut ca pe o problemă. Asta pentru că fiecare dintre noi are capacitatea ca invitând și recunoscând iubirea în viața lui să regăsească și starea de prezență și conștiență pe care am uitat-o.
Acest articol s-a cerut scris aseară, numai că mi-am spus că este târziu și ar trebui să dorm. Fiindcă am ignorat inspirația de moment, nici nu am scris articolul și nici nu am dormit. Și o să aloc câteva rânduri în continuare ca să vezi ce am experimentat fiindcă este foarte interesant.
Prin urmare, aseară m-am pus la somn și când era cât pe ce să adorm, am simțit să scriu acest articol. Aveam pe moment în minte structura schematică a articolului, vedeam câteva puncte esențiale ale lui, dar m-am uitat la ceas. Și când m-am uitat la ceas, am văzut că este foarte târziu așa că mi-am spus: „O să îl scriu mâine”. Și chiar asta fac acum. Numai că aseară somnul mi-a sărit și simțeam că am atât de multă energie încât m-am învârtit în pat încă vreo 2 ore până ce am adormit. Energia respectivă se cerea descărcată sub formă de cuvinte, dar eu am ignorat asta pe motiv că e târziu.
Ți-am spus acest lucru fiindcă vreau să vezi că în ciuda faptului că scriu articole despre cum să îți asculți Sinele, despre iubire, Energia Universală și așa mai departe, și eu am momente în care mă păcălesc și nu sunt pe fază. Însă nu văd asta ca pe o problemă. Și eu învăț la fel ca și tine. Din experiența de aseară mi-am învățat lecția. De acum înainte o să am grijă ca dacă îmi vine o idee de articol să o transpun cât mai rapid în cuvinte fiindcă în acest fel respect acea formă de energie pe care am primit-o în dar sub formă de inspirație.
Revenind la subiectul articolului care este iubirea față de tine însuți, în continuare o să îți dau câteva sugestii cu care eu am experimentat de-a lungul timpului și care m-au ajutat să mă iubesc mai mult pe mine.
Dacă o să te uiți în diverse culturi, o să vezi că o idee se tot repetă și apare expusă cu alte cuvinte, dar ea este întotdeauna aceeași. Și această idee spune că la nivel de Sine noi toți suntem UNA. Și că la un moment dat Dumnezeu „s-a divizat” în mii se Suflete care au o experiență în acest plan, iar prin cumulul acestor experiențe viața și conștiința evoluează înspre noi culmi.
Prin urmare, tu ești o individualitate în acest plan, dar în același timp ești și parte din Întreg. Acesta este motivul pentru care iubindu-te mai întâi pe tine însuți, îi vei putea iubi și pe ceilalți, iar iubirea împărtășită celorlalți va veni ca o consecință firească a faptului că te iubești pe tine.
Dumnezeu este iubire. Iar dacă o părticică din Dumnezeu se află în interiorul tău, înseamnă că iubirea este deja prezentă în viața ta. Dacă nu o trăiești și observi, asta se întâmplă cel mai probabil din cauza programelor gunoi, convingerilor limitative, gândurilor de vibrație joasă prezente în mintea colectivă pe care ai ales la un moment dat să le crezi, și așa mai departe.
Cu calm și răbdare, convingerile limitative pot fi deprogramate, gândurile de vibrație joasă pot fi înlocuite cu gânduri de vibrație înaltă, și uite așa puțin câte puțin vei putea să inviți tot mai multă iubire în viața ta.
Integrând în viața ta mesajul acestui articol și sugestiile care urmează, tu vei face poate un pas înspre a te iubi și a redescoperi iubirea în interiorul tău. Te invit să nu te îngrijorezi că pasul ar fi mic sau că ai mult de muncă. Azi mai faci un pas, mâine încă un pas, iar în câteva luni poți percepe o schimbare majoră. Și uite așa, citind un articol astăzi, participând la un curs sau citind o carte tot dai la o parte din bagajul energetic de vibrație joasă. Și dând la o parte părți din energia de vibrație joasă pe care până acum o purtai cu tine, vei ajunge să redescoperi vibrația frumoasă și armonioasă a iubirii.
Îți spuneam că în articolul de astăzi, îți voi oferi câteva sugestii cu care eu am experimentat și au funcționat și cu care te invit să experimentezi fiindcă sunt șanse să funcționeze și pentru tine.
1. Alege Înțelept Vibrația La Care Te Expui
De exemplu, eu mi-am dat seama că în ultima vreme nu mă mai simt atras să mă uit la filme. Asta pentru că majoritatea dintre ele au o vibrație joasă. Același lucru e valabil și pentru muzica pe care o ascult. Așa că te invit și pe tine să fii atent la acest aspect din viața ta.
Poate te gândești: „Ei, ce mare brânză că mă uit la un film care prezintă violență sau ascult o melodie care îmi place, doar nu o să mor!” Într-adevăr nu o să mori, dar înconjurându-te de vibrații joase, blochezi energia iubitoare a Sinelui să se manifeste.
Dincolo de filme și muzică, te invit să fii mai atent la vibrația la care te expui și pe care alegi să o ai în viața ta. Dă la o parte tot ceea ce în mod evident are o vibrație lipsită de armonie și citește o carte bună, uită-te la o emisiune din care înveți ceva și așa mai departe.
2. Folosește Cuvinte Armonioase
Un prim gest foarte simplu pe care îl poți face la nivel verbal pentru a arăta iubire față de tine însuți este acela ca atunci când greșești ceva să nu te mai cerți pe tine însuți.
Să zicem că speli vasele după ce ai luat cina și din neatenție scapi pe jos o farfurie și aceasta se sparge în multe cioburi. Ce am observat că fac oamenii e că încep cu cuvinte precum: „Așa îmi trebuie”, „Dacă sunt…”(și pe spațiul punctat adaugă cuvinte de vibrație joasă).
Iar acesta este doar un exemplu. Oamenii în loc să arate iubire lor cu fiecare ocazie, caută parcă prin cuvinte să se îndepărteze de vibrația Sinelui.
Ce îți propun să faci de acum încolo, este ca atunci când îți vine impulsul automat de a te certa pe tine, să spui: „Mă iubesc și mă accept așa cum sunt”.
Da, se întâmplă să mai greșești. Se întâmplă ca lucrurile să nu iasă așa cum ți-ai propus tu în mod conștient să iasă. Indiferent însă din situație, prin cuvintele pe care ți le adresezi ar fi recomandat ca tu să arăți iubire față de tine însuți.
3. Spune-ți „Te Iubesc” Privindu-te În Oglindă
Acum vreo trei ani, am citit cartea „Love Yourself Like Your Life Depends On It” de Kamal Ravikant. Această carte a apărut în 2012 în limba engleză, dar încă nu are o traducere în limba română, așa că am decis să pomenesc din nou despre ea, poate această amintire o să contribuie la apariția unei ediții în limba română.
În această carte, Kamal Ravikant te învață practic cum să te iubești pe tine însuți, iar în interiorul cărții se regăsesc mai multe exerciții.
Dintre acestea, am extras un singur exercițiu pe care Kamal îl recomandă și cu care am experimentat de-a lungul timpului. El este foarte simplu și presupune ca dimineața când te trezești, să te privești în oglindă 5 minute și să îți spui ție însuți: „Te iubesc” privindu-te în oglindă. Așa că te invit și pe tine să experimentezi cu el fiindcă acest exercițiu îți crește stima de sine și capacitatea de a redescoperi iubirea în interiorul tău.
***
Învață așadar să te iubești pe tine însuți. Aplică ceea ce ai citit în acest articol, integrează și ceea ce citești prin cărți sau înveți de la cursuri și nu te îngrijora pentru că pașii sunt mici. Important este că faci ceva pentru a redescoperi iubirea în interiorul tău.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu